Și dacă ramuri bat în geam
Și iese iar nebunu',
Îmi iau adio de la neam
Și-ncep să trag cu tunu'!
miercuri, 14 octombrie 2009
joi, 8 octombrie 2009
Omagiu pupincuristului perfid
Mă gândesc, uneori, dragă pupincuristule, că nu-ți mulțumesc îndeajuns. Mă trezesc nopțile să mă gândesc oare ce scorneli și mârșăvii mai coci în capul tău micuț, ca să mânjești pe unul sau pe altul, care se află înaintea ta și te împiedică să mai urci o treaptă. Îți sunt dator, pentru că m-ai salvat de atâtea ori să ajung în poziții mai înalte, situații în care ți-ar fi fost mult mai greu să mă dai jos, iar pentru mine dezamăgirea ar fi fost așa de dureroasă. Închipuie-ți, mic delator, că cineva mare (Marele!) n-ar fi aflat la timp ce lepră ordinară și sordidă sunt și mi-ar fi dat sarcini importante. Chiar dacă n-am defectele pentru care mă ponegrești (nici tu n-ai de unde să știi, deși mă iscodești cu ochi atât de galeși încât mă faci să uit cum arăta Maica Tereza), mă aperi de un eventual viciu, pe care nici nu știu că-l am.
Ai fost de curând să mă spurci. Din nou. Știu asta de fiecare dată când mergi înaintea mea. Lași după tine dâre de pucioasă. Văd efluviile fetide care te-au însoțit în ochii celui cu care tocmai ai stat de vorbă. Uneori cei care te cunosc râd în barbă și mă avertizează să mă feresc. Alții nu te știu suficient și te cred, mai ales că tu știi atât de bine rolul de înger nepătat. Dacă s-ar da Oscar pentru așa ceva crede-mă că l-ai lua în fiecare an.
De fapt nici nu știu cum arăți. Câteodată ești amicul meu cel mai bun, căruia i-am împărtășit secrete intime. Altădată ești fata inocentă, puțin prostuță, care trebuie să întrebe de două ori înainte să-și permită să priceapă. Alteori mi s-a părut că ești omul integru, cu morga de om serios, departe de cancanurile mizere ale politicii bahluviene.
Ai încercat și cu mine. Ai văzut că nu pun preț pe mâncătorie și te-ai simțit umilit. Poate de aia ai început să mă muști de partea de dinapoi a pantalonilor.
Îți repet: nu știu cum arăți. Dar știu cine ești. Ești incompetentul care se află pe toate listele de demnități. Ești incapabilul de a deschide gura și de care toată lumea se miră ce sus a urcat și cum de nu ți s-a văzut până acum murdăria din caracter. Ești pițipoanca care se poartă dezbrăcată dar este tare la morală. Toată lumea știe de ce ai ajuns sus, dar tu tot mai speri că te crede cineva deșteaptă (și cuminte). Ești mai scârbos decât o broască purulentă. Ești prietenul meu cel mai bun.
Ai fost de curând să mă spurci. Din nou. Știu asta de fiecare dată când mergi înaintea mea. Lași după tine dâre de pucioasă. Văd efluviile fetide care te-au însoțit în ochii celui cu care tocmai ai stat de vorbă. Uneori cei care te cunosc râd în barbă și mă avertizează să mă feresc. Alții nu te știu suficient și te cred, mai ales că tu știi atât de bine rolul de înger nepătat. Dacă s-ar da Oscar pentru așa ceva crede-mă că l-ai lua în fiecare an.
De fapt nici nu știu cum arăți. Câteodată ești amicul meu cel mai bun, căruia i-am împărtășit secrete intime. Altădată ești fata inocentă, puțin prostuță, care trebuie să întrebe de două ori înainte să-și permită să priceapă. Alteori mi s-a părut că ești omul integru, cu morga de om serios, departe de cancanurile mizere ale politicii bahluviene.
Ai încercat și cu mine. Ai văzut că nu pun preț pe mâncătorie și te-ai simțit umilit. Poate de aia ai început să mă muști de partea de dinapoi a pantalonilor.
Îți repet: nu știu cum arăți. Dar știu cine ești. Ești incompetentul care se află pe toate listele de demnități. Ești incapabilul de a deschide gura și de care toată lumea se miră ce sus a urcat și cum de nu ți s-a văzut până acum murdăria din caracter. Ești pițipoanca care se poartă dezbrăcată dar este tare la morală. Toată lumea știe de ce ai ajuns sus, dar tu tot mai speri că te crede cineva deșteaptă (și cuminte). Ești mai scârbos decât o broască purulentă. Ești prietenul meu cel mai bun.
vineri, 25 septembrie 2009
Ce am văzut eu la Conferința Județeană PSD
În primă fază, nu mare lucru...
Apoi, orizontul s-a deschis:
Apoi, orizontul s-a deschis:
marți, 22 septembrie 2009
Începe dictatura civilizaţiei?
Invitaţie la rezistenţă
”Dragi cititori,
Acum patru ani am decis că nu trebuie să fim indiferenţi. Am închis ochii pur şi simplu şi am căutat să uităm toate cutumele, prejudecăţile, clişeele şi modelele. Am uitat să facem presă după televizor şi după agenţiile de ştiri, iar agenda noastră zilnică nu mai e făcută de politicieni sau de faptul divers. Am renunţat să mai căutăm haotic întâmplări, să colecţionăm ştiri, să le căutăm în coarne politicienilor sau vedetuţelor vremelnice. Am crezut şi nu ne-am înşelat că mai există cititori care caută şi altceva decât kitsch, cancan, gargară, intrigă şi scandal.
Astfel am ajuns ca din aproape în aproape să facem lucruri care nu sunt neapărat apanajul ziariştilor. Iar Jurnalul Naţional devine, azi mai mult ca ieri şi mâine mai mult ca azi, promotorul modelelor culturale. Şi făcător de cultură, la urma urmei, dacă "a face" este totuna cu "a descoperi" şi "a împărtăşi", spre desfătarea şi instruirea publicului, produse spirituale care altfel ar fi rămas ascunse în întunericul timpului.
Nu ne mai lăsăm păcăliţi de discursuri zgomotoase, de nonvalori cu succes de casă, de vânzători de iluzii şi de pământ pe Lună, de minciuni poleite, de gogomănii, de neştirile zilei, de tot balastul şi rumeguşul gazetăriei. Am reuşit să le uităm odată şi ne-am vaccinat contra lor. Trăim în prezent, nu le vom ignora. Nu putem decât să le criticăm, dar o vom face în aşa fel încât să nu le dăm mai multă importanţă decât merită.
I-am spus acestui Manifest "Recurs la România", pentru că atunci când te nemulţumeşte ceva, cauţi să-ţi afli liniştea şi împăcarea făcând recurs la ceea ce este stabil şi valoros prin sine, făcând recurs la rădăcină. Recurs la România înseamnă deopotrivă uitarea de fleacuri şi regăsirea de esenţe. E recursul la rădăcinile, prin definiţie statornice, pe care se bucură să şi le întâlnească aici, la noi, publicul nostru. Un exerciţiu pe care îl facem de ceva timp încoace noi, cei de la Jurnalul Naţional, care subscriem la ceea ce doreşte să devină, în timp, şi dacă nu e mult spus, un model jurnalistic şi cultural.
Au trecut patru ani de atunci şi deşi am rămasi credincioşi crezului nostru şi am încercat să oferim oamenilor lucruri bune şi de valoare, am făcut încă prea puţin. Suntem mai mult ca oricând copleşiţi de nefiresc, de fenomene dăunătoare, care tind să devină normă: manele, playback şi cântăreţi la laptop, piţipoance, cocălari, kitsch, corupţie, şpagă, politicieni şmenari sau curve politice, opţiuni electorale doar între rău şi mai rău, pseudovedete sau pseudomodele, mitocănie, tupeu, ipocrizie, ignoranţă, băieţi de bani gata şi poponeţi de Dorobanţi, milionari de carton ai României cu apartamente pe Coasta de Azur, dispariţia curiozităţii, incompetenţă, superficialitate, Ştirile de la ora 5, răsturnarea scalei de valori, comoditatea mediocrităţii, mizeria din spitale, românii care ne fac de râs în Italia, tineri care vorbesc doar cu lol, brb, 10x, pentru că au ajuns să concureze 1,3 candidaţi pentru un loc la Medicină şi 0,25 la Inginierie Electrică, dar 14 pentru un loc la Geografie, profesori demotivaţi de salariile mici.
În faţa acestei ofensive, manifestul nostru pare prea puţin. Este nevoie de mai mult. E nevoie să fim mai mulţi.
Şi în loc de evadare, de retragere în clopotul de sticlă sau turnul de fildeş, să lansăm contraatacul. În loc de dispreţ, lupta. În loc de un manifest cultural, o mişcare de rezistenţă. Pentru că Recursul la România, transformat în acţiune, nu poate fi decât o Mişcare de Rezistenţă! O mişcare definită prin patriotism mândru, dar nu naţionalism îngust. O contraofensivă a victoriilor muncite şi a valorii confirmate de timp. A calităţii împotriva cantităţii. A excelenţei impotriva mediocrităţii. România manelizată domină, dar nu a câştigat.
În numele valorilor adevărate, Jurnalul Naţional porneşte Mişcarea de rezistenţă. O mişcare cu dimensiuni culturale, dar şi sociale, într-o anume măsură politice, dar şi comerciale. Prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie: ziar, TV, internet, radio, până la acţiuni de gherilă şi manifeste. Cu toate forţele: de la lideri de opinie până la susţinători, sponsori şi parteneri, persoane fizice sau juridice.
În calitate de susţinator şi promotor al adevăratelor valori, vă invităm să faceţi parte din mişcarea de rezistenţă a Jurnalului Naţional, într-o încercare onestă, chiar disperată de a readuce în România bunul simţ, moralitatea, educaţia, corectitudinea şi excelenţa. Până nu e prea târziu.
