joi, 24 decembrie 2009
vineri, 18 decembrie 2009
Istrate – preşedinte la PSD?
Nea Mardare bate la fund mulţi analişti politici şi politologi. De fapt, nici nu ştie ce-s ăia şi, dacă ar vedea vreunul în faţă, nici nu l-ar recunoaşte. Asta, dintr-un motiv foarte simplu: nea Mardare îşi face propriile opinii fără să se uite în gura celor care disecă politica şi-o împart pe categorii, gesturi şi atitudini. El nu se uită la dezbteri, iar la ştiri e atent doar la accidente, can-can şi sport.
Cu toate acestea, e la curent cu tot ce se întâmplă pe marea scenă naţională şi îi ştie cam pe toţi, fie ei politicieni, fotbalişti, cântăreţe sau interlopi. Pe toţi îi ştie. Ştie ce fac şi cu cine, ştie ce au de gând să facă şi, mai ales, cu ce scopuri au.
Când mă vede că mă întorc de la serviciu (mă vede tot timpul, că postul lui de observaţie e pe treptele scării), mă informează: „Ai văzut ce a slăbit Andreea Bănică?” sau „Băsescu o să dea afară PSD-ul din guvern până în octombrie.” Până acum vreo lună nu l-am băgat în seamă, cum nu bagi în seamă un câine blând aflat la peste 50 de metri. Într-o zi, cam înainte de turul 1, îmi spune că bătălia se va da între Băsescu şi Geoană, deşi Antonescu va face o mare surpriză. Îi zic că asta ştie toată lumea, dar el îmi răspunde că Geoană şi Antonescu se vor alia pentru turul 2. Zic: „Să fie cu noroc!” şi rămâne să constat că are dreptate.
Înainte de turul 2 cu o zi-două, îmi spune: „Băsescu iese preşedinte”. „Ei, aş”, mă fac eu neîncrezător. „Ai să vezi” face el sigur de el. „A dat un pumn în barbă unui copil, alţii fac puşcărie pentru asta. Poporul va sancţiona...” „Stai liniştit, băiatul era cam golănaş. La ăştia chiar e sănătos să le mai dai câte-o scatoalcă” mimează el gestul cu aerul unuia care nu scapă nicio ocazie să mai predea puţină educaţie copiilor cartierului. „Da’ atunci de unde ştii?”, fac eu arţăgos. „A fost aseară la OTV”. „Şi?”, întreb eu nedumerit. „A dat premiu o maşină, şi-a luat şi el o sticlă de vin. Toţi l-au apreciat.”
Pe limbă îmi stau câteva cuvinte care să-l trimită la locul lui. Norocul meu că mă abţin. Lunea următoare aveam să aflu că a avut dreptate.
De curând iar nu-mi dă pace: „Vă trebuie alt şef la partid!”. Îl rog să nu se mai amestece, că astea sunt treburi de oameni mari. Îmi zice: „Ştii ce, vorbesc despre ce vreau eu, că n-am murit degeaba în decembrie ’89.” Bănuiesc că asta tot de la televizor i se trage. Mai calm, îl iau deoparte: „Şi cam care zici că ar fi bun pentru treaba asta?”. „Nu ştiu, asta e treaba voastră să hotărâţi. Da’ eu pot să-ţi spun cum trebuie să fie ca să ştii unde să cauţi.”
Pe scurt îmi prezintă o listă de însuşiri pe care mi le argumentează apăsat, cu exemple din lumea lui apropiată. „Trebuie să fie unul băţos, să se teamă ăilalţi de el. Când zice el ceva să rămână hotărât. Trebuie să-l ajute şi faţa. Să aibă mutră de om înfipt. Eu am fost şofer de director pe vremea înainte şi ştiu cum se conduce. Când dă cu unul de pământ să nu se mai scoale ăla de jos. Asta de faţă cu toţi ca să fie de exemplu. De aia îl trântea Băsescu pe Tăriceanu, că ştia că ăla nu comentează. Dacă nu comenta el, nu comentau nici ailalţi. Acuma, nici prea dur nu e bine. Din când în când trebuie să-i mai sune pe ăia de sub el, să le mai zică un „La mulţi ani” de ziua lor, să creadă ăia că-i iubeşte şi să se laude la alţii.”
Mă întreb dacă a ochit pe cineva în partid aşa şi încearcă să-mi sugereze un nume. Zice: „Da’ tre’ să fie şi distractiv, aşa la petreceri. Să bea un pahar, să danseze doamnele, să mai spună un banc. Apropo, vrei să-ţi zic un banc cu Geoană?”. Îl refuz politicos şi încerc să limitez expunerea. Nu merge, că nea Mardare a ajuns într-un punct cheie: „Vă trebuie unul ca Istrate.”
Cine e Istrate? Nea Mardare şi alţi câţiva de teapa lui şi-au constituit o gaşcă de dimensiuni respectabile, pe care o întreţin cu tot felul de acţiuni: ei hotărăsc când se taie iarba, unde se pun pubelele, cine e cel mai bun la table, cine are voie să pună afişe electorale şi aşa mai departe. Că are sau nu treburi importante de făcut, gaşca se reuneşte aproape fără excepţie la o crâşmă de cartier, unde au loc dezbaterile. La cât sunt de năvalnici (nea Mardare urcă în spate aproape 70 de anişori, da’ nu se dă deoparte), nu pot rămâne împreună fără un şef zdravăn. Acesta e Istrate. El le dă ora de adunare, el hotărăşte când vine următorul rând de şpriţuri, el le împarte pijamalele şi tot el îi mai altoieşte pe cei certaţi cu disciplina grupului.
„Ca să-l baţi pe Băsescu, trebuie să fii la fel ca el, da’ de două ori mai rău. Când te face el corupt tu trebe să-l faci bandit. Când zice el că eşti comunist, tu trebe să-l faci de-a dreptul nazist. Când propune el două dame pentru funcţii de ministru, tu vei propune patru ministre: Nikita, Eva Kent, Sexy Brăileanca şi eleva-porno. Îţi dai seama câtă treabă dai presei? Şi neapărat, în fiecare seară, la Dan Diaconescu. Să vorbească cu poporul, cu maneliştii”. „ Bun, da’ criza?” – „Dă-o naibii de criză, cine mai are nevoie de ea? Istrate, preşedinte!”
Cu toate acestea, e la curent cu tot ce se întâmplă pe marea scenă naţională şi îi ştie cam pe toţi, fie ei politicieni, fotbalişti, cântăreţe sau interlopi. Pe toţi îi ştie. Ştie ce fac şi cu cine, ştie ce au de gând să facă şi, mai ales, cu ce scopuri au.
Când mă vede că mă întorc de la serviciu (mă vede tot timpul, că postul lui de observaţie e pe treptele scării), mă informează: „Ai văzut ce a slăbit Andreea Bănică?” sau „Băsescu o să dea afară PSD-ul din guvern până în octombrie.” Până acum vreo lună nu l-am băgat în seamă, cum nu bagi în seamă un câine blând aflat la peste 50 de metri. Într-o zi, cam înainte de turul 1, îmi spune că bătălia se va da între Băsescu şi Geoană, deşi Antonescu va face o mare surpriză. Îi zic că asta ştie toată lumea, dar el îmi răspunde că Geoană şi Antonescu se vor alia pentru turul 2. Zic: „Să fie cu noroc!” şi rămâne să constat că are dreptate.
Înainte de turul 2 cu o zi-două, îmi spune: „Băsescu iese preşedinte”. „Ei, aş”, mă fac eu neîncrezător. „Ai să vezi” face el sigur de el. „A dat un pumn în barbă unui copil, alţii fac puşcărie pentru asta. Poporul va sancţiona...” „Stai liniştit, băiatul era cam golănaş. La ăştia chiar e sănătos să le mai dai câte-o scatoalcă” mimează el gestul cu aerul unuia care nu scapă nicio ocazie să mai predea puţină educaţie copiilor cartierului. „Da’ atunci de unde ştii?”, fac eu arţăgos. „A fost aseară la OTV”. „Şi?”, întreb eu nedumerit. „A dat premiu o maşină, şi-a luat şi el o sticlă de vin. Toţi l-au apreciat.”
Pe limbă îmi stau câteva cuvinte care să-l trimită la locul lui. Norocul meu că mă abţin. Lunea următoare aveam să aflu că a avut dreptate.
De curând iar nu-mi dă pace: „Vă trebuie alt şef la partid!”. Îl rog să nu se mai amestece, că astea sunt treburi de oameni mari. Îmi zice: „Ştii ce, vorbesc despre ce vreau eu, că n-am murit degeaba în decembrie ’89.” Bănuiesc că asta tot de la televizor i se trage. Mai calm, îl iau deoparte: „Şi cam care zici că ar fi bun pentru treaba asta?”. „Nu ştiu, asta e treaba voastră să hotărâţi. Da’ eu pot să-ţi spun cum trebuie să fie ca să ştii unde să cauţi.”
Pe scurt îmi prezintă o listă de însuşiri pe care mi le argumentează apăsat, cu exemple din lumea lui apropiată. „Trebuie să fie unul băţos, să se teamă ăilalţi de el. Când zice el ceva să rămână hotărât. Trebuie să-l ajute şi faţa. Să aibă mutră de om înfipt. Eu am fost şofer de director pe vremea înainte şi ştiu cum se conduce. Când dă cu unul de pământ să nu se mai scoale ăla de jos. Asta de faţă cu toţi ca să fie de exemplu. De aia îl trântea Băsescu pe Tăriceanu, că ştia că ăla nu comentează. Dacă nu comenta el, nu comentau nici ailalţi. Acuma, nici prea dur nu e bine. Din când în când trebuie să-i mai sune pe ăia de sub el, să le mai zică un „La mulţi ani” de ziua lor, să creadă ăia că-i iubeşte şi să se laude la alţii.”
Mă întreb dacă a ochit pe cineva în partid aşa şi încearcă să-mi sugereze un nume. Zice: „Da’ tre’ să fie şi distractiv, aşa la petreceri. Să bea un pahar, să danseze doamnele, să mai spună un banc. Apropo, vrei să-ţi zic un banc cu Geoană?”. Îl refuz politicos şi încerc să limitez expunerea. Nu merge, că nea Mardare a ajuns într-un punct cheie: „Vă trebuie unul ca Istrate.”
Cine e Istrate? Nea Mardare şi alţi câţiva de teapa lui şi-au constituit o gaşcă de dimensiuni respectabile, pe care o întreţin cu tot felul de acţiuni: ei hotărăsc când se taie iarba, unde se pun pubelele, cine e cel mai bun la table, cine are voie să pună afişe electorale şi aşa mai departe. Că are sau nu treburi importante de făcut, gaşca se reuneşte aproape fără excepţie la o crâşmă de cartier, unde au loc dezbaterile. La cât sunt de năvalnici (nea Mardare urcă în spate aproape 70 de anişori, da’ nu se dă deoparte), nu pot rămâne împreună fără un şef zdravăn. Acesta e Istrate. El le dă ora de adunare, el hotărăşte când vine următorul rând de şpriţuri, el le împarte pijamalele şi tot el îi mai altoieşte pe cei certaţi cu disciplina grupului.
