De fapt, îi voi alege pe cei care mă aleg

Campania e aproape de final și deja mi-am conturat câteva opțiuni. Nu-mi fac iluzii că salariul mediu va ajunge la 2000 de euro la Crăciunul viitor, dar nici nu vreau să-l mai aud pe Celentano spunând poezii.
Iată, deci, cum arată partidul/candidatul care va primi votul meu:
1. Este creștin ortodox. Nu am nimic cu celelalte credințe, dar fiecare votează cum îi cere conștiința. Fiecare are dreptul să creadă în ce dorește, însă eu cred în religia creștin-ortodoxă, că așa e în familia mea. De peste 1000 de ani.
2. Susține familia tradițională, formată din mamă, tată și copii. Nu aia compusă din klingonieni, macaci sau saboți de frână. E treaba fiecăruia cum se joacă sub plapumă și nu judec eu asta, dar căsătoria e treabă respectabilă.
3. Nu e contaminat cu Soros. Atenție! Stigmatul se ia prin parale, nu prin pupat la poză, ca să-i calmez și pe activiștii OMG-ONG.
4. Oprește tăierile pădurilor. Este o mare problemă de mediu și vor trece secole să se repare ce s-a distrus acum. Schweinhopferii să taie la ei acasă, pe mine nu mă impresionează deloc că și-au pus GPS la camioane.
5. Ajută firmele românești, care plătesc taxe și impozite în țară, nu pe cele străine, care șmenuiesc profitul și-l cară peste hotare.
6. Instituie demnitatea națională pentru întreg poporul și pentru fiecare român. Șmecherii care ne mai consideră sclavii Europei să fie taxați atât de drastic încât să le fie frică să mai încerce. Popoarele lumii și-au dat seama ce goale sunt lozincile așa-zișilor democrați și aleg patriotismul.

Nu cer mult. Doar șase lucruri, dar pentru mine sunt foarte importante. Sunt foarte importante și pentru familia mea. De asemenea, cred că sunt foarte necesare țării și poporului nostru. Pentru că înseamnă că poporul este stăpân pe țara lui, iar asta trebuie să respecte toată lumea.

Vreau să știu dacă sunt tâmpiți

Dragă senatorule/dragă deputatule.

Știu că vă răspund cu întârziere, dar m-am tot gândit ce doresc să vă spun.

Mi-ați tot scris, cam o dată la patru ani, și m-a impresionat tonul cald și omenia din cuvintele voastre. Sincer, sunt singurele scrisori pe care le-am primit în poștă și nu sunt facturi sau reclame. Ne adunam cu toții în jurul scrisorii voastre și ne minunam de câte lucruri nemaipomenite veți face pentru noi, dacă vă votăm.

Scăderea șomajului, creșterea (tuturor) salariilor, dezvoltarea agriculturii, protecția mediului (păduri și reducerea noxelor), autostrăzi și câte și mai câte... Citeam scrisorile voastre cu ochii umezi de emoție și spuneam: „Ce oameni destoinici și cumsecade!”

Trecea apoi ziua alegerilor, schimbați pufoaica colorată din campanie cu SUV-ul negru și vă mai vedeam la sărbătorile naționale, la tribună, cum vă pișați pe noi cu boltă. Al naibii guvern, voi doreați să faceți bine țării, numai el venea și spunea că e criză, că nu sunt bani, că nu putem s-o ducem mai bine că se duce țara de râpă. Când ne apucam să înjurăm guvernul ne arăta cum avem cea mai mare creștere economică din Europa, de pe Pământ și chiar din Univers. Ciudat, în buzunarele noastre creșteau doar găurile.

Dragă senatorule/dragă deputatule.

Când ați început să mă păcăliți aveam 22 de ani. Acum, mă apropii de 50 și tot perioade de criză am traversat. Am avut tăieri de salarii, ne-ați pus cartela la sănătate, ați crescut (absolut) toate prețurile și leul nu mai face un ban. Dar am răbdat ca se stabilizeze economia și voi să lucrați în liniște pentru bunăstarea noastră. Nu prea ați reușit. Ba chiar, aș spune, dimpotrivă. E mai rău ca atunci când ați luat puterea. De-acuma mă gândesc că se apropie pensia, dacă o mai apuc sau dacă mai am ce apuca.

Mă gândeam să vă cer măsuri și legi care să ne facă viața mai ușoară, dar cred că nu e prima dată când vi se cere asta și tot degeaba.