Marius Tucă”
”Dragi cititori,
Acum patru ani am decis că nu trebuie să fim indiferenţi. Am închis ochii pur şi simplu şi am căutat să uităm toate cutumele, prejudecăţile, clişeele şi modelele. Am uitat să facem presă după televizor şi după agenţiile de ştiri, iar agenda noastră zilnică nu mai e făcută de politicieni sau de faptul divers. Am renunţat să mai căutăm haotic întâmplări, să colecţionăm ştiri, să le căutăm în coarne politicienilor sau vedetuţelor vremelnice. Am crezut şi nu ne-am înşelat că mai există cititori care caută şi altceva decât kitsch, cancan, gargară, intrigă şi scandal.
Astfel am ajuns ca din aproape în aproape să facem lucruri care nu sunt neapărat apanajul ziariştilor. Iar Jurnalul Naţional devine, azi mai mult ca ieri şi mâine mai mult ca azi, promotorul modelelor culturale. Şi făcător de cultură, la urma urmei, dacă "a face" este totuna cu "a descoperi" şi "a împărtăşi", spre desfătarea şi instruirea publicului, produse spirituale care altfel ar fi rămas ascunse în întunericul timpului.
Nu ne mai lăsăm păcăliţi de discursuri zgomotoase, de nonvalori cu succes de casă, de vânzători de iluzii şi de pământ pe Lună, de minciuni poleite, de gogomănii, de neştirile zilei, de tot balastul şi rumeguşul gazetăriei. Am reuşit să le uităm odată şi ne-am vaccinat contra lor. Trăim în prezent, nu le vom ignora. Nu putem decât să le criticăm, dar o vom face în aşa fel încât să nu le dăm mai multă importanţă decât merită.
I-am spus acestui Manifest "Recurs la România", pentru că atunci când te nemulţumeşte ceva, cauţi să-ţi afli liniştea şi împăcarea făcând recurs la ceea ce este stabil şi valoros prin sine, făcând recurs la rădăcină. Recurs la România înseamnă deopotrivă uitarea de fleacuri şi regăsirea de esenţe. E recursul la rădăcinile, prin definiţie statornice, pe care se bucură să şi le întâlnească aici, la noi, publicul nostru. Un exerciţiu pe care îl facem de ceva timp încoace noi, cei de la Jurnalul Naţional, care subscriem la ceea ce doreşte să devină, în timp, şi dacă nu e mult spus, un model jurnalistic şi cultural.
Au trecut patru ani de atunci şi deşi am rămasi credincioşi crezului nostru şi am încercat să oferim oamenilor lucruri bune şi de valoare, am făcut încă prea puţin. Suntem mai mult ca oricând copleşiţi de nefiresc, de fenomene dăunătoare, care tind să devină normă: manele, playback şi cântăreţi la laptop, piţipoance, cocălari, kitsch, corupţie, şpagă, politicieni şmenari sau curve politice, opţiuni electorale doar între rău şi mai rău, pseudovedete sau pseudomodele, mitocănie, tupeu, ipocrizie, ignoranţă, băieţi de bani gata şi poponeţi de Dorobanţi, milionari de carton ai României cu apartamente pe Coasta de Azur, dispariţia curiozităţii, incompetenţă, superficialitate, Ştirile de la ora 5, răsturnarea scalei de valori, comoditatea mediocrităţii, mizeria din spitale, românii care ne fac de râs în Italia, tineri care vorbesc doar cu lol, brb, 10x, pentru că au ajuns să concureze 1,3 candidaţi pentru un loc la Medicină şi 0,25 la Inginierie Electrică, dar 14 pentru un loc la Geografie, profesori demotivaţi de salariile mici.
În faţa acestei ofensive, manifestul nostru pare prea puţin. Este nevoie de mai mult. E nevoie să fim mai mulţi.
Şi în loc de evadare, de retragere în clopotul de sticlă sau turnul de fildeş, să lansăm contraatacul. În loc de dispreţ, lupta. În loc de un manifest cultural, o mişcare de rezistenţă. Pentru că Recursul la România, transformat în acţiune, nu poate fi decât o Mişcare de Rezistenţă! O mişcare definită prin patriotism mândru, dar nu naţionalism îngust. O contraofensivă a victoriilor muncite şi a valorii confirmate de timp. A calităţii împotriva cantităţii. A excelenţei impotriva mediocrităţii. România manelizată domină, dar nu a câştigat.
În numele valorilor adevărate, Jurnalul Naţional porneşte Mişcarea de rezistenţă. O mişcare cu dimensiuni culturale, dar şi sociale, într-o anume măsură politice, dar şi comerciale. Prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie: ziar, TV, internet, radio, până la acţiuni de gherilă şi manifeste. Cu toate forţele: de la lideri de opinie până la susţinători, sponsori şi parteneri, persoane fizice sau juridice.
În calitate de susţinator şi promotor al adevăratelor valori, vă invităm să faceţi parte din mişcarea de rezistenţă a Jurnalului Naţional, într-o încercare onestă, chiar disperată de a readuce în România bunul simţ, moralitatea, educaţia, corectitudinea şi excelenţa. Până nu e prea târziu.
Marius Tucă”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)