Când să mănânci la Genova

Un oraș absolut cuceritor. Portul cochet, cu Acvariul de primă mână, centrul istoric cu arhitectură inegalabilă, dar și un obicei al naibii de greu de suportat pentru cei flămânzi între 3 și 7 după-amiaza: bucătarii au liber. Singurul loc în care mai poți mânca este McDonalds.

Movieland

Alături de Canevaworld este un alt parc de distracții, bazat pe teme cinematografice. Puteai asista la mici scene din filme celebre, interpretate de angajații parcului, care foloseau un arsenal consistent de efecte de lumini și sunete, chiar și acrobații. Am văzut (și filmat) o mică scenă de capă și spadă din Pirații din Caraibe, impresionantă pentru majoritatea privitorilor. Apoi, am vizionat și o mică producție 5D (cum o numeau organizatorii) cu scene din seria Terminator. În afară de imaginile tridimensionale, am avut parte de flăcări, fum, mirosuri, oameni în carne și oase (care nu știai când sunt pe ecran și când coboară pe scenă), dar și un șoc mecanic, la final, când s-a înclinat brusc podiumul cu spectatori, în cadrul exploziei finale din film.
Am mers și cu camionul condus de nemernicul traficant Marty, prin coclauri cu poduri căzute, cisterne care explodează deasupra noastră, pământ mișcător și alte rafinamente născute din gărgăunii inventatorilor de astfel de distracții:

Adrenalină la Caneva

Nu-mi place cu avionul. Așa că pot considera zborul spre Milano-Malpensa drept prima încercare cu adrenalină. A doua distracție cu palpitații a fost drumul cu un Fiat 500 de 16 ani pe autostrada italiană, de la Milano, la lacul Garda, renumkit pentru parcurile sale de distracții. După ce a stat o zi în soare, micului mascalzon i-a crescut vaporilor din rezervor, astfel că a început să-i curgă benzina din rezervor. Am desfăcut bușonul și am lăsat să țâșnească în voie vreun litru de carburant, după care i-am dat viteză până la Milano. Noroc că eram doar doi în lim uzină, ceilalți luând loc în Astra. Ce să fac, dacă mi-a plăcut la un moment dat mica mașinuță, iar cineva ține atât de mult la mine încât mi-a făcut rost de una. Altă dată voi avea mai multă grijă ce-mi doresc.
Caneva World este un parc de distracții acvatic, destinat (ca mai toate celelalte din Italia) celor cu inima tare. Personal, m-am fript acum trei ani la Gardaland, așa că doar mă uit la cei care preferă să cadă în gol de la 30-40 de metri.
Deci, poze:










Ce e cu ultima poză: un loc cu șezlonguri la care te retrăgeai să-ți tragi sufletul, pe care îl luai în posesie gratuit, la care lăsai bagajele, cu ce era inăuntru - telefon, camera foto - și nu-ți umbla nimeni, chiar dacă lipseai câteva ore. Nu m-am simțit ca în România.

Cum mi-am petrecut începutul lunii

Trei săptămâni de concediu în Italia și Anglia. Milano, Genova, Torino, Londra și micul orășel al lui Shakespeare, Stratford upon Avon.
Am sute de poze, din care voi posta doar câteva, care mi se par mai demne de văzut. De asemenea, voi interveni cu explicații doar acolo unde cred că e necesar sau unde nu mă pot abține.
Here we go...

Mai am putin si devin rasist

Sunt de cateva zile in concediu (pe care mi-l petrec in insorita Italie) si deja sunt agasat de tot felul de baragladine care imi cer sa le dau bani in intersectii, cand iau loc la mesele de pe strada ale caffeteria, ba chiar si fisa de la caruciorul cu care am intrat in supermarket.
Au un tupeu de ma revolta la maxim si imi inchipui ce trebuie sa simta un italian, in tara lui, cand este victima unei agresiuni de acest fel. Ma dor tare cateva lucruri: inca nu toti italienii fac distinctia dintre romani si tigani, iar astia din urma se imbogatesc cu nesimtire din aceste practici si vin in tara unde isi dezvaluie opulenta la televiziunile manelistilor. Cred ca e cam mult totusi. Nici eu, nici alti romani care traiesc din bani legali, nu trebuie sa suportam mizeriile pe care ni le fac astfel de infractori.
Dar gata cu nervii.
Cum voi avea putin timp liber si indemanarile necesare (calculator, net) voi reveni cu poze despre cum a fost la Caneva World, Movieland, parcuri de distractie din apropierea lacului Garda, sau cum a fost ieri la Torino (Palazzo Madama, Muzeul Egiptului, Domul cu giulgiul lui Iisus, Muzeul National de Cinema), in drum spre care am simtit si emotiile conducerii cu 180 km/ora pe autostrada.
Mai am o zi de Milano, doua petreceri la membrii comunitatii romanesti de aici (am adus mici congelati), iar luni mergem cu totii la Londra, unde vom petrece o saptamana, urmand sa revenim apoi la Milano.
Am filme, poze, intamplari de povestit, sanatosi sa fim.

Monica Macovei face cadou socialiştilor o comisie europeană

Europarlamentarul PSD, Adrian Severin, a anuntat ieri castigarea de catre grupul socialistilor din Parlamentul Europei (PE) a Comisiei pentru libertati si afaceri interne, apreciind ca aceasta comisie a fost data cu bucurie socialistilor, deoarece popularii nu au vrut ca Monica Macovei sa ajunga la conducerea acesteia. "Vorbim despre o comisie foarte importanta care a apartinut in ultimii ani partidelor de dreapta, iar acum era vizata de doamna Macovei. Ea (conducerea comisiei - n.r.) ne-a fost data cu bucurie si pentru ca popularii europeni nu vroiau sa ajunga la Monica Macovei, ale carei opinii ii socheaza si pe ei", a declarat Adrian Severin precizand ca grupul socialistilor si democratilor din PE a solicitat conducerea acestei comisii pentru a-si putea pune in valoare opiniile asupra libertatilor civile si administratiei interne si ordinii publice.
Continuarea, în Bună Ziua Iaşi

Printul Charles: Mai avem 96 de luni pentru salvarea planetei

Capitalismul şi consumul au adus lumea în pragul prăbuşirii economice şi de mediu, a avertizat prinţul de Wales în cadrul unui discurs menit a sublinia temerile sale legate de viitorul planetei. Moştenitorul tronului Marii Britanii a declarat unei audienţe formate din industriaşi şi ecologişti că mai avem doar 96 de luni pentru a salva lumea.

Cât au câştigat din înmormântarea megastarului?

In plin scandal Ridzi, PDL il ataca pe Tariceanu

PDL a cerut ieri Parlamentului acordul pentru inceperea urmaririi penale a fostului premier liberal Calin Popescu Tariceanu in cazul Sterling. Solicitarea PDL va fi trimisa Comisiei juridice pentru elaborarea unui raport, a decis BP al Camerei. Secretarul Camerei, Valeriu Zgonea, a anuntat ca membrii Biroului Permanent al Camerei au decis in unanimitate trimiterea catre Comisia juridica a solicitarii PDL, de incepere a urmaririi penale impotriva lui Tariceanu pentru savirsirea infractiunilor de subminare a economiei nationale, potrivit articolului 165 din Codul penal si abuz in serviciu contra intereselor publice. Democratii, prin vocea lui Mircea Toader, lider de grup la Camera Deputatilor, sustin ca raportul Comisiei de ancheta Sterling justifica cererea de urmarire penala impotriva fostului premier, caruia i se imputa ca a semnat o Hotarire de Guvern prin care zacamintele nationale puteau fi exploatate in defavoarea Romaniei. Comisia de ancheta in cazul Sterling a a concluzionat ca actul aditional nr. 11 la contractul de explorare a productiei a fost intocmit in conditii ilegale, ANRM neavind un mandat din partea Guvernului in acest sens, a precizat presedintele forului, Iulian Iancu.

Continuarea, în Ziarul de Iaşi.

Blogul lui Iacoban

Sorin şi-a făcut blog, în cele din urmă. Cred că l-ar fi ajutat mult în campania de anul trecut. Niciodată nu e prea târziu!
Blogul e fain, are tot ce-i trebuie şi-l defineşte pe Sorin aşa cum e: clar, deschis, răzbătător.
Bine ai venit, Sorine!

Din categoria: „Iar e bine în România”

La baie cu Rădoi, aka Țâganu.


Două flori, între flori...


Mi-a zis cineva că mâncarea gătită pe grătar slăbește văzând cu ochii. Două zile numai asta am făcut. Știți ce: n-are dreptate.


Unii muncesc, alții se odihnesc...


...după care fac o pauză.

P.S. Dacă am timp, și-mi trimite și Ionică pozele, postez și imaginile de săptămâna trecută de la Agapia, Horaița și Sihla.

Nati aberează, dar cine a început?

