luni, 15 iunie 2009

Tatulici a luat bătaie în direct

La emisiunea de duminică după-amiază, Mihai Tatulici, realizatorul Realitatea TV a primit câteva „castane” pe care nu le va uita uşor. Deşi a încercat să opună rezistenţă, folosindu-se de tertipurile moderatorului tv de Dâmboviţa – atitudine fermă, cifre citite din caiet, replici ca din partea omului de rând – a trebuit să se recunoască învins, constatând cu amărăciune că primarii de astăzi au câştigat mult sub aspectul oratoriei.
Mi-am dat seama că Tatulici pariase pe o temă care să-i aducă din start susţinerea publicului şi anume cheltuirea fără judecată a banilor publici, în care el, Tatulici, cu faima şi emfaza de justiţiar să pună la zid primarii din cele mai mari oraşe al ţării. Şi-ar fi consolidat astfel reputaţia de bun cunoscător al administraţiei publice şi al politicii, dar şi marea putere de a executa pe oricine în ţara asta, indiferent câte mii de voturi ar avea în spate respectiva persoană.
Invitaţii săi au fost: Sorin Oprescu, primarul Bucureştiului şi Gheorghe Nichita, primarul Iaşului, în studioul din Bucureşti şi Gheorghe Ciuhandu, de la Timişoara şi Antonie Solomon (botezat sinistru: Antonie Iorgovan de către ghinionistul prezentator), de la Craiova. Tema: Cheltuirea banului public între necesităţile de infrastructură: străzi, canalizare, grădiniţe în opoziţie cu amenajarea spaţiilor verzi (prea susţinute, în opinia lui Tatulici) şi desfăşurarea spectacolelor gratuite pentru public.
Înarmat cu cifrele bugetelor respectivelor oraşe şi cu câteva comentarii filmate de corespondenţii zonali, critici acerbi când e vorba de a face materiale demolatoare care să fie apreciate pozitiv de şefii redacţiilor din Bucureşti, realizatorului i-a scăpat un mic amănunt: primarii nu sunt miei de sacrificiu. Majoritatea au avut demnităţi publice şi campanii de alegeri în mai multe rânduri, deci sunt căliţi în războaie mediatice şi nu prea mai au motive să stea cu capul plecat în faţa vreunui justiţiar TV de duminică după-amiază.
Ce a urmat merită să fie încadrat în lecţiile de jurnalism la capitolul: „Aşa ia sfârşit o carieră în presă”. Din acuzator, procuror şi judecător, Tatulici a sfârşit jalnic, parcă grăbit să-şi încheie emisiunea, să nu-şi mai ia cafteală. L-au sancţionat, pe rând: Oprescu, ironic, documentat, curajos în raport cu pretenţiile moderatorului; Ciuhandu, politicos, subtil uneori, cât să-i ardă ficaţii lui Tatulici, Solomon; sigur pe sine, benaficiar al relaxării din staţiunile turceşti, Gheorghe Nichita, determinat, documentat cu informaţii, ferm în a combate imensa eroare a lui Tatulici privind sediul Muzeului Literaturii Române din Copou, dar şi amuzat, spre final, cu zâmbetul pe care l-am văzut şi la Becham când i-a întins mâna lui Nicoliţă după euro-autogolul de pe Santiago Bernabeu.
M-a mai impresionat pozitiv şi fronda primarilor, care, deşi de culori politice diferite, s-au susţinut reciproc, arătând că problemele sunt comune, iar guvernul ar trebui să înveţe profesionalismul de la ei.
Ce înseamnă această emisiune şi de ce cred eu că nu e doar una banală, de week-end, croită după calapod. În primul rând, invitaţii nu mai sunt supuşi, precum copiii la vaccin, ci au învăţat să-şi susţină punctele de vedere, aratând jurnaliştilor unde greşesc prin exagerare şi manipulare. Nu prea s-a făcut asta până acum, iar cine a comentat a primit imediat eticheta: „reflexul lui Iliescu”. Primarii de duminica trecută au criticat manipulările şi dezinformările şi au cerut jurnalistului să prezinte corect realitatea.
În al doilea rând, cred că Tatulici aparţine unei generaţii de jurnalişti care fac parte dintr-o eră încheiată, nu mă refer la vârstă, ci la instinctele arhaice şi lipsa de mobilitate în ce priveşte dinamica meseriei. Este timpul pentru noua generaţie de ziarişti, corecţi, tenaci, energici, intransingenţi, capabili de anchete serioase, impenetrabili la influenţe de sus. Mi s-a făcut milă de Tatulici la schimbul de replici dintre el şi Oprescu: „Mogulii nu sună niciodată aici!”, „Păi nu, că pe dumneavoastră vă fluieră!”. Cam dur Oprescu, dar n-am de unde să ştiu câtă dreptate are.
Respect meseria de jurnalist şi mă consider nedreptăţit când văd informaţii neverificate sau chiar false, fătuci fără liceu pe post de reporter, incompetenţi în orice fel de meserie ajunşi jurnalişti-justiţiari sau alte exemplare din sectorul sălbatic al presei. Sper ca duminica trecută să însemne o nouă traiectorie pentru jurnalismul românesc.

2 comentarii:

  1. In tara asta iti vine sa inebunesti. Sper sa dezbateti incidentul de la Mehedinti. Astazi am vazut ceeace nu-mi imaginam vreodata, un sef de politie care spune ca nu s-a intamplat nimic desi erau geamuri sparte si lacate sparte.Am inteles ca PSD a fost reprezentat de catre un avocat. L-am auzit cand a spus ca daca domnul acela care s-a mutat in tabara lui basescu-boc revendica spatiul trebuie sa respecte legea si sa obtina dreptul legal prin hotarare judecatoreasca, dar el procedand ca si cei cu care s-a aliat a aplicat politica de forta si dictat. El impreuna cu cei de la pdl sunt deasupra legii, au numai drepturi in tara asta si pot dispune de orice.Mi se pare de bun simt ca tu care ai trecut de la stanga la dreapta aliindu-te cu extrema dreapta care in practica este pdl sa nu mai revendici ideile social- democrate de care te-ai dezis si ca urmare sa parasesti si fundatia cu acelasi caracter, chiar daca tu a-i fondat-o. Ar mai exista tot o alternativa de bun simt sa nu accepti sa te raliezi cu cei in tabara carora a-i intrat si sa sustii mai departe doctrina de stanga, sa te judeci pentru fundatie, spatiu si o noua grupare politica. Dar la noi politicienii care migraza in stanga si in dreapta dupa cum le dicteaza interesele de inavutire rapida, nu au fost prezenti cand bunul Dumnezeu a impartit cintea, corectitudinea si bunul simt. Va multumesc ca m-ati acultat, pentru ca am avut nevoia sa ma descarc.Altfel cred ca o luam razna.

    RăspundețiȘtergere
  2. Din păcate, nu refularea nervoasă este soluţia problemelor care ţin de derapajele anti-democratice. Soluţia, cel puţin din punctul meu de vedere, este exerciţiul legii. Poliţistul care nu vede reprezintă un sistem. Sistemul este corectat permanent de incidenţa opiniei publice, a societăţii civile. Dacă presa, atitudinea civică se face auzită, cu putere şi în planuri diverse, atunci puterea n-o poate ignora. În ce priveşte convingerile doctrinare ale politicienilor aş vrea să nu comentez. Sfinţii lor sunt alţii decât cei la care mă închin eu...

    RăspundețiȘtergere