joi, 26 noiembrie 2009

miercuri, 25 noiembrie 2009

Alegeri 2009. Ce a fost bine, ce a fost rău

Ce a fost bine

Mai puţine voturi anulate şi contestate (chiar deloc). Asta înseamnă că, în ciuda participării masive (sincer mă îndoiam că vor veni atât de mulţi), alegătorii ştiau foarte bine pentru ce au venit la vot.
Asta înseamnă responsabilitate, care (la vreme de criză) e foarte sănătoasă.
Referendumul a fost o idee bună. A scos din case nemulţumiţii de politică, iar aceştia i-au votat şi pe Geoană şi Antonescu, ca să arate iniţiatorului că una din bolile clasei politice este şi demagogia.
Reacţie rapidă a BEJ pentru toate neregulile: ştampile dispărute, scandaluri pe la secţii, preşedinţi fără capacitate deplină de exerciţiu (ca să fiu exagerat de politicos). Asta a făcut ca judeţul Iaşi să nu aibă evenimente negative prea mari în presă (cu regretele de rigoare pentru cei care au stat la pândă degeaba). Un deputat negru de supărare a emis judecăţi de valoare asupra BEJ. Răspunsul cvasi-unanim a fost: e politic, nu-l băgăm în seamă. Dacă ne critica un profesionist în alegeri mai înţelegeam.

Ce a fost rău

Preşedinţi şi locţiitori adunaţi cu furca pe listă de către Prefectură, cu ignorarea crasă a propunerilor de funcţionari propuşi de primăriile din judeţ. Am aflat de ce s-a întâmplat asta după ce Marian Grigoraş (reprezentantul PNL în BEJ) mi-a arătat că mulţi se regăseau şi pe listele PD-L. După care au început să curgă contestaţiile din toate părţile, pentru că mulţi erau cunoscuţi că desfăşurau activitate politică în favoarea PD-L. Unul de pe la Ipatele avea banner mare pe casă cu Băsescu. Legea zice că poate fi dat la o parte doar dacă e membru de partid. Ca să se facă proba s-a cerut de la PD-L informaţia oficială dacă respectivii sunt sau nu membri de partid. Răspunsul? Surpriză: Nu sunt! Ar fi fost din cale-afară de cretini să recunoască, oficial, că ăia erau din PD-L. Aşa că mulţi au rămas în funcţii. S-a văzut cât de competenţi sunt când au făcut procesele verbale de numărare. N-am crezut că aritmetica de clasa a treia e o treabă aşa de grea. Vorba lui Vanghelie: „Nici să fure nu ştiu!”
Alta: ne-a sabotat Prefectura cum a vrut. Nici azi n-am primit copiatorul pe care l-am cerut direct şi personal prefectului. Cum îşi poate închipui cineva că un birou electoral judeţean poate funcţiona fără copiator, în condiţiile în care se gestionează activitatea a peste 800 de secţii de votare? Răspunsul oscilează între incompetenţă şi rea-voinţă deliberată.
Lipsă de cunoştinţe privind aspectele legale ale alegerilor, chiar şi la cei care ar trebui să le urmărească din partea societăţii civile. Cum e posibil să analizezi respectarea legii atunci când n-ai citit legea măcar o dată? M-am contrat cu o pupăză de la Asociaţia Pupezelor Democrate pe tema prezenţei observatorilor în sala unde se ţin şedinţele BEJ. Observatorii interni (adică reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi ai mass-media) au acces numai în secţiile de votare, pe scăunelele pe care îi pune preşedintele secţiei. Stau acolo fără să deranjeze activitatea biroului, iar dacă au ceva de semnalat se adresează, în scris, preşedintelui de secţie. Aşa scrie în lege. La BEJ trebuie să stea într-un spaţiu separat pus la dispoziţie de Prefectură. Asta pentru că deliberările autorităţilor (cum e BEJ) NU SUNT PUBLICE! Cum ar fi să ne desfăşurăm activitatea cu 30-40 de cetăţeni de la diferite ziare şi televiziuni, organizaţii şi asociaţii, în timp ce ne sună peste 800 de secţii, ne sesizează nouă partide şi ne cer sfatul nu mai ştiu câte instituţii: STS, Poliţie, primării, diverşi cetăţeni care au chef să voteze la gară fix între 8 şi 9 seara? Aşa că am apărut în presă drept marele duşman al democraţiei şi al societăţii civile. Culmea e că nici şefii pupezei înţepate nu s-au sinchisit să citească legea şi au aruncat un comunicat de mai mare ruşinea.
Azi am mai auzit una: cică nişte oficiali de prin Prefectură, care se plimbau în noaptea alegerilor printre oamenii de la secţie şi sacii cu dosare ca nişte curcani constipaţi au avut la un moment dat o problemă: de ce beau cafea oamenii de la statistică implicaţi în validarea rezultatelor, Asta după 1 noaptea. Cât de tâmpit poate fi un asemenea om?
Au fost mai multe, dar la câte ore de nesomn am adunat numai astea îmi vin în memorie. Cum îmi aduc aminte vă mai zic.