„Candidatul Nati Meir are deja pe hârtie mai mult decât o ofertă pentru funcţia de prim-ministru, are toată componenţă viitorului guvern, deşi, potrivit Constituţiei, preşedintele nu poate propune nici un membru al Cabinetului. Nati Meir a declarat pentru Cotidianul că el îl doreşte ca premier pe fostul ministru PSD Dan Matei Agathon, pe care îl consideră un technocrat. În guvern, Meir i-ar dori pe Irinel Columbeanu la Ministerul Dezvoltării şi pe Monica Columbeanu la Ministerul Turismului, pe Liviu Mihaiu la Mediu, Bogdan Hossu la Muncă, Clement Sava (consilierul său de imagine) la Comunicare, Gheorghe Hagi la Tineret şi Sport, Mădălin Voicu la Educaţie, Radu Soviani la Finanţe, Ion Ţiriac la Economie, Valentin Stan la Externe, Oreste la Cercetare, Mircea Badea la Interne, Adrian Porumboiu la Agricultură şi Gigi Becali la Justiţie. ”
Nu-mi închipui cum s-ar desfăşura munca în acest guvern. Probabil că Mircea Badea ar scoate toţi poliţiştii de peste 85 de kile la cros în jurul Bucureştiului, iar Oreste ar căuta în stele noile vaccinuri împotriva duhurilor rele şi fengshuiul necesar pentru birourile bugetarilor, care să le dea pacea necesară de a accepta salariul minim pe economie. Posibil ca Iri, de la Dezvoltare, să negocieze proiectele majore din turism cu Moni, ministresa de resort, într-un separeu de local bucureştean, până cad amândoi laţi, în acelaşi timp în care Valentin Stan, de la Externe, ar schimba câteva şarje colegiale cu Mihaiu, de la Mediu. De un lucru mi-e frică: negocierile dintre hirsuţii Ion Ţiriac (Economie) şi Bogdan Hossu (Muncă). Amândoi sunt mărişori şi dacă apucă să arunce cu obiecte, se duce naibii PIB-ul. În aceeaşi logică, guvernul ar mai putea fi completat cu câteva valori inestimabile, care să ne facă mult mai cunoscuţi în lume.
Aş zice că ne trebuie un bun ministru al Familiei şi nu e nimeni mai calificat la treaba asta decât Mihaela Rădulescu. Apoi, ne-am aprinde paie în cap dacă n-am da şi Zânei Surprizelor un minister, anume cel al Transporturilor. Cred că ar fi singurul mijloc prin care mai pot apărea autostrăzi în ţara asta. Zvâc, cu bagheta magică şi, iată, Iaşul se înfrăţeşte cu Clujul, zvâc, încă o dată şi Baia Mare se vede întins, de la Constanţa. Ce frumos ar fi!
Ce ne-am face fără oaste? Nici nu poţi deschide lista de propuneri fără analistul militar Radu Tudor, care, la cât de tânăr e zici că a făcut parte din armata rusă, Legiunea Străină şi puşcaşii marini în acelaşi timp, precum facultăţile la fără frecvenţă. Dar e băiat prezentabil.
În fine, acestui guvern nu i-ar mai lipsi decât un ministru al Sănătăţii. Ca să-i facem portretul-robot: n-ar trebui să fie specialist în medicină, dar ar trebui să fie om de afaceri. E bine să fie o vedetă TV şi de preferat, femeie. Prima pe listă: Monica Tatoiu. În felul acesta, vom avea bolnavi care arată bine, fiecare având frumuseţea interioară expusă public cu ajutorul reformelor noii ministre, iar mascaralele şi rujurile se vor vinde pe reţetă compensată, ceea ce nu cred că ar fi tocmai rău, pentru unii/unele.
Din păcate, ceea ce pare ridicol acum are şanse mari să devină actual. O naţie care îi trimite pe Gigi Becali şi Elena Băsescu în Parlamentul European nu demonstrează că se împiedică prea tare în consideraţii despre bun-simţ şi civilizaţie. Sper să ne oprim înainte de a-i da ministerul Culturii lui Florin Peşte şi Denisa.

N-a mai putut să îmbătrânească...

Banc cu întâiul şofer al ţării

Se scoală Băselu cu chef de condus maşina prin Bucureşti. Merge el ce merge, dar i se pare că se aude ceva la mașină: „Ce să fie? O fi de vină RE-CE-SI-U-NEA?”
O duce la service.
Omul de la service se uită pe la motor, pe la roţi, pe la direcție şi îi zice Băselului: „Ia urcaţi puţin la volan şi dati-i o cheie”
Îi dă Băselu cheie şi întreabă: „Ce are?”, la care mecanicul oftează, îşi şterge fruntea şi spune: „Are un ţăcănit la volan.”

P.S. Bancul, într-o formă aproximativă, i-l datorez lui Afteni, care nu s-a putut abţine.

Zona în care lipseşte asfaltul

Aseară m-am înhăitat cu numiţii Cătălin Bulgariu şi Gabi Harabagiu, acasă la acesta din urmă, unde am dezbătut efectele încălzirii globale asupra vinurilor albe italieneşti.
Ceva mai încolo, Alexia Harabagiu (2 ani şi jumătate) şi Andrei Bulgariu (4 ani şi 3 luni) nu şi-au clarificat încă posesia mingii albastre, deşi curtea era plină de mingi, după cum se vede şi din probe.

Tatulici a luat bătaie în direct

La emisiunea de duminică după-amiază, Mihai Tatulici, realizatorul Realitatea TV a primit câteva „castane” pe care nu le va uita uşor. Deşi a încercat să opună rezistenţă, folosindu-se de tertipurile moderatorului tv de Dâmboviţa – atitudine fermă, cifre citite din caiet, replici ca din partea omului de rând – a trebuit să se recunoască învins, constatând cu amărăciune că primarii de astăzi au câştigat mult sub aspectul oratoriei.
Mi-am dat seama că Tatulici pariase pe o temă care să-i aducă din start susţinerea publicului şi anume cheltuirea fără judecată a banilor publici, în care el, Tatulici, cu faima şi emfaza de justiţiar să pună la zid primarii din cele mai mari oraşe al ţării. Şi-ar fi consolidat astfel reputaţia de bun cunoscător al administraţiei publice şi al politicii, dar şi marea putere de a executa pe oricine în ţara asta, indiferent câte mii de voturi ar avea în spate respectiva persoană.
Invitaţii săi au fost: Sorin Oprescu, primarul Bucureştiului şi Gheorghe Nichita, primarul Iaşului, în studioul din Bucureşti şi Gheorghe Ciuhandu, de la Timişoara şi Antonie Solomon (botezat sinistru: Antonie Iorgovan de către ghinionistul prezentator), de la Craiova. Tema: Cheltuirea banului public între necesităţile de infrastructură: străzi, canalizare, grădiniţe în opoziţie cu amenajarea spaţiilor verzi (prea susţinute, în opinia lui Tatulici) şi desfăşurarea spectacolelor gratuite pentru public.
Înarmat cu cifrele bugetelor respectivelor oraşe şi cu câteva comentarii filmate de corespondenţii zonali, critici acerbi când e vorba de a face materiale demolatoare care să fie apreciate pozitiv de şefii redacţiilor din Bucureşti, realizatorului i-a scăpat un mic amănunt: primarii nu sunt miei de sacrificiu. Majoritatea au avut demnităţi publice şi campanii de alegeri în mai multe rânduri, deci sunt căliţi în războaie mediatice şi nu prea mai au motive să stea cu capul plecat în faţa vreunui justiţiar TV de duminică după-amiază.
Ce a urmat merită să fie încadrat în lecţiile de jurnalism la capitolul: „Aşa ia sfârşit o carieră în presă”. Din acuzator, procuror şi judecător, Tatulici a sfârşit jalnic, parcă grăbit să-şi încheie emisiunea, să nu-şi mai ia cafteală. L-au sancţionat, pe rând: Oprescu, ironic, documentat, curajos în raport cu pretenţiile moderatorului; Ciuhandu, politicos, subtil uneori, cât să-i ardă ficaţii lui Tatulici, Solomon; sigur pe sine, benaficiar al relaxării din staţiunile turceşti, Gheorghe Nichita, determinat, documentat cu informaţii, ferm în a combate imensa eroare a lui Tatulici privind sediul Muzeului Literaturii Române din Copou, dar şi amuzat, spre final, cu zâmbetul pe care l-am văzut şi la Becham când i-a întins mâna lui Nicoliţă după euro-autogolul de pe Santiago Bernabeu.
M-a mai impresionat pozitiv şi fronda primarilor, care, deşi de culori politice diferite, s-au susţinut reciproc, arătând că problemele sunt comune, iar guvernul ar trebui să înveţe profesionalismul de la ei.
Ce înseamnă această emisiune şi de ce cred eu că nu e doar una banală, de week-end, croită după calapod. În primul rând, invitaţii nu mai sunt supuşi, precum copiii la vaccin, ci au învăţat să-şi susţină punctele de vedere, aratând jurnaliştilor unde greşesc prin exagerare şi manipulare. Nu prea s-a făcut asta până acum, iar cine a comentat a primit imediat eticheta: „reflexul lui Iliescu”. Primarii de duminica trecută au criticat manipulările şi dezinformările şi au cerut jurnalistului să prezinte corect realitatea.
În al doilea rând, cred că Tatulici aparţine unei generaţii de jurnalişti care fac parte dintr-o eră încheiată, nu mă refer la vârstă, ci la instinctele arhaice şi lipsa de mobilitate în ce priveşte dinamica meseriei. Este timpul pentru noua generaţie de ziarişti, corecţi, tenaci, energici, intransingenţi, capabili de anchete serioase, impenetrabili la influenţe de sus. Mi s-a făcut milă de Tatulici la schimbul de replici dintre el şi Oprescu: „Mogulii nu sună niciodată aici!”, „Păi nu, că pe dumneavoastră vă fluieră!”. Cam dur Oprescu, dar n-am de unde să ştiu câtă dreptate are.
Respect meseria de jurnalist şi mă consider nedreptăţit când văd informaţii neverificate sau chiar false, fătuci fără liceu pe post de reporter, incompetenţi în orice fel de meserie ajunşi jurnalişti-justiţiari sau alte exemplare din sectorul sălbatic al presei. Sper ca duminica trecută să însemne o nouă traiectorie pentru jurnalismul românesc.

Iașul de la Bruxelles

La nivelul Iașului, PSD a învins PD-L cu un scor zdrobitor. De neașteptat, după rezultatele de acum jumătate de an, la alegerile parlamentare. Evident că e greu să disociezi procentele datorate votului politic de cele aduse de individualismul candidaților și, la drept vorbind, nici nu-mi propun asta azi. Mă mai bucur de victorie.
Câteva lucruri trebuie lămurite la cald. PSD a fost în competiție cu toți ceilalți candidați, independenți sau pe liste, competitori, cum li se spune. PSD a candidat în cadrul unei alianțe înregistrate legal și recunoscute oficial: PSD + PC. N-am auzit ca PD-L să fi avut alianța PD-L + EBA. Au fost candidaturi separate, deși se știa că separația e doar de formă, iar candidatura Elenei Băsescu are două argumente: primo - să închidă gurile intelectualilor de dreapta și ONG-urilor politice din sfera PD-L, arătând că mezina Băsescu se poate duce în fața electoratului într-o candidatură individuală, ceea ce nu pot face Monica Macovei și Alina Mungiu și secundo - numele Băsescu este brand politic și aduce voturi indiferent cine ar candida cu numele ăsta, fapt care ar trebui să aducă la ascultare portofelele portocalii.
Dacă am fi sinceri până la capăt, am recunoaște că Elena Băsescu pe lista PD-L ar fi dus scorul partidului său spre 25%, tocmai din considerentele despre care vorbeam. Decizia candidaturii politice EBA a fost generată tocmai de conflictul dintre Băsescu și fundamentaliștii PD-L. Mai mult decât atât, mare parte din procentajul care depășește norma care îi dă voie să primească mandat se va redistribui către celelalte partide, în principal către PSD. Știm că e puțin, dar mulțumim și pentru atâta. Ca atare, a aduna voturile PD-L cu cele ale mioriței reîntoarse în turmă este o dovadă certă că prostia nu doare.
În altă ordine de idei, campania a însemnat pentru PSD și pentru Cătălin Ivan un efort puternic și obositor. Aseară, Cătălin nici nu mai avea puterea să se bucure. E adevărat că și în ultimele zile era atât de istovit încât i se părea că s-a robotizat. E tânăr și se va reface repede, pentru că trebuie să-și ia biletele de Bruxelles. A mai animat campania panoul în care Căălin apărea de două ori, precum și stegulețul în car era agățat cu capul în jos. În ambele cazuri suntem recunoscători presei și blogerilor care, în mod cu totul gratuit, au consimțit să promoveze imaginea tânărului nostru candidat, într-o campanie lipsita de alte picanterii.
Campania n-a avut un ecou extraordinar în rândul publicului, în mare măsură din cauza lipsei de proximitate a efectelor, calitatea de europarlmentar neavând, în conștiința publică, rezonanțe legate de pensii, prețuri sau locuințe pentru tineri. PNL chiar a preferat să sacrifice interesul legat de obținerea posturilor de eurodeputat în favoarea celui de a-l promova pe Crin Antonescu, nou președinte de partid și tânără speranță liberală pentru prezidențialele de la sfârșitul anului. Ce a obținut, s-a văzut. Cu 15% opțiune de vot ar trebui să facă serios analiza guvernării Tăriceanu și să hotărască cumva soarta baronilor de tip Fenechiu.
M-a surprins (mai curând neplăcut) creșterea partidelor extremiste, iar motivul se leagă în principal de Laszlo Tokes si Gigi Becali. Mă îngrozește gândul că în fața lor va fi un cartonaș pe care va scrie: România. Becali ar trebui să mulțumească celor care l-au arestat, că altfel, numai cu rezultatele lui Lăcătuș, nu cred că ar fi ostoit pohta ce-a pohtit Vadim.
Am, totuși, un regret: Cătălin Turliuc. A demonstrat că este un candidat capabil, în ciuda acuzațiilor la care a fost supus și merita un loc mai în față pe lista partidului său. Cred, chiar, că e mai bun decât Norica Nicolai, mătușa nepoatei care votează legi ilegal. Am fi avut doi deputați de Iași și o nouă față a politicii locale.
Mult succes Cătălin Ivan și ai grijă lângă cine te așezi în bancă!

