Trecerea cu pietoni

Ironia soartei face ca, acum un an, Ludovic Orban sa fi fost acuzat de producerea unui accident cu victima, in urma pierderii controlului asupra volanului. Presa a sarit, in buna traditie nationala, cu ghearele si copitele pe fostul ministru, exploatand la maximum subiectul, in defavoarea liberalului. De ce a plecat de la locul accidentului, de ce a mutat masinile inainte de venirea politiei, de ce a scos numerele de inmatriculare, cum s-a lovit oglinda retrovizoare din stanga, daca masina a derapat spre dreapta, cat a primit familia victimei ca fata lovita sa spuna ca a cazut pe gheata cu exact 10 minute inainte ca ministrul sa treaca pe-acolo si sa produca accident exact in acelasi loc. Ulterior, ministrul a fost gasit nevinovat, iar scandalul s-a stins, acoperit de alte bucurii romanesti care n-au lipsit pe tot parcursul anului trecut.

Nu stiu daca presa l-a judecat pe Orban doar pe baza unor informatii insuficiente, daca i-a acordat prezumtia de nevinovatie, daca i-a respectat dreptul la opinie. Inclin sa cred ca nu prea. Daca solutia parchetului este justificata, inseamna ca presa a exagerat, a judecat gresit si i-a creat un prejudiciu lui Ludovic Orban. Una din pozitiile singulare ale media a fost vocea cotidianului Ziua, condus de Sorin Rosca Stanescu, ziar care a pus la indoiala probele anchetatorilor, a facut presiuni publice impotriva acestora si a mutat dezbaterea asupra cazului in planul spionajului politic ghidat de la Cotroceni.

Personal, cred ca sunt cam mult semne de intrebare in aceasta tarasenie, iar faptul ca Orban a fost absolvit mi se pare, cu adevarat, extraordinar. Cred ca un cetatean obisnuit, care nu este ministru, nu are o pozitie politica influenta, nu este prieten cu mari oameni de presa, ar fi avut sanse considerabil mai mici sa scape basma curata in aceste imprejurari. In orice caz, la cate mi-a fost dat sa cunosc despre justitia romaneasca, am serioase indoieli asupra deciziei de a-l scoate pe Orban de sub acuzare.

La un an de la acest eveniment, povestea se repeta, intr-o anumita masura. Fiul ziaristului Sorin Rosca Stanescu, fostul deputat Mircea Stanescu este protagonistul unei povesti tragice, in care omoara un om pe trecerea de pietoni, fuge de la locul accidentului, accepta ca logodnica sa sa ia vina asupra ei, dupa care se sinucide, complicand si mai mult deslusirea cazului. Multi spun ca gestul sinucigas este o recunoastere a culpei. Altii speculeaza ca presiunea mediatica a fost insuportabila, iar Mircea Stanescu, fiul marelui jurnalist, a pierdut lupta cu presa.

Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca acum un an Orban ar fi fost sanctionat pentru accident. Cu siguranta pedeapsa ar fi insemnat chiar inchisoare. Ar fi fost o pierdere majora nu numai pentru familia, prietenii, tabara politica a lui Orban, dar si pentru tot ceea ce inseamna treburile Ministerului Transporturilor. Nu mai vorbesc de el insusi, care ar fi trebuit sa lase confortul fotoliilor de piele pentru raceala gratiilor de tambal. A nu se crede ca doresc cuiva o asemenea nenorocire. Doamne fereste! Nici pe dusmani nu vreau sa-i vad astfel.

Nici nu stiu cum il cheama pe nenorocitul care a plecat de acasa in ziua aceea facandu-si planuri pentru restul serii, poate pentru tot restul anului, fara sa-i treaca prin minte ca va fi omorat pe trecerea de pietoni. Cred ca sunt foarte putini cei care au retinut numele victimei accidentului. Nu stiu daca i-a dat cineva anunturi de condoleante, asa cum a primit familia Stanescu. Cati nu au murit in conditii similare, lasand in urma decizii dubioase ale anchetatorilor, care i-au scos din cauza pe autorii accidentelor, potentati, magnati, smecheri cu bani si relatii.

Orban traieste, Stanescu s-a sinucis. Nu stiu daca presa si-a facut datoria. Nu stiu nici daca ziaristii sunt pregatiti pentru datoria pe care o au fata de presa.