Vreau un singur lucru: să scrieți în Constituție că este obligatoriu ca toți cei care dețin demnități publice să facă anual un control psihiatric și un test de inteligență, iar rezultatele să fie publice. Așa cum e și declarația de avere. Să scrie acolo dacă aveți vreo nevroză, paranoia sau dependență de sex. Dacă aveți IQ sub 50, atâta puteți și nimic mai mult. Ca să știm și noi care e treaba cu voi, nu sunteți în stare sau sunteți niște șmecheri cu tupeu, puși pe căpătuială.

A, și mai vreau ceva. Știu că vă faceți obligații într-o parte și-n alta, dar vă rog eu frumos: NU MAI PUNEȚI CRETINI ȘI CURVE ÎN FUNCȚII DE CONDUCERE!

Degetul lui Napoleon

Gianluigi Napoleon nu iubea şedinţele după ora patru după-amiaza. I se întâmpla de multe ori ca, atunci când se pregătea el mai cu spor pentru plecat acasă, să-i vină şefului chef să-i cheme la meeting room.

Aproape că nici nu se mai gândea la meciul de la TV, la berica de la terasă cu băieţii, nici măcar la fotoliul vechi şi comod învăţat cu forma fundului său. Considera că asta aduce ghinion, aşa că, de pe la ora trei stătea pitit, chinuindu-se să nu se gândească la nimic. Dacă se gândea la şedinţă era şi mai rău, că ştia precis că asta i se transmite telepatic şefului şi îi vine pofta.

La fel a fost şi de data aia. După ziua aceea au trebuit să-i schimbe locul de muncă pentru că-şi pierduse aptitudinile.

Nu era foarte important pe la serviciul lui. Treaba lui era să scrie la calculator nişte fişe de magazie şi să aibă grijă de protocolul de la „meeting room”. Asta însemna că tot timpul pleca ultimul. Nu putea lipsi, că n-ar fi avut cine să le aducă apa, cafelele şi alunele la masă. Altă treabă n-avea. Era invizibil pentru ceilalţi, aproape că devenise un decor animat, la pachet cu filtrul de cafea şi cutia cu pliculeţe de zahăr. Îşi făcea treaba cu conştiinciozitate şi le ştia la toţi preferinţele, aşa că singura problemă era când şedinţele se prelungeau peste măsură.

Avea şi un motiv special pentru care ura şedinţele: soţia. Avea o nevastă frumoasă, mai tânără cu zece ani, bine conturată (cam prea...) pentru care îl invidiau toţi cunoscuţii. Nici pentru el nu era prea clar de ce l-o fi luat de bărbat, dar nu se concentra prea tare pe asta pentru că, v-am spus, gânditul aduce ghinion. Câteodată avea noroc şi se desfăta din „capabilităţile” doamnei Apetrăchioaie, ceea ce era fericirea supremă pentru Gianluigi Napoleon. Gianluigi Napoleon Apetrăchioaie, că aşa îl cheamă, dar n-are rost să insist asupra dezbaterilor din familia sa la vremea când a fost botezat.

În seara aceea a fost o şedinţă lungă şi atât de plictisitoare că până şi pointer-ul cu laser avea traiectoria curbă, la un moment dat. În final, s-a terminat (nu se putea altfel :)) şi s-au cărat acasă.

Soarele apusese de multişor, iar Gianluigi Napoleon avea ceva de mers până acasă, pentru că locuia în suburbii şi nu-i mai ardea nici măcar de bunăciunea aia de nevastă, atât era de fără chef şi obosit.

Pe drum, nimic interesant. În goana maşinii a întâlnit doar chestiile comune: nişte nesimţiţi care mergeau cu faza lungă, o blondă cu decapotabila deschisă pe jumătate, un patron sinucigaş. Traficul se rărea şi devenea anost, monoton, plictisitor, uniform, banal, lipsit de variaţie etc.

Avea capul greu şi pleoapele şi mai grele. Mai fenta din când în când închizând cîte un ochi, ca „să-l odihnească”. Copaci, copaci, copaci. Linie continuă, linie discontinuă. Copaci, copaci, copaci. Alune, cafea, apă minerală...

Nu ştia cum începuse vuietul ăla. Auzea nişte sunete stridente, amestecate cu nişte voci guturale şi nişte fiinţe ciudate cu viziere de sticlă se holbau la el de undeva de deasupra. Alături, o umbră cu luminiţe albastre care clipeau ca şi cum ar fi transmis un mesaj. „Extratereştri!”, gândi imediat şi se miră că aşa o persoană neimportantă ca el fusese aleasă de civilizaţia aceea avansată pentru stabilirea contactelor. Încercă să la spună ceva de bun-venit, dar îşi aduse aminte că nu vorbea limba extraterestră.

