sâmbătă, 1 mai 2010

Simirad face grătar cu mititei şi bere în faţa Primăriei, iar Băsescu e un politician de mahala. Acum 10 ani

Nichita si-a prezentat "Programul pentru Iasi"

Candidatul Partidului Democrat, Gheorghe Nichita, si-a prezentat in debutul campaniei electorale, "Programul pentru Iasi", care cuprinde o prezentare generala a resurselor si posibilitatilor de dezvoltare si isi defineste strategia generala.

În acelaşi timp, candidatul Constantin Simirad, primar în funcţie, a promis ca in "2004 nu va mai candida" si a anuntat pe posibilul sau succesor in persoana fostului rector de la Universitatea "Al.I.Cuza", Gheorghe Popa. După cum se vede, n-a fost pentru cine s-a pregătit...

Alţii, foloseau metode inedite în campania electorala. Cât de mult au folosit, am văzut după aceea: UFD face campanie electorala cu matura in mina

Uniunea Fortelor de Dreapta va face astazi curatenie prin oras. La ora 13.00, membrii partidului se vor aduna in Piata Voievozilor, din Alexandru cel Bun, pentru a ajuta cetatenii care locuiesc acolo la curatirea zonei. ''Saptamina Patimilor este o saptamina a curateniei sufletesti. Traditia fiecarui crestin ortodox este ca aceste momente sa fie insotite si de curatenia locului in care traieste'', spune Vasile Astarastoaie, presedintele filialei UFD.

Că tot veni vorba de Simirad:
Deputatul Vasile Lupu a poposit ieri la Primaria Iasi, pentru a adresa o amenintare directa primarului Constantin Simirad. "In cazul in care primarul Simirad nu va semna titlurile de proprietate pentru cetatenii din Bucium si Institutul Agronomic in termen de doua saptamini, voi intra in greva foamei in fata Primariei". Deputatul taranist a facut aceasta declaratie chiar in fata primarului Simirad, amenintind in plus chiar cu o plingere penala pe care o va depune la Parchet. Primarul Simirad nu s-a aratat intimidat de amenintarile deputatului, luind totul ca pe o gluma. "Voi aduce in fata Primariei un gratar, mititei, bere si mustar si voi minca cu sadism in fata domnului deputat. Voi avea cu mine doua farfurii, si din cind in cind il voi imbia la mincare".

Politici naţionale - ministrul Berceanu pregăteşte o reforma a sistemului energetic naţional:

"Valea Jiului se afla intr-o stare normala, dar nu neaparat economic, de prosperitate, ci de munca si liniste sociala", a precizat Berceanu. El a adaugat ca nu crede in reconversia minerilor cu vechimi cuprinse intre 10 si 15 ani, care au fost obisnuiti cu un anumit gen de munca si un salariu pe masura, dar lucrarile de inchidere de mine, de ecologizare, amenajari hidraulige, unde cistigurile sint destul de bune, ar putea duce la scaderea numarului de someri din Valea Jiului.

2000, an electoral. După cum am văzut mai devreme, Simirad se pregătea pentru un nou mandat la primărie în primăvară, partidele şi liderii naţionali pentru alegerile generale din toamnă, după patru ani de coaliţie de dreapta.

Cine cu cine se mai bătea:
"Basescu e un politician de mahala"
ApR considera ca Traian Basescu se raliaza atacurilor PDSR la adresa lui Teodor Melescanu, in speranta ca PD va face parte si din viitoarea guvernare. Vicepresedintele PD Traian Basescu, a declarat recent ca presedintele ApR, Teodor Melescanu, nu a lansat niciodata un mesaj, ci "face ceea ce stie sa faca: vorbeste mult fara sa spuna nimic". Vicepresedintele PD si-a manifestat speranta ca, "pina la alegeri, ApR sa se dezbrace de aceasta zugraveala de partid nou, care nu a fost la guvernare", si a dat asigurari ca va avea si el o contributie in acest sens. (hă-hă-hă n.n.)