Sous le Ciel de Paris - Yves Montand - Edith Piaf

Ce vrea sa faca Salavastru?

Vali Salavastru are, printre trasaturile sale politice, cateva care surprind destul de mult. Una dintre ele ar fi incapatanarea. Daca lui Vali i-a intrat o idee in cap, n-o mai scoti de-acolo pana cand nu iese singura. Este tenace, razbatator, cu pasi calculati, chiar daca urma pasilor sai seamana cu senila de buldozer. Mai are o caracteristica speciala Vali: agilitatea. Si-a cautat rost pe ramurile stufoase ale societatii, acomodandu-se rapid in orice loc, fie acesta la o regie autonoma, societate privata, societate de stat sau institutie publica.

In ce priveste crezul politic, l-am admirat deopotriva cand impartaseam impreuna valorile nestramutate ale social-democratiei de la PD, cat si atunci cand a ales dreptele nazuinte de la PNL.

Prin lentilele acestor doua calitati as privi protestul adresat de Salavastru conducerii centrale a PNL.

Este clar ca Vali Salavastru a judecat inainte de a face acest pas important. Nu se putea arunca cu fruntea inainte fara sa-si asigure variantele castigatoare. Altfel ar fi ca si cum Oajdea, suparat ca n-ar fi ajuns la guvernare, i-ar fi cerut demisia lui Emil Boc sau chiar a sefului PD-L. In paranteza fie spus, cred ca Oajdea inca se mai codeste in ce parte sa o apuce in ceea ce-i priveste pe sefii lui locali, asa ca Boc mai poate sta linistit.

Vali Salavastru acuza nepriceperea si aroganta negociatorilor PNL, care nu au reusit sa retina acest partid la guvernare, desi avea doi petitori( care se dusmaneau intre ei, dar au sfarsit descoperindu-si o duioasa, dar apriga, iubire). In plus, nici reprezentativitatea negociatorilor nu ar fi fost tocmai justificata, din cauza lui Bogdan Olteanu, fost presedinte al Camerei Deputatilor, glorios castigator al locului 3 in circumscriptia in care a candidat.

Care ar fi calea de urmat pentru PNL, in viziunea lui Vali? Fuziunea cu PD-L, pusa la cale de o echipa de negociatori competenti, care sa coaguleze dreapta unica, „intr-un mare partid de dreapta, care sa guverneze Romania ani buni de acum inainte”.

Ca sa fiu sincer, ideea trasarii hotarului politic intre doua mari entitati politice, care sa reprezinte stanga si dreapta, este un gand care are multi adepti, in mai toate segmentele sociale. S-ar simplifica mult lupta politica si cred ca s-ar responsabiliza partidele mai hotarat decat prin orice fel de vot uninominal.

Gaselnita apropierii celor doua partide a mai fost scoasa pe tapet si inainte de alegeri, atunci cand Basescu a conditionat negocierile de indepartarea grupului Tariceanu, insa raspunsul din interiorul PNL nu a fost atat de viguros in favoarea acestei propuneri, astfel ca intre timp s-a nascut, botezat si, in curand, va fi intarcat guvernul Boc.

Posibil ca, statulul de „opozitie purice de 20%” pe care l-a capatat PNL (sa ne amintim ca acelasi procentaj l-a avut si la guvernare), sa devina deranjant pentru multi capi penelisti care au afaceri cu statul, urmarite de stat sau datorii la stat. Astfel am putea asista la aparitia unei forme organizate de traseism politic, dupa modelul: „hai toti odata, nu unul cate unul”.

Vali Salavastru are toate motivele sa fie nemultumit. A pierdut alegerile in circumscriptia lui, pe baza unei legi pe care multa lume o considera proasta, sefii lui au preferat sa lase partidul in opozitie, el insusi nu stie ce sanse are sa pastreze inalta functie de la Protectia Consumatorilor, chiar daca s-a angajat prin concurs.

Intrebarea e daca Vali Salavastru va fi urmat, in demersul sau si de alti liberali, sau va ramane singur, suspendat intre un partid pe care tocmai l-a ofensat si celalalt partid, care nu i-a destinat semne de iubire. Pentru ca eu nu prea cred ca Tariceanu ar putea avea depresii post-sarbatori din cauza lui Vali Salavastru, in asa hal incat sa lase locul liber.