Profesorul A.

Ma speriasem de un neg. Il aveam mai demult, dar nu ma gandeam sa renunt la el decat ceva mai incolo, cand as fi avut timp liber (modul meu garantat de a amana lucrurile neplacute, fara a-mi rani constiinta). Un articol de ziar mi-a adus in actualitate existenta lui si perspectiva de a face Craciunul cu o dilema de genul: sunt bolnav sau o mai duc nu mi se parea din cale-afara de atractiva, asa ca l-am vizitat pe Profesorul A., in cursul diminetii, cand imi transmisese ca nu e prea ocupat (era sa spun liber, dar mi-a atras atentia ca liber nu e niciodata). Mi-a cerut sa ridic camasa si s-a uitat pret de un minut la napasta mea.

„Incheie-te la loc, nu e ceva grav”, asa ca am rasuflat cu nadejde cam prima oara in cursul acelei zile si ne-am asezat la o mica tacla pe temele acute, dar infinite ale vietii.

Originar ardelean, casatorit in Ploiesti, indestructibil sudat de un Iasi care i-a imbratisat cu drag atat cariera de neurochirurg reputat, cat si patima obiectelor de arta, Profesorul A. pretuieste lucrurile altfel. N-ai zice ca nu stie valoarea lucrurilor. Strange arta, sub nenumarate forme, de multi ani si se targuieste amarnic atunci cand cumpara dar, mai cu seama, atunci cand se hotaraste sa se desparta de vreun obiect din bazarul sau de nestemate. Nu da si nu da pana cand nu pare convins ca a fost invins de patima, mai mare, a unui alt colectionar. Pretul negocierii e, cred, mai mult pentru a vedea cat de mult trezeste pasiunea cumparatorilor. In cabinetul sau nu am vazut, insa, vreun obiect din multele pe care le adaposteste acasa. In schimb, tine fotografii vechi. Cu parintii sai, antecesorii in medicina, chipuri pe care prefera sa le vada zilnic. Daca sunt la acelasi etaj al inimii cu operele de arta de acasa, nu sunt multi cei care pot sti.

Nu sufera oamenii corupti. Si-a dat seama ca lucrurile s-au miscat mai repede in sensul retrocedarii unei mosteniri doar dupa ce a operat pe cine trebuia. Nu stiu daca e mai mult dezgustat decat revoltat, insa da impresia ca n-are chef sa se resemneze. Judeca oamenii rapid, dupa experiente singulare, insa considera ca este priceput la evaluarea caracterului uman. „Esti un tip meticulos, iti place sa faci analize. Nu-i asa ca ma pricep la oameni?”, mi-a zis de la cei peste 1, 85 m cu care m-a condus la iesire. Mi-am dorit sa nu-l dezamagesc, dar onestitatea lui mi-a stimulat simtul adevarului, asa ca am cedat o jumatate: „Sunt multe lucruri pe care le tratez superficial...”. „Vrei sa spui ca m-am inselat?” Am incheiat cu salutul si promisiunea de a reveni dupa sarbatori, pentru alt consult. Pe holul spitalului cateva infirmiere potriveau un brad, asistate de privirile unor pacienti in carucioare.