O melodie care îmi întoarce sufletul în timp cu 30 de ani

Nu-mi place muzica asta, dar imi convine că sunt americanii morţi după ea

Am postat mai jos un videoclip la modă. Nu-mi place genul, dar mă bucur că i-am prostit pe americani cu el. Povestea îmi aduce aminte de două chestii interesante. În primul rând că suntem încă datori O-Zone pentru că au făcut să se audă cuvinte româneşti în discoteci, aeroporturi, stadioane din străinătate. Am văzut mulţi vorbitori de alte limbi pronunţând româneşte cuvintele cântecelor şi îmi închipui că a fost un efort făcut cu plăcere. Trist era că membrii O-Zone nu sunt români.
A doua chestie ciudată e că Inna (cu Hot) a rupt gura lumii şi avem nişte românaşi autentici care dau clasă marilor case de discuri şi autori celebri. Play&Win, cum se numesc cei trei tineri care au compus hit-ul au o istorie drăguţă pentru vârsta lor şi sper s-o ţină tot aşa.
Repet, pentru cei care mă cunosc: nu m-am ţicnit, pentru mine muzica bună nu se ma fabrică din '90, dar asta nu mă împiedică să mă bucur.
P.S. Nici Elena Udrea nu-mi place, dar mi-aş dori ca programul ei de dezvoltare să aibă succes.

Inna - Hot

Previziuni bugetare: crime, tâlhării şi divorţuri

Familia de condiţie medie a anului 2010 nu are vilă la Snagov sau reşedinţă la Monte Carlo. Nu are Lamborghini şi nici nu şi-a început lista destinaţiilor exotice de vacanţă.
Familia medie îşi numără datoriile şi ce i-a mai rămas din leafă să vadă cât mai are până când nu mai poate cumpăra mâncare. Datoriile la întreţinere cresc, copiii au nevoie de haine noi şi, din câte se aude, nici n-o să-i mai putem păcăli cu un hot-dog la colţul străzii. Va trebui să le facem mâncare sănătoasă din produse naturale, care numai ieftină nu e.
Salariile bugetarilor au scăzut, şomajul se apropie voios, iar bătaia se dă pe înscrieri în lista celor ce vor avea voie să pască noul teren de golf de la Snagov.
Românii au nevoie de bani ca să trăiască. Profesorii au nevoie de salarii decente, pentru că ei n-au conturile în valută ale lui Funeriu, iar băncile, asociaţia de proprietari şi casiera de la supermarket nu înţeleg că guvernul nu plăteşte.
Ce se va întâmpla? Ce se întâmplă de fiecare dată în vreme de criză: unii se vor apuca de băut vârtos, copiii vor ajunge pe străzi, fete tinere se vor apuca de prostituţie, cei cu muşchi adecvaţi vor da în cap la oameni pe stradă. Peste toţi se va aşterne o plapumă groasă de foame. Familii se vor destrăma, destine se vor întrerupe brusc, violenţa va fi un mod de viaţă, iar de aici şi până la mişcări de stradă nu va fi decât un pas. Nu mai vorbesc de principii morale care vor coborî până la instincte primare.
Cât ne va trebui să ne revenim din asta? În cât timp se vor închide rănile şi vor fi uitate fărădelegile, josnicia şi frica? În ce capitol bugetar vor trebui cuprinse în aşa fel încât să ne putem întoarce unde suntem acum?
Pare puţin probabil să se întâmple ce spun eu acum. Să dea Dumnezeu să mă înşel! Dar a venit la mine o familie în toată puterea vârstei şi mi-a spus ca nu are de unde să plătească 15 lei la întreţinere că au fost daţi afară din servici. M-am pus pentru o clipă în locul lor şi m-am gândit ce aş face. Cum i-aş explica fiului meu că nu mai pot plăti cablul tv şi internetul, că telefoanele mobile vor merge doar dacă vom avea bani de cartelă, că voi primi somaţii de la bănci să-mi plătesc datoriile, că nu voi mai putea trimte mamei mele pachetul lunar cu alimente? Cum va înţelege el privirile colegilor lui care merg cu maşini luxoase şi locuiesc în afara oraşului, iar mobilele lor de ultimă generaţie costă mai mult decât tot ceea ce mâncăm noi în jumătate de an?
Sunt drame care se întâmplă lângă noi. Nu le vedem pentru că ne pasionează amorul trist dintre Dani şi Mihaela. Suferim mai mult din cauză că Mutu nu dă gol, decât de grija facturilor tot mai mari. Poate că asta ne mai ajută să uităm, dar nu ne va ţine de foame tot anul.