Detalii semnificative

“Ce înveți în școală nu te ajută cu nimic în practică. Crede-mă, cu perseverență și tenacitate poți face tot ce dorești în viață. N-ai nevoie de multă carte.

Uite, eu, de exemplu. Mă știi, sunt crescut la oraș de mic copil. Am văzut animale doar la zoo și în vacanțe, la țară. Dar de vreo doi am trecut pe creșterea animalelor. Am luat un ied, în primăvară, cu gând să-l tai de sărbători. L-am luat viu, că am zis să-l mai țin prin curte, să se îngrașe, că aveam iarba mare. Cu timpul, m-am atașat, că așa e cu animăluțele. Se uită la tine cu ochii ăia mari și rotunzi și fac atâtea nebunii că stai și râzi singur, ca prostul.

M-am hotărât să nu-l mai tai. Am zis că să crească pe lângă noi, că e frumos să avem o căpriță care să dea lapte, pentru că laptele de capră este foarte sănătos, n-are colesterol și e plin de vitamine. Iar, mai târziu, poate să mai facă niște iezișori și facem o afacere. M-am uitat pe net cum se crește și am văzut că nu e pretențioasă, dar dă lapte cam puțin.

Anul trecut am început s-o mulg. Trebuie atenție și îndemânare, că nu e ca la vaci. Nu cantitatea contează, ci calitatea. Ideea e că aveam tot timpul lapte proaspăt. Așa că am zis că trebuie să dezvolt afacerea. Voiam niște iezișori la fel de nebunatici ca ea, dar pentru asta trebuia s-o dau la montă. Trebuia doar să găsesc un cioban care să fie interesat să împărțim profitul și, mai departe, să ne bazăm pe instinctele materne ale Roxanei, că așa am botezat-o: Roxana.

Așa că am căutat o stână pe Facebook și am intrat în legătură cu ciobanul. Ai idee câte stâni au pagină de Facebook? N-ai să crezi, puzderie! De parcă fiecare oaie și fiecare capră ar avea pagina ei personală. Te sperii, nu alta!

La momentul stabilit, m-am prezentat cu Roxana la cioban, pentru operațiunea de montă. Adică să facă amor cu un țap, chestie din care capra devine gestantă și apoi fată doi iezi. Ai văzut câte chestii de specialitate cunosc? Mai spun odată: nu pierde timpul prin facultăți, învață să folosești Google.

L-am rugat pe cioban să caute, totuși, un țap dintr-o rasă mai productivă, că eu mai mult de o jumătate de ceșcuță de lapte pe zi nu obțineam, oricât m-aș fi străduit.

Am dat-o jos pe Roxana din mașină și, ce să vezi, ciobanul nu mai voia să facă afacerea cu mine.

- De ce, domnule cioban?, l-am întrebat eu.

- Păi, nu vezi că capra ta e țap? mi-a zis el. Și a continuat: Dar așa țap relaxat n-am mai văzut în viața mea!”

Fragment din romanul autobiografic: “How to be a superhero”

P.S. În curând voi da drumul unui vlog. Abia aștept să văd ce o mai fi și ăla.

Cireșul părăsit

Norul juca în penumbre irizațiile triste ale semilunii și asta îi adânci durerea surdă, aproape viscerală. Parcă era acolo, dar, mai mult, parcă nu era, întrebându-se cu dureroasă recurență ce ar fi putut face să schimbe trecutul. Întunericul îl moleșea, iar lucirile plăpânde care pătrundeau pe fereastră se jucau cu plăsmuirile disperării sale.

În chip ilogic sperase s-o găsească acolo, negându-și părăsirea, ca un joc inocent de-a iubirea, în așteptarea îmbrățișării și lacrimilor izvorâte din fericirea iertării. Era doar absența sa, dureroasă ca o inimă extirpată dintr-un trup avid de viață, flămând de iubire, ca un cireș înflorit, smuls din rădăcină.