marți, 10 noiembrie 2009

Pamfletul parodiei



Moto: „Când te afli în vârful cireșului și n-ai chiloți pe tine, nu-i înjura pe ăia de jos.” (anonim popular)

De ce a simțit Băsescu nevoia să-și ia genunchi în gură de la Badea? Sau credea că astfel o să-l invingă? Cred că confecționerii de imagine ai portocalei traversează o mare criză de imaginație. Dacă nu cumva au început să treacă pe la casieriile mogulilor.
Întrebările lui Badea rămân și, din păcate, sunt foarte reale. Cât timp perdelele de fum ale lui Băsescu vor mai ascunde fuga de răspunsuri?

vineri, 6 noiembrie 2009

Agrement periculos pe Aeroportul Iași

N-am înțeles niciodată gustul pentru pericol și teroare al occidentalului care intră într-un parc de distracții. Îl vezi, politicos, oarecum reținut, nerăbdător totuși, să se împărtășească cu adrenalină din bolizii de la înălțimile amețitoare ale montaigne-russe, turnurile care te lasă să cazi în gol, trambulinele înalte în care te arunci cu ochii închiși, tunelurile întunecoase în care urlă tot felul de lucruri nepământești și mai știu eu ce drăcării au mai inventat oamenii cu imaginație în domeniul groazei.
Eu înțeleg prin distracție o porție de stand-up comedy, cel mult riscurile violente ale unei partide de table. De aceea mi-e greu să pricep de ce parcurile de distracție au venituri anuale care umilesc bugetele locale ale multor orașe cu pretenții, când biletele la un astfel de parc costă zeci de euro, în an de criză și nu intri până nu stai o oră la coada-labirint, chiar și luni dimineață.
Mă gândeam la aceste minuni ale terorii aflând zilele trecute că pista aeroportului ieșean o mai duce cel mult doi ani, iar doctorul Tudor Ciuhodaru a experimentat sentimentele unice ale anulării zborului din cauza defectării aeronavei. Mi-am dat seama atunci ce mult am câștiga de urma amatorilor de senzații tari din Europa. Totul e să transformăm aeroportul în parc de distracții. Politicienii, miniștri ai transporturilor, președinți ai consiliului județean, ba chiar și un anume președinte încă în funcție ne-au promis marea cu sarea și aeroportul cu zboruri la Paris și Stockholm. Nu vor fi cum nu va fi nici autostrada Est – Vest, care trebuia să fie începută încă de acum doi ani. Dar nu e o problemă. Colea, la Suceava, se ridică mândru un aeroport care să ne ducă spre zări și țări, astfel că nu vom mai avea grija asta. E și normal, ia vedeți, între Flutur și Cârlan, pe cine iubește mai mult Berceanu? Sau șeful lui (ăla de care ascultă)?
Noi să ne vedem de aeroplan-land-ul nostru. Vom putea organiza fermecătoare curse de vânătoare a berzelor cu avionul, precum echipa Dinamo anul trecut. Vom promova senzațiile extreme ale unei aterizări pe o pistă crăpată, colțuroasă și contondentă. Vom lăuda cu mândrie manevrele irepetabile ale aterizării pe un aeroport fără comandant! Avem tot ce ne trebuie. Câteva tarabe cu bere, pop-corn și tinichele colorate și profitu-i gata!
Pentru amatorii de umor cinic vom organiza parodii de check-in și benzi pentru bagaje, care cu siguranță vor aduce un plus de bunăvoie printre cei care au mai văzut cum arată așa ceva în realitate.
Se vor înghesui străinii doldora de euro să rezerve călătorii la minunatul nostru parc de distracții, iar vrednicii bărbați de afaceri locali, cu care ne mândrim atât, își vor freca mâinile de bucurie.
Ideea e pe cât de simplă, pe atât de genială. Pentru amenajare vor trebui investite sume minime. Ce zic eu minime? Minuscule! Ba chiar, dacă stau bine să mă gândesc nu va trebui să fie investit NIMIC! NIMIC-NIMIC! Pentru că totul este deja acolo. Dar, stați puțin! Ăștia chiar asta fac: NIMIC! Mi-au furat ideea!

luni, 2 noiembrie 2009