Sondorul manipulant

Ultima găselniță a manipulanților media este publicarea sondajelor în ziua votului. Legea e clară: nu se publică nimic până la ora 21. Anul trecut, la fiecare dintre zilele de alegeri, câțiva jurnaliști de dreapta au încercat manipulări de genul acesta stopate la timp de Biroul Electoral Județean.
De ce este manipulatorie publicarea sondajelor și cum trebuie realizată, în așa fel încât să producă mobilizarea electoratului dorit? Simplu: toate analizele de până acum au arătat că dimineața votează susținătorii stângii. De la amiază încep să apară, pe la secții, cei ai dreptei. În momentul în care primele sondaje dau PSD în frunte, cei care se informează on-line, în mare majoritate suporteri ai dreptei se mobilizează și înmulțesc procentele partidelor lor.
Ce va urma cunosc, pentru că am verificat și răsverificat în ultimele campanii: va începe să crească procentajul partidelor de dreapta. Începe a doua parte a campaniei, care mizează pe mobilizarea către victorie, pe spiritul asociativ al nehotărâților care vor să facă parte dintre victorioși. În acest moment, interesul față de principii, oferte electorale, candidați dispare, își pierde importanța, lupta politică ajungând în zona pro sau contra PSD. Practic, alegătorii sunt manipulați să intervină în afara intereselor lor, fiind antrenați într-o competiție care nu prezintă miză reală.
Faptul este cunoscut de analiștii alegerilor și, din acest motiv, este interzisă publicarea exit-poll-urilor înainte de încheierea votării. Modul în care se publică sondajele de opinie este strict reglementat de lege, orice informație despre opțiunile electoratului trebuind să fie însoțită de date concrete privind identitatea firmei care realizează sondajul, eșantionul folosit, marja de eroare. Se încearcă astfel să se evite manipularea. După cum ușor se observă alegerile pentru europarlamentare au reușit să treacă această limită, folosindu-se internetul ca formă de comunicare ce se poate sustrage incidenței legale. Mai mult televiziunile spun: „Nu putem noi publica sondaje, legea nu ne permite, dar dacă doriți astfel de informații, vizitați site-ul pe care vi-l recomandăm noi.” Ceea ce e cam același lucru.
Ce mai urmează? Lupta pentru voturi este atât de agresivă încât se cumpără voturi, se organizează convoaie de turiști electorali care votează ilegal, de mai multre ori, la secții diferite, cu toate că sunt conștienți că astfel de infracțiuni se sancționează cu închisoare. Încercările de fraudare merg până la manipulările mediatice despre care tocmai vorbeam. Sondaje de nimeni asumate, apărute pe bloguri dubioase, replicate, ca informații credibile de media audio-vizuală, au un singur beneficiar: dreapta politică, prin unul dintre cele două partide care o reprezintă.
De mâine, lumea se va liniști din nou. Micile golănii electorale vor fi uitate, trecute cu vederea, însă aleșii vor fi cei rezultați în urma manipulării și dezinformării și nu au legătură cu opțiunile corecte ale populației. Democrația este ciuntită prin jocurile de tastatură a unor băieți isteți care și-au scris sondajele cu câteva zile înainte și acum rulează după program. La ora 11, PSD are 32%, la ora 15 PDL are 32%. Nu e nimic nou. Am mai văzut asta. Toată șmecheria este să se legitimeze, astfel, rezultatele favorabile dreptei obținute prin fraudă, plata voturilor, autobuze electorale, cele 10 voturi de secție pentru odraslele prezidențiale și toatre celelalte tertipuri prin care se pune mâna pe putere.
Ceea ce vedem astăzi nu este decât un antrenament de voie pentru campania din toamnă. Nici nu vreau să mă gândesc ce va fi la prezidențiale. Întrebările sunt: până la ce nivel vor ajunge ilegalitățile și cât de mult ne vom apropia de lipsa de democrație de la alegerile care au avut loc anul acesta în Republica Moldova.

Carta Europeana a Libertatii Presei

La 25 Mai 2009, 46 de redactori-sefi si jurnalisti de marca din 19 tari au adoptat si semnat la Hamburg “Carta Europeana a Libertatii Presei”.

In 10 articole, Carta formuleaza principii pentru libertatea media fata de interferente ale Statului – in special pentru dreptul la protectie fata de actiunile de supraveghere, interceptari ale comunicatiilor, a perchezitiilor redactiilor si a computerelor, cat si dreptul la liberul acces al jurnalistilor si al publicului la orice surse de informatie, nationale sau internationale.
Obiectivul vizat este obtinerea aplicarii acestei Carte in toata Europa si de impunerea adoptarii ei ca o conditie in cadrul negocierilor de largire a UE.
Jurnalistii din toate regiunile Europei vor putea sa invoce aceasta Carta in cazul unor conflicte cu Statul sau cu institutii aflate sub influenta Statului si sa revendice sprijinul colegilor din celelalte tari.

Carta Europeana a Libertatii Presei

Art. 1 Libertatea presei este vitala pentru o societate democratica. Autoritatile statului trebuie sa o sustina si sa o protejeze, sa respecte diversitatea media jurnalistica in toate formele sale de diseminare, cat si in misiunile sale politice, sociale si culturale.
Art. 2 Cenzura este strict interzisa. Trebuie sa existe garantii ca jurnalismul independent, in orice media, este liber de persecutii, represalii, interferente politice sau de reglementare ale statului. Statul nu va supune unui proces de autorizare presa si media online.
Art. 3 Dreptul jurnalistilor si media de a aduna si disemina informatii si opinii nu trebuie sa fie amenintat, restrictionat sau sanctionat.
Art. 4 Protectia surselor jurnalistice trebuie strict respectata. Orice tip de perchezitii ale redactiilor sau altor locatii ale jurnalistilor, cat si supravegherea jurnalistilor sau interceptarea comunicatiilor acestora, cu scopul de a identifica sursele de informare sau de a viola secretul redactional sunt strict interzise.
Art. 5 Toate statele trebuie sa se asigure ca media, in indeplinirea misiunilor sale, se bucura de o deplina protectie a legilor, a unui sistem judiciar independent si de protectia autoritatilor. Aceasta se aplica mai ales pentru a proteja jurnalistii si colaboratorii lor, in cazul unor actiuni de hartuire sau atacuri la integritatea lor fizica. Incalcarea acestor drepturi sau orice amenintari cu incalcarea lor, trebuie sa fie atent investigate si pedepsite de justitie.
Art. 6 Existenta si independenta economica a media nu trebuie puse in pericol de catre institutiile statului, institutii aflate sub influenta statului sau de catre alte organizatii. Amenintarea cu sanctiuni economice este deasemenea strict interzisa. Companiile private trebuie sa respecte independenta editoriala a media. Ele trebuie sa se abtina atat de la a exercita presiuni asupra continutului editorial cat si de la a incerca sa amestece publicitatea cu continutul editorial.
Art. 7 Institutile statului sau cele aflate sub influenta statului nu trebuie sa ingradeasca libertatea de acces la informatii a media si a jurnalistilor. Ele au obligatia de a sprijini misiunea media si a jurnalistilor de a informa.
Art. 8 Media si jurnalistii au dreptul la acces neingradit la toate stirile si sursele de informare, inclusiv la cele din afara tarii. Pentru a-si indeplini misiunea de a informa din strainatate, jurnalistii trebuie sa primeasca fara intarziere vize, acreditari sau orice alte documente necesare.
Art. 9 Publicului trebuie sa-i fie garantat accesul liber la orice media sau sursa de informatii, nationala sau internationala.
Art. 10 Statul nu poate restrictiona accesul la profesia de jurnalist.

Am luat acest text de pe o listă de discuţii, dar mi s-a părut interesant și util de a fi răspândit, pentru ideile sale sănătoase.

Familia mea e persoană publică în Italia

Cumnatu’ Dorel, că despre el e toată acțiunea din acest prim text cu diacritice, e om cu relații. Nu zic asta pentru că mă cunoaște pe mine, dar sunt și alte somități cu care interacționează. Cum ar fi, bunăoară, profesorii de la marea școală de muzică din Milano, unde Vlad (fiul lui și nepotul meu) este cel mai tânăr cursant.
Nea Dorel (că toți îi suntem datori cu niscai respect) face parte din micul grup românesc din marginea sud-estica a orașului Milano (băieți serioși, de comitet), care mai schimbă imaginea românilor printre italieni.
De 1 mai au apărut în Adevărul cum petrec ei frumos la iarbă verde.E drept că e și frumos la Idroscalo, fiind amenajat locul pentru picnic, cu gratar, coșuri de gunoi, banci și multă curățenie. Am fost acum doi ani și nu-mi venea să cred ce bine arată.


Nea Dorel e cel care arată multă deschidere către presă. (pentru conformitate: cel în pantaloni galbeni)

Deunăzi, îl descopăr pe nea Dorel la dreapta lui Berlusconi, taman în Il Giornale. Îl vedeți, cel în medalion albastru. Poza a fost făcută la inaugurarea noului spital din San Donato, unde nea Dorel este asistent medical și om de bază pentru management. În poză apar și alți români, cum e Marius, zis Birichino, la dreapta lui Dorel, cel cu barbișon. Cu ei doi am făcut un concediu minunat acum doi ani pe Costa Brava, din care jumătate de zi numai prin complexul sportiv al FC Barcelona.


