marți, 17 ianuarie 2017

Mă apuc de scris scenarii de film

Sunt abonat la toate programele TV pe cablu. Mai puţin programul ăla. Chestia asta costă, dar plătesc, pentru că vreau să văd filme bune, noi, eventual bune şi noi. Le plătesc lunar la băieţii ăştia, că altfel îmi taie cablul. Asta e partea la care sunt serioşi.
Partea celalaltă e că rulează la nesfârşit aceleaşi filme, care nici măcar nu sunt aşa de noi şi n-au câştigat vreun premiu.
Am văzut unele filme de atâtea ori că aproape le ştiu replicile pe de rost, le pot anticipa reacţiile, ba chiar pot scrie un scenariu mai bun decât ce joacă actorii ăia prăfuiţi. Am mai zis că o să le trimit copii după chitanţe la cablişti să vadă că eu am plătit odată să văd filmele alea. Dacă îmi dau copii, le dau şi eu copii. Cred, însă, că n-o să înţeleagă subtilitatea şi o să-mi taie cablul.

Aşa că m-am gândit la o variantă avantajoasă şi pentru mine şi pentru producătorii/distribuitorii de filme. Voi scrie eu scenariile. M-am prins deja că e vorba de reţete de succes, care trebuie să aibă câteva elemente predefinite şi nişte actori deja consacraţi pentru anumite roluri. Dacă îl vezi în film pe Ryan Reynolds pricepi că ăla e personajul pozitiv. La fel şi Jessica Alba.
Alţii sunt făcuţi pentru roluri negative. Joacă numai roluri de personaj negativ aşa că, atunci când îi vezi, chiar din prima scenă ştii clar că unul e terorist, altul mafiot, alta majoretă perversă, aşa că nu e mare şmecherie să faci distribuţia filmului.
Din motive de buget, toată acţiunea se va petrece în România.


 
Aş putea face, de exemplu, un film poliţist. Un poliţist american din Gurahonţ, supărat pe viaţă pentru că nişte infractori l-au lăsat fără iubită/soţie/fiică şi care îşi îneacă dorul în alcool, ajunge în conflict cu nişte cetăţeni asociaţi într-un grup infracţional, spaima Gurahonţului şi împrejurimilor, aflaţi în posesia unei încărcături nucleare care ameninţă planeta. Le ia urma şi descoperă că şeful grupului este cel care i-a ucis persoana iubită. Bătăi, urmăriri, replici de efect, scene de sex fierbinte, vreo 20 de cetăţeni paşnici omorâţi ca să poată scăpa eroul din încleştări. La urmă, ăia îl lovesc unde îl doare mai tare: îi iau ostatic pe cine îi mai rămăsese drag poliţistului: cealaltă iubită/nevastă/porcul din coteţ şi îl atrag într-o ambuscadă. Iar cafteală, împuşcături, explozii, dar poliţistul îi ucide pe toţi cei 50 de mafioţi superantrenaţi în trupe de elită, ia şi el un glonte într-o zonă nevitală, pierde pistolul şi ajunge la confruntarea finală, corp la corp, cu răul-răilor. Aici trebuie filmat cu mai multe camere, cascadori, eventual animaţii pe calculator, ca să reiasă cumva credibil că poliţistul, cu ficatul măcinat de trăscău, neantrenat de mulţi ani, cu glonte în picior, cu mâinile goale, îl cafteşte pe ăla odihnit, campion la mardeală japoneză, cu două pistoale automate şi cu pile la şefii poliţiei.
Final: ambulanţă, eroul bandajat la braţul stâng, la picior nu mai are nimic, îmbrăţişează fata dragă şi primeşte felicitările şefului de post, care s-a îndoit de el.

