Carta Europeana a Libertatii Presei

La 25 Mai 2009, 46 de redactori-sefi si jurnalisti de marca din 19 tari au adoptat si semnat la Hamburg “Carta Europeana a Libertatii Presei”.

In 10 articole, Carta formuleaza principii pentru libertatea media fata de interferente ale Statului – in special pentru dreptul la protectie fata de actiunile de supraveghere, interceptari ale comunicatiilor, a perchezitiilor redactiilor si a computerelor, cat si dreptul la liberul acces al jurnalistilor si al publicului la orice surse de informatie, nationale sau internationale.
Obiectivul vizat este obtinerea aplicarii acestei Carte in toata Europa si de impunerea adoptarii ei ca o conditie in cadrul negocierilor de largire a UE.
Jurnalistii din toate regiunile Europei vor putea sa invoce aceasta Carta in cazul unor conflicte cu Statul sau cu institutii aflate sub influenta Statului si sa revendice sprijinul colegilor din celelalte tari.

Carta Europeana a Libertatii Presei

Art. 1 Libertatea presei este vitala pentru o societate democratica. Autoritatile statului trebuie sa o sustina si sa o protejeze, sa respecte diversitatea media jurnalistica in toate formele sale de diseminare, cat si in misiunile sale politice, sociale si culturale.
Art. 2 Cenzura este strict interzisa. Trebuie sa existe garantii ca jurnalismul independent, in orice media, este liber de persecutii, represalii, interferente politice sau de reglementare ale statului. Statul nu va supune unui proces de autorizare presa si media online.
Art. 3 Dreptul jurnalistilor si media de a aduna si disemina informatii si opinii nu trebuie sa fie amenintat, restrictionat sau sanctionat.
Art. 4 Protectia surselor jurnalistice trebuie strict respectata. Orice tip de perchezitii ale redactiilor sau altor locatii ale jurnalistilor, cat si supravegherea jurnalistilor sau interceptarea comunicatiilor acestora, cu scopul de a identifica sursele de informare sau de a viola secretul redactional sunt strict interzise.
Art. 5 Toate statele trebuie sa se asigure ca media, in indeplinirea misiunilor sale, se bucura de o deplina protectie a legilor, a unui sistem judiciar independent si de protectia autoritatilor. Aceasta se aplica mai ales pentru a proteja jurnalistii si colaboratorii lor, in cazul unor actiuni de hartuire sau atacuri la integritatea lor fizica. Incalcarea acestor drepturi sau orice amenintari cu incalcarea lor, trebuie sa fie atent investigate si pedepsite de justitie.
Art. 6 Existenta si independenta economica a media nu trebuie puse in pericol de catre institutiile statului, institutii aflate sub influenta statului sau de catre alte organizatii. Amenintarea cu sanctiuni economice este deasemenea strict interzisa. Companiile private trebuie sa respecte independenta editoriala a media. Ele trebuie sa se abtina atat de la a exercita presiuni asupra continutului editorial cat si de la a incerca sa amestece publicitatea cu continutul editorial.
Art. 7 Institutile statului sau cele aflate sub influenta statului nu trebuie sa ingradeasca libertatea de acces la informatii a media si a jurnalistilor. Ele au obligatia de a sprijini misiunea media si a jurnalistilor de a informa.
Art. 8 Media si jurnalistii au dreptul la acces neingradit la toate stirile si sursele de informare, inclusiv la cele din afara tarii. Pentru a-si indeplini misiunea de a informa din strainatate, jurnalistii trebuie sa primeasca fara intarziere vize, acreditari sau orice alte documente necesare.
Art. 9 Publicului trebuie sa-i fie garantat accesul liber la orice media sau sursa de informatii, nationala sau internationala.
Art. 10 Statul nu poate restrictiona accesul la profesia de jurnalist.

Am luat acest text de pe o listă de discuţii, dar mi s-a părut interesant și util de a fi răspândit, pentru ideile sale sănătoase.