Nea Dorele, poate vorbești cu amicul din fața ta să ne vedem într-o zi cu Carla Bruni și cu bărbat-su.

Apel catre jurnalisti, organizaţii profesionale, sindicate media, patronate

12.05.2009

Alerta cu risc maxim de deprofesionalizare

Procesul de degradare a continuturilor jurnalistice a devenit tot mai acut in ultimele luni, in emisiunile informative și de dezbatere ale televiziunilor. Adeseori, aceste emisiuni s-au transformat in instante de judecata, asumandu-și deschis pozitii partizane, fie ca acestea au fost exprimate de angajatii televiziunilor sau de invitati, in multe cazuri, echilibrul relatarii fiind viciat.

Slaba documentare a subiectelor, precum și competenta uneori indoielnica a ”expertilor” au contribuit la subminarea actelor jurnalistice. Acuratetea informatiei a fost deseori sacrificata in favoarea unor zvonuri și speculatii.

Astfel, mediatizarea excesiva a unor subiecte tratate neprofesionist a adus grave prejudicii profesiei de jurnalist și publicului, afectand atat statutul socio-profesional și credibilitatea breslei, precum și dreptul publicului la corecta și libera informare.

Din nefericire, denaturarea actului jurnalistic continua și pare sa nu poata fi controlata. Iar aceasta se poate oricand intoarce impotriva breslei, fiind argumentul preferat al politicienilor, care nu inteleg ca rezolvarea sta in auto-reglementarea presei, și nu in impunerea de prevederi legale excesive la adresa libertatii de exprimare sau initierea unor legi care ingradesc libertatea presei.

In acest context, ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei (AMP) și Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie (CRJI) fac un apel la asumarea de catre breasla a principiilor etice și profesionale.

De asemenea, atașam studiul de caz al AMP despre modul in care principalele televiziuni de știri din Romania au relatat despre cutremurul produs pe 25 aprilie 2009.

APEL catre jurnalisti, organizatii profesionale, sindicate media, patronate

1. Zvonuri si Speculatii. Nu prezentati sau comentati zvonuri ca informatii si stiri. Introducerea de zvonuri in circuitul informational inseamna validarea lor (in special atunci cand sunt prezentate de canalele de stiri).

2. Impostura. Promovati competenta – promovati persoane relevante pe domeniile in discutie, persoane pe care le recomanda CV-ul profesional, competenta dovedita anterior, specializarea.

3. Comentatori de serviciu. Nu exista nici ziaristi, nici politicieni multilateral-dezvoltati, cu competente si capabili sa aduca informatii pertinente pentru orice domeniu in discutie.

4. Scenaristi versus Jurnalisti. Mentionati vizibil jurnalistii si demarcati-i de entertaineri, infotaineri, comentatori, analisti, editorialisti, ghicitori sau scenaristi. Nu amestecati categoriile. Pentru invitatii permanenti sau cvasi-permanenti, postati online CV-urile lor si mentionati daca pentru prestatia de analiza televizata sunt remunerati si de catre cine.

5. Angajati. Precizati relatia invitatului cu persoana sau subiectul dezbatut (avocat, ziarist angajat, partener de afaceri etc.).

6. Judecatori. Sprijiniti separatia puterilor in stat, nu va erijati in judecatori, nu faceti presiune asupra instantelor sa ia o anumita decizie.

7. Investigatie. Criticati administratia bazandu-va pe fapte, documente, situatii concrete, prin materiale de investigatie jurnalistica bine documentate.

8. Abuzuri. Reclamati abuzurile de orice fel impotriva ziaristilor, de la abuzuri fizice la cenzura in interiorul redactiei.

9. Campanii. Refuzati campaniile de presa impuse de interesele financiare, politice sau de alta natura ale patronului.

10. Autoreglementare. Intariti organizatiile profesionale, ca actori distincti in piata media (asociatii jurnalistice, sindicate, patronat etc.). Daca breasla nu se autoreglementeaza, atunci politicienii vor incerca sa intervina din exterior.

11. Agenda-setting. Promovati mai multa diversitate in subiectele prezentate. Nu lasati politicienii sa va impuna zilnic agenda si subiectele pe care sa le discutati si rediscutati la nesfarsit.

12. Echilibru versus panica. Evitati folosirea imaginilor cu potential de a induce panica in randul populatiei. Prezentati un discurs echilibrat! Mai ales, in cazul relatarilor despre producerea catastrofelor naturale. Fara atitudini grave, intrebari alarmante si irelevante, fara imagini ce promoveaza panica atunci cand ilustrati un subiect.

13. Informatii fara atribuirea sursei. Precizati sursa informatiilor citate de pe Internet.

ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei

Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatii.

P.S. Stiu ca pare ca imi bag nasul in ciorba altuia, insa ma intereseaza (ca pe multi altii) modul in care suntem informati. Sper sa ajute la rememorarea principiilor care au facut din presa romaneasca a ultimului deceniu din mileniul trecut un factor de dezvoltare a democratiei. In principu, n-am facut decat sa transmit mai departe un mesaj pus pe o lista de discutii, din partea unor organizatii de media.

E frumos cand te lauda altii

Considerat un centru economic si comercial important al Romaniei, orasul Iasi are ca simboluri metalurgia, industria medicamentelor, a textilelor si industria alimentara. Sectorul bancar si cel al tehnologiei si comunicatiilor sint in plina dezvoltare, numeroase companii de software fiind prezente in Iasi la ora actuala. Tot aici, aproape toate centrele comerciale au deja deschise reprezentante, iar in anii urmatori vor fi infiintate noi centre comerciale. Monumente istorice, biserici si manastiri, institutii culturale, muzee, case memoriale, cluburi, concerte si manifestari artistice de marca, toate acestea reprezinta simboluri ale unui oras care si noaptea este plin de viata. In prezent, Iasul este intr-un amplu proces de modernizare, iar locurile de munca vin "la pachet" cu salarii mult mai mari decit cele din Roman. In plus, oferta de munca este suficient de bogata, inclusiv pentru studenti care in Roman cu greu si-ar gasi de lucru.

Textul integral se gaseste in numarul de azi al Ziarului de Roman.

La Multi Ani!

Update la povestea cu premiul

Cum stateam eu, asa necajit si oropsit, oftand din greu de obidirea la care m-au supus multinationalele, am primit joi seara un telefon: „Venim maine sa va aducem premiul. Pe la ce ora va gasim?” Primul gand a fost ca tepele sunt nenumarate si se cheama unele pe altele. Imi venea sa sun inapoi si sa-i implor: „Nu mai vreau premiul asta! Dati-l altcuiva. Daca n-aveti cu cine juca jocul asta captivant va dau eu o lista de nume. Cu unii puteti merge pana la sacrificiul suprem!”
Al doilea gand a fost ca sunt un masochist incurabil si „Ia sa vedem ce se mai intampla...”
Vineri, pe la pranz, ma suna din nou. Reprezentantul firmei care a facut managementul campaniei (ati observat ca nu i-am mai spus Branzon). Unde ne vedem sa-mi dea premiul? Il invit la o cafea in oras si vine, secondat de reprezentantul de la Multilevel. Pune o cutie rosie pe masa: „D-le Tudose, acesta este premiul dvs. Va rog sa acceptati scuzele mele pentru toate necazurile pe care le-ati avut in aceasta situatie.” Moment coplesitor. Se aud viorile si suflatorii. La urma, toba mare bum-bum-bum! In cutie erau bijuteriile: un lant si o bratara de aur. Convenim amandoi sa le inmaneze castigatoarei si pornim catre muzeu, dupa ce am avertizat-o pe Mihaita sa-si faca o copie la buletin ca vin cu cineva sa rezolvam o problema. Remarc ca oamenii nu sunt asa de afurisiti, ba pot fi gentili, civilizati si chiar cu purtari alese.
La Kogalniceanu acasa ii ofera premiantei bijuteriile si beneficiaza de o surpriza de grad sapte pe Richter si un ghidaj prin toate camerele. Este surprins de ingeniozitatea secretaire-ului si de scaunul rotativ, precursor al celor ergonomice din ziua de azi.
Intamplarea face ca azi, la o zi dupa deznodamantul aventurii, sa implinim amandoi 17 ani de cand ne-am complicat reciproc existentele si a parut un cadou destinat acestui eveniment. Drept pentru care, zic:
„Stimate domnule comandant al Politiei, nu stiu ce ai facut, dar iti multumesc.”

Eu sunt vinovat de criza mondiala

Am invatat, pe pielea mea (si ale altora) ca totul, in viata, se plateste. Daca dai un pumn colegului de banca, iei doi inapoi. Daca iei un patru si asta nu salveaza media, s-au dus naibii meciurile de fotbal pe asfalt. Daca o scoti pe Giovana din casa dupa zece, iti da Nicu doua beri.
De cand se tot anunta restrictii bugetare, cresterea somajului, falimente, supraimpozitari, ma gandesc ca astea nu sunt decat pedepse date celor care, prin apucaturile si desfraul lor, au provocat criza economica.
Muncitorul si-a luat micul salariu fara niciun scrupul, firmele si-au impartit banii intre salarii, impozite, furnizori si alte belele intr-un mod absolut iresponsabil, iar bugetarii au continuat sa existe desi puteau foarte bine sa dispara toti, in grup, sau in transe.
Nu cred nicio iota din ce s-a spus pana acum ca bancile, in cardasie cu firmele de imobiliare au generat o spirala a preturilor (ce poetic i-au spus), care ne-a ajuns pana la gat. Ba dimpotriva, acestea sunt singurele institutii care au luptat pe baricade ca sa evite catastrofa, mai abitir ca Terminator in Rambo si Die hard 1-4. Pentru ca altfel nu-mi explic de ce tocmai bancile au fost ajutate de stat, in conditii de mama dragastoasa. Stiam ca o firma care face prapad in gestiune e calcata de inspectorii financiari si executata mai rapid decat un cowboy care s-a dat la nevasta serifului. In loc de asta, statul, in rol de Mos Craciun, le da bancilor vagoane de bani, mangaindu-le pe crestet ca pe niste copilasi care si-au scapat acadeaua din gura de prosti ce sunt.
Ramane un semn de mirare pentru mine de ce statul respectiv nu si-a luat o parte din activele bancii in schimbul banilor, asa cum s-ar fi procedat daca o zbarcea un amarat care vinde hot-dog pe autostrada.
Deci, bancile nu sunt vinovate, vinovati fiind cei impotriva carora s-au luat masurile restrictionare. Adica eu, tu, bugetarii, profesorii, pensionarii si tot neamul nostru cel adormit.
Ca atare, ma autodenunt si astept sa vina Unchiul Sam cu sistemul sau de control fiscal sa ma faca de panarama in Central Park, in timp ce presa mogulesca din State ma va transa, decupa, sfarteca si regurgita ca sa ma invat minte sa mai crizez economia mondiala.

