Prin pădurea bookmark-ului/Trece blogul Radului (vechi cântec de vitejie)

„Însă Radu n-asculta/ Blogul şi-l împodobea” (măi Leano...)

La mai bine de un an jumate după ce am slobozit acest blog şi după mii de insistenţe adresate altora să facă la fel (nu să-i facă felu') avui, în sfârşit, o mulţumire: vlăstarul familiei, tânăra beizadea Radu şi-a deschis şi el prăvălie de impresii: Blog de jur-împrejur.
Autorul, un tip interesant, dar retras, impetuos, dar calm, este Viteazul-cu-o-mie-de-nume: Radu, Rădoi, Răducan (de la Bubu), Ţâgan (de la tata), Răducu (de la mama), Păcăliţă (Bica), Maimuţoi (iar tata), Miau (Mâţa). Le poartă, pe fiecare dintre ele, cu demnitate, aşa cum orice bilet de tramvai poartă cota de TVA.
Nu ştiu ce l-a făcut să scrie. Îl ştiu că e supărăcios, aşa că voi încerca să subţiez ironiile (dar nu-mi cereţi imposibilul!), sperându-i (nu ştiu dacă v-a plăcut chestia asta) să-l ţină cât mai mult, pentru că are ale naibii de multe chestii de spus, cele mai multe frumoase, altele uimitoare, iar unele de-a dreptul imposibil de mature.
Primul post pe blog l-a scris despre pasiunea lui pentru muzica rock, cea adevărată (mai am puţin şi-i scot Metallica din cap). Asta ţine de caracter şi de ADN. A învăţat acorduri la chitară singur, după lecţiile de pe youtube. Culmea e că îi ies foarte bine. Iar asta ţine de voinţă. Îmi place de tipu' ăsta. (Băiatu' lu' tata!)