Familia mea e persoană publică în Italia

Cumnatu’ Dorel, că despre el e toată acțiunea din acest prim text cu diacritice, e om cu relații. Nu zic asta pentru că mă cunoaște pe mine, dar sunt și alte somități cu care interacționează. Cum ar fi, bunăoară, profesorii de la marea școală de muzică din Milano, unde Vlad (fiul lui și nepotul meu) este cel mai tânăr cursant.
Nea Dorel (că toți îi suntem datori cu niscai respect) face parte din micul grup românesc din marginea sud-estica a orașului Milano (băieți serioși, de comitet), care mai schimbă imaginea românilor printre italieni.
De 1 mai au apărut în Adevărul cum petrec ei frumos la iarbă verde.E drept că e și frumos la Idroscalo, fiind amenajat locul pentru picnic, cu gratar, coșuri de gunoi, banci și multă curățenie. Am fost acum doi ani și nu-mi venea să cred ce bine arată.


Nea Dorel e cel care arată multă deschidere către presă. (pentru conformitate: cel în pantaloni galbeni)

Deunăzi, îl descopăr pe nea Dorel la dreapta lui Berlusconi, taman în Il Giornale. Îl vedeți, cel în medalion albastru. Poza a fost făcută la inaugurarea noului spital din San Donato, unde nea Dorel este asistent medical și om de bază pentru management. În poză apar și alți români, cum e Marius, zis Birichino, la dreapta lui Dorel, cel cu barbișon. Cu ei doi am făcut un concediu minunat acum doi ani pe Costa Brava, din care jumătate de zi numai prin complexul sportiv al FC Barcelona.


Nea Dorele, poate vorbești cu amicul din fața ta să ne vedem într-o zi cu Carla Bruni și cu bărbat-su.

Apel catre jurnalisti, organizaţii profesionale, sindicate media, patronate

12.05.2009

Alerta cu risc maxim de deprofesionalizare

Procesul de degradare a continuturilor jurnalistice a devenit tot mai acut in ultimele luni, in emisiunile informative și de dezbatere ale televiziunilor. Adeseori, aceste emisiuni s-au transformat in instante de judecata, asumandu-și deschis pozitii partizane, fie ca acestea au fost exprimate de angajatii televiziunilor sau de invitati, in multe cazuri, echilibrul relatarii fiind viciat.

Slaba documentare a subiectelor, precum și competenta uneori indoielnica a ”expertilor” au contribuit la subminarea actelor jurnalistice. Acuratetea informatiei a fost deseori sacrificata in favoarea unor zvonuri și speculatii.

Astfel, mediatizarea excesiva a unor subiecte tratate neprofesionist a adus grave prejudicii profesiei de jurnalist și publicului, afectand atat statutul socio-profesional și credibilitatea breslei, precum și dreptul publicului la corecta și libera informare.

Din nefericire, denaturarea actului jurnalistic continua și pare sa nu poata fi controlata. Iar aceasta se poate oricand intoarce impotriva breslei, fiind argumentul preferat al politicienilor, care nu inteleg ca rezolvarea sta in auto-reglementarea presei, și nu in impunerea de prevederi legale excesive la adresa libertatii de exprimare sau initierea unor legi care ingradesc libertatea presei.

In acest context, ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei (AMP) și Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie (CRJI) fac un apel la asumarea de catre breasla a principiilor etice și profesionale.

De asemenea, atașam studiul de caz al AMP despre modul in care principalele televiziuni de știri din Romania au relatat despre cutremurul produs pe 25 aprilie 2009.

APEL catre jurnalisti, organizatii profesionale, sindicate media, patronate

1. Zvonuri si Speculatii. Nu prezentati sau comentati zvonuri ca informatii si stiri. Introducerea de zvonuri in circuitul informational inseamna validarea lor (in special atunci cand sunt prezentate de canalele de stiri).

2. Impostura. Promovati competenta – promovati persoane relevante pe domeniile in discutie, persoane pe care le recomanda CV-ul profesional, competenta dovedita anterior, specializarea.

3. Comentatori de serviciu. Nu exista nici ziaristi, nici politicieni multilateral-dezvoltati, cu competente si capabili sa aduca informatii pertinente pentru orice domeniu in discutie.

4. Scenaristi versus Jurnalisti. Mentionati vizibil jurnalistii si demarcati-i de entertaineri, infotaineri, comentatori, analisti, editorialisti, ghicitori sau scenaristi. Nu amestecati categoriile. Pentru invitatii permanenti sau cvasi-permanenti, postati online CV-urile lor si mentionati daca pentru prestatia de analiza televizata sunt remunerati si de catre cine.