P.S. Aud, mai nou, ca gripa porcina a plecat tot din Romania. Recunosc, tot eu sunt de vina si in acest caz, cum am fost si cu gripa aviara. In pregatire am gripa ovina, bovina si cabalina, dupa care voi face niste mici teste in ce priveste gripa tantarilor, buburuzelor si a verzei de Bruxelles. M-au rugat niste amici care au de vanzare apa chioara in loc de dezinfectant...

Bergodi, ce le-ai dat la pauza?

Felicitari lui Andrei Cristea, lui Cristiano Bergodi si intregii echipe, pentru victoria cu 4-0 in fata Argesului.
Dupa prima repriza in care au avut soarele in ochi (sau a batut ploaia din fata) echipa iesenilor a dat patru goluri in jumatate de ora, care ne-au amintit de ce iubim Politehnica.

P.S. Daca as vrea sa-mi bat joc de comentatorii straini i-as baga odata in nationala pe Prepelita, Dananaie, Gogosoiu si Bourceanu. Cred ca n-as mai putea vedea meciul de ras.

Domnule comandant al Politiei

Subsemnatul, legitimat si domiciliat a va aduc la cunostinta gluma sinistra care s-a facut pe seama mea, de catre mari companii multinationale care si-au dat mana peste continent pentru a-l scoate din rabdari pe cetateanul de fata.
Poate, stimate comandant, te gandesti ca ai dat peste inca unul dintre ticnitii care iti sesizeaza OZN-uri aterizate pe terasa blocului, care in mod repetat aduc mici martieni petrecareti la familia Mandache, a caror ocupatie este doar tulburarea linistii publice cu tot felul de cantece si strigaturi fara perdea la hublou. E drept ca nici eu nu ma consider vrednic de bataia de joc a macar unei companii multinationale, darmite trei, cum mi s-a intamplat in cinstita zi de Florii.
Sa ma rezum cu vorba ca sa ne fie clar de la inceput. In mod sigur pot povesti fiecare amanunt, pentru ca l-am spus si ras-spus de zeci de ori, ca sa dovedesc lipsa oricarei rele intentii.
Eram, dupa cum incepusem a povesti, la masa de Florii, sarbatorind decent, cum sta bine in post, onomastica unei fete bisericesti, cu care am norocul de a fi ruda.
In mijlocul felurilor de peste, Mihaita, consoarta pe care o am cu cununie si juraminte vesnice, a primit un telefon care ne-a schimbat la fata pe toti, precum pomezile stimatei doamne Tatoiu.
„Am castigat bijuterii de aur la tombola!” ne-a anuntat cu glas mare, la sfarsitul convorbirii telefonice. Optimismul meu mincinos a gasit imediat explicatii naturale: „E tinichea suflata!” – „E aur de 14 karate!”, mi s-a raspuns. „E un lantisor de 1 gram, cu tot cu cutie”, am banuit eu. „Ba e un set cu bratara, de peste 2 mii de lei”.
In final am inceput sa cred in minuni. Trebuie sa-ti marturisesc, draga comandante, ca nu mai cred de mult in Mos Craciun, in dietele de slabit si in politicienii care plang in campanie. Pe aceeasi treapta se afla increderea mea in jocurile de noroc propagndistice in care completezi taloane cu toate datele personale, cu data nasterii si numarul de la camasa, cu veniturile anuale si numele celui mai iubit coleg de munca, cu pin-ul de la card si cu orele preferate pentru intimitati conjugale.
Iti spuneam, iubite comandant, ca incepusem sa-mi pierd scepticismul care m-a salvat de multe ori din calea tepelor pregatite de semenii mei.
O promotie, sa-i zicem Gold Rush, precum capodopera marelui Charlot, atat ca-n romaneste, la comanda unei mutinationale de cosmetice si detergenti, cum ar fi Multilevel, s-a desfasurat intr-un lant de magazine celebru, cam ca Kaufmann (cacofonie voita). Cumparand noi niscai produse din promotie, intr-un magazin Kaufmann (cel de la Podu de Piatra), ne-am pomenit ca putem sa jucam la tombola cu mari castiguri in aur.
Andrei, bine-vestitorul de castiguri, care i-a dat lui Mihaita bucuria si surpriza serii de Florii a promis ca ne da datele la Bucuresti, la mai-marii sai, lua-i-ar DNA-ul pe toti de glumeti, urmand ca aceia sa valideze concursul si sa ne trimita bijuteriile spre minunata impodobire a nevestei de Paste.
Am asteptat noi vreo saptamana peste cele doua zile promise, se duse si Pastele, am presupus ca iepurasul s-a apucat de mincat si de baut si nu mai are viteza dinainte, dar va ajunge el...
Am incercat timid sa verific daca nu cumva e o mare teapa, dar, cercetand internetul, am gasit ca amanuntele se potriveau. Mai ales ca Andrei, vedea-l-as pe post de miel la frigare, ne-a recitat corect datele personale, fara sa-i dam noi detalii. Nu era unul din aia cu: „Cum va numiti si unde stati ca sa va aducem frigiderul?”. Ne-a spus corect pe nume, adresa, locul de unde cumparasem, mai ales ca Misulica tocmai avea in poseta bonul care corespundea cu numarul de pe talon.
Am inceput sa dam telefoane, mai sfiosi la inceput, apoi din ce in ce mi intrigati, dupa care, intr-o zi cand ne aflam din nou la Kaufmann (nu e asa ca nenorocirea e repetitiva?), ne-am dus si la „informatii” sa vedem ce s-o fi intamplat. De serviciu era chiar fata care asistase la extragere, Alina. Parea ca-si aminteste cum a fost dar, pentru mai multa siguranta, a chemat o sefa. Care sefa ne-a luat numerele de telefon, cu promisiunea calda ca ne va cauta cineva de la firma care a organizat concursul. Asa a si fost. Ne-a cautat (dupa vreun ceas) un domn – Andrei, care ne-a zis frans ca premiul s-a acordat altei persoane, s-a facut extragere corecta si nu avem nicio sansa. Pesimismul meu a revenit victorios si s-a instalat in toata nadejdea mea privind norocul, adica s-a revenit la normal. Insa o intrebare nu-mi dadea pace: „Daca n-am castigat, de ce m-a mai sunat atunci? Daca m-a sunat, de unde stia asa de bine toate detaliile personale, asa cum erau scrise pe talon?” L-am anuntat ferm ca fac plangere le Politie, ca detaliile sunt cam neclare si povestea mai dubioasa decat un meci cu FC Arges.
S-a inmuiat un pic si mi-a propus sa ne intalnim. Ca vrea sa-mi arate niste documente, ca totul a fost corect, ca n-are rost sa amestecam Politia...
Am acceptat, intr-un final, atras mai mult, in chip irational, de a vedea fundul abisului decat de increderea ca lucrurile se vor sfarsi.
Ai avut vreodata, gloriosule comandant, senzatia ca atunci cand crezi ca vezi capatul problemei, sa te afunzi si mai tare, fara speranta? Sunt sigur ca stii cum e. Intalnirea a avut loc in masina mea. Ce impresie iti fac golanasii marunti, care o tin mortis trei ceasuri ca nu ei au sterpelit portofelul, dar sfarsesc prin a recunoaste, ca oameni suntem (ce e omul?) si o mica eroare a facut sa se intample astfel?
Mi-a zis o poveste incurcata ca premiul fusese castigat de altcineva, care ulterior n-a mai gasit bonul, dupa care s-a cautat alt castigator (ghinionul meu) care avea bonul, dupa care casigatorul initial a mai gasit bonul odata. Cu glas sfarsit, mi-a zis ca pot sa fac ce vreau, e in pericol sa-si piarda slujba, dar asta e... e vinovat. I-am zis ca explicatia nu ma multumeste. Ori imi aduce o explicatie plauzibila ori il dau pe mana Politiei. Ne-am despartit, dupa care m-a sunat. In acel moment discutam cu Mihaita varianta sa uitam toata povestea si sa-l lasam pustiei pe bleg. Telefonul lui nu m-a ajutat deloc. Mi-a zis ca s-a consultat cu sefii lui care i-au zis sa nu cedeze santajului meu. In acel moment mi s-au aprins in cap toti nervii, asa ca i-am promis din nou reclamatie si sa-i fie rusine ca, dupa ce e vinovat, mai face si mizerii de astea la telefon. Mi-a replicat senin ca el nu e vinovat si nu recunoaste nimic.
Scump si dragalas comandant, nu-i asa ca ai avut momente, in viata ta, cand ti-a venit sa-l iei pe unu’ de ceafa si sa-l dai cu dintii de bordura pana simti ca se curbeaza trotuarul? Nu te grabi sa negi, ca nu te cred.
Aveam o duminica compromisa, o basculanta de nervi, o umilinta pe care n-o puteam ignora si pe Mihaita trista. Am procedat metodic. Trebuie sa tinem cont ca Andrei-carlanul nu e angajat nici la Kaufmann, nici la Multilever. Este agentul imbecil al unei firme de promovare, Branzon Targeting, sau cam asa ceva, la care raspunsul lui google a fost o pagina in constructie. M-a intrigat ca o firma care face un asemenea proiect de promovare nu are site de net. Imi mirosea zdravan a teapa, asa ca i-am sunat si pe cei de la multinationale sa le spun ce am patit cu agentul 000.
Si a trecut duminica. Vreo trei-patru zile m-au tot cautat tot felul de reprezentanti, carora le-am repetat povestea, cu toate detaliile incluse si cu tot respectul meu fata de multinationalele de pe la noi. A venit, de la Bucuresti, chiar si seful lui Andrei. Figuri de Dorobanti, atitudine concesiv-smecherita, dorea sa-i dau o mana de ajutor sa clarificam povestea, ca juristii firmei lui se cearta rau cu juristii lui Multilevel. I-am zis ca pot face o plangere detaliata la Politie, la care voi anexa si desfasuratorul cu apelurile primite in ziua de 12 aprilie. Cred ca se astepta la altceva, dar pe mine deja ma amuza povestea. Ma gandeam ca deja am pierdut prea mult in filmul asta ca sa nu ma distrez putin, la happy-end.
Am cerut desfasuratorul de la firma rosie de telefoane. Bombafone imi mai trasese o teapa, chiar de anul nou, de vreo suta de euro, pentru cheltuieli „diverse”. Nici macar nu mi-au raspuns la petitie, chestie care mi-a schimbat putin optica despre cum se face public relation in multinationale. Am sperat ca macar de data asta ma poate ajuta. Ghinion! Pot primi foarte bine lista telefoanelor pe care le-am dat, dar nu-mi da nimeni lista celor pe care le-am primit. De parca ar fi secret de stat! Intamplarea (ghinionul, pisica neagra) face ca cineva mi-a dat vreo doua zile bip-uri de paste de nu mai faceam altceva decat sa raspund mai repede, ca sa-i maninc minutele idiotului. Numarul imi era afisat, dar nu puteam afla cui apartine. Ca sa fiu mai clar: un nemernic ma suna de cate ori are el chef, cand are el chef si eu nu pot sa-i fac nimic.
Intelegi, multiubite si stimate comandant, ca nu mai aveam niciun argument cu care sa demonstrez ca si-au batut joc de mine. Eu nu pot arata ca am fost sunat atunci, Andrei nu recunoaste ca a facut o tampenie si sefii lui nu exista public. Kaufmann, Multilever, Bombafone se sinchisesc de mine precum Paris Hilton de indignarea comitetului parohial din Boulder River-Montana, asa ca tu, nepretuit erou, viteaz neinfricat esti unica mea speranta sa rezolvi aceasta problema. Daca nici tu nu poti, maret comandant de politie, atunci macar da ordin sa nu ma mai lase sa intru in magazinele cu carucior sau sa vorbesc la telefonul mobil sau sa intrebuintez cosmetice sau detergenti, pentru ca nu sunt capabil. Pe mine povestile alea cu respectul clientilor la firmele straine chiar m-au prins. Am crezut ca pot fi tratat ca un neamt sau poate ca un francez. Sint un client nevrednic, neevoluat, care mai are de rezolvat multe probleme, de sarit multe capcane, pana cand voi ajunge pe la nivelul trei-patru incolo, in asa fel incat sa pot cumpara fara grija de la raft, voi sti sa citesc corect etichetele, sa pun produsele in cos/carucior si sa mi se permita sa platesc dupa un lung si purificator asteptat la cozile imense.
Drept pentru care semnez, sustin si trag nadejde sa nu mai patesc.