„Ca să-l baţi pe Băsescu, trebuie să fii la fel ca el, da’ de două ori mai rău. Când te face el corupt tu trebe să-l faci bandit. Când zice el că eşti comunist, tu trebe să-l faci de-a dreptul nazist. Când propune el două dame pentru funcţii de ministru, tu vei propune patru ministre: Nikita, Eva Kent, Sexy Brăileanca şi eleva-porno. Îţi dai seama câtă treabă dai presei? Şi neapărat, în fiecare seară, la Dan Diaconescu. Să vorbească cu poporul, cu maneliştii”. „ Bun, da’ criza?” – „Dă-o naibii de criză, cine mai are nevoie de ea? Istrate, preşedinte!”
joi, 10 decembrie 2009
De ce n-am semnat procesul verbal
Am înţeles că mulţi s-au întrebat de ce n-a semnat Tudor Tudose procesul verbal cu rezultatele alegerilor din judeţul Iaşi. Răspunsul e simplu: nu am avut convingerea că rezultatele obţinute la turul 2 sunt reale şi corecte.
Să mă explic:
1. Secţiile speciale. Mi s-a părut extrem de ciudat că alegătorii din secţiile speciale au votat într-o proporţie covârşitoare cu unul dintre candidaţi – Traian Băsescu. Media pe secţiile „normale” este echilibrată între candidaţi. Numai în secţiile speciale Băsescu obţine victorii categorice. E ca şi cum toţi cei aflaţi în altă localitate în ziua alegerilor se gândesc deodată ce ţară minunată, ce guvern minunat, ce trenuri minunate, ce şosele minunate, ce viaţă studenţească minunată dar, mai ales, ce preşedinte minunat avem. Pentru că altfel nu-mi explic o diferenţă categorică a opţiunilor pentru cei care au călătorit cu trenul/autobuzul/maşina/avionul în duminica votului sau au coborât din camera de cămin până la secţia de votare pentru a-şi exprima adeziunea. Sigur că susţinătorii PD-L vor veni cu argumente: aţi avut acces la CNP-urile votanţilor din secţiile speciale! Da, dar n-am avut acces la LISTELE PERMANENTE DE LA SECŢIA DE DOMICILIU! Cu ce să confrunt CNP-ul? Cum aflu că alegătorul n-a votat şi în secţia de domiciliu? Asta este o verificare pe care numai BEC sau Curtea Constituţională poate s-o facă, şi nu membrii partidelor care au fost în secţiile de votare.
2.Am informaţii despre cazuri în care cetăţeni imobilizaţi la pat, care nu s-au mişcat din casă de ani de zile şi n-au primit nici urna mobilă apar ca votanţi pe lista electorală. I-au descoperit vecinii, care le cunosc situaţia, dar au venit să ne sesizeze doar după ce au văzut la televizor că se pune problema fraudei. Altfel s-ar fi minunat şi acum de asemenea lucru ciudat.
3.Pe lângă cei aflaţi acasă, la pat, mai sunt şi cei internaţi în spitale care au dat buletinele unor persoane pe care le ştim că simpatizează PD, împreună cu declaraţii pe proprie răspundere că nu au mai votat în alta secţie. Li s-a promis că va veni urna mobilă. Au înghiţit perfuzii toată ziua de duminică trăgând cu ochiul la uşă să vadă dacă nu vine cumva urna mobilă, să voteze şi ei. N-au mai apucat să voteze. Sau au votat alţii în locul lor. Să mă explic: Pentru urna mobilă, bolnavii din spitale pot face cerere doar dacă spitalul este în raza secţiei de votare la care sunt arondaţi ca domiciliu. Caz foarte rar. Se face cerere la care se anexează documentele medicale, însă în niciun caz declaraţii pe proprie răspundere că nu au mai votat la altă secţie. Aceste declaraţii sunt cerute doare de secţiile speciale. CARE NU AU URNĂ MOBILĂ!
4.Sunt informat că într-o localitate din judeţ poliţiştii l-au prins pe un individ care avea asupra sa mai multe cărţi de identitate. Le-au confiscat şi n-am mai auzit nimic despre cazul ăsta. De ce ar umbla cineva cu mai multe cărţi de identitate în buzunar, în ziua votului? Erau cumva false? Avem o situaţie precum cei 400 de basarabeni care locuiau toţi într-o casă?
5.Reclamaţiile cu mită electorală de la Plugari şi din alte localităţi, pe care le-am adresat BEJ au fost urmate de autodenunţuri ale unor persoane care recunosc că au primit diferite bunuri cu însemnele PD-L: mantăi de ploaie etc. Au venit să se autodenunţe tot după ce au văzut la televizor suspiciunile de fraudă.
6.Prefectul a condus de o manieră cel puţin inexplicabilă activităţile electorale, printre lucrurile dubioase fiind: includerea pe lista cu persoane ce urmau a fi desemnate preşedinţi de secţii de votare a unor simpatizanţi PD-L. Deşi respectivii aveau pe casă ditamai bannerul cu Băsescu, sau existau documente că au reprezentat PD-L la alegeri, BEJ a hotărât cu majoritate că omul este apolitic şi poate conduce o secţie de votare. Asta ca să răspundem şi unor imbecilităţi portocalii după care eu aş fi maniput politic BEJ.
De asemenea, prefectul recunoaşte public faptul că a asistat la numărătoarea voturilor dintr-o secţie a comunei Bivolari în care, culmea, Băsescu a obţinut mai multe voturi decât Geoană. În acest caz legea este clară: la numărare participă numai membrii secţiei şi observatorii. Din câte ştiu prefectul nu este nici una nici alta, nici el nici persoana blondă care l-a însoţit. Cum e posibil să calce în asemenea hal prevederile legale şi, mai ales, cu ce scop? Prefectul nu are atribuţii în ce priveşte votarea şi numărarea, ci doar în asigurarea logisticii. Altfel spus este un fel de magazioner al alegerilor.
Iată, dar stimaţi analişti din media şi societatea civilă (voi reveni cu nişte puncte de vedere şi faţă de acest subiect) de ce n-am semnat procesul verbal. În afară de faptul că orice membru al biroului electoral exercită o funcţie ce implică autoritatea de stat şi răspunde pentru asta, conştiinţa mea a contabilizat mult prea multe nereguli şi semne de întrebare pentru a-şi asuma fără rezerve un rezultat electoral. Sper că instituţiile cu atribuţii în verificarea acestor situaţii vor lua măsurile necesare pentru clarificarea tuturor suspiciunilor.
P.S.1. Nu-mi dă pace o idee: dacă unii au avut cărţi de identitate false, în baza cărora au votat duminică şi le mai au în continuare înseamnă că pot face orice demersuri oficiale în numele celui căruia i-au substituit identitatea: credite pe sume mari, garanţii bancare, chiar şi vânzarea unor proprietăţi – apartamente, case, terenuri, maşini etc. Chiar n-aş vrea să văd un bătrân paralizat scos afară din casă pentru că unul i-a vândut averea pe baza unui buletin fals.
P.S.2. Cărţile de identitate sunt emise de unităţi specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Care minister nu are ministru. În schimb este foarte ospitalier cu vreo patru „grei” din PD-L care l-au vizitat imediat după alegeri, pentru o „gustare mică de tot”. Oare n-oi fi votat şi eu prin vreo secţie specială?
Să mă explic:
1. Secţiile speciale. Mi s-a părut extrem de ciudat că alegătorii din secţiile speciale au votat într-o proporţie covârşitoare cu unul dintre candidaţi – Traian Băsescu. Media pe secţiile „normale” este echilibrată între candidaţi. Numai în secţiile speciale Băsescu obţine victorii categorice. E ca şi cum toţi cei aflaţi în altă localitate în ziua alegerilor se gândesc deodată ce ţară minunată, ce guvern minunat, ce trenuri minunate, ce şosele minunate, ce viaţă studenţească minunată dar, mai ales, ce preşedinte minunat avem. Pentru că altfel nu-mi explic o diferenţă categorică a opţiunilor pentru cei care au călătorit cu trenul/autobuzul/maşina/avionul în duminica votului sau au coborât din camera de cămin până la secţia de votare pentru a-şi exprima adeziunea. Sigur că susţinătorii PD-L vor veni cu argumente: aţi avut acces la CNP-urile votanţilor din secţiile speciale! Da, dar n-am avut acces la LISTELE PERMANENTE DE LA SECŢIA DE DOMICILIU! Cu ce să confrunt CNP-ul? Cum aflu că alegătorul n-a votat şi în secţia de domiciliu? Asta este o verificare pe care numai BEC sau Curtea Constituţională poate s-o facă, şi nu membrii partidelor care au fost în secţiile de votare.
2.Am informaţii despre cazuri în care cetăţeni imobilizaţi la pat, care nu s-au mişcat din casă de ani de zile şi n-au primit nici urna mobilă apar ca votanţi pe lista electorală. I-au descoperit vecinii, care le cunosc situaţia, dar au venit să ne sesizeze doar după ce au văzut la televizor că se pune problema fraudei. Altfel s-ar fi minunat şi acum de asemenea lucru ciudat.
3.Pe lângă cei aflaţi acasă, la pat, mai sunt şi cei internaţi în spitale care au dat buletinele unor persoane pe care le ştim că simpatizează PD, împreună cu declaraţii pe proprie răspundere că nu au mai votat în alta secţie. Li s-a promis că va veni urna mobilă. Au înghiţit perfuzii toată ziua de duminică trăgând cu ochiul la uşă să vadă dacă nu vine cumva urna mobilă, să voteze şi ei. N-au mai apucat să voteze. Sau au votat alţii în locul lor. Să mă explic: Pentru urna mobilă, bolnavii din spitale pot face cerere doar dacă spitalul este în raza secţiei de votare la care sunt arondaţi ca domiciliu. Caz foarte rar. Se face cerere la care se anexează documentele medicale, însă în niciun caz declaraţii pe proprie răspundere că nu au mai votat la altă secţie. Aceste declaraţii sunt cerute doare de secţiile speciale. CARE NU AU URNĂ MOBILĂ!
4.Sunt informat că într-o localitate din judeţ poliţiştii l-au prins pe un individ care avea asupra sa mai multe cărţi de identitate. Le-au confiscat şi n-am mai auzit nimic despre cazul ăsta. De ce ar umbla cineva cu mai multe cărţi de identitate în buzunar, în ziua votului? Erau cumva false? Avem o situaţie precum cei 400 de basarabeni care locuiau toţi într-o casă?
5.Reclamaţiile cu mită electorală de la Plugari şi din alte localităţi, pe care le-am adresat BEJ au fost urmate de autodenunţuri ale unor persoane care recunosc că au primit diferite bunuri cu însemnele PD-L: mantăi de ploaie etc. Au venit să se autodenunţe tot după ce au văzut la televizor suspiciunile de fraudă.
6.Prefectul a condus de o manieră cel puţin inexplicabilă activităţile electorale, printre lucrurile dubioase fiind: includerea pe lista cu persoane ce urmau a fi desemnate preşedinţi de secţii de votare a unor simpatizanţi PD-L. Deşi respectivii aveau pe casă ditamai bannerul cu Băsescu, sau existau documente că au reprezentat PD-L la alegeri, BEJ a hotărât cu majoritate că omul este apolitic şi poate conduce o secţie de votare. Asta ca să răspundem şi unor imbecilităţi portocalii după care eu aş fi maniput politic BEJ.
De asemenea, prefectul recunoaşte public faptul că a asistat la numărătoarea voturilor dintr-o secţie a comunei Bivolari în care, culmea, Băsescu a obţinut mai multe voturi decât Geoană. În acest caz legea este clară: la numărare participă numai membrii secţiei şi observatorii. Din câte ştiu prefectul nu este nici una nici alta, nici el nici persoana blondă care l-a însoţit. Cum e posibil să calce în asemenea hal prevederile legale şi, mai ales, cu ce scop? Prefectul nu are atribuţii în ce priveşte votarea şi numărarea, ci doar în asigurarea logisticii. Altfel spus este un fel de magazioner al alegerilor.
Iată, dar stimaţi analişti din media şi societatea civilă (voi reveni cu nişte puncte de vedere şi faţă de acest subiect) de ce n-am semnat procesul verbal. În afară de faptul că orice membru al biroului electoral exercită o funcţie ce implică autoritatea de stat şi răspunde pentru asta, conştiinţa mea a contabilizat mult prea multe nereguli şi semne de întrebare pentru a-şi asuma fără rezerve un rezultat electoral. Sper că instituţiile cu atribuţii în verificarea acestor situaţii vor lua măsurile necesare pentru clarificarea tuturor suspiciunilor.
P.S.1. Nu-mi dă pace o idee: dacă unii au avut cărţi de identitate false, în baza cărora au votat duminică şi le mai au în continuare înseamnă că pot face orice demersuri oficiale în numele celui căruia i-au substituit identitatea: credite pe sume mari, garanţii bancare, chiar şi vânzarea unor proprietăţi – apartamente, case, terenuri, maşini etc. Chiar n-aş vrea să văd un bătrân paralizat scos afară din casă pentru că unul i-a vândut averea pe baza unui buletin fals.
P.S.2. Cărţile de identitate sunt emise de unităţi specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Care minister nu are ministru. În schimb este foarte ospitalier cu vreo patru „grei” din PD-L care l-au vizitat imediat după alegeri, pentru o „gustare mică de tot”. Oare n-oi fi votat şi eu prin vreo secţie specială?
vineri, 4 decembrie 2009
Trebuia să avem lovitură de stat săptămâna aceasta?
Scandal in MAI: a cazut capul sefului de la Ordine Publica
O informație de ultimă oră ne-a parvenit puțin înaintea miezului nopții de marți spre miercuri: la Ministerul Administrației și Internelor a avut loc, aseară, o ședință extrem de tensionată la nivelul conducerii.
Din cîte se vehiculează, astăzi ar urma să cadă capul chestorului Doru Dumitrescu, secretar de stat și adjunct al lui Dan Fătuloiu la conducerea Departamentului de Ordine și Siguranță Publică din minister, la pachet cu mai mulți șefi din teritoriu ai aceluiași departament. Fătuloiu a fost numit la conducerea departamentului amintit de către Vasile Blaga, al cărui om de încredere este, în octombrie, după debarcarea lui Dan Nica de la șefia MAI, o decizie controversată în condițiile în care Fătuloiu a fost artizan al celebrei afaceri ”Loganuri de 70.000 de euro”, atît de criticată de PDL. Fătuloiu și Doru Dumitrescu, (numit în funcție tot în octombrie), au fost implicați, cu patru ani în urmă, în anchetarea soldată cu o mușamalizare, spun unii, a accidentului de vînătoare în care a fost implicat fratele lui Adriean Videanu, bănuit a se fi aflat la braconaj în acel moment. Numai că demiterea lui Dumitrescu, dacă informația se va confirma, pare să aibă legătură cu evenimente mult mai actuale, respectiv protestele de stradă care au avut loc ieri, în mai multe orașe ale țării.
UPDATE: Traian Basescu a semnat decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului de poliţie Doru Dumitrescu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor. La o luna dupa de a fost adus, "de proaspat", in minister, Dumitrescu a fost trimis la pensie, si inca in timp ce se afla in concediu, impotriva vointei sale, dupa cum a declarat la Antena 3. Oare ce ordine o fi refuzat sa indeplineasca de i-a suparat atit de tare pe Blaga & comp? O spune chiar Dumitrescu, tot la TV: "Miza este aceea că nu răspunzi comenzilor. ..Deci, sperau că pot să organizez alegeri în felul lor".
# Autor: inpolitics
O informație de ultimă oră ne-a parvenit puțin înaintea miezului nopții de marți spre miercuri: la Ministerul Administrației și Internelor a avut loc, aseară, o ședință extrem de tensionată la nivelul conducerii.
Din cîte se vehiculează, astăzi ar urma să cadă capul chestorului Doru Dumitrescu, secretar de stat și adjunct al lui Dan Fătuloiu la conducerea Departamentului de Ordine și Siguranță Publică din minister, la pachet cu mai mulți șefi din teritoriu ai aceluiași departament. Fătuloiu a fost numit la conducerea departamentului amintit de către Vasile Blaga, al cărui om de încredere este, în octombrie, după debarcarea lui Dan Nica de la șefia MAI, o decizie controversată în condițiile în care Fătuloiu a fost artizan al celebrei afaceri ”Loganuri de 70.000 de euro”, atît de criticată de PDL. Fătuloiu și Doru Dumitrescu, (numit în funcție tot în octombrie), au fost implicați, cu patru ani în urmă, în anchetarea soldată cu o mușamalizare, spun unii, a accidentului de vînătoare în care a fost implicat fratele lui Adriean Videanu, bănuit a se fi aflat la braconaj în acel moment. Numai că demiterea lui Dumitrescu, dacă informația se va confirma, pare să aibă legătură cu evenimente mult mai actuale, respectiv protestele de stradă care au avut loc ieri, în mai multe orașe ale țării.
UPDATE: Traian Basescu a semnat decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului de poliţie Doru Dumitrescu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor. La o luna dupa de a fost adus, "de proaspat", in minister, Dumitrescu a fost trimis la pensie, si inca in timp ce se afla in concediu, impotriva vointei sale, dupa cum a declarat la Antena 3. Oare ce ordine o fi refuzat sa indeplineasca de i-a suparat atit de tare pe Blaga & comp? O spune chiar Dumitrescu, tot la TV: "Miza este aceea că nu răspunzi comenzilor. ..Deci, sperau că pot să organizez alegeri în felul lor".
# Autor: inpolitics
marți, 1 decembrie 2009
joi, 26 noiembrie 2009
Noi teme de referendum
1. Sunteți de acord ca președintele să nu bea alcool în timpul programului? DA/NU
2. Sunteți de acord ca președintele să nu facă sex cu membrii guvernului? DA/NU
3. Sunteți de acord ca președintele să nu dea pumni în gură copiilor? DA/NU?
2. Sunteți de acord ca președintele să nu facă sex cu membrii guvernului? DA/NU
3. Sunteți de acord ca președintele să nu dea pumni în gură copiilor? DA/NU?
miercuri, 25 noiembrie 2009
Alegeri 2009. Ce a fost bine, ce a fost rău
Ce a fost bine
Mai puţine voturi anulate şi contestate (chiar deloc). Asta înseamnă că, în ciuda participării masive (sincer mă îndoiam că vor veni atât de mulţi), alegătorii ştiau foarte bine pentru ce au venit la vot.
Asta înseamnă responsabilitate, care (la vreme de criză) e foarte sănătoasă.
Referendumul a fost o idee bună. A scos din case nemulţumiţii de politică, iar aceştia i-au votat şi pe Geoană şi Antonescu, ca să arate iniţiatorului că una din bolile clasei politice este şi demagogia.
Reacţie rapidă a BEJ pentru toate neregulile: ştampile dispărute, scandaluri pe la secţii, preşedinţi fără capacitate deplină de exerciţiu (ca să fiu exagerat de politicos). Asta a făcut ca judeţul Iaşi să nu aibă evenimente negative prea mari în presă (cu regretele de rigoare pentru cei care au stat la pândă degeaba). Un deputat negru de supărare a emis judecăţi de valoare asupra BEJ. Răspunsul cvasi-unanim a fost: e politic, nu-l băgăm în seamă. Dacă ne critica un profesionist în alegeri mai înţelegeam.
Ce a fost rău
Preşedinţi şi locţiitori adunaţi cu furca pe listă de către Prefectură, cu ignorarea crasă a propunerilor de funcţionari propuşi de primăriile din judeţ. Am aflat de ce s-a întâmplat asta după ce Marian Grigoraş (reprezentantul PNL în BEJ) mi-a arătat că mulţi se regăseau şi pe listele PD-L. După care au început să curgă contestaţiile din toate părţile, pentru că mulţi erau cunoscuţi că desfăşurau activitate politică în favoarea PD-L. Unul de pe la Ipatele avea banner mare pe casă cu Băsescu. Legea zice că poate fi dat la o parte doar dacă e membru de partid. Ca să se facă proba s-a cerut de la PD-L informaţia oficială dacă respectivii sunt sau nu membri de partid. Răspunsul? Surpriză: Nu sunt! Ar fi fost din cale-afară de cretini să recunoască, oficial, că ăia erau din PD-L. Aşa că mulţi au rămas în funcţii. S-a văzut cât de competenţi sunt când au făcut procesele verbale de numărare. N-am crezut că aritmetica de clasa a treia e o treabă aşa de grea. Vorba lui Vanghelie: „Nici să fure nu ştiu!”
Alta: ne-a sabotat Prefectura cum a vrut. Nici azi n-am primit copiatorul pe care l-am cerut direct şi personal prefectului. Cum îşi poate închipui cineva că un birou electoral judeţean poate funcţiona fără copiator, în condiţiile în care se gestionează activitatea a peste 800 de secţii de votare? Răspunsul oscilează între incompetenţă şi rea-voinţă deliberată.
Lipsă de cunoştinţe privind aspectele legale ale alegerilor, chiar şi la cei care ar trebui să le urmărească din partea societăţii civile. Cum e posibil să analizezi respectarea legii atunci când n-ai citit legea măcar o dată? M-am contrat cu o pupăză de la Asociaţia Pupezelor Democrate pe tema prezenţei observatorilor în sala unde se ţin şedinţele BEJ. Observatorii interni (adică reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi ai mass-media) au acces numai în secţiile de votare, pe scăunelele pe care îi pune preşedintele secţiei. Stau acolo fără să deranjeze activitatea biroului, iar dacă au ceva de semnalat se adresează, în scris, preşedintelui de secţie. Aşa scrie în lege. La BEJ trebuie să stea într-un spaţiu separat pus la dispoziţie de Prefectură. Asta pentru că deliberările autorităţilor (cum e BEJ) NU SUNT PUBLICE! Cum ar fi să ne desfăşurăm activitatea cu 30-40 de cetăţeni de la diferite ziare şi televiziuni, organizaţii şi asociaţii, în timp ce ne sună peste 800 de secţii, ne sesizează nouă partide şi ne cer sfatul nu mai ştiu câte instituţii: STS, Poliţie, primării, diverşi cetăţeni care au chef să voteze la gară fix între 8 şi 9 seara? Aşa că am apărut în presă drept marele duşman al democraţiei şi al societăţii civile. Culmea e că nici şefii pupezei înţepate nu s-au sinchisit să citească legea şi au aruncat un comunicat de mai mare ruşinea.
Azi am mai auzit una: cică nişte oficiali de prin Prefectură, care se plimbau în noaptea alegerilor printre oamenii de la secţie şi sacii cu dosare ca nişte curcani constipaţi au avut la un moment dat o problemă: de ce beau cafea oamenii de la statistică implicaţi în validarea rezultatelor, Asta după 1 noaptea. Cât de tâmpit poate fi un asemenea om?
Au fost mai multe, dar la câte ore de nesomn am adunat numai astea îmi vin în memorie. Cum îmi aduc aminte vă mai zic.
Mai puţine voturi anulate şi contestate (chiar deloc). Asta înseamnă că, în ciuda participării masive (sincer mă îndoiam că vor veni atât de mulţi), alegătorii ştiau foarte bine pentru ce au venit la vot.
Asta înseamnă responsabilitate, care (la vreme de criză) e foarte sănătoasă.
Referendumul a fost o idee bună. A scos din case nemulţumiţii de politică, iar aceştia i-au votat şi pe Geoană şi Antonescu, ca să arate iniţiatorului că una din bolile clasei politice este şi demagogia.
Reacţie rapidă a BEJ pentru toate neregulile: ştampile dispărute, scandaluri pe la secţii, preşedinţi fără capacitate deplină de exerciţiu (ca să fiu exagerat de politicos). Asta a făcut ca judeţul Iaşi să nu aibă evenimente negative prea mari în presă (cu regretele de rigoare pentru cei care au stat la pândă degeaba). Un deputat negru de supărare a emis judecăţi de valoare asupra BEJ. Răspunsul cvasi-unanim a fost: e politic, nu-l băgăm în seamă. Dacă ne critica un profesionist în alegeri mai înţelegeam.
Ce a fost rău
Preşedinţi şi locţiitori adunaţi cu furca pe listă de către Prefectură, cu ignorarea crasă a propunerilor de funcţionari propuşi de primăriile din judeţ. Am aflat de ce s-a întâmplat asta după ce Marian Grigoraş (reprezentantul PNL în BEJ) mi-a arătat că mulţi se regăseau şi pe listele PD-L. După care au început să curgă contestaţiile din toate părţile, pentru că mulţi erau cunoscuţi că desfăşurau activitate politică în favoarea PD-L. Unul de pe la Ipatele avea banner mare pe casă cu Băsescu. Legea zice că poate fi dat la o parte doar dacă e membru de partid. Ca să se facă proba s-a cerut de la PD-L informaţia oficială dacă respectivii sunt sau nu membri de partid. Răspunsul? Surpriză: Nu sunt! Ar fi fost din cale-afară de cretini să recunoască, oficial, că ăia erau din PD-L. Aşa că mulţi au rămas în funcţii. S-a văzut cât de competenţi sunt când au făcut procesele verbale de numărare. N-am crezut că aritmetica de clasa a treia e o treabă aşa de grea. Vorba lui Vanghelie: „Nici să fure nu ştiu!”
Alta: ne-a sabotat Prefectura cum a vrut. Nici azi n-am primit copiatorul pe care l-am cerut direct şi personal prefectului. Cum îşi poate închipui cineva că un birou electoral judeţean poate funcţiona fără copiator, în condiţiile în care se gestionează activitatea a peste 800 de secţii de votare? Răspunsul oscilează între incompetenţă şi rea-voinţă deliberată.
Lipsă de cunoştinţe privind aspectele legale ale alegerilor, chiar şi la cei care ar trebui să le urmărească din partea societăţii civile. Cum e posibil să analizezi respectarea legii atunci când n-ai citit legea măcar o dată? M-am contrat cu o pupăză de la Asociaţia Pupezelor Democrate pe tema prezenţei observatorilor în sala unde se ţin şedinţele BEJ. Observatorii interni (adică reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi ai mass-media) au acces numai în secţiile de votare, pe scăunelele pe care îi pune preşedintele secţiei. Stau acolo fără să deranjeze activitatea biroului, iar dacă au ceva de semnalat se adresează, în scris, preşedintelui de secţie. Aşa scrie în lege. La BEJ trebuie să stea într-un spaţiu separat pus la dispoziţie de Prefectură. Asta pentru că deliberările autorităţilor (cum e BEJ) NU SUNT PUBLICE! Cum ar fi să ne desfăşurăm activitatea cu 30-40 de cetăţeni de la diferite ziare şi televiziuni, organizaţii şi asociaţii, în timp ce ne sună peste 800 de secţii, ne sesizează nouă partide şi ne cer sfatul nu mai ştiu câte instituţii: STS, Poliţie, primării, diverşi cetăţeni care au chef să voteze la gară fix între 8 şi 9 seara? Aşa că am apărut în presă drept marele duşman al democraţiei şi al societăţii civile. Culmea e că nici şefii pupezei înţepate nu s-au sinchisit să citească legea şi au aruncat un comunicat de mai mare ruşinea.
Azi am mai auzit una: cică nişte oficiali de prin Prefectură, care se plimbau în noaptea alegerilor printre oamenii de la secţie şi sacii cu dosare ca nişte curcani constipaţi au avut la un moment dat o problemă: de ce beau cafea oamenii de la statistică implicaţi în validarea rezultatelor, Asta după 1 noaptea. Cât de tâmpit poate fi un asemenea om?
