Scandal in MAI: a cazut capul sefului de la Ordine Publica
O informație de ultimă oră ne-a parvenit puțin înaintea miezului nopții de marți spre miercuri: la Ministerul Administrației și Internelor a avut loc, aseară, o ședință extrem de tensionată la nivelul conducerii.
Din cîte se vehiculează, astăzi ar urma să cadă capul chestorului Doru Dumitrescu, secretar de stat și adjunct al lui Dan Fătuloiu la conducerea Departamentului de Ordine și Siguranță Publică din minister, la pachet cu mai mulți șefi din teritoriu ai aceluiași departament. Fătuloiu a fost numit la conducerea departamentului amintit de către Vasile Blaga, al cărui om de încredere este, în octombrie, după debarcarea lui Dan Nica de la șefia MAI, o decizie controversată în condițiile în care Fătuloiu a fost artizan al celebrei afaceri ”Loganuri de 70.000 de euro”, atît de criticată de PDL. Fătuloiu și Doru Dumitrescu, (numit în funcție tot în octombrie), au fost implicați, cu patru ani în urmă, în anchetarea soldată cu o mușamalizare, spun unii, a accidentului de vînătoare în care a fost implicat fratele lui Adriean Videanu, bănuit a se fi aflat la braconaj în acel moment. Numai că demiterea lui Dumitrescu, dacă informația se va confirma, pare să aibă legătură cu evenimente mult mai actuale, respectiv protestele de stradă care au avut loc ieri, în mai multe orașe ale țării.
UPDATE: Traian Basescu a semnat decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului de poliţie Doru Dumitrescu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor. La o luna dupa de a fost adus, "de proaspat", in minister, Dumitrescu a fost trimis la pensie, si inca in timp ce se afla in concediu, impotriva vointei sale, dupa cum a declarat la Antena 3. Oare ce ordine o fi refuzat sa indeplineasca de i-a suparat atit de tare pe Blaga & comp? O spune chiar Dumitrescu, tot la TV: "Miza este aceea că nu răspunzi comenzilor. ..Deci, sperau că pot să organizez alegeri în felul lor".
# Autor: inpolitics
vineri, 4 decembrie 2009
marți, 1 decembrie 2009
joi, 26 noiembrie 2009
Noi teme de referendum
1. Sunteți de acord ca președintele să nu bea alcool în timpul programului? DA/NU
2. Sunteți de acord ca președintele să nu facă sex cu membrii guvernului? DA/NU
3. Sunteți de acord ca președintele să nu dea pumni în gură copiilor? DA/NU?
2. Sunteți de acord ca președintele să nu facă sex cu membrii guvernului? DA/NU
3. Sunteți de acord ca președintele să nu dea pumni în gură copiilor? DA/NU?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)