-
Renunţă, te-am încolţit!
- Nu
vreau! Ce-o să-mi faci?
- Te
voi urmări peste tot, voi lupta cu tine chiar cu mâinile goale,
chiar şi atunci când mulţi vor crede că am pierdut orice şansă,
te voi învinge şi îţi voi ţine un discurs moralizator înainte
să-ţi dau lovitura finală. Acuma dă-mi valiza cu diamante!
-
Bine, bă, na-ţi-o.
-
...Cum? Aşa, fără luptă? Fără morţi şi răniţi? Fără momentul meu final de glorie?!
-
Ce-ai, bă, ce nu pricepi? Ia valiza şi cară-te că m-ai plictisit.
-
Dă-o şi pe aia cu droguri!
-
Na!
-
Elibereaz-o pe frumoasa ostatică pe care o iubesc şi cu care n-am
apucat să fac dragoste pentru că vreau să petrecem perioada
logodnei în mod cast.
-
Mare cretin mai eşti, dar, mă rog, uite, îi dau drumul. Să ştii
că îi plac hamurile de piele, asta ca să te ajute să petreci
perioada logodnei în mod amuzant.
-
Renunţă la proiectul prin care vrei să construieşti un mega-mall
pe locul unui parc şi al unor blocuri modeste în care stau oameni
săraci.
- De
fapt, aicea nu ştiu ce să zic.
- Te
avertizez!
- Tu
nu avertizezi pe nimeni, băi Superbleg! Îi vezi pe ăia 20 cu
mitraliere din jurul tău? Puteam să te găuresc de când ai intrat
fără să saluţi. Profită de faptul că azi am o revelaţie, ia-ţi
valizele şi coarda şi şterge-o până nu mă răzgândesc.
-
Atunci de ce nu vrei să renunţi la proiect?
- E
mai mult o chestie etică. Uite, eu sunt eroul negativ. Ăla care
face trafic de arme şi de droguri, care şantajează politicieni,
care mituieşte poliţişti, care transformă parcurile cu verdeaţă
în mall-uri şi cazinouri. Toată lumea mă urăşte, pentru că
ştie cine sunt, chiar de la începutul filmului. La sfârşit, vii
tu cu chiloţii peste pantaloni şi mi-o tragi de fiecare dată. Dar,
în pauzele de publicitate, tot eu vin, cu figura luminoasă şi îmbii oamenii să cumpere una din rezidenţele noastre ultra-luxoase, la
preţuri speciale, pentru că merită, cunoşti vrăjeala. Înţelegi?
-
Nu.
- De
prost nu înţelegi, eu am fost clar. Dilema mea e una morală. Sunt
un mare infractor sau un mare dezvoltator? Un mafiot nemilos sau un
ctitor al măreţiei oraşului nostru, un patron vizionar care
plăteşte salarii la mii de angajaţi? Crede-mă, îmi este greu să
basculez între stările astea de 10 ori într-un ceas jumate. Tu
trebuie să rămâi ce eşti, un cretin arogant, dar eu mă aleg cu
traume sufleteşti. Psihologul meu zice să vă dau în judecată.
-
Păi, ce să-ţi fac? Asta e piesa. Tu furi şi omori, huzureşti, la
urmă plăteşti. Binele învinge, măcar în filme cu supereroi,
atât de apreciate de copii şi de persoane cu posibilităţi
intelectuale reduse.
-
Mai e o chestie care mă scoate din sărite. N-aveţi nici un pic de
originalitate. Ştii de la început cine-i bun şi cine-i rău. Ăla
frumos e bun, ăla urât e rău. Ca să te prinzi mai repede, ăla
rău e italian, rus, arab sau chinez, numai bărbaţi, în timp ce
tipul bun e american, alb, eventual văduv, cu copil sau cu câine. Dacă
e femeie, e clar, are succesul garantat. Mi-e greaţă. În afară de
faptul că e foarte ofensator, contribuie la conturarea unui şablon
dezagreabil în mintea publicului. Habar n-ai cât de frustrant poate
fi. Uite de aia nu mai vreau să fiu părtaş la golăniile voastre.
- Şi
atunci ce facem?
-
Bă, eşti aşa de prost că ar trebui să primeşti ajutor social. Ori schimbăm caracterele şi acţiunea, ori nu mai plătim niciun
minut de reclamă, la nicio televiziune.
- Nu
fi aşa dur. Ce propui, cum ai vrea să fie?
-
Vreau să fie aşa: eroul este un columbian din Irak, care trece prin
tot felul de peripeţii încercând să scape de prigoana unei
nimfomane extrem de inventive care, cum îl prinde, cum îl violează.
Pe ăla pot să-l joc eu, dar infractoarea neapărat trebuie să fie Taylor Swift.
Fragment
din romanul autobiografic: „Măreţia piticului”
