Aţi
văzut afişul ăla de la cafeneaua unde nu există Wi-Fi şi
clienţii sunt nevoiţi să vorbească între ei? Asta sugerează un
spaţiu unde te duci cu plăcere, pentru taifas cu prietenii, pentru
a savura cât mai mult din timpul petrecut acolo, fără a sta
absent, cu nasul în smart,
butonând după relaţii virtuale, în social
media.
Ăla
e patron isteţ. Şi-a individualizat afacerea, adăugând un plus de
culoare locului şi 1 leu la preţul cafelei. A fotografiat afişul,
l-a distribuit prin rețelele de socializare şi lumea l-a
multiplicat, gratuit, fiindcă era cool! Adică a făcut ceea ce zice
el că n-ar fi de acord: statul pe Facebook. Doar că a mai adăugat
ceva la profit.
Cam
despre asta a fost vorba, în mare, joi, 23 iunie 2016 la Camera de
Comerţ şi Industrie Iaşi (CCI), în cadrul conferinţei #Webbiz
2016:
„Dezvoltarea afacerilor de succes în mediul online” organizate
de MB Event. Aici se cuvine să-l lăudăm pe Mihail Bîrsan,
organizatorul conferinței și cel care a asigurat succesul
manifestării.
Dați click pe link-uri și veți afla mai multe despre fiecare.
Dați click că nu doare...
Cine
a participat: meseriaşi iscusiţi în internet
branding, webdesign, marketing online şi social-media.
Vă
vine să credeți că umblatul pe Facebook este o meserie? Nu numai
că se câștigă bani din asta, dar are şi reguli destul de
precise, care, respectate serios, pot crește profitul firmelor care
doresc să-și lanseze afacerea pe internet.
Cât
de mulţi bani se fac în IT? Mulţi! Preşedintele CCI, Paul
Butnariu, spune: „PIB-ul Iaşului l- depăşit pe cel al altor
judeţe cu resurse mai bogate, precum Argeş sau Ilfov. Ne comparăm
cu judeţe avantajate în mod natural, precum Timiş, Constanţa sau
Prahova. Asta în condiţiile în care investiţiile străine directe
se opresc în proporţie de 54% în Bucureşti şi Ilfov. Doar 3%
ajung în cele şase judeţe ale Moldovei.”
Cum
a crescut PIB-ul ieşean atunci? Paul Butnariu: „Industria IT se
află în vitrina Iaşului. Este cea mai importantă resursă locală.
Să nu uităm că sunt alte judeţe care au avut un sprijin politic
imens, cum este Clujul, care a a avut premier şi vicepremier. Aş
propune ca în fiecare guvern să fie reprezentate toate regiunile
istorice ale ţării.” Poate aşa vom avea şi noi autostradă.
Să
revenim la conferinţă. Ce a vrut Mihai Bârsan, organizatorul, să
se întâmple? Discuţii pe subiectele: „strategii
de succes în mediul online, impact în online media, tendinţe în
industria online; secţiunea de seminarii interactive: design web şi
e-commerce, SEO şi Google Adwords, social-media, content marketing
şi blogging, accelerator online; secţiuni active de business
networking. Prin acest eveniment dorim să prezentăm instrumente
pentru dezvoltarea afacerilor în mediul online: tehnici, strategii,
mecanisme, campanii eficiente care să stimuleze, să inspire şi să
dezvolte profesional managerii, deţinătorii, fondatorii, partenerii
de business şi antreprenorii care activează în mediul de afaceri
din Iaşi.”
Ce s-a întâmplat,
de fapt?
Un grup de tineri,
pentru că ei învârt treburile în breasla asta, au expus
prezentări despre business online, ca să-i zicem mai simplu, dar au
făcut în aşa fel încât orele (vreo opt) au trecut uşor şi
incitant, ceea ce e o mare fericire pentru un dușman al ședințelor lungi, ca mine.
Emoţionaţi, fără
exerciţiul vorbitului în public, stânjeniți de microfon şi destatul în picioare lângă ecran, (erau aşa drăgălaşi...), au compensat cu valoare de profesioniști. Or fi
ei mari zmei în marketing, dar între oameni (mai mult sau mai puţin
cunoscuţi) dau dovadă de multă sfială.
Despre ce e
marketingul on-line, care e treaba cu strategiile, cum eviţi să faci
tâmpenii şi să-ţi cheltui banii ca să ieşi în pagubă.
Diana
Dimitriu – Artvertising: „Strategie de business online”
Crina
Lica – Artvertising: „Strategie de marketing online”
O concluzie:
„Oamenii cumpără de la oameni”. Adică mesajul campaniei
trebuie umanizat. Vom reveni la asta în final.