Cu ochii amintirii îi urmări conturul trupului ascuns în mătase, așa cum îl văzuse aievea de atâtea ori, păzindu-i somnul diafan. Mângâie cearceaful, acolo unde altă dată îi alinta trupul, încercând să reconstituie căldura pierdută a ființei sale chinuitoare.

Se întinse pe toată umbra plăsmuirii sale, acoperind urma iubirii sale, cu disperarea mută a saltului în gol, de parcă asta ar fi putut să-i oprească prăbușirea lăuntrică. Se agăță cu mâinile, cu văzul, cu mirosul, cu toate simțurile, cu toate convulsiile sufletului său, aflat în fază terminală.

Deodată, sări drept în picioare, străfulgerat de-un gând: “Bă, ia stai oleacă. Ăsta nu-i patul meu!”

Fragment din volumul autobiografic “Capitolul 2: Singurătate”

Comoara familiei

"- Acum un an ți-am încredințat supravegherea unicului meu fiu, pe care l-am trimis la studii pentru a-mi urma la conducerea afacerilor și pentru o carieră politică de succes. Ce-mi poți spune despre performanțele sale?
- Doresc să știți că raportul meu va fi unul sincer, bazat pe informații reale, indiferent de conținutul acestora.
- Vreau să știu cu adevărat ce face și îți promit că voi reacționa rațional.
- Să începem: încă din prima săptămână și-a constituit un grup de prieteni, în scop distractiv. Petreceri frecvente, cu alcool și alte substanțe, în compania unor tinere dubioase, astfel că a fost dat afară din cămin.
La școală s-a dus după o lună, în scopul de a preleva anumiți compuși din laboratorul de chimie. Vizita a avut loc în timpul nopții și conducerea a alertat poliția. N-a fost acuzat oficial, dar este în cercul de suspecți.

- Poate a găsit vreo tânără care să-l mai potolească.
- Tinere a găsit mai multe, dar niciuna nu a avut darul de a-l potoli. Aș spune, chiar, dimpotrivă. În orice caz, nu este prea statornic în relația cu o fată. Sau cu un băiat...
- Cu un băiat? Vrei să spui ca fiul meu este atras de băieți?
- De fete, de băieți, nu prea alege. Pe noi ne-a derutat tot timpul.
- Hmm... Dar la învățătură ce rezultate are?
- Nu prea grozave. De trei ori a trimis colegii să dea examen în locul lui, profitând de faptul că profesorii nu-l știau după chip. De cateva ori a copiat direct din cărți, iar examenul cel mai greu l-a trecut după ce i-a strecurat profesorului o minoră în așternut.
A fost destul de greu pentru noi să mușamalizăm unele situații, de aceea și costul prestației noastre este mai ridicat. Întreb, totuși, ce aveți de gând să faceți cu el?
- Nimic.
- Cum, nimic? Dar cui veți lăsa afacerile, cariera politică?
- Lui! Acum este pregătit."

Fragment din romanul autobiografic "Deriva oceanelor"

