Nu te pune cu dragostea!

Pentru sătenii din Odrăslești, balta de obște, la care își adăpau dobitoacele, se cam bâhlise, se umpluse cu ierburi și murdărie. Puțea a mâl și a pește stricat de nu mai voiau nici vitele să bea din locul acela, indiferent cât erau de însetate.

Așa că gospodarii locului se îndemnară să găsească un izvor curat, care să primenească apa bălții. Pe vremuri, pe acolo curgea un pârâiaș, căruia îi ziceau Pupăciosu, dar acesta secase de ani buni, așa că, odată cu apa, îi dispăruse și numele. Unii își mai aminteau că înainte să-l cheme Pupăciosu, îi ziceau Fătăciosu, dar comuniștii i-au schimbat numele, atunci când au venit la putere. Vreo doi bătrâni, susțineau că nici acesta nu era numele original, ci altul, un pic asemănător, dar care nu se putea pronunța de față cu copiii. 

Oameni de ispravă, sătenii din Odrăslești au tocmit meseriași ca să le descopere vâna de apă, iar efortul le fu răsplătit generos. Chiar cu asupra de măsură, după cum vom descoperi mai departe.

Izvorul era puternic și rece, iar apa - limpede și dulce, de veneau prima dată oamenii la adăpat, înaintea animalelor.

Mare bucurie a fost în vremea aceea, că peste tot se auzea că seceta înghite râurile și că poluarea ne va prăji pe toți ca pe scrumbiile puse pe grătar. 

Au zis că izvorul e semn bun și de-acum le va fi mai bine, lor și animalelor.

De la o vreme, pățeau un lucru ciudat. Se culcau devreme, înainte de apusul soarelui, chiar dacă animalelor nu le venea cheful de a fi încuiate în grajduri, ba chiar am zice că aveau un chef nestăvilit de hârjoneală, de parcă îi apucase strechea pe cai, pe iepe, pe vaci și pe boi. De fapt, stăpânii lor mergeau la culcare tot cu gând de hârjoneală, aprig și nestăpânit, ca o mâncărime pe care o țineau ascunsă toată ziua. 

Când învățătoarea începu a se plânge că nu mai putea să-și țină ora la clasă de răul celor mici, care i se cam uitau pe sub fustă, iar trebui să se adune gospodarii să vadă ce e de făcut. Pricepură, într-un sfârșit că împreunarea zilnică și repetată cu iubitoarele neveste nu se datora tinereților și frumuseților lor aparte, ci puterilor miraculoase ale izvorului. Ba chiar, bătrânii satului începeau să-și aducă aminte povestea Fătăciosului sau cum s-o fi chemat mai dinainte.

De oprit șuvoiul nici nu se punea problema, toți erau mulțumiți de situație, așa cum era. Vacile și iepele fătau rând pe rând, umplând ogrăzile și hambarele, iar țărăncile făceau aceeași treabă, adică asigurau un spor demografic pozitiv, de se speriaseră cei de la Statistică. Satul se lăuda și cu cea mai mică medie de vârstă pe țară, pentru că nu numai nașterea copiilor contribuia la asta, dar și o serie de decese, aparent inexplicabile, se produseseră asupra unor cetățeni care neglijaseră problemele de inimă și se înnădiseră la ulucul izvorului. Când Odrăsleștii câștigară pentru a treia oară diploma de "Cel mai prolific sat", iar cei de la Finanțe obosiseră tot socotind indemnizații pentru copii, cineva de la "Județ" se hotărî să verifice cazul. La mijloc fuseseră și câteva sesizări, ticluite de un anume Mihai Lepădat, un sătean cam aparte de restul obștii, atât ca port, cât și ca apucături. Flăcău tomnatic, Maicăl, că așa se prezenta, se purta ferchezuit și simandicos (sper că nu vă irită cuvintele astea, dar am nevoie de ele ca să vă transpun în lumea povestirii). Ziceam că se purta cu nasul pe sus, adică nu considera că în sat ar fi vreo fată pe potriva lui, deși ele l-ar fi ofertat cu drag, mai ales de când apăruse treaba cu izvorul Pupăciosu, că așa hotărâseră oamenii să-l numească. Părea că asupra lui Maicăl izvorul n-avea putere. Toată lumea aștepta seara ca să meargă la brațele iubitoare pentru cele fapte vitejești (na, că iar m-apucat. Trebuie să verific apa din pahar), numai flăcăul nostru se îndărătnicea să lupte împotriva izvorului, a efectelor sale imorale și a fericirii întregului sat. Ce spun eu, a întregii comune, că faima Pupăciosului trecuse dincolo de zări.

