Cununia civililor

„- Alo, domnu’, hai încoa’ oleacă.

- Ce doriți?

- Domle’, nu vrei să fii socru mic?

- Cum să fiu? Nici n-am fată de măritat. N-am fată deloc.

- N-ai nevoie, stai numai în poză. Se plătește.

- Ce vrei de la mine, omule?

- Hai să-ți explic. Eu sunt organizator de cununii. Cum sunt organizatorii de nunți, eu sunt organizator de cununii. Adică mă ocup de fotograf, de șampanie, pișcoturi, flori, Mulți Ani Trăiască, porumbei... Uite aici cartea mea de vizită: Calistrat Dădârlat, președinte-director general A.F. Calistrat Cartofasol. Apropo, dacă vrei un cartof, o fasolă, am 10 hectare la Buhăeni.

- Ce treabă are asta cu mine?

- Acuma-ți explic. Vezi că unii dintre tinereii ăștia-s cam năcăjiți de-acasă. Au niște neamuri de zici că n-au terminat de ieșit din maimuță. Nu e vina lor, dar nu dă bine la poza de căsătorie să se vadă pociții ăia știrbi, îmbrăcați ca la iarmarocul din ’65. Așa că mă ocup eu: le aduc neamuri care nu-i fac de rușine. Uite mata ești prezentabil, voinic, bați suta de kile, ai? Ai fi bun de naș, da’ azi îmi trebuie socru mic. Ăla care-l aveam eu are o problemă.

- Stai oleacă, prietene. Dar nu se prinde lumea că-s falși?

- Chiar deloc, cred că-s neamurile lu’ ălalalt. Treaba mea e să aduc 20 de neamuri: socri, cumnați, nași, mătuși. Am și un negru, dacă se dorește. Toată lumea îl vrea. Ies niște poze frumoase, ceva deosebit.

- Și merge chestia asta?

- Ca focu’! Facem treaba asta de doi ani și suntem deja ca o familie. Știm fiecare ce avem de făcut și ne iese atmosferă de neuitat. Singurii care nu-s din familie sunt mirii, dar se bucură și ei pe lângă noi. Să-i vezi ce fericiți sunt, că ne purtăm cu ei mai frumos decât se poartă familiile lor. Asta le oferim: o familie! Știi ce merge iar bine? Înmormântările! Sunt unii care au fost așa de afurisiți în viața lor, că nu vine nimeni să-i petreacă la groapă. Copiii lor nu mai pot de rușine, săracii. Și atunci îl caută pe Calistrat. Le aduc tot ce trebuie: văduve, nepoți, colegi de servici, parlamentari, tot ce vor ei. Am două bocitoare, care merg pe bază de rachiu, prunăresele, urlă alea de învie mortul. N-a avut ăla parte de atâta considerație nici când s-a însurat. Hai mergi? Că începem în 10 minute.

- Da’ ce s-a întâmplat cu socrul mic?

- Aia a fost o chestie amuzantă. Pentru noi, pentru el, nu. A dat nevastă-sa, Panseluca, peste niște poze în care era socru mic. Că aia nu face nimic în casă, numai stă pe feisbuc. Și l-a luat în primire: „Ce căutai mă acolo? Cine e haimanaua aia cu care te țineai de mână? Îți plac roșcatele cu țâțe mari, ai?“ Poc! Poc! „Mie nu mi-ai zis că ai nevastă și fată de măritat!“ Trosc! Pleosc! „Duci viață dublă, ai?“ I-a dat omor dublu. Abia marți iese din spital, așa că azi am nevoie de tine. 50 lei, un pahar de șampanie și patru pișcoturi.

- Bine, să zicem că vin, dar cu cine cunun? Cine e soacra mică?

- Cum, cine? Roșcata cu țâțe mari, nevastă-mea!“

Fragment din romanul autobiografic: „Cum a ajuns Costică fată mare“