5. Angajati. Precizati relatia invitatului cu persoana sau subiectul dezbatut (avocat, ziarist angajat, partener de afaceri etc.).

6. Judecatori. Sprijiniti separatia puterilor in stat, nu va erijati in judecatori, nu faceti presiune asupra instantelor sa ia o anumita decizie.

7. Investigatie. Criticati administratia bazandu-va pe fapte, documente, situatii concrete, prin materiale de investigatie jurnalistica bine documentate.

8. Abuzuri. Reclamati abuzurile de orice fel impotriva ziaristilor, de la abuzuri fizice la cenzura in interiorul redactiei.

9. Campanii. Refuzati campaniile de presa impuse de interesele financiare, politice sau de alta natura ale patronului.

10. Autoreglementare. Intariti organizatiile profesionale, ca actori distincti in piata media (asociatii jurnalistice, sindicate, patronat etc.). Daca breasla nu se autoreglementeaza, atunci politicienii vor incerca sa intervina din exterior.

11. Agenda-setting. Promovati mai multa diversitate in subiectele prezentate. Nu lasati politicienii sa va impuna zilnic agenda si subiectele pe care sa le discutati si rediscutati la nesfarsit.

12. Echilibru versus panica. Evitati folosirea imaginilor cu potential de a induce panica in randul populatiei. Prezentati un discurs echilibrat! Mai ales, in cazul relatarilor despre producerea catastrofelor naturale. Fara atitudini grave, intrebari alarmante si irelevante, fara imagini ce promoveaza panica atunci cand ilustrati un subiect.

13. Informatii fara atribuirea sursei. Precizati sursa informatiilor citate de pe Internet.

ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei

Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatii.

P.S. Stiu ca pare ca imi bag nasul in ciorba altuia, insa ma intereseaza (ca pe multi altii) modul in care suntem informati. Sper sa ajute la rememorarea principiilor care au facut din presa romaneasca a ultimului deceniu din mileniul trecut un factor de dezvoltare a democratiei. In principu, n-am facut decat sa transmit mai departe un mesaj pus pe o lista de discutii, din partea unor organizatii de media.

E frumos cand te lauda altii

Considerat un centru economic si comercial important al Romaniei, orasul Iasi are ca simboluri metalurgia, industria medicamentelor, a textilelor si industria alimentara. Sectorul bancar si cel al tehnologiei si comunicatiilor sint in plina dezvoltare, numeroase companii de software fiind prezente in Iasi la ora actuala. Tot aici, aproape toate centrele comerciale au deja deschise reprezentante, iar in anii urmatori vor fi infiintate noi centre comerciale. Monumente istorice, biserici si manastiri, institutii culturale, muzee, case memoriale, cluburi, concerte si manifestari artistice de marca, toate acestea reprezinta simboluri ale unui oras care si noaptea este plin de viata. In prezent, Iasul este intr-un amplu proces de modernizare, iar locurile de munca vin "la pachet" cu salarii mult mai mari decit cele din Roman. In plus, oferta de munca este suficient de bogata, inclusiv pentru studenti care in Roman cu greu si-ar gasi de lucru.

Textul integral se gaseste in numarul de azi al Ziarului de Roman.

La Multi Ani!