Alt film. Un meteorit imens/civilizaţie extraterestră/virus scăpat de sub control/pateuri expirate de la magazin ameninţă existenţa întregii planete. Un profesor american de la şcoala comunală Căciulaţi, un tip aparte, închis în el, care ascunde un secret misterios din viaţa lui, descoperă antidotul/formula/arma nemaipomenită, la care lucrează de 10 ani, împreună cu un cerc de elevi ambiţioşi şi creativi de la şcoala din sat. Profesorul american căciulăţean se loveşte de toate prejudecăţile şefilor armatei, savanţilor, brigăzii de intervenţie rapidă a comunei formată din boşcăi rezistenţi la toate substanţele pe bază de alcool. Nu se dă bătut dar, când toate eforturile armatei/astrofizicienilor/sanepidului dau greş, este chemat ca să rezolve situaţia, în timp ce cronometrul de pe ecran arată clar că mai sunt 7,2 secunde până la impactul final. Savantul, în numai 15 minute (unele chestii se vor proiecta în slow-motion ca să impresionăm publicul şi juriul de la Hollywood) va face nişte eforturi supraomeneşti, riscându-şi viaţa, dar avându-i alături pe inimoşii copii de la cercul de mâini îndemânatice.
Planeta este salvată, proful primeşte invitaţie să predea la cele mai mari universităţi, este tentat să accepte, dar nu mai are chef să intre iar în buclucuri cu doctorate plagiate aşa că se întorce bucuros la şcoala din Căciulaţi, unde îl aşteaptă copiii inventivi şi Marieta, funcţionar debutant la Registrul Agricol. Selfie cu oameni fericiţi din sat.

Acum, un film pentru tineret. O adolescentă americană ajunge să se stabilească cu familia în localitatea vasluiană Ştioborăni. I se echivalează studiile şi este înscrisă în clasa a XI-a la colegiul local, unde cunoaşte tinerii populari, dar şi pe cei cu reale probleme de percepţie, disciplină şi libido. Megan, că aşa o cheamă pe eroina noastră, încearcă să se integreze în colectiv, dar are de furcă cu mentalitatea localnicilor, cu invidia reginelor frumuseţii, cu apropourile manuale ale admiratorilor din echipa de fotbal a şcolii şi cu grupul babelor colivărese care nu acceptă fusta mini, topul fără sutien şi belciugul prins de buric. Au loc câteva faze comice, evită la mustaţă vreo 5-6 violuri pe bază de rachiu, se împrieteneşte cu fraierul clasei (care o iubeşte sincer) şi totul culminează cu Marele Bal de 8 Martie, eveniment de tradiţie în viaţa comunei. Gheorghe-Eduard, tânărul fermecător care i-a câştigat inima, tocmai o înşeală cu o panaramă celebră pe la crâşma „Restaurant” şi Megan cade într-o mare depresie, în care face cunoştinţă cu rachiul de sfeclă. O ajută să-şi revină fraierul care o iubeşte în tăcere, aşa că ia decizia să înfrunte lumea şi să apară la manifestări. Pe stadionul-tăpşan unde se desfăşoară festivităţile surprinde asistenţa cu un număr special, un dans învăţat la şcoala din California, unde a fost şefa majoretelor. În costumaş cu fustă scurtă, cu toiagul de şefă, dansează, se dă peste cap, face toate chestiile alea urmărită cu viu interes de tribune dar, mai ales, de echipa de mecanizare de la ferma agricolă. Final apoteotic, lumea aplaudă şi ovaţionează, câţiva se reped s-o ia în braţe, se iscă o mică busculadă (maxilare rupte, ochi scoşi), dar deasupra tuturor este ridicată pe braţe Megan – noua vedetă a comunei. Конец фильма

Aţi observat, desigur, că, deşi acţiunile se petrec în România, eroii sunt americani. Păi ce-aţi vrea? Eroul român salvează lumea?! Să fim serioşi, n-ar crede nimeni aşa ceva. Eroul american salvează lumea, da! Pentru că filmele sunt rupte din viaţă!

duminică, 15 ianuarie 2017

Cuptoare speciale pentru bucătari leneși

Bătălia actuală se duce între cei care consideră mâncarea carburant pentru o nouă zi și cei care slăvesc sosurile sofisticate la creasta de prepeliță albastră.
Adică, sunt unii, domle, care nu se uită ce bagă în gură. Iau din frigider farfuria pregătită de nevastă și cât dau un share și două like-uri pe FB numai bine s-au încălzit sarmalele.
Culmea comodității e că folosesc cuptoare cu microunde model clasic: un buton pentru putere și unul pentru timp. La urma urmei, nici nu trebuie să știi carte, că are poze desenate: ceasul și semnul celălalt.


