Bugetele regiilor ieşene, motiv de zâzanie între primar şi consilieri
Profit prea mic în condiţiile în care nu este pusă la plata unei redevenţe anuale către municipalitate. Aceasta este concluzia la care a ajuns consilierul Sorin Ionescu, după ce s-a arătat dispus să identifice noi surse de venit pentru bugetul local.
„Propunerea mea este să amendăm bugetul Citadin şi să impunem plata unei redevenţe anuale de 5 la sută, după care nu ne mai interesează ce profit vor obţine”, a declarat consilierul PD-L. În condiţiile în care firme private având acelaşi domeniu de activitate şi cu un buget asemănător Citadinului scot profit de 30-35 la sută, lui Sorin Ionescu i se pare prea mică cifra de 1.245.675 lei estimată de şefii societăţii care se ocupă cu asfaltarea străzilor ca profit pentru 2010. „Raportat la cei aproape 10 milioane de euro pe care îi dă Primăria Citadinului, vorbim de un profit de 3,5 la sută, fără ca societatea să achite redevedenţă, aşa cum o face Salubris sau RATP”, a mai spus Sorin Ionescu.
Consilierul PD-L a avut aceleaşi obiecţii şi în cazul operatorului de salubritate, cerând şi în acest caz o majorare a procentelor plătite municipalităţii. „Ori ne dau 5%, ori renunţă la achiziţia de echipamente”, a spus Ionescu, dând a înţelege că Salubris plăteşte sume prea mari pentru echipamente, fapt care ridică în mod artificial cheltuielile cu manopera.
„SC Salubris a estimat pentru 2010 un profit de 1.965.000 lei, jumătate din cel realizat în 2009 (4.141.765 lei)”
Primarul Nichita ripostează
De cealaltă parte, primarul Gheorghe Nichita a replicat că propunerile lui Sorin Ionescu nu sunt justificate. „Rolul acestor societăţi este ca primăria să menţină controlul asupra preţurilor serviciilor plătite de ieşeni. Părerea mea este că ele încurcă piraţii care activează în cele două domenii”, a spus Gheorghe Nichita.
În final, ambele bugete au fost votate: cel al Citadin a trecut cu 14 voturi pentru şi 12 abţineri, iar cel al Salubris - cu 15 voturi pentru, 8 abţineri şi 3 voturi împotrivă. Singurul proiect unde nu au existat interpelări a fost cel referitor la bugetul Termo-Service, care a trecut cu 21 de voturi pentru şi 5 abţineri. Pentru 2010, societatea şi-a propus un profit brut de 337.000 lei. (Tudor Damaschin)
P.S. Ca să nu mă dezmint: şi Tudor Damaschin face parte din categoria ziariştilor pe care îi apreciez în mod deosebit.
vineri, 2 aprilie 2010
vineri, 19 martie 2010
Termo-Service a realizat fişele tehnice anuale ale blocurilor
vineri, 5 martie 2010
Programul de modernizare a Termo-Service pe 2010, în presa locală
BUNĂ ZIUA IAŞI:
”Conducerea Termo-Service SA, firma care ofera servicii de administrare a imobilelor, are in plan modernizarea unor puncte de incasare si efectuarea unor achizitii, pentru imbunatatirea conditiilor oferite clientilor. Pentru anul 2010, societatea isi propune sa renoveze un punct termic dezafectat din zona statiei de pompare Aurora, pentru transformarea acestuia intr-un centru de incasare. Zona cartierului Copou nu beneficiaza, deocamdata, de un punct de informare, locatarii din zona fiind nevoiti sa mearga pana in Piata Unirii sau in cartierul Pacurari, unde se afla cele mai apropiate centre. Spatiul, care masoara aproximativ 30 metri patrati, este complet deteriorat, dar urmeaza sa fie refacut, cu ajutorul echipelor de lucratori din cadrul firmei, printr-un proiect de finantare proprie. In cel mai scurt timp, societatea urmeaza sa achizitioneze o vidanja, cu ajutorul careia se vor putea efectua lucrari de curatare a spatiilor de la subsolurile blocurilor, unde vor fi semnalate avarii ale conductelor de canalizare, Termo-Service SA fiind, deocamdata, singura firma autorizata din oras pentru interventia in astfel de cazuri. Printr-un program operational sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane, finantat din fonduri europene, va fi posibila obtinerea sumei de 120 mii euro, contravaloarea utilajului prin care munca manuala a unor angajati va fi mult usurata. Un alt plan pentru urmatoarele 12 luni il constituie obtinerea unei licente pentru un program informatic, cu ajutorul caruia s-ar putea pune in practica efectuarea platilor electronice a facturilor catre Termo-Service SA, prin carduri bancare. De asemenea, 15 casierii ale firmei vor fi modernizate, oferindu-se un nivel crescut de confort in interiorul punctelor de incasare. "Este nevoie de aproximativ un milion si jumatate de lei, pentru punerea in practica a acestor proiecte. Mai bine de jumatate din aceasta suma va fi constituita de finantari proprii, care vor fi completate din fonduri europene. Avem, insa, nevoie si de aprobarea Consiliului Local, dar avem mari sperante ca pana la sfarsitul anului sa finalizam aceste investitii", a declarat Tudor Tudose, directorul Termo-Service SA.
Fadia HIRTAN fadia•bzi.ro”
P.S.1: Mulţumesc ziarului (şi reporterului) pentru reflectarea fidelă a declaraţiilor.
P.S.2: În titlul articolului apărea suma de un milion de euro, deşi în text este scris corect: un milion de lei. M-aş bucura să aibă Termo-Service la dispoziţie un milion de euro, că se pot face foarte multe cu atâţia bani. Mă tem că reacţia va fi negativă şi deja mi s-a respins odată bugetul. Deci, suma corectă este un milion de lei, care înseamnă doar previziuni, în condiţiile unui an de criză.

joi, 4 martie 2010
Nana Mouskouri renunta la pensia de europarlamentar
Cantareata greaca Nana Mouskouri a anuntat ca va renunta la pensia sa de europarlamentar, data fiind situatia financiara dificila prin care trece tara sa. "Renunta la pensie, atat timp cat dureaza criza financiara in tara mea", a spus cantareata cu o cariera muzicala de mai bine de cinci decenii si sute de milioane de discuri vandute in intreaga lume. Cariera politica a Nanei Mouskouri este mai putin cunoscuta, insa din 1994 ea a fost aleasa membra a Parlamentului European. A demisionat in 1999 cand, datorita convingerilor sale pacifiste, a refuzat sa sprijine razboiul din fosta Iugoslavie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)