Iaca n-am chef sa scriu...

Bravo Poli Iasi!

O opinie de jurnalist veritabil

"Sint nostalgic dupa vremurile in care verbul inalt, ardoarea idealurilor de modernizare, referintele subtile, mestesugul de condeier sau densitatea ideatica erau cele care te recomandau ca ziarist."

La granita de rasarit a libertatii

Cunosc, ca oricine din zona aceasta a tarii, o parte a realitatilor din Moldova (rrepublica). Ca om care n-a vizitat acest tinut niciodata, retinand doar contacte sporadice cu reprezentantii micului comert basarabean, am considerat povesti relatarile despre regimul din “republica”. Atat timp cat nu m-au afectat direct, n-am considerat necesar sa am o opinie despre excesele si practicile nedemocratice ale conducerii de stat din fosta republica sovietica.
Insa, in momentul in care unul dintre prietenii mei a fost retinut in arestul militiei basarabene, fiind acuzat de o gainarie marunta, mi se pare de neacceptat si o consider o amenintare directa la adresa mea. Il cunosc pe Radu Popescu de ani de zile. Nici in ratacirile cele mai aberante n-as putea crede ca s-ar putea cobori la a face vreuna din magariile puse in carca de militia sovietica de pe partea trista a Prutului. In afara faptului ca este un om de cuvant, este si un bun profesionist in domeniul sau, ceea ce imi atrage o admiratie considerabila asupra sa.
Mi-am inchipuit ce as fi simtit daca eram in locul lui in momentul in care sergentul Ghenadi se juca, cinic, cu pistolul pe masa. Ce as fi putut spune, ce as fi putut face, in conditiile in care nu stiu care sunt limitele abuzurilor politienesti din Moldova comunista? Te gindesti: „I-am deranjat cu vreun lucru la care ei tin mult si eu nu mi-am dat seama? Au de gind sa ma raneasca, doar ca sa ma convinga sa fac ceva, cine stie ce?” Ajungi, pana la urma, dupa ore de neliniste, sa te intrebi daca vei avea o moarte usoara sau vor fi zile lungi de suferinta si teroare. Poate parea psihotic ceea ce imi inchipui, aici la doar cateva zeci de kilometri de locul acela, aflandu-ma de ani buni intr-un zona in care drepturile exista, iar politia nu mai e demult o sperietoare, poate chiar dimpotriva...
Am incercat, apoi, sa gasesc explicatii pentru gestul autoritatilor moldovenesti. Ca sunt mai irascibile, odata ce se apropie alegerile, ca puterea comunista isi simte procentele scazand, ca a fost doar un abuz izolat al unor politai ametiti de vodca si puseuri nationaliste sau chiar ca a fost o confuzie pe care o regreta si acei politisti odata ce si-au dat seama pe ce parte sta adevarul.
N-a trecut mult si am auzit ca niste oficiali romani, reprezentanti ai Consiliilor Judetene din Iasi si din Vaslui au fost intorsi de la granita ca ultimii traficanti. Puteam banui ca filorusii de la putere au un dinte impotriva autoritatilor romanesti inca de cand au interzis difuzarea programului roman de televiziune pe teritoriul basarabean. Dar de aici si pana a genera atitudini lipsite de demnitate, cum a fost interdictia aratata oficialilor romani, credeam ca mai e cale lunga. Ca sa fie si capacul pus, sunt cateva ore de cand niste cetateni romani, care nu dovedeau o optiune politica vizibila, au fost coborati din tren la Albita, interzicandu-li-se intrarea pe teritoriul Republicii Moldova. Mi-am adus aminte de filmele in care gestapovisti plini de cruzime verificau trenurile in cautare de spioni si arestau pe oricine li se parea suspect. Oare cat mai au pana acolo?
Poate ca ar trebui sa ne luam gandul de a mai vizita o vreme Moldova. Insa ma gandesc la cei care au rude acolo si care vor trebui sa suporte o separare care nu se stie cat va dura. Sunt familii mixte care isi vad, dintrodata, rupte relatiile prin masurile josnice ale unei puteri anacronice. Sunt oameni care au afaceri cinstite pe cele doua maluri ale Prutului si vor avea pierderi pe care nu le va acoperi nimeni. N-ar fi demn sa acceptam asa ceva, dupa doua decenii de la falimentul comunismului mondial.
Pe de alta parte, suntem cetateni europeni. Suntem si un stat mambru al NATO, cu toate drepturile si obligatiile care decurg din acrest statut. Atat timp cat ne integram in piata de consum stabilita in capitalele vestice, de multe ori in paguba agriculturii nationale, atat timp cat suferim curbele de sacrificiu impuse de restrictiile bugetare ale unei crize de care nu suntem vinovati, mi se pare corect ca sefii politici ai acestor organisme internationale sa ia in discutie agresiunile la adresa cetatenilor romani si sa ceara statului moldovean sa-si revina, sa permita libertatea si democratia pe teritoriul sau si sa ceara scuze de la cei pe care i-a nedreptatit. As fi in stare sa pun pariu premiul de la Loto contra a doua sticle de vodca veritabila, ca nu vom vedea asa ceva. Ceea ca ne va face sa fim umiliti de doua ori.
Acum doua saptamani, presedintele Ungariei dorea sa survoleze teritoriul tarii noastre la bordul unui avion militar. A fost oprit, in mod justificat, insa a intrat in tara ca un simplu cetatean din Europa. Nu l-a impiedicat nimeni sa ia parte la manifestari care sunt pentru noi cel putin la fel de semnificative precum sarbatoarea unirii din martie 1918.
Am senzatia ca evoc fatalitatea ciobanului mioritic. De oricare parte a sulitei ne vom afla, tot noi vom fi cei batuti si umiliti. Nu ne asculta nimeni, pentru ca suntem un stat de mana a doua, cu conducatori de mana a doua, cu europarlamentari de mana a doua, cu organizatii civice de mana a doua, cu opinie publica de mana a doua, dar suntem cea mai rabdatoare natie, stare care nu-i chiar o calitate, aici, la granita de rasarit a libertatii.

Imi vine sa le sparg capul, in termeni diplomatici

Presedintele Ungariei nu ma respecta. Sunt cetatean european de doi ani si doua luni si nu mi se pare in regula sa fiu tratat precum un vasal peste care pot trece hoardele cu carnea sub sa si buzduganul in mana, cand au chef de paranghelie.
Treaba asta e o chestie intre mine si el, nu priveste restul lumii si probabil voi muri neimpacat ca n-am apucat sa-i zic de la obraz ce cred eu despre presedintii care se distreaza de ziua nationala a statului care ii plateste leafa prin tari straine.
Tot asa de mult pot sa ma mai deranjeze presedintele ucrainean pentru povestea cu Insula Serpilor, cel italian ca ne confunda natia, sau cel american ca trebuie sa platesc eu oalele sparte de parintii crizei din patria lui iubita.
Cum suneam, este intre mine si ei si oricine altcineva poate avea alt punct de vedere, fara a ma simti obligat in vreun fel sa reactionez, sa aprob sau sa dezabrob alta opinie.
Ce ma deranjeaza cu adevarat nu e lipsa de respect prezidentiala, ci lipsa de demnitate si bun-simt civica. Aia care spune ca de ce ne-am purtat asa urat cu vecinul si nu l-am lasat sa vina cu bombardierul peste noi, de parca ar survola ograda lui, de-acasa. Nu stiu tratatele internationale, sau uzantele sau alte maimutareli diplomatice, dar cred ca nu e niciuna care sa permita unui sef de stat strain sa zboare cum vrea mansa lui peste cimpiile si padurile patriei, calare pe un avion militar echipat cu armament si munitie, in vreme de pace. Chiar daca ar exista, mi se pare ca ar trebui sa schimbam rapid aceasta regula si sa cerem sa fim respectati ca popor.
Cu atat mai revoltatoare mi se pare atitudinea unor ziaristi si lideri de opinie, care condamna gestul autoritatilor romane de a nu permite sa se intample o astfel de aroganta ungureasca. Foarte bine i-au facut! Imi pare rau ca l-au lasat sa intre cu masina. Puteau sa-l tina in vama cam cat tin vamesii maghiari tirurile romanesti, ca sa nu se ascunda cumva printre badigarzii lui vreunul din cei care se distreaza injunghiind sportivi romani prin baruri.
Cum poti sustine, tu, roman cu buletin, ca ala avea dreptate sa vina asa peste noi. Ce resorturi neintelese iti pun in miscare bielele-manivelele din capatana aia de deontolog, sa tii partea strainului care te jigneste. Trec peste semnificatia politica a faptului ca presedintele ungur vine in mijlocul comunitatii maghiare chiar in preajma zilei sale nationale. Trec si peste framantarile revansarde ale unora dintre liderii politici mai huni de felul lor. Dar nu pot trece peste reacţia a presei, interesata mai mult de activitatile nocturne ale Mihaelei Radulescu decât de provocarea mizerabila pe care ne-a oferit-o vecinul de la apus.
Presa, poreclita uneori opinie publica, ar trebui sa reprezinte vocea poporului ridicata impotriva autoritatii, in cazul unui abuz. Daca presa aceasta spune ca autoritatile romane au gresit in raport cu nesimtirea de 15 martie, vorbind in numele meu si al familiei mele si al tuturor celor pe care ii cunosc si care au fost indigati, inseamna ca sunt un mare cretin, lipsit de orice urma de demnitate si chiar mi-e rusine ca ma numesc roman.
Sa presupunem ca presedintelui roman (nu sunt fan al niciunui presedinte roman, din toti cati au fost) i-ar fi venit pe chelie sa plece cu MIG-ul la plimbare pe deasupra Panoniei. Ce reactii ar fi avut oficialii straini? Ce reactii ar fi avut presa bastinasa? Cum s-ar mai fi grozavit pe ei liderii politici maghiari dinauntrul si din afara granitelor unguresti! La noi nu e bine, nu e frumos sa-i batem obrazul celui care e lipsit de simturi la noi acasa.
M-as fi asteptat, poate nu la o critica de genul celei pe care o scriu aici, dar la una de bun-simt, demna, care sa-mi respecte punctul de vedere si care sa ceara oficialitatilor maghiare sa se trezeasca din visele haiducesti si sa prezinte scuze poporului roman, pe care l-a umilit la 161 de ani de la Revolutia de la 1848, revolutia libertatilor nationale a lui Cuza, Balcescu si Avram Iancu.