La polul opus se află connaisseurii. Marii chefi ai cuțitului și ai fundului de lemn, acești guru ai mușchiulețului și salatei de rucola. Fac din fiecare gest o apoteoză de senzații, un ritual magic de aromatizare a fasolei și de vrăjire a asistenței.

Ca să fiu sincer, mie îmi place mâncarea chinezească. Au și chinezii șmecheriile lor, dar mâncarea e gustoasă, cât vrei de picantă și simți nevoia să mai ceri o porție. Nu mă pricep s-o fac, însă.
Chestia e că, pentru mâncarea elaborată, care include mai multe ingrediente și etape de pregătire, trebuie să te preocupi. Porționarea, călirea, fierberea, coacerea, condimentarea, asezonarea sunt operațiuni pe care le faci după ce ai ceva experiență. Poți să iei rețeta din carte sau de pe youtube, dar prima tranșă sfârșește la gunoi. Abia după aia îți dai seama ce n-a mers, așa că ori faci până îți iese, ori inventezi un sortiment nou, care să poată fi mâncat.

Chestia nasoală, pentru gurmanzii leneși (ca mandea), e că statul în picioare lângă aragaz câteva ceasuri nu e atractiv. Aș prefera un aparat minune, cum e ăla care face pâine, care amestecă făina ca să facă aluat, dospește aluatul și îl coace, în minim trei ore, în care ai umplut casa de miros de pâine caldă și ți-ai cumpărat deja una de la magazinul din colț, că nu mai puteai de poftă.
Știu că sunt variante combinate de cuptor cu microunde și grill, cu programe preinstalate, care îți coc puiul pe care îl bagi congelat și îl scoți rotisat, dar sincer, niciodată nu mi-au ieșit ca în poză.

În cazul ăsta, noua generație de cuptoare cu microunde va fi complet SF. Nu vor fi niște simple cutii electrice de încălzit și dezghețat ci vor fi niște mini-bucătării, unde chefi computerizați îți vor pregăti felurile cele mai sofisticate, ca la restaurantele de mare fiță.
Vor avea posibilitatea să se alimenteze singure din stocul de carne, sare, ulei sau cartofi. Vor tăia bucățile după dimensiunile cerute, le vor prepara conform rețetei și vor cânta o mică melodie populară calabreză când mâncarea va fi gata.
Nu-i așa că ar fi frumos?


"Draga mea, în seara asta voi găti ceva special pentru tine, o rețetă din bucătăria franceză de la curtea lui Ludovic X-XV, inclusiv. Când ne vom întoarce de la teatru/operă/film, vom savura un meniu extraordinar pentru care m-am pregătit șase luni într-o bucătărie din Provence." Iar tu, ca un seducător malefic, vei comanda prin telefonul tău mobil, cu două ceasuri înainte, aplicația de Chateubriand cu sos de trufe, astfel încât, atunci când vei intra pe ușă cu cucerirea inimii tale, deja potolul s-a răcit la temperatura optimă pentru masticat.  Atunci să vezi apreciere sinceră!

După ce îi vei pune inelul pe deget nu va mai conta că ai prostit-o așa de rău încă de la prima întâlnire, pentru că și ea, la rândul ei, îți va servi porții alese de la bucătarul de tablă.
Cam ăsta e viitorul cuptoarelor cu microunde. Deși eu le-aș zice, mai degrabă, Robochefi.

