Politica intre amicii si inamicii PSD

Romania politica se imparte, de aproape 20 de ani, intre PSD (sub toate denumirile sub care a functionat) si adversarii sai. In `90 si `92 poporul se aduna strans-unit-in-jurul partidului lui Iliescu speriat de thriller-ul propagandistic cu mosieri, drogati si spioni pusi pe talharit/siluit biata tarisoara. In `96 revansa a venit din partea largii coalitii CDR-PNL-PD care, in afara minciunii idioate „Contractul de 100 de zile”, care urma sa fie pusa la cale de „cei 15.000 de specialisti”, nu a furnizat decat scandal de-a lungul intregului mandat. Atunci poporul a votat impotriva PSD, nu pentru marile idei de democratizare si bunastare economica din oferta dreptei. S-a si vazut dealtfel, in 2000, cand romanii, dezamagiti de performantele politicienilor de dreapta, s-au mobilizat pentru sustinerea revenirii lui Iliescu. Bascularea politica din 2004 s-a datorat, din nou, campaniei anti-PSD. Alianta DA ii ardea pe corupti (adica PSD), emigra in Congo (daca nu s-ar fi ales Basescu) si oprea afacerile oneroase de la RAFO, autostrada Bechtel, contractul EADS etc. Inutil sa reamintesc ca niciunul dintre aceste subiecte de campanie nu s-a transformat in cercetare penala, ca sa nu mai vorbim de condamnare. In plus, au aparut caltabosi, biletele, scandaluri si un munte inalt de incompetenta cu paduri de nesimtire. Din nou, votul impotriva PSD si-a spus cuvantul. Poate ca acest partid avea nevoie de corectii care sa-l aduca pe sinele normalitatii, dar romanii au fost din nou pacaliti sa voteze impotriva cuiva si nu in favoarea interesului lor, cum ar fi fost normal. Scurta istorie se apropie de final caci, iata, 2008, la capatul a doua campanii in care PSD a intrat „la cutite” cu PD-L, in care electoratul a ajuns la batai de strada intre simpatizantii celor doi adversari, s-a produs marea minune. Romanii, cu mainile inclestate unii in beregatele celorlalti, au constatat cu surprindere, umilinta, si dezgust ca dusmanii de moarte de ieri sunt fratii de cruce de astazi.
Unde vreau sa duca acest rationament? Indiferent de anul alegerilor, stalpul pe care s-au catarat partidele dreptei (PNTCD, PNL, CDR, PAC, UFD si tot neamul lor cel adormit) s-a chemat PSD. Uneori au castigat, alteori au pierdut. Este clar, insa, ca nici in 2008 dreapta nu a ajuns la maturitatea necesara pentru a-si asuma responsabilitati in nume propriu. Nu a fost capabila sa enunte oferte de genul: „Putem si vom face asta si asta, cu urmatoarele etape”, ci a continuat campania de injuraturi si acuzatii la adresa PSD. S-a vazut imediat dupa alegeri, la facerea guvernului ca, in fata marilor probleme care vor aparea in suita crizei, partidul prezidential nu-si poate asuma riscuri de unul singur.
Chiar si asa, este o premiera absoluta in politica noua, cand PSD convietuieste la guvernare cu principalul sau adversar politic. Poate fi un semnal care sa spuna politicienilor ca vremurile politicii diletante s-au dus si dezbaterea de carciuma trebuie sa lase loc competitiei corecte, fara patima, in care se bat cifrele si strategiile. Ar putea insemna chiar inceputul confruntarii reale intre fortele stabile ale stangii si dreptei politice. Adica ar putea disparea ordonantele care interzic cumulul pensiei cu salariul.