Shreck de Romania

Oldies, but goldies

Noua putere mituieste oamenii PSD cu bani publici ca sa plece din posturi
Ziarul de Iasi Data publicarii: 26/03/2005

Prefectul i-a dat un mare premiu secretarului general al Prefecturii ca sa elibereze postul.

Prefectul l-a premiat pe secretarul general al Prefecturii ca sa poata scapa de el. Radu Prisacaru i-a reprosat in numeroase rinduri secretarului general, Tudor Leonte, deficiente in activitate. Cu toate acestea, Leonte a primit luna
trecuta un salariu de merit echivalent cu 15% din indemnizatia sa lunara. "I-am acordat acest salariu de merit ca un fel de «netezire» a despartirii de dumnealui. In viitoarea sa functie va avea un salariu mult mai mic decit cel actual", a explicat prefectul. Tudor Leonte are un salariu tarifar de aproape 27 milioane lei. La acesta se adauga indemnizatia de dispozitiv si sporul de vechime, ambele echivalente cu 25% din salariul tarifar. Impreuna cu cele 4 milioane lei cit reprezinta salariul de merit, Leonte a cistigat luna trecuta aproximativ 44,5 milioane lei brut, cu 9 milioane mai mult decit prefectul.

Radu Prisacaru a anuntat ieri inaintarea catre PNA a primului dosar al unui fost director din administratia PSD. Prefectul a refuzat categoric sa mentioneze insa numele acestuia. "Am primit informatii ca PSD a recomandat directorilor de institutii deconcentrate sa faca scandal cit mai mare daca se pune problema inlocuirii lor din functie. Eu insa vreau sa-i vad pe cei care au fraudat statul in spatele gratiilor. Saptamina viitoare vom prezenta un prim caz, al unui fost director care a adus prejudicii statului", a spus Prisacaru. (Alex ZANOAGA)

Nana Mouskouri & Harry Belafonte Erini Live

Distributia pe orizontala a retelelor de apa, din ce in ce mai solicitata

Cele doua deziderate ale asociatiilor privind serviciul de alimentare cu apa potabila, masurarea cat mai corecta a consumurilor si cei care nu platesc sa fie constransi individual, primesc o posibila solutie prin modificarea retelei de distributie a apei in bloc. Mai multe detalii aici.

Multumesc tuturor celor care m-au felicitat ieri, de ziua mea

Am primit si incurajari de la colegii din primarie, sub forma unei poze:




Post scriptum: Adi Aftene m-a sunat azi dimineata ca sa se asigure ca e primul care ma felicita pentru la anul.

Unul din motivele pentru care nu m-am facut broker

O femeie din New York a scris pe un site finaciar cerand sfaturi despre cum sa gaseasca un sot bogat; deja acest fapt singur e distractiv, dar partea cea mai tare e ceea ce i-a raspuns un tip.


*Ea*:
Sunt o fata frumoasa ( mai mult, foarte frumoasa) de 28 ani. Sunt inteligenta si am multa clasa. As vrea sa ma casatoresc cu cineva care castiga minim jumate de milion de dolari pe an.
Exista pe site-ul asta vreun barbat care sa castige atat? Sau sotii ale unor milionari care pot sa-mi dea sfaturi pe aceasta tema? Am avut deja relatii cu barbati care castigau 200 sau 250 mii $, dar acest lucru nu-mi permite sa locuiesc in Central Park West. Cunosc o doamna care face yoga cu mine, care s-a casatorit cu un bancher bogat si traieste la Tribeca, nu e atat de frumoasa ca mine si nici macar atat de inteligenta. Asa ca ma intreb, ce am facut ca sa merit acest lucru si de ce eu nu reusesc? Cum pot sa ajung la nivelul ei?

*EL*:
Am citit e-mailul dvs cu mult interes, m-am gandit profund la cazul dvs si am elaborat un prospect al situatiei dvs.
Va asigur ca nu va fac sa pierdeti timpul, deoarece castig 500 mii $ pe an. Clarificat acest lucru, consider faptele in urmatorul mod: ceea ce dvs oferiti, vazuta din perspectiva unui barbat ca acela pe care-l cautati e pur si simplu o afacere foarte proasta. Si acest lucru din urmatoarele motive: lasand la o parte blablabla, ceea ce dvs oferiti e o negociere foarte simpla. Dvs oferiti frumusetea dvs fizica in iar eu ofer banii mei. Propunere foarte clara aceasta; dar exista o mica problema.. In mod sigur frumusetea dvs se va diminua putin cate putin si intr-ozi va disparea, in timp ce e foarte probabil sa creasca progresiv contul meu in banca. Asadar in termeni economici dvs sunteti un activ care sufera de depreciere, in timp ce eu sunt un activ care produce dividente. Dvs nu numai ca suferiti o depreciere, aceasta e progresiva si creste in fiecare an! Va explic mai bine: azi dvs aveti 28 de ani, sunteti frumoasa si veti continua sa fit pt urmatorii 5/10 ani, dar din ce in ce mai putin. Si intr-o zi, cand veti observa o poza a dvs de azi va veti da seama ca ati devenit o pruna uscata. Acest lucru inseamna, in termeni de piata ca azi sunteti bine cotata, in epoca ideala sa fiti vanduta, nu cumparata. Utilizand un limbaj Wall Street, cine va poseda azi trebuie sa va puna in "trading position" pozitie de comert si nu "buy and hold" (cumpara si tine), cum se pare ca sugerati. Asadar in termeni comerciali, casatoria ("buy and hold") cu dvs nu e o afacere buna pe termen mediu/lung.
In schimb inchirierea pe o anumita perioada poate fi chiar si din punct de vedere social o afacere inteleapta si am putea s-o luam in calcul. Am putea sa avem o relatie pt o anumita perioada. ..... Hmmm ....
Daca ma gandesc bine si ca sa ma asigur de cat sunteti de inteligenta, cu clasa si frumoasa, eu potential "client care inchiriaza" asa o "masina" cer ceea ce este corect: sa facem un "test drive".
Va rog sa stabiliti data si ora.

Cu stima

Investitorul dvs

Ando Drom egyuttes - ciganytanc

E adevarat ca e cam slaba calitatea, dar sugereaza cam ce cred eu despre adevarata traditie tiganeasca.

Despre retele individuale si datornici

In noul numar al Curierului de Iasi

Oare de ce nu sunt atent la condus?

Ma impresioneaza de nu mai pot fetele care conduc masini scumpe. Tinerele, aranjate, cu cotizatia la „beauty salon” platita la zi, cu aerul acela care le permite sa faca abstractie de universul nostru, cu privirea nobiliara care nu se opreste in nimic (aia de peste mort), ma fac sa ma simt unic pentru privilegiul de a le fi zarit. Iar admiratia mea conduce ideile la o singura intrebare: cum dracu si-a luat asta asemenea masina? De unde are asta atitia bani pentru vila, piscina, vacanta americana sau orientala, pe care cu siguranta si le permite, avand in vedere cu ce masina umbla?
Or fi managere la vreo multinationala despre care citesti in reviste cu bancheri sau poate au inventat ceva care e asa de sofisticat ca trebuie sa ma pazeasca unul sa nu fac stop cardiac de uimire. Or fi, poate, cantarete sau actrite in filme americane despre care tot citesc in tabloide, dar n-apuc sa vad si eu un film cu ele. Asta ar explica de ce sunt asa frumoase si pretioase. Le obliga natura meseriei. Cert e ca invart treburi mari-mari de tot, la care nici nu visam noi, pamantenii de rand. Altfel nu-mi explic de ce vorbesc tot timpul la telefon. E incurcata intersectia si ai nevoie de ambele maini sa te poti descurca, ca sa nu-ti ia aripa ala care te dubleaza prin dreapta, sa demarezi scurt, ca sa nu-ti indrepte altul portbagajul, intr-un cuvant trebuie sa fii atent si sa ai grija sa nu lovesti sau sa fii lovit. Asta pentru ca noi, efemerii de pe sosele, n-avem parte de gratia divina de care au ele parte. Cu ce frica le-am admirat in cateva randuri vazand ca se indreapta fix spre mine, eu reusind sa evit impactul in ultima secunda, in timp ce ele tineau telefonul la ureche cu o mana, cu cealalta indreptau rujul in timp ce se priveau in oglinda retrovizoare.
Le multumeam in gand ca am scapat convins fiind ca, in caz de ceva, eu as fi vinovatul. Pe cine sa creda politistul? Pe unul de patrujdeani, cu burta si ochelari, sau pe ingerul acela de fata care n-a dat prioritate, din vina mea? As fi condamnat inainte sa desenez macar schita accidentului. De aia e bine ca au masini mari: jeep. Pe noi pot sa ne bage in spital, dar ele nu trebuie sa pateasca nimic. Au treburi asa de importante ca nici hands-free n-au timp sa-si puna. Si altfel, n-ar fi o mare onoare sa spui ca te-a calcat o asemenea fiinta? Sa ai numele scris langa al ei pe acelasi proces-verbal? Astfel de fiinte poarta nume omenesti sau le cheama cum am vazut eu in filmele SF?
Admiram, deunazi, oprit la semafor, o astfel de aparitie. In masina mai luasem un amic caruia i-am semnalizat miraculoasa aparitie. In felul meu, cred ca astfel de momente de gratie divina trebuie impartasite cu toti cei dragi sau apropiati. I-am aratat intruchiparea reiterand vechile dileme: unde lucreaza, ce a inventat, pentru ea va divorta Brad Pitt, daca se duce la toaleta ca toti oamenii, la care amicul imi spune dezgustat si plictisit ca ingerasul este intretinuta unui bosorog plin de bani, cu gusturi sexuale mai mult decat deochiate, ca in scoala a fost foarte populara printre baietii care performau o viata sexuala activa. Mai mult decat atat, o cheama Corina. Desi, in liceu, unii rosteau un „o” mai inchis, mai mult un „u”, sustinea amicul ca dovada a talentului si vocatiei fetei. I-am replicat taios ca nu se cade sa barfeasca intr-un hal asa de josnic si sa-si puna ochelari, cat nu e prea tarziu. Nici una, nici doua, amicul coboara geamul si striga in directia ei: Corina! Nu era Corina. Plin de satisfactie am ascultat cum a strigat-o si a treia oara, cu acelasi rezultat. – Curina! A zbierat din nou si, minune - geamul soferitei a glisat si inainte sa-mi revin din transa ma pomenesc ca un suvoi de injuraturi gros si suculent, cum n-am auzit nici in armata, desi, slava Domnului! am facut armata in Ardeal. Nu-mi venea a crede cum buzele acelea fine si frumos conturate pot avea un debit atat de tumultuos, desi registrul de cuvinte era oarecum redus. „Nesimtitule!” a finalizat duduia ridicand la loc geamul, lasandu-ma pe mine stupefiat, iar pe amicul satisfacut, cu dovada ca mi-a spus adevarul despre tanara de la volanul jeep-ului.
Cred, totusi, ca intamplarea a fost un fapt unic, care nu poate generaliza o imagine asupra tuturor tinerelor aflate la volanul masinilor de lux. Si uneori ma cam indoiesc ca s-a intamplat, suspectand un episod de nalucire.Le port aceeasi stima, in timp ce le evit din calea mea, admirand nonsalanta cu care tin telefonul la ureche, cealalta mana fiind ocupata cu creionul de buze. Uneori fumeaza in timp ce vorbesc la telefon. Cu asta nu sunt de acord. E pacat sa fumeze...