• „Hello! I am romanian” îngăimă el mândru.
• „Stai liniştit şi nu te mişca. Continuă se respiri.” auzi ca prin vis şi căzu într-un somn adânc.

L-au cusut cum au ştiut ei mai bine. A fost greu să-l descarcereze, dar şi mai greu să adune diferite bucăţi din el şi să le pună la loc, ca într-un puzzle diform şi mobil. Nu puteau risca să-l care la spital. Avusese noroc că pe ambulanţă se afla un doctor entuziast, care nu se temea de provocări şi asta l-a ţinut în viaţă.

E bine să nu fii mofturos cu ce primeşti de la viaţă. Scăpase cu viaţă şi ăsta era lucrul cel mai important. E clar că nu putea scăpa perfect neatins. Lumina slabă, agitaţia din jurul ambulanţei, mulţimea care dorea să-şi facă selfie cu mortu', nu sunt condiţii tocmai bune pentru o operaţie de reconstrucţie totală, complexă şi definitivă, aşa cum ar fi vrut Gianluigi. Era evident că rămăsese fără sprâncene, dar asta se putea rezolva uşor, cu un marker permanent pe săptămână. N-a aflat niciodată de unde i-au recoltat pielea de pe frunte. Oricum, toată pielea de pe trupul lui era constituită din parcele despărţite de mici garduri cu ostreţe din care mai ieşea, din când în când, câte un capăt de aţă chirurgicală.

A fost mai uşurat când l-a părăsit nevasta. Se punea capăt unei situaţii jenante, care nu putea avea o soluţie normală. Îndurase ea lipsa sprâncenelor, harta ciudată de pe corpul soţului, dar cel mai greu i-a fost când a descoperit că ceea ce are un bărbat şi îl deosebeşte de femeie nu mai e la locul lui. Şi când ne referim „la locul lui” vrem să spunem că ceea ce stă de obicei între picioare era acum pe post de deget mijlociu la mâna dreaptă. Aşa s-a întâmplat! V-am spus: lumină puţină, materiale ieftine...

O vreme a încercat să compenseze cu ce avea dar, chiar dacă organul îşi păstrase abilitatea de a fi erect la stimulii corespunzători, era destul de vizibil şi, de la o vreme, nimeni nu mai dădea mâna cu el. I-au schimbat şi locul de muncă, pentru că nimeni nu mai avea chef să bea Caffé latte din mâna lui.

Şi pentru el devenise destul de grea viaţa la muncă pentru că, de când il lăsase nevasta, avea parte de foarte puţin sex, spre deloc. Aşa că o femeie nu trebuia să arate cine ştie ce şi bietul Gianluigi Napoleon Apetrăchioaie nu mai putea strânge mâna pumn. Dinspre partea asta era chiar mai sincer decât ar fi vrut, astfel că, de multe ori, colegele mai îndăzneţe din firmă făceau pariuri pe jocul: „Pumnul sau palma”.

O singură satisfacţie avea omuleţul nostru: când îl deranja cineva în trafic şi îi arăta degetul mijlociu, îi arăta, de fapt, ceea ce dorea să-i arate!

Vă daţi seama, ce am scris până aici este ficţiune. Gianluigi Napoleon Apetrăchioaie nu există. Din păcate există multe, prea multe cazuri de vieţi sfărâmate de oboseala la volan. Acesta este subiectul campaniei „Fii treaz la volan!”, promovat de Cristian China Birta pe blogul lui, într-o campanie desfăşurată de Edotec.

Dacă v-am plictisit, nu vă urcaţi la volan. Beţi o cafea înainte. Dar uitaţi-vă atent la mâinile celui care o aduce...

Internet tânăr de vânzare!

Aţi văzut afişul ăla de la cafeneaua unde nu există Wi-Fi şi clienţii sunt nevoiţi să vorbească între ei? Asta sugerează un spaţiu unde te duci cu plăcere, pentru taifas cu prietenii, pentru a savura cât mai mult din timpul petrecut acolo, fără a sta absent, cu nasul în smart, butonând după relaţii virtuale, în social media.

Ăla e patron isteţ. Şi-a individualizat afacerea, adăugând un plus de culoare locului şi 1 leu la preţul cafelei. A fotografiat afişul, l-a distribuit prin rețelele de socializare şi lumea l-a multiplicat, gratuit, fiindcă era cool! Adică a făcut ceea ce zice el că n-ar fi de acord: statul pe Facebook. Doar că a mai adăugat ceva la profit.