Update la povestea cu premiul

Cum stateam eu, asa necajit si oropsit, oftand din greu de obidirea la care m-au supus multinationalele, am primit joi seara un telefon: „Venim maine sa va aducem premiul. Pe la ce ora va gasim?” Primul gand a fost ca tepele sunt nenumarate si se cheama unele pe altele. Imi venea sa sun inapoi si sa-i implor: „Nu mai vreau premiul asta! Dati-l altcuiva. Daca n-aveti cu cine juca jocul asta captivant va dau eu o lista de nume. Cu unii puteti merge pana la sacrificiul suprem!”
Al doilea gand a fost ca sunt un masochist incurabil si „Ia sa vedem ce se mai intampla...”
Vineri, pe la pranz, ma suna din nou. Reprezentantul firmei care a facut managementul campaniei (ati observat ca nu i-am mai spus Branzon). Unde ne vedem sa-mi dea premiul? Il invit la o cafea in oras si vine, secondat de reprezentantul de la Multilevel. Pune o cutie rosie pe masa: „D-le Tudose, acesta este premiul dvs. Va rog sa acceptati scuzele mele pentru toate necazurile pe care le-ati avut in aceasta situatie.” Moment coplesitor. Se aud viorile si suflatorii. La urma, toba mare bum-bum-bum! In cutie erau bijuteriile: un lant si o bratara de aur. Convenim amandoi sa le inmaneze castigatoarei si pornim catre muzeu, dupa ce am avertizat-o pe Mihaita sa-si faca o copie la buletin ca vin cu cineva sa rezolvam o problema. Remarc ca oamenii nu sunt asa de afurisiti, ba pot fi gentili, civilizati si chiar cu purtari alese.
La Kogalniceanu acasa ii ofera premiantei bijuteriile si beneficiaza de o surpriza de grad sapte pe Richter si un ghidaj prin toate camerele. Este surprins de ingeniozitatea secretaire-ului si de scaunul rotativ, precursor al celor ergonomice din ziua de azi.
Intamplarea face ca azi, la o zi dupa deznodamantul aventurii, sa implinim amandoi 17 ani de cand ne-am complicat reciproc existentele si a parut un cadou destinat acestui eveniment. Drept pentru care, zic:
„Stimate domnule comandant al Politiei, nu stiu ce ai facut, dar iti multumesc.”

Eu sunt vinovat de criza mondiala

Am invatat, pe pielea mea (si ale altora) ca totul, in viata, se plateste. Daca dai un pumn colegului de banca, iei doi inapoi. Daca iei un patru si asta nu salveaza media, s-au dus naibii meciurile de fotbal pe asfalt. Daca o scoti pe Giovana din casa dupa zece, iti da Nicu doua beri.
De cand se tot anunta restrictii bugetare, cresterea somajului, falimente, supraimpozitari, ma gandesc ca astea nu sunt decat pedepse date celor care, prin apucaturile si desfraul lor, au provocat criza economica.
Muncitorul si-a luat micul salariu fara niciun scrupul, firmele si-au impartit banii intre salarii, impozite, furnizori si alte belele intr-un mod absolut iresponsabil, iar bugetarii au continuat sa existe desi puteau foarte bine sa dispara toti, in grup, sau in transe.
Nu cred nicio iota din ce s-a spus pana acum ca bancile, in cardasie cu firmele de imobiliare au generat o spirala a preturilor (ce poetic i-au spus), care ne-a ajuns pana la gat. Ba dimpotriva, acestea sunt singurele institutii care au luptat pe baricade ca sa evite catastrofa, mai abitir ca Terminator in Rambo si Die hard 1-4. Pentru ca altfel nu-mi explic de ce tocmai bancile au fost ajutate de stat, in conditii de mama dragastoasa. Stiam ca o firma care face prapad in gestiune e calcata de inspectorii financiari si executata mai rapid decat un cowboy care s-a dat la nevasta serifului. In loc de asta, statul, in rol de Mos Craciun, le da bancilor vagoane de bani, mangaindu-le pe crestet ca pe niste copilasi care si-au scapat acadeaua din gura de prosti ce sunt.
Ramane un semn de mirare pentru mine de ce statul respectiv nu si-a luat o parte din activele bancii in schimbul banilor, asa cum s-ar fi procedat daca o zbarcea un amarat care vinde hot-dog pe autostrada.
Deci, bancile nu sunt vinovate, vinovati fiind cei impotriva carora s-au luat masurile restrictionare. Adica eu, tu, bugetarii, profesorii, pensionarii si tot neamul nostru cel adormit.
Ca atare, ma autodenunt si astept sa vina Unchiul Sam cu sistemul sau de control fiscal sa ma faca de panarama in Central Park, in timp ce presa mogulesca din State ma va transa, decupa, sfarteca si regurgita ca sa ma invat minte sa mai crizez economia mondiala.

