Zona în care lipseşte asfaltul

Aseară m-am înhăitat cu numiţii Cătălin Bulgariu şi Gabi Harabagiu, acasă la acesta din urmă, unde am dezbătut efectele încălzirii globale asupra vinurilor albe italieneşti.
Ceva mai încolo, Alexia Harabagiu (2 ani şi jumătate) şi Andrei Bulgariu (4 ani şi 3 luni) nu şi-au clarificat încă posesia mingii albastre, deşi curtea era plină de mingi, după cum se vede şi din probe.

Tatulici a luat bătaie în direct

La emisiunea de duminică după-amiază, Mihai Tatulici, realizatorul Realitatea TV a primit câteva „castane” pe care nu le va uita uşor. Deşi a încercat să opună rezistenţă, folosindu-se de tertipurile moderatorului tv de Dâmboviţa – atitudine fermă, cifre citite din caiet, replici ca din partea omului de rând – a trebuit să se recunoască învins, constatând cu amărăciune că primarii de astăzi au câştigat mult sub aspectul oratoriei.
Mi-am dat seama că Tatulici pariase pe o temă care să-i aducă din start susţinerea publicului şi anume cheltuirea fără judecată a banilor publici, în care el, Tatulici, cu faima şi emfaza de justiţiar să pună la zid primarii din cele mai mari oraşe al ţării. Şi-ar fi consolidat astfel reputaţia de bun cunoscător al administraţiei publice şi al politicii, dar şi marea putere de a executa pe oricine în ţara asta, indiferent câte mii de voturi ar avea în spate respectiva persoană.
Invitaţii săi au fost: Sorin Oprescu, primarul Bucureştiului şi Gheorghe Nichita, primarul Iaşului, în studioul din Bucureşti şi Gheorghe Ciuhandu, de la Timişoara şi Antonie Solomon (botezat sinistru: Antonie Iorgovan de către ghinionistul prezentator), de la Craiova. Tema: Cheltuirea banului public între necesităţile de infrastructură: străzi, canalizare, grădiniţe în opoziţie cu amenajarea spaţiilor verzi (prea susţinute, în opinia lui Tatulici) şi desfăşurarea spectacolelor gratuite pentru public.
Înarmat cu cifrele bugetelor respectivelor oraşe şi cu câteva comentarii filmate de corespondenţii zonali, critici acerbi când e vorba de a face materiale demolatoare care să fie apreciate pozitiv de şefii redacţiilor din Bucureşti, realizatorului i-a scăpat un mic amănunt: primarii nu sunt miei de sacrificiu. Majoritatea au avut demnităţi publice şi campanii de alegeri în mai multe rânduri, deci sunt căliţi în războaie mediatice şi nu prea mai au motive să stea cu capul plecat în faţa vreunui justiţiar TV de duminică după-amiază.
Ce a urmat merită să fie încadrat în lecţiile de jurnalism la capitolul: „Aşa ia sfârşit o carieră în presă”. Din acuzator, procuror şi judecător, Tatulici a sfârşit jalnic, parcă grăbit să-şi încheie emisiunea, să nu-şi mai ia cafteală. L-au sancţionat, pe rând: Oprescu, ironic, documentat, curajos în raport cu pretenţiile moderatorului; Ciuhandu, politicos, subtil uneori, cât să-i ardă ficaţii lui Tatulici, Solomon; sigur pe sine, benaficiar al relaxării din staţiunile turceşti, Gheorghe Nichita, determinat, documentat cu informaţii, ferm în a combate imensa eroare a lui Tatulici privind sediul Muzeului Literaturii Române din Copou, dar şi amuzat, spre final, cu zâmbetul pe care l-am văzut şi la Becham când i-a întins mâna lui Nicoliţă după euro-autogolul de pe Santiago Bernabeu.
M-a mai impresionat pozitiv şi fronda primarilor, care, deşi de culori politice diferite, s-au susţinut reciproc, arătând că problemele sunt comune, iar guvernul ar trebui să înveţe profesionalismul de la ei.
Ce înseamnă această emisiune şi de ce cred eu că nu e doar una banală, de week-end, croită după calapod. În primul rând, invitaţii nu mai sunt supuşi, precum copiii la vaccin, ci au învăţat să-şi susţină punctele de vedere, aratând jurnaliştilor unde greşesc prin exagerare şi manipulare. Nu prea s-a făcut asta până acum, iar cine a comentat a primit imediat eticheta: „reflexul lui Iliescu”. Primarii de duminica trecută au criticat manipulările şi dezinformările şi au cerut jurnalistului să prezinte corect realitatea.
În al doilea rând, cred că Tatulici aparţine unei generaţii de jurnalişti care fac parte dintr-o eră încheiată, nu mă refer la vârstă, ci la instinctele arhaice şi lipsa de mobilitate în ce priveşte dinamica meseriei. Este timpul pentru noua generaţie de ziarişti, corecţi, tenaci, energici, intransingenţi, capabili de anchete serioase, impenetrabili la influenţe de sus. Mi s-a făcut milă de Tatulici la schimbul de replici dintre el şi Oprescu: „Mogulii nu sună niciodată aici!”, „Păi nu, că pe dumneavoastră vă fluieră!”. Cam dur Oprescu, dar n-am de unde să ştiu câtă dreptate are.
Respect meseria de jurnalist şi mă consider nedreptăţit când văd informaţii neverificate sau chiar false, fătuci fără liceu pe post de reporter, incompetenţi în orice fel de meserie ajunşi jurnalişti-justiţiari sau alte exemplare din sectorul sălbatic al presei. Sper ca duminica trecută să însemne o nouă traiectorie pentru jurnalismul românesc.