Cam despre asta a fost vorba, în mare, joi, 23 iunie 2016 la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi (CCI), în cadrul conferinţei #Webbiz 2016: „Dezvoltarea afacerilor de succes în mediul online” organizate de MB Event. Aici se cuvine să-l lăudăm pe Mihail Bîrsan, organizatorul conferinței și cel care a asigurat succesul manifestării.

Dați click pe link-uri și veți afla mai multe despre fiecare.

Dați click că nu doare...

Cine a participat: meseriaşi iscusiţi în internet branding, webdesign, marketing online şi social-media.

Vă vine să credeți că umblatul pe Facebook este o meserie? Nu numai că se câștigă bani din asta, dar are şi reguli destul de precise, care, respectate serios, pot crește profitul firmelor care doresc să-și lanseze afacerea pe internet.

Cât de mulţi bani se fac în IT? Mulţi! Preşedintele CCI, Paul Butnariu, spune: „PIB-ul Iaşului l- depăşit pe cel al altor judeţe cu resurse mai bogate, precum Argeş sau Ilfov. Ne comparăm cu judeţe avantajate în mod natural, precum Timiş, Constanţa sau Prahova. Asta în condiţiile în care investiţiile străine directe se opresc în proporţie de 54% în Bucureşti şi Ilfov. Doar 3% ajung în cele şase judeţe ale Moldovei.”

Cum a crescut PIB-ul ieşean atunci? Paul Butnariu: „Industria IT se află în vitrina Iaşului. Este cea mai importantă resursă locală. Să nu uităm că sunt alte judeţe care au avut un sprijin politic imens, cum este Clujul, care a a avut premier şi vicepremier. Aş propune ca în fiecare guvern să fie reprezentate toate regiunile istorice ale ţării.” Poate aşa vom avea şi noi autostradă.

Să revenim la conferinţă. Ce a vrut Mihai Bârsan, organizatorul, să se întâmple? Discuţii pe subiectele: „strategii de succes în mediul online, impact în online media, tendinţe în industria online; secţiunea de seminarii interactive: design web şi e-commerce, SEO şi Google Adwords, social-media, content marketing şi blogging, accelerator online; secţiuni active de business networking. Prin acest eveniment dorim să prezentăm instrumente pentru dezvoltarea afacerilor în mediul online: tehnici, strategii, mecanisme, campanii eficiente care să stimuleze, să inspire şi să dezvolte profesional managerii, deţinătorii, fondatorii, partenerii de business şi antreprenorii care activează în mediul de afaceri din Iaşi.”

Ce s-a întâmplat, de fapt?

Un grup de tineri, pentru că ei învârt treburile în breasla asta, au expus prezentări despre business online, ca să-i zicem mai simplu, dar au făcut în aşa fel încât orele (vreo opt) au trecut uşor şi incitant, ceea ce e o mare fericire pentru un dușman al ședințelor lungi, ca mine.

Emoţionaţi, fără exerciţiul vorbitului în public, stânjeniți de microfon şi destatul în picioare lângă ecran, (erau aşa drăgălaşi...), au compensat cu valoare de profesioniști. Or fi ei mari zmei în marketing, dar între oameni (mai mult sau mai puţin cunoscuţi) dau dovadă de multă sfială.

Despre ce e marketingul on-line, care e treaba cu strategiile, cum eviţi să faci tâmpenii şi să-ţi cheltui banii ca să ieşi în pagubă. 

Diana Dimitriu – Artvertising: „Strategie de business online”

Crina Lica – Artvertising: „Strategie de marketing online”

O concluzie: „Oamenii cumpără de la oameni”. Adică mesajul campaniei trebuie umanizat. Vom reveni la asta în final.

Cătălina Hirean - Artvertising: „Strategie editorială”

După mulţi ani de activitate în câmpul muncii birocratice pot spune că am tras o concluzie: Fetele sunt conştiincioase, precise, intransigente cu scopul pe care îl au, n-ar ieşi oleacă din schemă, ferit-a Sfântul! Dacă ai o misiune cu obiective clare, care nu suportă abateri, trebuie să o dai unei fete, după aia poţi să pleci la o bere liniştit :)

Mădălina Haciu&Monica Aștefănoae - Imagico: „Impactul social media asupra brandurilor”

La băieţi se schimbă treaba. De leneşi ce sunt, inventează tot felul de tertipuri, strategii, programe, numai să nu iasă din starea de confort. Ca să-şi conserve comoditatea, sunt în stare să muncească pe rupte. Cam aşa e şi cu Flaviu Cristea (Grapefruit) sau Mircea Serediuc (Tzury). Dacă stai prea aproape de ei la prezentare rişti să-ţi iei vreun adjectiv sau un verb peste ochi şi aia doare pentru că băieţii ăştia vorbesc mai mult cu mâinile.

