12.05.2009
Alerta cu risc maxim de deprofesionalizare
Procesul de degradare a continuturilor jurnalistice a devenit tot mai acut in ultimele luni, in emisiunile informative și de dezbatere ale televiziunilor. Adeseori, aceste emisiuni s-au transformat in instante de judecata, asumandu-și deschis pozitii partizane, fie ca acestea au fost exprimate de angajatii televiziunilor sau de invitati, in multe cazuri, echilibrul relatarii fiind viciat.
Slaba documentare a subiectelor, precum și competenta uneori indoielnica a ”expertilor” au contribuit la subminarea actelor jurnalistice. Acuratetea informatiei a fost deseori sacrificata in favoarea unor zvonuri și speculatii.
Astfel, mediatizarea excesiva a unor subiecte tratate neprofesionist a adus grave prejudicii profesiei de jurnalist și publicului, afectand atat statutul socio-profesional și credibilitatea breslei, precum și dreptul publicului la corecta și libera informare.
Din nefericire, denaturarea actului jurnalistic continua și pare sa nu poata fi controlata. Iar aceasta se poate oricand intoarce impotriva breslei, fiind argumentul preferat al politicienilor, care nu inteleg ca rezolvarea sta in auto-reglementarea presei, și nu in impunerea de prevederi legale excesive la adresa libertatii de exprimare sau initierea unor legi care ingradesc libertatea presei.
In acest context, ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei (AMP) și Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie (CRJI) fac un apel la asumarea de catre breasla a principiilor etice și profesionale.
De asemenea, atașam studiul de caz al AMP despre modul in care principalele televiziuni de știri din Romania au relatat despre cutremurul produs pe 25 aprilie 2009.
APEL catre jurnalisti, organizatii profesionale, sindicate media, patronate
1. Zvonuri si Speculatii. Nu prezentati sau comentati zvonuri ca informatii si stiri. Introducerea de zvonuri in circuitul informational inseamna validarea lor (in special atunci cand sunt prezentate de canalele de stiri).
2. Impostura. Promovati competenta – promovati persoane relevante pe domeniile in discutie, persoane pe care le recomanda CV-ul profesional, competenta dovedita anterior, specializarea.
3. Comentatori de serviciu. Nu exista nici ziaristi, nici politicieni multilateral-dezvoltati, cu competente si capabili sa aduca informatii pertinente pentru orice domeniu in discutie.
4. Scenaristi versus Jurnalisti. Mentionati vizibil jurnalistii si demarcati-i de entertaineri, infotaineri, comentatori, analisti, editorialisti, ghicitori sau scenaristi. Nu amestecati categoriile. Pentru invitatii permanenti sau cvasi-permanenti, postati online CV-urile lor si mentionati daca pentru prestatia de analiza televizata sunt remunerati si de catre cine.
5. Angajati. Precizati relatia invitatului cu persoana sau subiectul dezbatut (avocat, ziarist angajat, partener de afaceri etc.).
6. Judecatori. Sprijiniti separatia puterilor in stat, nu va erijati in judecatori, nu faceti presiune asupra instantelor sa ia o anumita decizie.
7. Investigatie. Criticati administratia bazandu-va pe fapte, documente, situatii concrete, prin materiale de investigatie jurnalistica bine documentate.
8. Abuzuri. Reclamati abuzurile de orice fel impotriva ziaristilor, de la abuzuri fizice la cenzura in interiorul redactiei.
9. Campanii. Refuzati campaniile de presa impuse de interesele financiare, politice sau de alta natura ale patronului.
10. Autoreglementare. Intariti organizatiile profesionale, ca actori distincti in piata media (asociatii jurnalistice, sindicate, patronat etc.). Daca breasla nu se autoreglementeaza, atunci politicienii vor incerca sa intervina din exterior.
11. Agenda-setting. Promovati mai multa diversitate in subiectele prezentate. Nu lasati politicienii sa va impuna zilnic agenda si subiectele pe care sa le discutati si rediscutati la nesfarsit.
12. Echilibru versus panica. Evitati folosirea imaginilor cu potential de a induce panica in randul populatiei. Prezentati un discurs echilibrat! Mai ales, in cazul relatarilor despre producerea catastrofelor naturale. Fara atitudini grave, intrebari alarmante si irelevante, fara imagini ce promoveaza panica atunci cand ilustrati un subiect.
13. Informatii fara atribuirea sursei. Precizati sursa informatiilor citate de pe Internet.
ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei
Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatii.
P.S. Stiu ca pare ca imi bag nasul in ciorba altuia, insa ma intereseaza (ca pe multi altii) modul in care suntem informati. Sper sa ajute la rememorarea principiilor care au facut din presa romaneasca a ultimului deceniu din mileniul trecut un factor de dezvoltare a democratiei. In principu, n-am facut decat sa transmit mai departe un mesaj pus pe o lista de discutii, din partea unor organizatii de media.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu