Cum pot politicienii să-și țină promisiunile

 Pe politicieni n-ai cum să-i dezveți de nărav. La alegeri sau înainte să primească vreo sinecură sunt cei mai buni prieteni ai noștri. Știu exact ce ne doare, au și soluții pentru rezolvarea problemelor, chiar în primele 30 de zile de la preluarea mandatului.

După ce se suie în scaune îi lovește amnezia. Nu numai că uită ce-au promis, dar fac mai rău decât era înainte.

E drept că nici poporul nu se învață minte. După atâtea decenii de votat ticăloși, în care au putut vedea prostia, îngâmfarea, corupția și ticăloșia în toate formele posibile, tot nemernicii ajung la putere.

Totuși, câțiva ani, între alegeri, poporul resimte efectele deciziilor proaste și îi înjură cu năduf, blestemând ziua în care au pus ștampila.

Ce e de făcut? De ce nu mai țin cont aleșii de nevoile oamenilor, de parcă li se șterg din memorie toate promisiunile electorale?

Asta numai specialiștii în domeniul psihologiei pot ști.

Eu, unul, m-am cam săturat. Așa că voi propune o soluție practică, ieftină, la îndemâna oricui, fiind cel mai democratic sistem de conducere care poate exista vreodată pe acest pământ.

Multă lume știe că, pentru dresajul câinilor, se folosește zgarda electrică. Adică, stăpânul, atunci când vrea să învețe animalul să execute o comandă, de la distanță poate provoca un șoc electric în zgarda aflată la gâtul câinelui. După câteva exerciții, Grivei pricepe care e treaba cu zgarda, o acceptă, îi sar figurile din cap și devine util societății.

Cam asta ar fi și cu politicienii. La preluarea mandatului, să li se pună la gât o zgardă electrică, care poate fi acționată de la distanță de un număr semnificativ de cetățeni, prin intermediul unei aplicații pentru telefon.

Adică, să presupunem că li se bagă sub nas o lege prin care să crească impozitul. În momentul în care legea se află în dezbatere, cetățenii au posibilitatea de a-și spune părerea. În momentul în care, să zicem, un milion de cetățeni zice că nu, parlamentarii primesc șocuri electrice, până când resping proiectul. N-ar fi frumos?

Sau, să zicem că un parlamentar este foarte agresiv în exprimare, necuviincios, deranjând oamenii care se uită în momentul acela la emisiune. Telespectatorii pot, doar cu o apăsare de buton, să-l curenteze pe recalcitrant, în mod repetat și cu insistență, până când se zvârcolește ăla pe podea. Vă garantez că a doua oară nu mai face.

Sistemul poate fi aplicat în foarte multe domenii care presupun luarea deciziilor. Ar fi și un semn distinctiv prin care lumea i-ar putea recunoaște pe stradă, că altfel nu i-ar băga nimeni în seamă. "Iată, dragă, un om important. Ce zgardă frumoasă are! Și ce cuminte pare!"

După cum spuneam, ar fi o cheltuială extrem de mică în raport cu beneficiile pe care le poate produce. Trebuie doar să-i prindem pe politicieni, să le ferecăm zgărzile la gât și să le explicăm că asta este doar spre binele lor.

Un fel de resemnare

 Călca egal, fără grabă, conștient că drumul e lung, iar capătul lui este, adeseori, iluzoriu. Era împăcat cu sine, poate puțin mirat că nu găsise calea mai demult, deși era chiar în fața lui, tot timpul, în timp ce el se rotea haotic înăuntrul sferei sale hipnotice.

Nu se considera un inadaptat. Avea limite largi în tot ceea ce privea înțelegerea, compasiunea, chiar acceptarea urii față de persoana sa, dar nu putea răbda ipocrizia. Unii sunt alergici la diferite substanțe, alții se sufocă la aflarea bârfelor care-i privesc, alții devin agresivi cu proștii. El n-avea problemele astea. Dar o avea pe asta cu ipocrizia. Pur și simplu izbucnea. Din om echilibrat și afabil devenea de-a dreptul intolerant, chiar de nestăpânit, atunci când dădea peste ipocriți. Ghinionul lui în viață era că avusese parte numai de ăștia. Ca un făcut, nu-i putea ocoli, trebuia să coexiste cu ei, de parcă împlinea cine știe ce blestem.