Andrei Antal – Creative Wings: „Importanța prezenței în mediul online”

Mai domoli, Andrei Antal, Ciprian Dron şi Victor Keller, au evitat, totuşi, să reia cele spuse de toată lumea şi au adus informaţii noi şi interesante, bazate, în principal, pe experienţele profesionale.

Ciprian Dron – Bloom: „Construcția comunicării on-line din perspectiva susținerii corecte a strategiei de brand”

Mircea Serediuc – Tzury.ro: Vulnerabilitatea Brandului personal”

După cum se vede, trebuie multă grijă cu ce postezi, pentru că nu mai poți șterge ce ai greșit. Sau te hotărăști să faci stand-up comedy, la fel ca Tzury...

Pauza de cafea. M-am aşezat la coadă să beau prima ceaşcă din zi, dar am văzut că toată lumea aştepta ca mica maşinărie să ţârâie câte o cafeluţă. Florin Smeu „Omul cu cafeaua” mi-a spus secretul cozii de la cafea:

maşinăria macină boabele de cafea pe care le primeşte de la o firmă din Milano, după care prepară minunea. Un gust deosebit de plăcut, pe cuvânt de om mofturos. În primii ani, aducea cafeaua personal, cu dubiţa, acum i-o trimite partenerul italian, periodic, după cum s-au înţeles. Pe partea de promovare, cafeaua e cam amară, că pagina de internet a fost lăsată de izbelişte de fostul partener şi acum caută pe cineva să-l ajute s-o pună la punct. I-am recomandat să ia pe oricine din sală, că n-are cum greşi. Până atunci îl puteți găsi la Sweetcafe, în bulevardul Metalurgiei.

După cafea, iar conferință:

Andreea Marinciu – Grapefruit: „Tehnici pentru magazine online”

Flavian Cristea – Grapefruit: „Tehnici de realizare și optimizare website”

E activ chiar și în poză, nu-i așa? :)

Victor Keller – Grapefruit: „Tehnici de webdesign responsive”

Victor Keller, un mix româno-germano-maghiar, este unul dintre favorizații soartei: „E important să faci ce-ți place.” 

Cu prânzul a fost şi mai drăguț. Firma AromaZen care a sponsorizat evenimentul a servit nişte produse din care am recunoscut broccoli cu tofu, într-un platou, niște ardei, avocado,

cu o garnitură de nuci şi pesmet (cred), dar şi alte chestii şi încă un platou cu rulouri cu umplutură de

două culori: alb şi roz. Tacâmuri: scobitori.

Mi-am dat seama că sunt chestii obișnuite printre diafanele colege, despre care am bănuit că se hrănesc prin fotosinteză, dar pentru un om la care chintalul este un obiectiv de mult depășit a fost un test de voință și tărie de caracter.

A fost şi tombolă. Am fost cel mai norocos. Am câștigat de două ori: prima dată o campanie promoțională la radio Viva, cu tot cu producția spotului şi difuzări în prime-time timp de o lună. Am renunțat, că tocmai am măritat Corsa şi altceva nu mai am de vânzare.

A doua oară am fost fericitul câștigător al unei agende lucrate manual de cei de la City Boutique. E aşa de frumoasă că n-am să scriu nimic în ea ca să n-o murdăresc.

În final, despre blogging. Andreea Ignat, șefa Kooperativei 2.0 Iaşi, despre crearea de conținut şi bloguri. O puteți găsi aici, aici și aici. Dar, mai ales, pe Viva FM, între orele 10-13, dacă vreți să asociați sunetul cu imaginea :).

Andreea Ignat – Kooperativa 2.0: „Tot ceea ce scrii poate fi folosit în... beneficiul tău!”

A fost tema cu cele mai multe întrebări și reacții din partea asistenței. Ca să conchid: asta demonstrează că bloggerii „umanizează mesajul”.

Dezvoltarea industriei IT antrenează şi alte ramuri, care sunt legate de acest domeniu. Acelea, la rândul lor, vor dezvolta noi servicii şi produse care se vor completa și combina în mod eficient şi profitabil pentru comunitatea locală.

Asta fac acești tineri. Se joacă lucrând în internet business. Dar se joacă serios!