Mircea B.

Il urmaresc cu stupefactie, cu amuzament, cu indignare. In mod clar, nu mi-e indiferent. Este adulat, temut si injurat cu aceeasi pasiune. Vorbeste fara sfiala despre tonomate si despre ciumpalaci. Arunca in presedinte cu pantofii mai nebuneste decat un ziarist fundamentalist. A, si uraste blogerii.

Cand l-am vazut primele dati, facea emisiuni de dimineata, cu „doamna” Teo. Tot zvapaiat, dar tonifiant, prin lipsa lui de rabdare si umorul sarcastic.

Intre timp si-a desavarsit o profilactica penitenta incercand sa fie „om de afaceri cinstit”. A spus de atatea ori ce a patit, cat de mult iubeste Clujul si ce parere are despre justitia romana, incat ar fi plictisitor sa reiau povestea. A revenit la TV intr-o emisiune care i se potriveste precum cardul de plata intr-un supermarket. Descopera nuante noi ale umorului intre cinic si macabru, fiind dusmanul de moarte al parvenitismului si imposturii. Ai zice ca este protejat de o imunitate extranaturala, pe care n-o pot razbi nici politistii corupti, nici politicienii perfizi, nici afaceristii mafioti.

Cu toate acestea, este omul care pare cel mai vulnerabil, daca stai sa-i socotesti viata. Prietena lui, „top-modela” este angajata televiziunii concurente, televiziune pe care B. o mitraliaza verbal, ori de cate ori i se arata in dreptul liniei de ochire. Nu se teme ca-i face probleme prietenei? Televiziunea nu-i reduce postul? Colegii n-o evita privind-o ca pe o unealta a tradarii? El insusi nu se teme ca da de banuit?

Apoi el nu este angajatul „solutiei imorale”? Nu e „tonomatul” platit de firmele intacte? Cu toate acestea, loveste fara discriminare in aliatii si dusmanii patronului, aratand ca face totul cu buna stiinta (era sa spun: constient).

Mai face o pozna stimabilul: se ia de presa. Descopera poalele lungi ale prefacatoriei, manipularii si minciunii, atacand subiecte tabu acolo unde altii se tem sa nu stirbeasca reputatia „cainelui de paza” al democratiei. Fara inhibitie si despre unele ong-uri civice pe care le acuza de jocuri politicianiste. Deontologii.

Subiectul lui preferat este, totusi, cel prezidential. Aproape ca nu exista dusman mai mare.

Lumea noastra este corupta, atat de corupta incat iti pui intrebarea uneori daca nu cumva ti-ar fi mai bine fara cei pe care ii platesti sa te apere. Pentru ca suferi din cauza lor, de parca n-ar face altceva decat sa caute zilnic noi moduri de a-ti amari zilele.

Nu suntem natia resurectiilor civice si morale. Nici macar revolutiile nu ne ies pe de-a-ntregul. Chiar nu e indicat sa recurgem la masuri directe, pentru ca sansele sa se intorca impotriva noastra sunt mai mari decat cele de a ne alege cu un minim efect benefic. Cred ca pana si criza, in tara noastra, va da faliment.

Cu un singur lucru nu se poate lupta. Cu ironia. E ca si cum s-ar bate Hitler cu Bula. Bula va cistiga intotdeauna. De ce? Pentru ca n-are nicio sansa.

Uneori aud ca problemele cauzate de situatii anormale au solutii care ies din normalitate. Adica nu poti aplica modele si reguli stabilite pentru situatii normale, in cazul in care sistemele nu functioneaza in sfera in care au fost concepute.

Aici intervine Mircea B. Rolul lui este de a rasturna calculele de siguranta ale potentatilor si de a ne da noua, celor mici, prilejul de a rade, ca si cum le-am azvarli cu pantofii in cap.