Toscana 2013

Iată ce-am pățit când m-am întors din concediu

Ne-am gândit că nu putem lua cățelușa cu noi în avion și ne va fi greu să avem grijă de ea cât suntem în locuri străine, astfel că ne-am gândit să-i oferim un adăpost timp de vreo 10 zile. Ce poate fi mai bun pentru Rontzy (șapte luni pe 18 iulie, Shi-Tzu alb cu galben), decât o pensiune pentru animale de companie? L-am luat pe Google la întrebări și am gasit mai multe variante. Oferte, una și una: 50 de lei pe zi – culcuș și mâncare, împreună cu afecțiunea lor sinceră. M-a cuprins invidia: pe noi ne-a costat 800 de euro o căsuță la un km de plajă, nouă persoane. Trei dormitoare, două terase, două băi, grătar și liniște în jur de puteai să asculți greierii (chiar erau și făceau ca niște vuvuzele). Adică 12,7 euro de persoană, în românește 57,14 lei pe zi de sejur.

Nu e mare diferența, nu? 50 de lei pe zi pentru câine în pensiune canină la Iași, 57 de lei pe zi pentru un om în frumusețile Toscanei. M-am gândit că nici tariful de administrare nu e de 50 de lei pe zi (cu tot cu curățenie) pe zi, ba chiar nici pe lună. Așa am ajuns să caut oferte mai ieftine. Am găsit, 20 de lei/zi la o pensiune renumită pentru dresajul câinilor. Mă gândeam că 12 zile vor fi suficiente ca să învețe să-și facă nevoile afară, deoarece scutecul pentru câini este inutil în cazul animalelor învățate să facă pe covor. Am spălat covorașul de două ori (bine de tot) și e limpede ca apa distilată că trebuie să schimbăm ceva.

Când am dus-o la „pensiune” era prea târziu să pot renunța. Într-o încăpere cu vreo 5-6 cuști din care doar una cu căței de talie mică, lătrau, urlau și se zbuciumau mastodonți ciobănești, lupi, buldogi și mai știu eu ce, de mi s-a făcut frică. În cușca celor mici, încă un Shi-Tzu și un Yorkshire terrier au luat-o în primire ca pe un deținut imberb într-o pușcărie de maximă securitate. Ar fi trebuit să-mi dea de gândit. Dar, avionul mâine dimineață, alte treburi presante de rezolvat, așa că am căutat să mă asigur: „N-or s-o mănânce ăia?” „Stați liniștit, vor numai s-o pupe puțin”, mi-a zis șeful de-acolo, cu un zâmbet larg, de parcă știa că n-o să-mi priască plecarea.

„20 de lei pe zi, asta e, viață de câine...” mi-am făcut eu curaj și am lăsat-o scâncind. Trec peste figurile că nu erau ștampilate nu știu ce vaccinuri în carnetul ei, de parcă nu era destul de bună să doarmă pe rumegușul comun al cuștii.

Am plecat – m-am întors. Am sunat înainte, să fiu sigur că e în regulă: „vin s-o iau, se simte bine?”, „se simte bine, ce să aibă?” s-a mirat vocea. Era pregătită, în biroul oficial al pensiunii (încă tot nu cred că e un termen propriu), nu erau alți câini prin împrejurimi (lipseau mastodonții de la ora de dresaj în curte) și duhnea îngrozitor.

Ne-a mirosit circumspect, apoi și-a dat seama cine suntem (sau și-a adus aminte) și abia după aceea s-a bucurat că ne vede. Ne-am convins că e cățelușa familiei și am început preparativele de preluare: 240 de lei, fără chitanță, „s-a mai îngrășat că i-am dat numai Junior starter, ajută și la stres”, dar tot nu știa să facă afară.

Revedere emoționantă, baie cu șampon, a început să semene cu ce știam. Dar nu s-a terminat aici.

Am constatat că strănută, tușește și încearcă să expectoreze, fără succes. „Poate are ceva în gât, ce a mâncat?” Fuga cu ea la doctor. Cabinetul din Străpungere Silvestru, din zona Țigarete, pe care îl recomand cu toată convingerea. Bolnavă, injecții, supozitor, temperatură aproape de 40 Celsius. Rețetă cu siropuri și supozitoare, mai mergem și mâine la control. Nici nu mai spun cât costă.

I-am cumpărat un ham, ca să n-o mai deranjeze lesa și patru oase cu umplutură gustoasă, deși cred că ne-a iertat de la început. Probabil că va scăpa în câteva zile, dacă nu e boala aia care se vindecă în două săptămâni, dar stau și mă întreb: oare ce cred câinii despre oameni?

Convorbirile mele sunt înregistrate

Nu vă închipuiți că am căzut în plasa numărului magic de la care afli cine te ascultă. Că se ascultă telefoane este clar și evident, problema mea fiind acum nu că serviciile secrete românești trag cu urechea la ce vorbesc, ci că sunt și alții care ascultă ilegal, pe baza unor sofisticării tehnice. Dar nu despre asta vreau să scriu.
De curând mi-am instalat pe telefonul de serviciu o aplicație care îmi înregistrează toate apelurile. Orice vorbesc cu colegi, clienți, ziariști se stochează în memoria telefonului, spre aducere aminte. Așa mă păzesc să nu uit câte ceva, dar le pot arăta și altora ce le-am zis să facă și n-au făcut.
Mi se pare corect așa, pentru că este telefon de serviciu și oricine mă sună o face în chip oficial. E cam ca la serviciile cu clienții unde "mesajul poate fi înregistrat, continuarea apelului reprezentând acceptul dumneavoastră".
În mod evident, și unele declarații publice pe care le ofer pot fi confruntate. S-a mai întâmplat ca eu să spun una azi și mâine să-mi pun mâinile în cap citind ce-a apărut. Având proba la îndemână e mai ușor să lămurim ce s-a spus și de unde vin aberațiile.
Probabil unii se vor feri să mă mai sune pentru tot felul de bârfe. E bine așa! Nu mă interesează bârfele și nici bârfitorii. În rest, multă sănătate dvs. și ascultătorilor noștri!

Gaițele - din istoria trăită a comediei românești

Spectacol magistral, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” – „Gaițele” lui Kirițescu. 
Capete de afiș: Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitănescu, Olga Delia Mateescu și sufletul miraculos al scenei – Florina Cercel.

 A fost o operație pe inimă deschisă, cu instrumentele comediei și dramei, cu farmece veritabile, care mi-au retrăit anii copilăriei.
Felicitări tuturor actorilor, regizorului și tuturor celor care ne-au trezit spre visare! Știu că elogiile sunt neobișnuite și poate, neinteligibile, dar trebuie să vedeți ca să mă credeți.
Spectacolul a fost atât de impresionant și dătător de speranță pentru spiritul acestor vremuri, că mă tem că va sări cineva, de după colț, ca să-l distrugă. Mizez, totuși, pe însuflețirea, talentul și exemplul acestor figuri glorioase ale scenei românești, să țină piept subculturii și să ne ofere asemenea bucurii ale sufletului.

P.S. Am postat asta pe FB dar, pentru că aveam două conturi și unul l-am șters s-a dus și postarea. Am crezut nimerit să produc și eu un mic elogiu la adresa protagoniștilor. Cu asta vor rămâne, că se duc unul câte unul, așa cum s-a dus și Iurie Darie.