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Casa cu încălzire prin tablouri

Un  prieten s-a dus să petreacă sărbătorile de iarnă la țară, într-o casă pe care nu prea o folosea, el fiind adept al civilizației urbane. S-a întors a doua zi, după ce a dârdâit o noapte de frig, cu toate calorifere electrice pe care le-a cărat de la Iași.
A petrecut sărbătorile în oraș, oarecum deziluzionat, dar hotărât să găsească o soluție de căldură în casa de la țară. Pentru că mă consideră un meseriaș în domeniu (o fi de la cei 20 de ani pe care i-am lucrat în administrație şi gospodărie comunală?) m-a rugat să-i spun ce variantă de încălzire ar avea, dar care să nu-l pună pe drumuri după ștampile și instalatori (el fiind un om ocupat) şi să nu-l coste mult instalarea și întreținerea (el nefiind nepot de șeic arab).

Dacă nu vrei să te preocupe încălzirea poți alege să stai în frig. În cazul ăsta ai cel puțin trei avantaje: nu te costă căldura, nu trebuie să ai grijă de instalația de încălzire și nu mai bagi frigiderul în priză, pentru că la 0-5 grade Celsius mâncarea se conservă foarte bine.

Sunt, desigur, şi câteva dezavantaje. Nu mai poți intra pe Facebook pentru că unele aparate, cum ar fi calculatorul, nu funcționează bine în frig (și umezeală). De asemenea, noaptea dormi în pijamale (pentru că porți mai multe) peste care pui paltonul. Ar mai fi micul inconvenient că nu mai poți face baie, ba chiar nici duș, ca să nu prinzi țurțuri sau chiar să rămâi înghețat, ceea ce ți-ar limita considerabil numărul gradelor de libertate. Nu mai povestesc despre faptul că vei căpăta o interesantă paloare vineție şi vei înghiți mai multe pastile decât un spital de front. Există șansa, totuşi, să prinzi primăvara, pentru că noi, oamenii, am supravieţuit unor glaciaţiuni. Dacă nu, măcar vei fi descoperit de savanţii mileniului 5, vei fi împăiat şi dus la muzeul cu ciudăţenii.

Dacă, în schimb, îţi place căldura, în sensul că ai bucuria de a te dezbrăca într-o cameră caldă după ce ai venit din iarna geroasă de afară, atunci ai nevoie de o sursă de încălzire.

Soluţii sunt multe, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale. La unele eficienţa energetică e mai mare, dar necesită costuri şi eforturi iniţiale (avize, aprobări, autorizaţii, proiecte, modificări tehnice) considerabile. La altele, e mai uşor de cumpărat sursa de încălzire, dar te omoară factura la utilităţi.
Dacă eşti branşat la sistemul public, înseamnă că foloseşti echipamentul cu care a fost dotat apartamentul din construcţie, aşa că treaba ta este doar să plăteşti cheltuiala de încălzire şi să te rogi să nu fie vreo avarie pe reţea. Se poate evita "distracţia" cu defecţiunea dacă se programează din timp verificarea şi repararea tuturor reţelelor din bloc dar, să fim serioşi, câtă lume are grija asta în lunile de vară?
În cazul în care eşti o fire mai independentă sau locuieşti într-o casă te grăbeşti să-ţi montezi o centrală termică individuală, pe gaze sau pe lemne. Vă spun sigur: centrala pe lemne nu merge la bloc.
De ce aveţi nevoie? Avize, autorizaţii, instalaţie separată, centrala propriu-zisă, cota de gaz şi un instalator meseriaş priceput, cinstit şi treaz. Ce avantaj ai? Nu te doare capul că se sparge ţeava de căldură în subsol, dacă stai la bloc. Chestia e că tot trebuie să plăteşti reparaţia, că aşa spune legea. Adică plăteşti şi ce consumă centrala ta (curent, gaz) dar şi cheltuielile comune ale instalaţiei de încălzire din bloc. Dar te invidiază vecinii, burghezule!