P.S. Aud, mai nou, ca gripa porcina a plecat tot din Romania. Recunosc, tot eu sunt de vina si in acest caz, cum am fost si cu gripa aviara. In pregatire am gripa ovina, bovina si cabalina, dupa care voi face niste mici teste in ce priveste gripa tantarilor, buburuzelor si a verzei de Bruxelles. M-au rugat niste amici care au de vanzare apa chioara in loc de dezinfectant...

Bergodi, ce le-ai dat la pauza?

Felicitari lui Andrei Cristea, lui Cristiano Bergodi si intregii echipe, pentru victoria cu 4-0 in fata Argesului.
Dupa prima repriza in care au avut soarele in ochi (sau a batut ploaia din fata) echipa iesenilor a dat patru goluri in jumatate de ora, care ne-au amintit de ce iubim Politehnica.

P.S. Daca as vrea sa-mi bat joc de comentatorii straini i-as baga odata in nationala pe Prepelita, Dananaie, Gogosoiu si Bourceanu. Cred ca n-as mai putea vedea meciul de ras.

Domnule comandant al Politiei

Subsemnatul, legitimat si domiciliat a va aduc la cunostinta gluma sinistra care s-a facut pe seama mea, de catre mari companii multinationale care si-au dat mana peste continent pentru a-l scoate din rabdari pe cetateanul de fata.
Poate, stimate comandant, te gandesti ca ai dat peste inca unul dintre ticnitii care iti sesizeaza OZN-uri aterizate pe terasa blocului, care in mod repetat aduc mici martieni petrecareti la familia Mandache, a caror ocupatie este doar tulburarea linistii publice cu tot felul de cantece si strigaturi fara perdea la hublou. E drept ca nici eu nu ma consider vrednic de bataia de joc a macar unei companii multinationale, darmite trei, cum mi s-a intamplat in cinstita zi de Florii.
Sa ma rezum cu vorba ca sa ne fie clar de la inceput. In mod sigur pot povesti fiecare amanunt, pentru ca l-am spus si ras-spus de zeci de ori, ca sa dovedesc lipsa oricarei rele intentii.
Eram, dupa cum incepusem a povesti, la masa de Florii, sarbatorind decent, cum sta bine in post, onomastica unei fete bisericesti, cu care am norocul de a fi ruda.
In mijlocul felurilor de peste, Mihaita, consoarta pe care o am cu cununie si juraminte vesnice, a primit un telefon care ne-a schimbat la fata pe toti, precum pomezile stimatei doamne Tatoiu.
„Am castigat bijuterii de aur la tombola!” ne-a anuntat cu glas mare, la sfarsitul convorbirii telefonice. Optimismul meu mincinos a gasit imediat explicatii naturale: „E tinichea suflata!” – „E aur de 14 karate!”, mi s-a raspuns. „E un lantisor de 1 gram, cu tot cu cutie”, am banuit eu. „Ba e un set cu bratara, de peste 2 mii de lei”.
In final am inceput sa cred in minuni. Trebuie sa-ti marturisesc, draga comandante, ca nu mai cred de mult in Mos Craciun, in dietele de slabit si in politicienii care plang in campanie. Pe aceeasi treapta se afla increderea mea in jocurile de noroc propagndistice in care completezi taloane cu toate datele personale, cu data nasterii si numarul de la camasa, cu veniturile anuale si numele celui mai iubit coleg de munca, cu pin-ul de la card si cu orele preferate pentru intimitati conjugale.
Iti spuneam, iubite comandant, ca incepusem sa-mi pierd scepticismul care m-a salvat de multe ori din calea tepelor pregatite de semenii mei.
O promotie, sa-i zicem Gold Rush, precum capodopera marelui Charlot, atat ca-n romaneste, la comanda unei mutinationale de cosmetice si detergenti, cum ar fi Multilevel, s-a desfasurat intr-un lant de magazine celebru, cam ca Kaufmann (cacofonie voita). Cumparand noi niscai produse din promotie, intr-un magazin Kaufmann (cel de la Podu de Piatra), ne-am pomenit ca putem sa jucam la tombola cu mari castiguri in aur.
