Au un tupeu de ma revolta la maxim si imi inchipui ce trebuie sa simta un italian, in tara lui, cand este victima unei agresiuni de acest fel. Ma dor tare cateva lucruri: inca nu toti italienii fac distinctia dintre romani si tigani, iar astia din urma se imbogatesc cu nesimtire din aceste practici si vin in tara unde isi dezvaluie opulenta la televiziunile manelistilor. Cred ca e cam mult totusi. Nici eu, nici alti romani care traiesc din bani legali, nu trebuie sa suportam mizeriile pe care ni le fac astfel de infractori.
Dar gata cu nervii.
Cum voi avea putin timp liber si indemanarile necesare (calculator, net) voi reveni cu poze despre cum a fost la Caneva World, Movieland, parcuri de distractie din apropierea lacului Garda, sau cum a fost ieri la Torino (Palazzo Madama, Muzeul Egiptului, Domul cu giulgiul lui Iisus, Muzeul National de Cinema), in drum spre care am simtit si emotiile conducerii cu 180 km/ora pe autostrada.
Mai am o zi de Milano, doua petreceri la membrii comunitatii romanesti de aici (am adus mici congelati), iar luni mergem cu totii la Londra, unde vom petrece o saptamana, urmand sa revenim apoi la Milano.
Am filme, poze, intamplari de povestit, sanatosi sa fim.