Iașul de la Bruxelles

La nivelul Iașului, PSD a învins PD-L cu un scor zdrobitor. De neașteptat, după rezultatele de acum jumătate de an, la alegerile parlamentare. Evident că e greu să disociezi procentele datorate votului politic de cele aduse de individualismul candidaților și, la drept vorbind, nici nu-mi propun asta azi. Mă mai bucur de victorie.
Câteva lucruri trebuie lămurite la cald. PSD a fost în competiție cu toți ceilalți candidați, independenți sau pe liste, competitori, cum li se spune. PSD a candidat în cadrul unei alianțe înregistrate legal și recunoscute oficial: PSD + PC. N-am auzit ca PD-L să fi avut alianța PD-L + EBA. Au fost candidaturi separate, deși se știa că separația e doar de formă, iar candidatura Elenei Băsescu are două argumente: primo - să închidă gurile intelectualilor de dreapta și ONG-urilor politice din sfera PD-L, arătând că mezina Băsescu se poate duce în fața electoratului într-o candidatură individuală, ceea ce nu pot face Monica Macovei și Alina Mungiu și secundo - numele Băsescu este brand politic și aduce voturi indiferent cine ar candida cu numele ăsta, fapt care ar trebui să aducă la ascultare portofelele portocalii.
Dacă am fi sinceri până la capăt, am recunoaște că Elena Băsescu pe lista PD-L ar fi dus scorul partidului său spre 25%, tocmai din considerentele despre care vorbeam. Decizia candidaturii politice EBA a fost generată tocmai de conflictul dintre Băsescu și fundamentaliștii PD-L. Mai mult decât atât, mare parte din procentajul care depășește norma care îi dă voie să primească mandat se va redistribui către celelalte partide, în principal către PSD. Știm că e puțin, dar mulțumim și pentru atâta. Ca atare, a aduna voturile PD-L cu cele ale mioriței reîntoarse în turmă este o dovadă certă că prostia nu doare.
În altă ordine de idei, campania a însemnat pentru PSD și pentru Cătălin Ivan un efort puternic și obositor. Aseară, Cătălin nici nu mai avea puterea să se bucure. E adevărat că și în ultimele zile era atât de istovit încât i se părea că s-a robotizat. E tânăr și se va reface repede, pentru că trebuie să-și ia biletele de Bruxelles. A mai animat campania panoul în care Căălin apărea de două ori, precum și stegulețul în car era agățat cu capul în jos. În ambele cazuri suntem recunoscători presei și blogerilor care, în mod cu totul gratuit, au consimțit să promoveze imaginea tânărului nostru candidat, într-o campanie lipsita de alte picanterii.
Campania n-a avut un ecou extraordinar în rândul publicului, în mare măsură din cauza lipsei de proximitate a efectelor, calitatea de europarlmentar neavând, în conștiința publică, rezonanțe legate de pensii, prețuri sau locuințe pentru tineri. PNL chiar a preferat să sacrifice interesul legat de obținerea posturilor de eurodeputat în favoarea celui de a-l promova pe Crin Antonescu, nou președinte de partid și tânără speranță liberală pentru prezidențialele de la sfârșitul anului. Ce a obținut, s-a văzut. Cu 15% opțiune de vot ar trebui să facă serios analiza guvernării Tăriceanu și să hotărască cumva soarta baronilor de tip Fenechiu.
M-a surprins (mai curând neplăcut) creșterea partidelor extremiste, iar motivul se leagă în principal de Laszlo Tokes si Gigi Becali. Mă îngrozește gândul că în fața lor va fi un cartonaș pe care va scrie: România. Becali ar trebui să mulțumească celor care l-au arestat, că altfel, numai cu rezultatele lui Lăcătuș, nu cred că ar fi ostoit pohta ce-a pohtit Vadim.
Am, totuși, un regret: Cătălin Turliuc. A demonstrat că este un candidat capabil, în ciuda acuzațiilor la care a fost supus și merita un loc mai în față pe lista partidului său. Cred, chiar, că e mai bun decât Norica Nicolai, mătușa nepoatei care votează legi ilegal. Am fi avut doi deputați de Iași și o nouă față a politicii locale.
Mult succes Cătălin Ivan și ai grijă lângă cine te așezi în bancă!