Andrei, bine-vestitorul de castiguri, care i-a dat lui Mihaita bucuria si surpriza serii de Florii a promis ca ne da datele la Bucuresti, la mai-marii sai, lua-i-ar DNA-ul pe toti de glumeti, urmand ca aceia sa valideze concursul si sa ne trimita bijuteriile spre minunata impodobire a nevestei de Paste.
Am asteptat noi vreo saptamana peste cele doua zile promise, se duse si Pastele, am presupus ca iepurasul s-a apucat de mincat si de baut si nu mai are viteza dinainte, dar va ajunge el...
Am incercat timid sa verific daca nu cumva e o mare teapa, dar, cercetand internetul, am gasit ca amanuntele se potriveau. Mai ales ca Andrei, vedea-l-as pe post de miel la frigare, ne-a recitat corect datele personale, fara sa-i dam noi detalii. Nu era unul din aia cu: „Cum va numiti si unde stati ca sa va aducem frigiderul?”. Ne-a spus corect pe nume, adresa, locul de unde cumparasem, mai ales ca Misulica tocmai avea in poseta bonul care corespundea cu numarul de pe talon.
Am inceput sa dam telefoane, mai sfiosi la inceput, apoi din ce in ce mi intrigati, dupa care, intr-o zi cand ne aflam din nou la Kaufmann (nu e asa ca nenorocirea e repetitiva?), ne-am dus si la „informatii” sa vedem ce s-o fi intamplat. De serviciu era chiar fata care asistase la extragere, Alina. Parea ca-si aminteste cum a fost dar, pentru mai multa siguranta, a chemat o sefa. Care sefa ne-a luat numerele de telefon, cu promisiunea calda ca ne va cauta cineva de la firma care a organizat concursul. Asa a si fost. Ne-a cautat (dupa vreun ceas) un domn – Andrei, care ne-a zis frans ca premiul s-a acordat altei persoane, s-a facut extragere corecta si nu avem nicio sansa. Pesimismul meu a revenit victorios si s-a instalat in toata nadejdea mea privind norocul, adica s-a revenit la normal. Insa o intrebare nu-mi dadea pace: „Daca n-am castigat, de ce m-a mai sunat atunci? Daca m-a sunat, de unde stia asa de bine toate detaliile personale, asa cum erau scrise pe talon?” L-am anuntat ferm ca fac plangere le Politie, ca detaliile sunt cam neclare si povestea mai dubioasa decat un meci cu FC Arges.
S-a inmuiat un pic si mi-a propus sa ne intalnim. Ca vrea sa-mi arate niste documente, ca totul a fost corect, ca n-are rost sa amestecam Politia...
Am acceptat, intr-un final, atras mai mult, in chip irational, de a vedea fundul abisului decat de increderea ca lucrurile se vor sfarsi.
Ai avut vreodata, gloriosule comandant, senzatia ca atunci cand crezi ca vezi capatul problemei, sa te afunzi si mai tare, fara speranta? Sunt sigur ca stii cum e. Intalnirea a avut loc in masina mea. Ce impresie iti fac golanasii marunti, care o tin mortis trei ceasuri ca nu ei au sterpelit portofelul, dar sfarsesc prin a recunoaste, ca oameni suntem (ce e omul?) si o mica eroare a facut sa se intample astfel?
Mi-a zis o poveste incurcata ca premiul fusese castigat de altcineva, care ulterior n-a mai gasit bonul, dupa care s-a cautat alt castigator (ghinionul meu) care avea bonul, dupa care casigatorul initial a mai gasit bonul odata. Cu glas sfarsit, mi-a zis ca pot sa fac ce vreau, e in pericol sa-si piarda slujba, dar asta e... e vinovat. I-am zis ca explicatia nu ma multumeste. Ori imi aduce o explicatie plauzibila ori il dau pe mana Politiei. Ne-am despartit, dupa care m-a sunat. In acel moment discutam cu Mihaita varianta sa uitam toata povestea si sa-l lasam pustiei pe bleg. Telefonul lui nu m-a ajutat deloc. Mi-a zis ca s-a consultat cu sefii lui care i-au zis sa nu cedeze santajului meu. In acel moment mi s-au aprins in cap toti nervii, asa ca i-am promis din nou reclamatie si sa-i fie rusine ca, dupa ce e vinovat, mai face si mizerii de astea la telefon. Mi-a replicat senin ca el nu e vinovat si nu recunoaste nimic.