Mai sunt, desigur, şi alte soluţii. În principal sunt soluţii de avarie, pentru încălzire locală. Începând de la sobele pe lemne care s-au construit pe vremea comunismului zgârcit, până la radiatoare electrice, cu ulei sau cu halogen (!), sobe pe gaz sau chiar aeroterme, care chiar sunt foarte ieftine. Din păcate, cam toate au consumuri care se măsoară în kilowaţi (mulţi kilowaţi) dar mai au şi alte păcate: randament scăzut, sunt periculoase de folosit fără supraveghere, zgomot sau lumină prea puternică (încercaţi să dormiţi într-o cameră încălzită de un radiator cu halogen!), fluctuaţii mari de temperatură ambiantă.
De curând a apărut o nouă soluție pe piața confortului termic. La noi e nouă, pentru că în alte țări se folosește pe scară largă.

Panourile radiante sunt foarte ușor de instalat (2-4 șuruburi prinse în perete), nu necesită avize, nu emană noxe periculoase, sunt sigure în exploatare, pot fi programate, unde mai pui că vin şi într-o gamă variată de forme estetice. Panoul radiant poate avea mai multe dimensiuni sau forme dar pot fi  şi obiecte funcţionale – oglinzi sau decorative – tablouri. Ce ziceți de un peisaj tropical care chiar emană căldură? Rețineți: http://www.panouriradiante-incalzire.ro/

Mai multe despre ce înseamnă şi cum funcţionează panourile radiante, în filmuleţul următor:

Dacă a rămas ceva neclar nu ezitați să cereți sfatul distribuitorului.
Deci, principiul este că panourile despre care vorbim emit un soi de radiații care fac bine organismului, care încălzesc mobila și pereții camerei, au consum energetic redus şi nu ocupă mult spațiu. Pot fi așezate pe podea, agățate de perete sau lipite de plafon, funcție de cum are chef proprietarul. Fiecare cameră poate avea propriul panou radiant (sau mai multe), iar acestea funcționează independent, după nevoi. Care e marele lor dezavantaj? Nu sunt apreciate de oamenii conservatori, opaci la noile descoperiri tehnice, care nu au încredere în soluții ieftine și la îndemână. Încă o dată: http://www.chibzuintza.ro/incalzire-panouri-radiante-infrarosu/



Eu cred că o să-mi iau unul cu oglindă. O să-mi încălzească fața, iar apoi o să mă flateze: "Ce zâmbet cald ai azi, șefu'! Radiezi, nu alta!"



duminică, 4 decembrie 2016

De fapt, îi voi alege pe cei care mă aleg


Campania e aproape de final și deja mi-am conturat câteva opțiuni. Nu-mi fac iluzii că salariul mediu va ajunge la 2000 de euro la Crăciunul viitor, dar nici nu vreau să-l mai aud pe Celentano spunând poezii.
Iată, deci, cum arată partidul/candidatul care va primi votul meu:
1. Este creștin ortodox. Nu am nimic cu celelalte credințe, dar fiecare votează cum îi cere conștiința. Fiecare are dreptul să creadă în ce dorește, însă eu cred în religia creștin-ortodoxă, că așa e în familia mea. De peste 1000 de ani.
2. Susține familia tradițională, formată din mamă, tată și copii. Nu aia compusă din klingonieni, macaci sau saboți de frână. E treaba fiecăruia cum se joacă sub plapumă și nu judec eu asta, dar căsătoria e treabă respectabilă.
3. Nu e contaminat cu Soros. Atenție! Stigmatul se ia prin parale, nu prin pupat la poză, ca să-i calmez și pe activiștii OMG-ONG.
4. Oprește tăierile pădurilor. Este o mare problemă de mediu și vor trece secole să se repare ce s-a distrus acum. Schweinhopferii să taie la ei acasă, pe mine nu mă impresionează deloc că și-au pus GPS la camioane.
5. Ajută firmele românești, care plătesc taxe și impozite în țară, nu pe cele străine, care șmenuiesc profitul și-l cară peste hotare.
6. Instituie demnitatea națională pentru întreg poporul și pentru fiecare român. Șmecherii care ne mai consideră sclavii Europei să fie taxați atât de drastic încât să le fie frică să mai încerce. Popoarele lumii și-au dat seama ce goale sunt lozincile așa-zișilor democrați și aleg patriotismul.
Nu cer mult. Doar șase lucruri, dar pentru mine sunt foarte importante. Sunt foarte importante și pentru familia mea. De asemenea, cred că sunt foarte necesare țării și poporului nostru. Pentru că înseamnă că poporul este stăpân pe țara lui, iar asta trebuie să respecte toată lumea.