De la Județ a venit o inspectoare, însoțită de amabilul primar, care îi găsi cu greu cazare, pentru că satul era plin de turiști, mai ceva ca la Sovata în august. Inspectoarea se informă, își notă câteva detalii, gustă și ea din apa izvorului și plecă la oraș. A doua zi de dimineață, de mână cu bărbatul său, bătea în poarta gazdei, deoarece își prelungise delegația cu o săptămână.

La final, mulțumită de ce găsise, făcu un raport pozitiv, chiar înălțător, ca să fim în ton cu evenimentele, și formulă recomandarea ca autoritățile să-i lase în pace pe săteni, cu izvorul lor miraculos cu tot.

Asta avu darul de a-l întărâta și mai mult pe Maicăl, care mai trase o duzină de reclamații, astfel că Județul hotărî să mai trimită un control. Inspectoarea era în concediu de maternitate, deci sarcina reveni colegului ei, un individ cam rigid și puțin paranoic.

De data aceasta n-au contat nici ploconelile primarului, nici găinile fripte de fericitele gospodine, nici vinul curat adus de fericiții gospodari, ba chiar nici farmecele celor două gemene, Șănaia și Măraia, care tocmai descoperiseră cura cu apă de izvor.

Inspectorul de la Județ era ferm hotărît să închidă izvorul și să oprească această sursă de nocivitate pentru trupurile și conștiințele localnicilor. Vru, în final, să-l cunoască și pe merituosul cetățean Mihai Lepădat, înainte de a trece concluziile în raport. Acesta se prezentă la chemare, îmbrăcat în hainele sale cele mai arătoase, bărbierit și parfumat, de parcă mergea în pețit.

Întâlnirea a fost fructuoasă, deoarece Maicăl a lăsat o impresie plăcută chiar de la început. În timpul discuției au constatat că au pasiuni comune, cum ar fi celebra cântăreață Lady Gaga, dar și filmele de pe Diva. De asemenea, foarte apreciat de către amândoi era șprițul de vin rose demidulce, doar că nu mai aveau apă minerală. Inspectorul chemă gazda să le aducă apa "frizantă", dar problema era că prăvălia era închisă, deoarece toți sătenii își petreceau seara în dormitor. Sau pe unde îi apuca.

Le prepară niște sifon cu apă rece de izvor și le ură noapte bună.

Acesta a fost ultimul om care i-a văzut în seara aceea. I-au găsit dimineața, dormind liniștiți, unul lângă altul, complet despuiați, cu chipurile luminate de o flacără lăuntrică, eliberatoare.

Gazda, om bisericos, chiar dacă mai făcea ghidușii cu nevasta în zile oprite, era ferm în privința sexului între bărbați: să nu-i vadă în ochi, să nu se atingă de el, să nu știe de numele lor. Când i-a văzut în patul casei sale, cu goliciunile dezvelite, i s-a urcat sângele-n cap. I-a luat la altoit cu linguroiul de lemn până l-a rupt. Așa cum erau, dezbrăcați, i-a scos afară din ogradă, printre oamenii adunați de zarvă. Câțiva au făcut și poze cu bărbații goi alergând pe ulița mare a satului, lucru apreciat de publicul larg, de pe întinsul internetului.

Izvorul a rămas la locul lui. Au venit unii și au luat probe, dar n-au ieșit substanțe toxice la iveală, așa că sătenii beau în continuare din apa Pupăciosului. Cei de la Județ au închis dosarul, în sat au apărut întreprinzătorii care vând apă "africoziacă", iar comuna a ieșit campioană la economia de electricitate, pentru că nimeni nu mai aprinde seara becuri sau televizoare, ba chiar nici foc în sobă nu se mai face până la jumătatea lui decembrie.