Scump si dragalas comandant, nu-i asa ca ai avut momente, in viata ta, cand ti-a venit sa-l iei pe unu’ de ceafa si sa-l dai cu dintii de bordura pana simti ca se curbeaza trotuarul? Nu te grabi sa negi, ca nu te cred.
Aveam o duminica compromisa, o basculanta de nervi, o umilinta pe care n-o puteam ignora si pe Mihaita trista. Am procedat metodic. Trebuie sa tinem cont ca Andrei-carlanul nu e angajat nici la Kaufmann, nici la Multilever. Este agentul imbecil al unei firme de promovare, Branzon Targeting, sau cam asa ceva, la care raspunsul lui google a fost o pagina in constructie. M-a intrigat ca o firma care face un asemenea proiect de promovare nu are site de net. Imi mirosea zdravan a teapa, asa ca i-am sunat si pe cei de la multinationale sa le spun ce am patit cu agentul 000.
Si a trecut duminica. Vreo trei-patru zile m-au tot cautat tot felul de reprezentanti, carora le-am repetat povestea, cu toate detaliile incluse si cu tot respectul meu fata de multinationalele de pe la noi. A venit, de la Bucuresti, chiar si seful lui Andrei. Figuri de Dorobanti, atitudine concesiv-smecherita, dorea sa-i dau o mana de ajutor sa clarificam povestea, ca juristii firmei lui se cearta rau cu juristii lui Multilevel. I-am zis ca pot face o plangere detaliata la Politie, la care voi anexa si desfasuratorul cu apelurile primite in ziua de 12 aprilie. Cred ca se astepta la altceva, dar pe mine deja ma amuza povestea. Ma gandeam ca deja am pierdut prea mult in filmul asta ca sa nu ma distrez putin, la happy-end.
Am cerut desfasuratorul de la firma rosie de telefoane. Bombafone imi mai trasese o teapa, chiar de anul nou, de vreo suta de euro, pentru cheltuieli „diverse”. Nici macar nu mi-au raspuns la petitie, chestie care mi-a schimbat putin optica despre cum se face public relation in multinationale. Am sperat ca macar de data asta ma poate ajuta. Ghinion! Pot primi foarte bine lista telefoanelor pe care le-am dat, dar nu-mi da nimeni lista celor pe care le-am primit. De parca ar fi secret de stat! Intamplarea (ghinionul, pisica neagra) face ca cineva mi-a dat vreo doua zile bip-uri de paste de nu mai faceam altceva decat sa raspund mai repede, ca sa-i maninc minutele idiotului. Numarul imi era afisat, dar nu puteam afla cui apartine. Ca sa fiu mai clar: un nemernic ma suna de cate ori are el chef, cand are el chef si eu nu pot sa-i fac nimic.
Intelegi, multiubite si stimate comandant, ca nu mai aveam niciun argument cu care sa demonstrez ca si-au batut joc de mine. Eu nu pot arata ca am fost sunat atunci, Andrei nu recunoaste ca a facut o tampenie si sefii lui nu exista public. Kaufmann, Multilever, Bombafone se sinchisesc de mine precum Paris Hilton de indignarea comitetului parohial din Boulder River-Montana, asa ca tu, nepretuit erou, viteaz neinfricat esti unica mea speranta sa rezolvi aceasta problema. Daca nici tu nu poti, maret comandant de politie, atunci macar da ordin sa nu ma mai lase sa intru in magazinele cu carucior sau sa vorbesc la telefonul mobil sau sa intrebuintez cosmetice sau detergenti, pentru ca nu sunt capabil. Pe mine povestile alea cu respectul clientilor la firmele straine chiar m-au prins. Am crezut ca pot fi tratat ca un neamt sau poate ca un francez. Sint un client nevrednic, neevoluat, care mai are de rezolvat multe probleme, de sarit multe capcane, pana cand voi ajunge pe la nivelul trei-patru incolo, in asa fel incat sa pot cumpara fara grija de la raft, voi sti sa citesc corect etichetele, sa pun produsele in cos/carucior si sa mi se permita sa platesc dupa un lung si purificator asteptat la cozile imense.
Drept pentru care semnez, sustin si trag nadejde sa nu mai patesc.