Avusese câteva reacții nervoase, exagerate și i s-a dus buhul. Damblaua asta a ipocriților era, de fiecare dată, generată sau potențată de alte defecte: erau și mincinoși sau parveniți, ori proști și îngâmfați. Răbda cât răbda, după care exploda. Îi spunea fiecăruia în față ce părere avea despre el, iar caracterizările nu erau deosebit de drăguțe.

Nu bănuia ce furtună iscase, dar începuse să simtă izolarea, răceala, ușile închise. Când își dăduse seama ce conjurație a tăcerii se urzise în preajma lui era deja prea târziu. Nu bănuise că unul dintre efectele ipocriziei, mai ales asupra celor simpli cu duhul, era proiectarea imaginii false până la confuzia cu percepția realității. Pe scurt, toată lumea îl credea nebun.

Trecuseră luni bune până să ajungă la un liman. Învățase să devină indiferent, chiar insensibil și considera că ăsta este un lucru bun.

Se bucura că ieșise din vârtejul psihic care aproape că îl trăsese la fund și era gata pentru un nou început. Îi iertase pe toți, adică îi erau indiferenți, de parcă rolul lor se oprise brusc, simultan și definitiv.

Pășea fără grabă, pe marginea șoselei de unde orașul se vedea în amurg, scăldat în raze fierbinți. Sirenele ambulanțelor și ale pompierilor sfâșiau văzduhul serii, întretăiate de bubuiturile exploziilor care, parcă, nu mai conteneau.

Cununia civililor

„- Alo, domnu’, hai încoa’ oleacă.

- Ce doriți?

- Domle’, nu vrei să fii socru mic?

- Cum să fiu? Nici n-am fată de măritat. N-am fată deloc.

- N-ai nevoie, stai numai în poză. Se plătește.

- Ce vrei de la mine, omule?

- Hai să-ți explic. Eu sunt organizator de cununii. Cum sunt organizatorii de nunți, eu sunt organizator de cununii. Adică mă ocup de fotograf, de șampanie, pișcoturi, flori, Mulți Ani Trăiască, porumbei... Uite aici cartea mea de vizită: Calistrat Dădârlat, președinte-director general A.F. Calistrat Cartofasol. Apropo, dacă vrei un cartof, o fasolă, am 10 hectare la Buhăeni.

- Ce treabă are asta cu mine?

- Acuma-ți explic. Vezi că unii dintre tinereii ăștia-s cam năcăjiți de-acasă. Au niște neamuri de zici că n-au terminat de ieșit din maimuță. Nu e vina lor, dar nu dă bine la poza de căsătorie să se vadă pociții ăia știrbi, îmbrăcați ca la iarmarocul din ’65. Așa că mă ocup eu: le aduc neamuri care nu-i fac de rușine. Uite mata ești prezentabil, voinic, bați suta de kile, ai? Ai fi bun de naș, da’ azi îmi trebuie socru mic. Ăla care-l aveam eu are o problemă.

- Stai oleacă, prietene. Dar nu se prinde lumea că-s falși?

- Chiar deloc, cred că-s neamurile lu’ ălalalt. Treaba mea e să aduc 20 de neamuri: socri, cumnați, nași, mătuși. Am și un negru, dacă se dorește. Toată lumea îl vrea. Ies niște poze frumoase, ceva deosebit.

- Și merge chestia asta?

- Ca focu’! Facem treaba asta de doi ani și suntem deja ca o familie. Știm fiecare ce avem de făcut și ne iese atmosferă de neuitat. Singurii care nu-s din familie sunt mirii, dar se bucură și ei pe lângă noi. Să-i vezi ce fericiți sunt, că ne purtăm cu ei mai frumos decât se poartă familiile lor. Asta le oferim: o familie! Știi ce merge iar bine? Înmormântările! Sunt unii care au fost așa de afurisiți în viața lor, că nu vine nimeni să-i petreacă la groapă. Copiii lor nu mai pot de rușine, săracii. Și atunci îl caută pe Calistrat. Le aduc tot ce trebuie: văduve, nepoți, colegi de servici, parlamentari, tot ce vor ei. Am două bocitoare, care merg pe bază de rachiu, prunăresele, urlă alea de învie mortul. N-a avut ăla parte de atâta considerație nici când s-a însurat. Hai mergi? Că începem în 10 minute.

- Da’ ce s-a întâmplat cu socrul mic?