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Vreau să știu dacă sunt tâmpiți

Dragă senatorule/dragă deputatule.
Știu că vă răspund cu întârziere, dar m-am tot gândit ce doresc să vă spun.
Mi-ați tot scris, cam o dată la patru ani, și m-a impresionat tonul cald și omenia din cuvintele voastre. Sincer, sunt singurele scrisori pe care le-am primit în poștă și nu sunt facturi sau reclame. Ne adunam cu toții în jurul scrisorii voastre și ne minunam de câte lucruri nemaipomenite veți face pentru noi, dacă vă votăm.
Scăderea șomajului, creșterea (tuturor) salariilor, dezvoltarea agriculturii, protecția mediului (păduri și reducerea noxelor), autostrăzi și câte și mai câte... Citeam scrisorile voastre cu ochii umezi de emoție și spuneam: „Ce oameni destoinici și cumsecade!”
Trecea apoi ziua alegerilor, schimbați pufoaica colorată din campanie cu SUV-ul negru și vă mai vedeam la sărbătorile naționale, la tribună, cum vă pișați pe noi cu boltă. Al naibii guvern, voi doreați să faceți bine țării, numai el venea și spunea că e criză, că nu sunt bani, că nu putem s-o ducem mai bine că se duce țara de râpă. Când ne apucam să înjurăm guvernul ne arăta cum avem cea mai mare creștere economică din Europa, de pe Pământ și chiar din Univers. Ciudat, în buzunarele noastre creșteau doar găurile.

Dragă senatorule/dragă deputatule.
Când ați început să mă păcăliți aveam 22 de ani. Acum, mă apropii de 50 și tot perioade de criză am traversat. Am avut tăieri de salarii, ne-ați pus cartela la sănătate, ați crescut (absolut) toate prețurile și leul nu mai face un ban. Dar am răbdat ca se stabilizeze economia și voi să lucrați în liniște pentru bunăstarea noastră. Nu prea ați reușit. Ba chiar, aș spune, dimpotrivă. E mai rău ca atunci când ați luat puterea. De-acuma mă gândesc că se apropie pensia, dacă o mai apuc sau dacă mai am ce apuca.
Mă gândeam să vă cer măsuri și legi care să ne facă viața mai ușoară, dar cred că nu e prima dată când vi se cere asta și tot degeaba.

Vreau un singur lucru: să scrieți în Constituție că este obligatoriu ca toți cei care dețin demnități publice să facă anual un control psihiatric și un test de inteligență, iar rezultatele să fie publice. Așa cum e și declarația de avere. Să scrie acolo dacă aveți vreo nevroză, paranoia sau dependență de sex. Dacă aveți IQ sub 50, atâta puteți și nimic mai mult. Ca să știm și noi care e treaba cu voi, nu sunteți în stare sau sunteți niște șmecheri cu tupeu, puși pe căpătuială.

A, și mai vreau ceva. Știu că vă faceți obligații într-o parte și-n alta, dar vă rog eu frumos: NU MAI PUNEȚI CRETINI ȘI CURVE ÎN FUNCȚII DE CONDUCERE!