Un fel de resemnare

 Călca egal, fără grabă, conștient că drumul e lung, iar capătul lui este, adeseori, iluzoriu. Era împăcat cu sine, poate puțin mirat că nu găsise calea mai demult, deși era chiar în fața lui, tot timpul, în timp ce el se rotea haotic înăuntrul sferei sale hipnotice.

Nu se considera un inadaptat. Avea limite largi în tot ceea ce privea înțelegerea, compasiunea, chiar acceptarea urii față de persoana sa, dar nu putea răbda ipocrizia. Unii sunt alergici la diferite substanțe, alții se sufocă la aflarea bârfelor care-i privesc, alții devin agresivi cu proștii. El n-avea problemele astea. Dar o avea pe asta cu ipocrizia. Pur și simplu izbucnea. Din om echilibrat și afabil devenea de-a dreptul intolerant, chiar de nestăpânit, atunci când dădea peste ipocriți. Ghinionul lui în viață era că avusese parte numai de ăștia. Ca un făcut, nu-i putea ocoli, trebuia să coexiste cu ei, de parcă împlinea cine știe ce blestem.

Avusese câteva reacții nervoase, exagerate și i s-a dus buhul. Damblaua asta a ipocriților era, de fiecare dată, generată sau potențată de alte defecte: erau și mincinoși sau parveniți, ori proști și îngâmfați. Răbda cât răbda, după care exploda. Îi spunea fiecăruia în față ce părere avea despre el, iar caracterizările nu erau deosebit de drăguțe.

Nu bănuia ce furtună iscase, dar începuse să simtă izolarea, răceala, ușile închise. Când își dăduse seama ce conjurație a tăcerii se urzise în preajma lui era deja prea târziu. Nu bănuise că unul dintre efectele ipocriziei, mai ales asupra celor simpli cu duhul, era proiectarea imaginii false până la confuzia cu percepția realității. Pe scurt, toată lumea îl credea nebun.

Trecuseră luni bune până să ajungă la un liman. Învățase să devină indiferent, chiar insensibil și considera că ăsta este un lucru bun.

Se bucura că ieșise din vârtejul psihic care aproape că îl trăsese la fund și era gata pentru un nou început. Îi iertase pe toți, adică îi erau indiferenți, de parcă rolul lor se oprise brusc, simultan și definitiv.

Pășea fără grabă, pe marginea șoselei de unde orașul se vedea în amurg, scăldat în raze fierbinți. Sirenele ambulanțelor și ale pompierilor sfâșiau văzduhul serii, întretăiate de bubuiturile exploziilor care, parcă, nu mai conteneau.