Manipularea prin sondaje era cel puţin la fel de îndrăzneaţă ca şi astăzi: Iliescu cade cu cinci procente in sondaje

Prestatia lamentabila din timpul scandalului firului rosu pare sa-l fi costat scump pe Ion Iliescu. Acesta inregistreaza o cadere importanta fata de luna trecuta, cind era cotat cu 44% din preferinte, luna aceasta obtinind doar 39%. La presedintie, Emil Constantinescu se mentine la nivelul de luna trecuta - 18% - in timp ce Teodor Melescanu creste doua procente, de la 20% la 22%. Alti candidati ar obtine urmatoarele rezultate: CV Tudor - 10%, Petre Roman - 5% si Victor Ciorbea - 2%. Alegerile l-au scos pe Iliescu câştigător, cu voturi date chiar şi de către susţinătorii advresarilor săi. N-a mai întrebat nimeni institutul de sondare de ce a spus minciuni în campanie.

Despre fotbalul local: Poli Iaşi învingea acasă echipa din Focşani.
Situaţia nu era roz deloc, în divizia B, locul 11...
In divizia A, derbiul moldovean era cel dintre Ceahlaul si Otelul Galati:Primul meci din cadrul etapei a XXXI-a a Diviziei A "Ursus" se va disputa astazi, de la ora 15.30, la Piatra Neamt, intre Ceahlaul si Otelul Galati. Componentii formatiei nemtene au intrat miercuri in cantonament. Antrenorul Viorel Hizo nu ii va putea foloi in meciul de azi pe Hrib, C. Ilie, Radulescu, Avadanei, toti fiind suspendati si pe M. Ionescu, care este accidentat. Jucatorii Otelului au plecat, joi, cu autocarul si au fost cazati la hotelul "Ceahlaul". Din echipa antrenata de Dumitru Dumitriu va lipsi Danut Oprea, care este suspendat pentru cumul de cartonase galbene.
La vremea aceea nici nu spera cineva că va veni Dumitriu antrenor la Iaşi.
Azi, unii strâmbă din nas...

10 ani. Sunt mulţi, sunt puţini? Doar noi ştim dacă n-au trecut degeaba.

sâmbătă, 10 aprilie 2010

S-a interzis fumatul şi Poli a luat bătaie de la Midia. Acum 10 ani

După cum scriam acum ceva timp, este foarte interesantă retrospectiva mediatică a ultimilor 10 ani. Din nefericire, am găsit doar două ziare care mai ţin la îndemâna publicului materialele de presă ale deceniului. Unul dintre ele este Ziarul de Iaşi, pe care îl şi felicit pentru această binefacere.
Mie unuia, cel puţin, îmi dă ocazia să rememorez evenimente care s-au întâmplat acum zece ani, reflecţiile publice şi confirmarea ulterioară din partea vieţii.
Voi încerca, aşadar, în absenţa, sper, temporară a activităţii pe Informatiasi.ro, să suplinesc, cu o postare pe blog, această oglindire subiectivă a timpului.
La începutul lui aprilie 2000 mai-marii Iaşului aveau câteva preocupări capitale: interzicerea fumatului în instituţiile publice, idee care îi contrapunea pe fostul primar Constantin Simirad şi fostul prefect Florin Vitan, alături de şeful de la CFR Iaşi, Mihai Necolaiciuc (insolită prezenţă, nu?), primul fiind un duşman neîmpăcat al tutunului. S-a ajuns până acolo încât să fie dizolvat Consiliul Local! Măreţ, nu?
La primărie, se dădeau lupte grele pentru reducerea taxelor locale, temă politică veche de când lumea, în care Simirad nu accepta să-i fie reduse veniturile. Dealtfel, acesta este un scop al oricărui mânuitor de fonduri, pentru că, fără bani, nu te poţi lăuda cu realizări.
Despre tangorile politice ale vremii, nimic nou: era moda trecerii de la PD la PNL. Cinci ani mai târziu s-a jucat returul: PD-L!
Dar PD avea şi un aliat puternic: PDSR, pe care tocmai l-a ajutat să intre în Internaţionala Socialistă. De aici şi recunoştinţa lui Ion Iliescu. Era vremea când se uitaseră trecutul comunist şi mineriadele.
Fotbalul ieşean suferea cu patimă la sfârşit de mileniu: Poli se zbătea amarnic să nu retrogradeze, în lipsa oricărei susţineri bugetare, în timp ce în divizia C se forma nucleul echipei care avea să promoveze în primul eşalon: Unirea 2000 Iaşi, echipă recreată de actualul primar Gheorghe Nichita. Pe vremea aceea mă ocupam cu niscai treburi de organizare, cum erau programul de meci şi sonorizarea din timpul partidelor de fotbal ale noii echipe de pe micul (fost) stadion Constructorul. Ce vremuri!
Să adăugăm (cu satisfacţie?) că şi Poli Timişoara mânca bătaie cu 3-0 de la Olimpia Satu Mare, în divizia B.
Nu e amuzantă istoria? Departe de mine intenţia de a judeca pe cineva. Acestea au fost vremurile şi noi nu suntem deasupra lor. Putem privi ceva mai amuzaţi, doar, la lucrurile care ni se par de neschimbat.

