duminică, 7 iunie 2009

Sondorul manipulant

Ultima găselniță a manipulanților media este publicarea sondajelor în ziua votului. Legea e clară: nu se publică nimic până la ora 21. Anul trecut, la fiecare dintre zilele de alegeri, câțiva jurnaliști de dreapta au încercat manipulări de genul acesta stopate la timp de Biroul Electoral Județean.
De ce este manipulatorie publicarea sondajelor și cum trebuie realizată, în așa fel încât să producă mobilizarea electoratului dorit? Simplu: toate analizele de până acum au arătat că dimineața votează susținătorii stângii. De la amiază încep să apară, pe la secții, cei ai dreptei. În momentul în care primele sondaje dau PSD în frunte, cei care se informează on-line, în mare majoritate suporteri ai dreptei se mobilizează și înmulțesc procentele partidelor lor.
Ce va urma cunosc, pentru că am verificat și răsverificat în ultimele campanii: va începe să crească procentajul partidelor de dreapta. Începe a doua parte a campaniei, care mizează pe mobilizarea către victorie, pe spiritul asociativ al nehotărâților care vor să facă parte dintre victorioși. În acest moment, interesul față de principii, oferte electorale, candidați dispare, își pierde importanța, lupta politică ajungând în zona pro sau contra PSD. Practic, alegătorii sunt manipulați să intervină în afara intereselor lor, fiind antrenați într-o competiție care nu prezintă miză reală.
Faptul este cunoscut de analiștii alegerilor și, din acest motiv, este interzisă publicarea exit-poll-urilor înainte de încheierea votării. Modul în care se publică sondajele de opinie este strict reglementat de lege, orice informație despre opțiunile electoratului trebuind să fie însoțită de date concrete privind identitatea firmei care realizează sondajul, eșantionul folosit, marja de eroare. Se încearcă astfel să se evite manipularea. După cum ușor se observă alegerile pentru europarlamentare au reușit să treacă această limită, folosindu-se internetul ca formă de comunicare ce se poate sustrage incidenței legale. Mai mult televiziunile spun: „Nu putem noi publica sondaje, legea nu ne permite, dar dacă doriți astfel de informații, vizitați site-ul pe care vi-l recomandăm noi.” Ceea ce e cam același lucru.
Ce mai urmează? Lupta pentru voturi este atât de agresivă încât se cumpără voturi, se organizează convoaie de turiști electorali care votează ilegal, de mai multre ori, la secții diferite, cu toate că sunt conștienți că astfel de infracțiuni se sancționează cu închisoare. Încercările de fraudare merg până la manipulările mediatice despre care tocmai vorbeam. Sondaje de nimeni asumate, apărute pe bloguri dubioase, replicate, ca informații credibile de media audio-vizuală, au un singur beneficiar: dreapta politică, prin unul dintre cele două partide care o reprezintă.
De mâine, lumea se va liniști din nou. Micile golănii electorale vor fi uitate, trecute cu vederea, însă aleșii vor fi cei rezultați în urma manipulării și dezinformării și nu au legătură cu opțiunile corecte ale populației. Democrația este ciuntită prin jocurile de tastatură a unor băieți isteți care și-au scris sondajele cu câteva zile înainte și acum rulează după program. La ora 11, PSD are 32%, la ora 15 PDL are 32%. Nu e nimic nou. Am mai văzut asta. Toată șmecheria este să se legitimeze, astfel, rezultatele favorabile dreptei obținute prin fraudă, plata voturilor, autobuze electorale, cele 10 voturi de secție pentru odraslele prezidențiale și toatre celelalte tertipuri prin care se pune mâna pe putere.
Ceea ce vedem astăzi nu este decât un antrenament de voie pentru campania din toamnă. Nici nu vreau să mă gândesc ce va fi la prezidențiale. Întrebările sunt: până la ce nivel vor ajunge ilegalitățile și cât de mult ne vom apropia de lipsa de democrație de la alegerile care au avut loc anul acesta în Republica Moldova.

miercuri, 27 mai 2009

Carta Europeana a Libertatii Presei

La 25 Mai 2009, 46 de redactori-sefi si jurnalisti de marca din 19 tari au adoptat si semnat la Hamburg “Carta Europeana a Libertatii Presei”.

In 10 articole, Carta formuleaza principii pentru libertatea media fata de interferente ale Statului – in special pentru dreptul la protectie fata de actiunile de supraveghere, interceptari ale comunicatiilor, a perchezitiilor redactiilor si a computerelor, cat si dreptul la liberul acces al jurnalistilor si al publicului la orice surse de informatie, nationale sau internationale.
Obiectivul vizat este obtinerea aplicarii acestei Carte in toata Europa si de impunerea adoptarii ei ca o conditie in cadrul negocierilor de largire a UE.
Jurnalistii din toate regiunile Europei vor putea sa invoce aceasta Carta in cazul unor conflicte cu Statul sau cu institutii aflate sub influenta Statului si sa revendice sprijinul colegilor din celelalte tari.