Drâmba cu schimbător

Sunt un tip care empatizează ușor. În copilărie, țineam cu Bobby Ewing, dar nu-mi erau indiferente nici aventurile lui J.R.
Așa-s eu, mă pun oricând în locul celor care se frământă, mai ales dacă au grija averilor, amantelor sau altor probleme.
Când am aflat despre prima operație de schimbare de sex aproape că m-a străbătut o durere ascuțită. E ca atunci când un fotbalist primește un șut în, cum să le zic?, "tricoaie" și întreg stadionul se ține cu mâinile de prohab.
(Cred, totuși, că tricoaie au numai unii, mai norocoși, iar ceilalți au, cum s-ar spune, bicoaie.) Am înțeles că zilele astea nu ne mai împiedicăm în puritanisme și spunem lucrurilor pe nume. Eu mi-am pregătit deja o listă de dedicații și tare aș vrea s-o aduc în atenția publicului larg.
Dar, să revenim la tipul care s-a făcut femeie. Mult timp mi-am bătut capul cu motivele pe care le-ar avea cineva pentru a-și tăia, de bunăvoie, un organ atât de important, un adevărat membru al familiei, dacă-mi este permis.
Să ai la îndemână formele feminine este amuzant și stimulator doar dacă ești bărbat, pentru ca știi cum și ai cu ce să umbli la ele. Nu e nicio șmecherie să te apuci singur de sâni și să te dezmierzi toată ziua, ca un obsedat. 
După aia am aflat că persoanele respective nu se simțeau bine ca bărbați și aveau mai curând apucături feminine. Mai auzisem de cazuri în care diferiți inși se îmbrăcau în bikinei roz și pantofi cu toc și erau foarte mândri de cum arătau. Nu e nimic ilegal în asta. Dacă cineva vrea să vadă ce simte regina balului, n-are decât, cu condiția să nu fie văzut de copii și femei gravide. Dar, de aici și până la a tăia podoabele cu scopul de a transforma șurubul în piuliță, mi se pare cam exagerat. Pentru că știți cum e: "Foaie verde de susai/Ce-ai avut, n-ai să mai ai!". 
M-am întrebat cum e să te simți femeie captivă în trup de bărbat și, chiar dacă n-am înțeles, măcar am empatizat puțin cu bietul om. La urma urmei și eu mă simt uneori precum Superman captiv în trupul unui, să zicem, culturist, dar asta n-o să ma facă niciodată să alerg la medicul chirurg ca să scoată supermanu' din mine. Sunt suficiente două kile de vin și problema se rezolvă pentru o vreme. Toate rămân la locul lor și eu continui să funcționez așa cum au stabilit moașa si funcționarul de la Starea Civilă. 
Tocmai când credeam că am depășit șocul amputărilor sexuale, progresele medicinei m-au lovit din nou: o femeie dorea să devină bărbat. În principiu, are dreptul, pentru că și cetățeanul dinainte a beneficiat de "ajutor" medical. Atâta doar că, așa cum știe toată lumea, de tăiat e simplu, de pus în loc e mai greu. Însă atâtea sute de milioane de dolari cheltuite în cercetarea medicală și-au spus cuvântul. În mod oficial, i-au confecționat "echipamentul" din țesuturi prelevate tot de la client, dar eu am o bănuială că au dat cu jula pe la victima vreunui accident pe care rudele au hotărât s-o incinereze. Culmea e că, atât noul bărbat, cât și chirurgii se lăudau că treburile merg bine în zona de sud și, în curând, tipul care a fost tipă va începe însămânțările de toamnă. 

Asta îmi aduce aminte de o poveste celebră pe vremea tinereții mele. Cică, la un congres de chirurgie, un medic japonez prezenta cazul unui tip căruia i-a fost grefat degetul unei maimuțe în locul celui amputat, iar operațiunea a fost o reușită. Atâta doar că tipului îi place să doarmă atârnat într-un copac. Toată lumea s-a minunat, a aplaudat și l-a felicitat pe japonez.
Al doilea caz a fost prezentat de un american care și-a operat propria mamă de ochi. I-a pus un ochi de sticlă cu care vedea mai bine decât cu ochiul sănătos. Din nou, aplauze, ovații.
La final, un doctor de la spitalul din Bârlad a prezentat cazul unui țăran care și-a tăiat cu faiul partea care îl număra în rândul bărbaților. Pentru că la spitalul din Bârlad nu se prea găsesc astfel de organe pentru transplant, doctorii au profitat că era circul în oraș, iar un pui de elefant tocmai murise, așa că au recoltat repede trompa micului pachiderm și i-au montat-o țăranului cu faiul, în locul organului tăiat. 
După o săptămână i-au scos copcile, iar după o lună pacientul a început s-o folosească mai des și mai eficient decât folosea vechea unealtă. 
La care, americanul n-a mai răbdat și a strigat, să audă toată lumea: "Asta-i bună, cine-a mai văzut așa ceva?"
- "Mă-ta, cu ochiul ăla de sticlă!", a sosit, prompt, răspunsul medicului bârlădean.