vineri, 2 aprilie 2010

Bugetul Termo-Service adoptat cu largă majoritate, fără voturi împotrivă

Bugetele regiilor ieşene, motiv de zâzanie între primar şi consilieri

Profit prea mic în condiţiile în care nu este pusă la plata unei redevenţe anuale către municipalitate. Aceasta este concluzia la care a ajuns consilierul Sorin Ionescu, după ce s-a arătat dispus să identifice noi surse de venit pentru bugetul local.

„Propunerea mea este să amendăm bugetul Citadin şi să impunem plata unei redevenţe anuale de 5 la sută, după care nu ne mai interesează ce profit vor obţine”, a declarat consilierul PD-L. În condiţiile în care firme private având acelaşi domeniu de activitate şi cu un buget asemănător Citadinului scot profit de 30-35 la sută, lui Sorin Ionescu i se pare prea mică cifra de 1.245.675 lei estimată de şefii societăţii care se ocupă cu asfaltarea străzilor ca profit pentru 2010. „Raportat la cei aproape 10 milioane de euro pe care îi dă Primăria Citadinului, vorbim de un profit de 3,5 la sută, fără ca societatea să achite redevedenţă, aşa cum o face Salubris sau RATP”, a mai spus Sorin Ionescu.

Consilierul PD-L a avut aceleaşi obiecţii şi în cazul operatorului de salubritate, cerând şi în acest caz o majorare a procentelor plătite municipalităţii. „Ori ne dau 5%, ori renunţă la achiziţia de echipamente”, a spus Ionescu, dând a înţelege că Salubris plăteşte sume prea mari pentru echipamente, fapt care ridică în mod artificial cheltuielile cu manopera.



„SC Salubris a estimat pentru 2010 un profit de 1.965.000 lei, jumătate din cel realizat în 2009 (4.141.765 lei)”



Primarul Nichita ripostează

De cealaltă parte, primarul Gheorghe Nichita a replicat că propunerile lui Sorin Ionescu nu sunt justificate. „Rolul acestor societăţi este ca primăria să menţină controlul asupra preţurilor serviciilor plătite de ieşeni. Părerea mea este că ele încurcă piraţii care activează în cele două domenii”, a spus Gheorghe Nichita.

În final, ambele bugete au fost votate: cel al Citadin a trecut cu 14 voturi pentru şi 12 abţineri, iar cel al Salubris - cu 15 voturi pentru, 8 abţineri şi 3 voturi împotrivă. Singurul proiect unde nu au existat interpelări a fost cel referitor la bugetul Termo-Service, care a trecut cu 21 de voturi pentru şi 5 abţineri. Pentru 2010, societatea şi-a propus un profit brut de 337.000 lei. (Tudor Damaschin)

P.S. Ca să nu mă dezmint: şi Tudor Damaschin face parte din categoria ziariştilor pe care îi apreciez în mod deosebit.