Cătălina
Hirean - Artvertising: „Strategie editorială”
După mulţi ani de
activitate în câmpul muncii birocratice pot spune că am tras o
concluzie: Fetele sunt conştiincioase, precise, intransigente cu
scopul pe care îl au, n-ar ieşi oleacă din schemă, ferit-a
Sfântul! Dacă ai o misiune cu obiective clare, care nu suportă
abateri, trebuie să o dai unei fete, după aia poţi să pleci la o
bere liniştit :)
Mădălina
Haciu&Monica Aștefănoae - Imagico: „Impactul social media
asupra brandurilor”
La băieţi se
schimbă treaba. De leneşi ce sunt, inventează tot felul de
tertipuri, strategii, programe, numai să nu iasă din starea de
confort. Ca să-şi conserve comoditatea, sunt în stare să
muncească pe rupte. Cam aşa e şi cu Flaviu Cristea (Grapefruit)
sau Mircea Serediuc (Tzury). Dacă stai prea aproape de ei la
prezentare rişti să-ţi iei vreun adjectiv sau un verb peste ochi
şi aia doare pentru că băieţii ăştia vorbesc mai mult cu
mâinile.
Andrei
Antal – Creative Wings: „Importanța prezenței în mediul
online”
Mai domoli, Andrei
Antal, Ciprian Dron şi Victor Keller, au evitat, totuşi, să reia
cele spuse de toată lumea şi au adus informaţii noi şi
interesante, bazate, în principal, pe experienţele profesionale.
Ciprian
Dron – Bloom: „Construcția comunicării on-line din
perspectiva susținerii corecte a strategiei de brand”
Mircea
Serediuc – Tzury.ro: Vulnerabilitatea Brandului personal”
După
cum se vede, trebuie multă grijă cu ce postezi, pentru că nu mai
poți șterge ce ai greșit. Sau te hotărăști să faci stand-up
comedy, la fel ca Tzury...
Pauza de cafea. M-am
aşezat la coadă să beau prima ceaşcă din zi, dar am văzut că
toată lumea aştepta ca mica maşinărie să ţârâie câte o
cafeluţă. Florin Smeu „Omul cu cafeaua” mi-a spus secretul
cozii de la cafea:
maşinăria macină
boabele de cafea pe care le primeşte de la o firmă din Milano, după
care prepară minunea. Un gust deosebit de plăcut, pe cuvânt de om
mofturos. În primii ani, aducea cafeaua personal, cu dubiţa, acum
i-o trimite partenerul italian, periodic, după cum s-au înţeles.
Pe partea de promovare, cafeaua e cam amară, că pagina de internet
a fost lăsată de izbelişte de fostul partener şi acum caută pe
cineva să-l ajute s-o pună la punct. I-am recomandat să ia pe
oricine din sală, că n-are cum greşi. Până atunci îl puteți găsi la Sweetcafe, în bulevardul Metalurgiei.
După cafea, iar
conferință:
Andreea
Marinciu – Grapefruit: „Tehnici pentru magazine online”
Flavian
Cristea – Grapefruit: „Tehnici de realizare și optimizare
website”
E activ chiar și în
poză, nu-i așa? :)
Victor Keller –
Grapefruit: „Tehnici de webdesign responsive”
Victor Keller, un
mix româno-germano-maghiar, este unul dintre favorizații soartei:
„E important să faci ce-ți place.”
Cu prânzul a fost
şi mai drăguț. Firma AromaZen care a sponsorizat evenimentul a
servit nişte produse din care am recunoscut broccoli cu tofu,
într-un platou, niște ardei, avocado,
cu o garnitură de nuci şi
pesmet (cred), dar şi alte chestii şi încă un platou cu rulouri cu umplutură de
două culori: alb şi roz. Tacâmuri: scobitori.
Mi-am dat seama că
sunt chestii obișnuite printre diafanele colege, despre care am
bănuit că se hrănesc prin fotosinteză, dar pentru un om la care
chintalul este un obiectiv de mult depășit a fost un test de voință și tărie de caracter.
A fost şi tombolă.
Am fost cel mai norocos. Am câștigat de două ori: prima dată o
campanie promoțională la radio Viva, cu tot cu producția spotului
şi difuzări în prime-time timp de o lună. Am renunțat, că
tocmai am măritat Corsa şi altceva nu mai am de vânzare.
A doua oară am fost
fericitul câștigător al unei agende lucrate manual de cei de la
City Boutique. E aşa de frumoasă că n-am să scriu nimic în ea ca să n-o murdăresc.
În final, despre
blogging. Andreea Ignat, șefa Kooperativei 2.0 Iaşi, despre crearea
de conținut şi bloguri. O puteți găsi aici, aici și aici.
Dar, mai ales, pe Viva FM, între orele 10-13, dacă vreți să
asociați sunetul cu imaginea :).
Andreea Ignat
– Kooperativa 2.0: „Tot ceea ce scrii poate fi folosit în...
beneficiul tău!”
A fost tema cu cele
mai multe întrebări și reacții din partea asistenței. Ca să
conchid: asta demonstrează că bloggerii „umanizează mesajul”.
Dezvoltarea
industriei IT antrenează şi alte ramuri, care sunt legate de acest
domeniu. Acelea, la rândul lor, vor dezvolta noi servicii şi
produse care se vor completa și combina în mod eficient şi profitabil pentru comunitatea locală.
Asta fac acești tineri. Se joacă lucrând în internet business. Dar se joacă
serios!