Carta Europeana a Libertatii Presei


Art. 1 Libertatea presei este vitala pentru o societate democratica. Autoritatile statului trebuie sa o sustina si sa o protejeze, sa respecte diversitatea media jurnalistica in toate formele sale de diseminare, cat si in misiunile sale politice, sociale si culturale.
Art. 2 Cenzura este strict interzisa. Trebuie sa existe garantii ca jurnalismul independent, in orice media, este liber de persecutii, represalii, interferente politice sau de reglementare ale statului. Statul nu va supune unui proces de autorizare presa si media online.
Art. 3 Dreptul jurnalistilor si media de a aduna si disemina informatii si opinii nu trebuie sa fie amenintat, restrictionat sau sanctionat.
Art. 4 Protectia surselor jurnalistice trebuie strict respectata. Orice tip de perchezitii ale redactiilor sau altor locatii ale jurnalistilor, cat si supravegherea jurnalistilor sau interceptarea comunicatiilor acestora, cu scopul de a identifica sursele de informare sau de a viola secretul redactional sunt strict interzise.
Art. 5 Toate statele trebuie sa se asigure ca media, in indeplinirea misiunilor sale, se bucura de o deplina protectie a legilor, a unui sistem judiciar independent si de protectia autoritatilor. Aceasta se aplica mai ales pentru a proteja jurnalistii si colaboratorii lor, in cazul unor actiuni de hartuire sau atacuri la integritatea lor fizica. Incalcarea acestor drepturi sau orice amenintari cu incalcarea lor, trebuie sa fie atent investigate si pedepsite de justitie.
Art. 6 Existenta si independenta economica a media nu trebuie puse in pericol de catre institutiile statului, institutii aflate sub influenta statului sau de catre alte organizatii. Amenintarea cu sanctiuni economice este deasemenea strict interzisa. Companiile private trebuie sa respecte independenta editoriala a media. Ele trebuie sa se abtina atat de la a exercita presiuni asupra continutului editorial cat si de la a incerca sa amestece publicitatea cu continutul editorial.
Art. 7 Institutile statului sau cele aflate sub influenta statului nu trebuie sa ingradeasca libertatea de acces la informatii a media si a jurnalistilor. Ele au obligatia de a sprijini misiunea media si a jurnalistilor de a informa.
Art. 8 Media si jurnalistii au dreptul la acces neingradit la toate stirile si sursele de informare, inclusiv la cele din afara tarii. Pentru a-si indeplini misiunea de a informa din strainatate, jurnalistii trebuie sa primeasca fara intarziere vize, acreditari sau orice alte documente necesare.
Art. 9 Publicului trebuie sa-i fie garantat accesul liber la orice media sau sursa de informatii, nationala sau internationala.
Art. 10 Statul nu poate restrictiona accesul la profesia de jurnalist.

Am luat acest text de pe o listă de discuţii, dar mi s-a părut interesant și util de a fi răspândit, pentru ideile sale sănătoase.

miercuri, 20 mai 2009

Familia mea e persoană publică în Italia

Cumnatu’ Dorel, că despre el e toată acțiunea din acest prim text cu diacritice, e om cu relații. Nu zic asta pentru că mă cunoaște pe mine, dar sunt și alte somități cu care interacționează. Cum ar fi, bunăoară, profesorii de la marea școală de muzică din Milano, unde Vlad (fiul lui și nepotul meu) este cel mai tânăr cursant.
Nea Dorel (că toți îi suntem datori cu niscai respect) face parte din micul grup românesc din marginea sud-estica a orașului Milano (băieți serioși, de comitet), care mai schimbă imaginea românilor printre italieni.
De 1 mai au apărut în Adevărul cum petrec ei frumos la iarbă verde.E drept că e și frumos la Idroscalo, fiind amenajat locul pentru picnic, cu gratar, coșuri de gunoi, banci și multă curățenie. Am fost acum doi ani și nu-mi venea să cred ce bine arată.


Nea Dorel e cel care arată multă deschidere către presă. (pentru conformitate: cel în pantaloni galbeni)

Deunăzi, îl descopăr pe nea Dorel la dreapta lui Berlusconi, taman în Il Giornale. Îl vedeți, cel în medalion albastru. Poza a fost făcută la inaugurarea noului spital din San Donato, unde nea Dorel este asistent medical și om de bază pentru management. În poză apar și alți români, cum e Marius, zis Birichino, la dreapta lui Dorel, cel cu barbișon. Cu ei doi am făcut un concediu minunat acum doi ani pe Costa Brava, din care jumătate de zi numai prin complexul sportiv al FC Barcelona.


Nea Dorele, poate vorbești cu amicul din fața ta să ne vedem într-o zi cu Carla Bruni și cu bărbat-su.