- Aia a fost o chestie amuzantă. Pentru noi, pentru el, nu. A dat nevastă-sa, Panseluca, peste niște poze în care era socru mic. Că aia nu face nimic în casă, numai stă pe feisbuc. Și l-a luat în primire: „Ce căutai mă acolo? Cine e haimanaua aia cu care te țineai de mână? Îți plac roșcatele cu țâțe mari, ai?“ Poc! Poc! „Mie nu mi-ai zis că ai nevastă și fată de măritat!“ Trosc! Pleosc! „Duci viață dublă, ai?“ I-a dat omor dublu. Abia marți iese din spital, așa că azi am nevoie de tine. 50 lei, un pahar de șampanie și patru pișcoturi.

- Bine, să zicem că vin, dar cu cine cunun? Cine e soacra mică?

- Cum, cine? Roșcata cu țâțe mari, nevastă-mea!“

Fragment din romanul autobiografic: „Cum a ajuns Costică fată mare“

Reforma PSD - totală și imediată!

Căderea guvernului nu este numai vina Vioricăi Dăncilă, ci este dezastrul provocat de întreaga conducere a PSD. De aia trebuie să plătească toți!

Căderea guvernului este cel de-al treilea eșec major într-un an de zile, după referendumul pentru familie și europarlamentare. Aceste bătălii s-au pierdut fără să se fi făcut nicio analiză serioasă, fără a fi consultat partidul (membrii, nu cei aflați în scaune înalte) și fără a fi asumată, curajos și corect, răspunderea pentru declinul PSD.
Nici după rezultatul de la europarlamentare capii partidului nu au înțeles că electoratul nu e prost. Semnalele au fost evidente și au criticat ermetizarea deciziei politice (la toate nivelurile), brejnevismul organizațional și complicitățile transpartinice în scop mercantil.
Urmează încă trei bătălii importante, pe parcursul unui singur an și nu mai e timp pentru oprirea declinului. Fără reformarea partidului pe baze corecte și promovarea liderilor reali, autentici și eficienți, vom asista la dezintegrarea partidului și sacrificarea tuturor românilor care așteaptă sprijin de la PSD.
Chiar dacă e campanie pentru prezidențiale (personal, nu cred că PSD are mare lucru de câștigat, locul 2 nu se premiază), reorganizarea PSD trebuie demarată, la toate nivelurile și la toate structurile, astfel încât acest partid să fie cu adevărat reprezentativ. Nu este posibil ca proprii demnitari să vândă partidul, ca niște bișnițari, și să nu pățească nimic. Nu este posibil ca liderul organizației de tineret să trădeze ca un șmenar mărunt, fără să fie demiși toți cei care i-au acordat sprijin politic.

Critica este inutilă, atât timp cât nu există și propuneri de soluții. Le formulez public, pentru a fi analizate și completate, convins fiind că nu se mai poate fără măsuri capitale. Mi-aș fi exprimat punctul de vedere la partid (sunt membru din anul 2000), dacă ar fi existat interesul de a se mai discuta și cu membrii despre situația politică.
Prin urmare, iată ce propun:
- demiterea tuturor liderilor de organizații și numirea interimarilor până la organizarea conferințelor de analiză și alegeri;
- reorganizarea structurilor pe baze statutare, cu analiza severă a tuturor candidaților și excluderea tuturor încercărilor de manipulare a alegerilor interne;
- instituirea, în Statut, a prevederii obligatorii ca toți demnitarii susținuți sau aleși pe liste de partid, dar care au trădat partidul, să nu mai poată fi primiți în PSD;
- restricții la accederea în funcții de conducere la nivelul partidului sau la nominalizarea pentru funcții alese (președinte, parlament, primar, consilier local) pentru cei care dețin mari averi și firme cu mulți angajați. Bogatul nu crede săracului, iar stânga ține cu săracii.
- demararea inițiativei legislative prin care parlamentarii, la fel cu aleșii locali, să-și piardă mandatele în momentul în care aleg să se înscrie în alt partid. Fiind aleși pe liste de partid, datorează funcția partidului, nefiind monedă de schimb pentru interese personale.
Știu că politica are contorsiuni imorale și nu-mi fac iluzii în ce privește buna-credință a politicienilor de meserie, dar avem tot dreptul să le cerem să ne respecte și să lucreze în interesul nostru.