Update: Asta da tupeu. Fara permis, bauta, masina fara numere, a fugit de politisti si s-a dat apoi victima

Despre administrarea asociatiilor

Amatorism si profesionalism in administrare, astazi in Curierul de Iasi.
http://www.primaria-iasi.ro/uploads/Curierul_79.pdf

Cum obtii un stick de 8Gb

Cu ceva treburi am mers pe la M*tro, ca sa nu-i dau numele, unde am dorit sa-mi iau si un stick de memorie. Ce s-a intamplat merita povestit, cu siguranta.
La sectorul cu produse electronice de genul acesta se gasea tot timpul cineva care oferea produsele, dadea explicatii si, daca te hotarai sa cumperi, iti facea si factura. Ieri, insa, nu. Am stat pret de cateva minute asteptand sa vina angajatul de la raion, cu gandul ca nu poate fi departe, rezolva o treaba cuiva sau poate s-a dus si el, ca omu’. Am mai asteptat ceva timp, cat m-am gandit eu ca i-ar fi necesar unui om cu probleme la stomac sa ajunga la trasul fermoarului si la spalatul pe maini, dupa care am inceput a cauta imprejur, pe cineva de care sa-mi agat sperantele. Am reusit, dupa alte minute lungi, sa captez raza vizuala a duduii de la intrare (o stiti, aia care nazalizeaza cand cheama angajatul la casa 7 sau il trimite pe afara sa mai adune carucioarele) si i-am aratat prin semne ca nu e nimeni la taraba. A priceput relativ rapid, pentru ca am auzit-o rostind la microfon incantatia dedicata angajatului de la “electrice”. Inutil, pentru ca nu l-am vazut aparand, ceea ce i-am semnalat duduii cu o miscare disperata a umerilor si o mimica neajutorata de copil aflat de partea gresita a geamului de la cofetarie.
A repetat descantecul de cateva ori si a venit Angajatul! Ati fost, probabil, de multe ori, martorii acestor aparitii. Este momentul luminilor fasciculare, schimbarea sensului existentei noastre, venirea ambulantei la capataiul lui Bruce Willis, intrarea lui Hagi pe teren, primul sarut dat colegei de banca, venirea Angajatului de la electrice… (acum sunt in stare sa aberez, dar ieri povestea a fost mai lunga…).
Era un baietel cu mustacioara, subtirel, cu mina de competent, care isi rupea din favoare ca sa ne dea atentie fiecaruia dintre noi, cei multi adunati pe timpul asteptarii. Mi-a venit si mie randul si i-am cerut mica bijuterie, care, de cand asteptam, parca se transformase in aur (nu stiu daca integral sau numai carcasa). Desi doream sa fac o comparatie cu stick-ul altui producator, m-am lasat in pace, rugandu-ma in gand sa nu-mi iau teapa. Am scos repede cardul de client, cardul de debit si o rasuflare usurata cand ne-a spus ca trebuie sa mergem, pentru factura, la raionul de tigari. Va puteti inchipui un lung car alegoric, de oameni cu carucioare aflati in competitie atat intre ei cat si cu Angajatul, in ideea de a scapa mai repede de corvoada? Filmati cu incetinitorul, cred ca semanam cu defilarea scolilor de samba, atata doar ca nu zambeam.
Am ajuns la “tigari”. Surprinsa si aproape fericita domnisoara de acolo, pana s-a dumirit ce vrem de la ea. Angajatul pe asta a si mizat pentru ca deja se indepartase, dar nu suficient pentru ca Angajata si-a dat sema ca nu e ziua ei norocoasa si l-a strigat sa vina inapoi: “Ce sa fac eu cu astia?”, “Le facturezi produsele”, “Ii iei mata frumusel si mergi la casa, ca mie nu-mi merge pioesu’!”. Nu suna deloc bine. Ne-am incolonat din nou carucioarele, siderati de ce patim, intrebandu-ne daca nu cumva Ceausescu a fost avansat, acolo unde e acum si se razbuna pe noi. De data aceasta, defilarea a cuprins casele de marcat, unele erau inchise, una factura pentru ultimul client, alta astepta codul de la cucumberul cu model fantezi, in sfarsit una care parea mai libera. Pe drum unii au renuntat, astfel ca m-am pomenit al doilea la rand. Am platit factura si m-am intors in magazin, urmand sa iau ce mai aveam nevoie si am planuit de-acasa. Printre rafturi, m-am uitat si altfel si am vazut mai putini angajati, mai putini cumparatori, produsele tot cam alea, iar promotiile nu prea ochioase si mi-am pus intrebarea: “Oare nu cumva asa arata criza?” N-am gasit raspuns, insa mai stau sa cuget daca aceasta este reflexia recesiunii sau am intrat intr-o noua etapa din metoda romaneasca de a face un lucru german sa mearga prost.

Mirelle Mathieu & Patrick Duffy - Together we're strong 1983

Au furat-o de la Becali?

Lui Becali i-au furat masina. A telefonat unor cunoscuti de-ai sai si masina s-a intors in batatura palatului, desi primise deja numerele nemtesti care s-o transforme in bani. Apoi, satisfacut si usor amuzat de aceasta intamplare, a spus presei povestea, de parca ar fi fost un dialog banal cu Banel.
Departe de mine pasiunea pentru glorioasa existenta a lui Gigi Becali. Nu sunt interesat, ba chiar nu ma consider demn sa iau la cunostinta despre eroicele fapte ale domniei sale. Cu toate acestea spuse, n-am apucat sa schimb canalul TV inainte sa ma surprinda povestea. Desigur, Becali este un mare creator de declaratii si gesturi spectaculoase. Multe dintre ele produc doar painea zilnica a jurnalistilor de vodevil. Putine se transforma in fapte grave, cum ar fi schimburile de terenuri cu statul si valizele cu bani pentru fotbalisti.
Stiu, la fel ca multa lume, ca apucaturile mafiote sunt printre cele mai profitabile activitati economice in patria strabuna. Magnatii, de regula, evita sa discute despre legaturile lor cu mafia, fiind mai interesati sa epateze cu scandaluri amoroase sau cu polemici prefabricate. Mai putin cu povesti descrise in Codul Penal. Sa nu fi stiut Becali aceasta regula de aur?
Desi pare o intamplare terminata cu happy-end, pentru urechile meseriasilor din lumea legilor, asta ar trebui sa semene cu un autodenunt. Becali spune ca ii cunoaste pe cei care se ocupa de astfel de lucruri, le cunoaste familiile. O spune cu duiosie, cu mila chiar, de parca stie ca destinul implacabil ii va lovi curand cu arma dreptatii.
Spune ca i-a sunat si i-a amenintat sa-i aduca masina inapoi. Si ei au adus-o. Poate s-au speriat de glasul lui tunator si de ironia lui muscatoare si i-au spus: „Vai, se poate nea Gigi? Nu stiam ca e a lu’ matale. Cine naiba n-are ditamai mertan de asta? Stai ca ti-l aducem inapoi. Atata ca s-au jucat copiii astia neastamparati la radio si nu mai e pe rugaciuni. Da e bun si radio Zu.”
Sau poate i-au pretins lui nea Gigi ceva pentru efortul lor, ca au recuperat-o din mainile traficantilor periculosi, tocami cand erau gata s-o treaca granita.
De cateva zile, in patria iubita este in putere o lege noua, prin care functionarii de la politie pot afla usor cine a vorbit cu cine, cand, unde si cam ce. O dezvaluire ca a lui Becali n-a pus oare in alerta niste destoinici care sa verifice tocmai asta? Sa nu stie Becali ca se poate intampla asa ceva?
El, care e convins cu indarjire ca i se asculta telefoanele incat le schimba mai des decat pe antrenori.
Imi miroase mai mult a razbunare. O polita pe care Becali o plateste hotilor de masini, care l-au deranjat cam tare. Poate ca zic unii ca pe finantator nu-l duce capul la subtilitati de astea. Sa-mi fie iertat, dar nu cred ca un asemenea imperiu se construieste punand branza la scurs.
Povestea imi aduce aminte de un banc de pe vremea primului presedinte roman.Cica, Ion a sunat la Securitate sa informeze ca vecinul Vasile are ascuns un kil de aur in fundul gradinii. Dupa doua zile, Ion suna la Vasile si intreaba: „Au fost pe la tine baietii sa-ti sape fantana?”. „Fost, multam!”. „Atunci trimite-mi-i si mie maine, ca am de scos niste cartofi.”