Au fost mai multe, dar la câte ore de nesomn am adunat numai astea îmi vin în memorie. Cum îmi aduc aminte vă mai zic.
vineri, 20 noiembrie 2009
Cum votăm ca să ne fie bine
Putem opta pentru unul dintre tipurile de scrutin sau pentru amândouă. Nu suntem obligaţi să votăm la amândouă, cum am mai auzit în ultimele zile. Ce se petrece în secţiile de votare, urmăriţi mai jos:
marți, 10 noiembrie 2009
Pamfletul parodiei
Moto: „Când te afli în vârful cireșului și n-ai chiloți pe tine, nu-i înjura pe ăia de jos.” (anonim popular)
De ce a simțit Băsescu nevoia să-și ia genunchi în gură de la Badea? Sau credea că astfel o să-l invingă? Cred că confecționerii de imagine ai portocalei traversează o mare criză de imaginație. Dacă nu cumva au început să treacă pe la casieriile mogulilor.
Întrebările lui Badea rămân și, din păcate, sunt foarte reale. Cât timp perdelele de fum ale lui Băsescu vor mai ascunde fuga de răspunsuri?
vineri, 6 noiembrie 2009
Agrement periculos pe Aeroportul Iași
N-am înțeles niciodată gustul pentru pericol și teroare al occidentalului care intră într-un parc de distracții. Îl vezi, politicos, oarecum reținut, nerăbdător totuși, să se împărtășească cu adrenalină din bolizii de la înălțimile amețitoare ale montaigne-russe, turnurile care te lasă să cazi în gol, trambulinele înalte în care te arunci cu ochii închiși, tunelurile întunecoase în care urlă tot felul de lucruri nepământești și mai știu eu ce drăcării au mai inventat oamenii cu imaginație în domeniul groazei.
Eu înțeleg prin distracție o porție de stand-up comedy, cel mult riscurile violente ale unei partide de table. De aceea mi-e greu să pricep de ce parcurile de distracție au venituri anuale care umilesc bugetele locale ale multor orașe cu pretenții, când biletele la un astfel de parc costă zeci de euro, în an de criză și nu intri până nu stai o oră la coada-labirint, chiar și luni dimineață.
Mă gândeam la aceste minuni ale terorii aflând zilele trecute că pista aeroportului ieșean o mai duce cel mult doi ani, iar doctorul Tudor Ciuhodaru a experimentat sentimentele unice ale anulării zborului din cauza defectării aeronavei. Mi-am dat seama atunci ce mult am câștiga de urma amatorilor de senzații tari din Europa. Totul e să transformăm aeroportul în parc de distracții. Politicienii, miniștri ai transporturilor, președinți ai consiliului județean, ba chiar și un anume președinte încă în funcție ne-au promis marea cu sarea și aeroportul cu zboruri la Paris și Stockholm. Nu vor fi cum nu va fi nici autostrada Est – Vest, care trebuia să fie începută încă de acum doi ani. Dar nu e o problemă. Colea, la Suceava, se ridică mândru un aeroport care să ne ducă spre zări și țări, astfel că nu vom mai avea grija asta. E și normal, ia vedeți, între Flutur și Cârlan, pe cine iubește mai mult Berceanu? Sau șeful lui (ăla de care ascultă)?
Noi să ne vedem de aeroplan-land-ul nostru. Vom putea organiza fermecătoare curse de vânătoare a berzelor cu avionul, precum echipa Dinamo anul trecut. Vom promova senzațiile extreme ale unei aterizări pe o pistă crăpată, colțuroasă și contondentă. Vom lăuda cu mândrie manevrele irepetabile ale aterizării pe un aeroport fără comandant! Avem tot ce ne trebuie. Câteva tarabe cu bere, pop-corn și tinichele colorate și profitu-i gata!
Pentru amatorii de umor cinic vom organiza parodii de check-in și benzi pentru bagaje, care cu siguranță vor aduce un plus de bunăvoie printre cei care au mai văzut cum arată așa ceva în realitate.
Se vor înghesui străinii doldora de euro să rezerve călătorii la minunatul nostru parc de distracții, iar vrednicii bărbați de afaceri locali, cu care ne mândrim atât, își vor freca mâinile de bucurie.
Ideea e pe cât de simplă, pe atât de genială. Pentru amenajare vor trebui investite sume minime. Ce zic eu minime? Minuscule! Ba chiar, dacă stau bine să mă gândesc nu va trebui să fie investit NIMIC! NIMIC-NIMIC! Pentru că totul este deja acolo. Dar, stați puțin! Ăștia chiar asta fac: NIMIC! Mi-au furat ideea!
Eu înțeleg prin distracție o porție de stand-up comedy, cel mult riscurile violente ale unei partide de table. De aceea mi-e greu să pricep de ce parcurile de distracție au venituri anuale care umilesc bugetele locale ale multor orașe cu pretenții, când biletele la un astfel de parc costă zeci de euro, în an de criză și nu intri până nu stai o oră la coada-labirint, chiar și luni dimineață.
Mă gândeam la aceste minuni ale terorii aflând zilele trecute că pista aeroportului ieșean o mai duce cel mult doi ani, iar doctorul Tudor Ciuhodaru a experimentat sentimentele unice ale anulării zborului din cauza defectării aeronavei. Mi-am dat seama atunci ce mult am câștiga de urma amatorilor de senzații tari din Europa. Totul e să transformăm aeroportul în parc de distracții. Politicienii, miniștri ai transporturilor, președinți ai consiliului județean, ba chiar și un anume președinte încă în funcție ne-au promis marea cu sarea și aeroportul cu zboruri la Paris și Stockholm. Nu vor fi cum nu va fi nici autostrada Est – Vest, care trebuia să fie începută încă de acum doi ani. Dar nu e o problemă. Colea, la Suceava, se ridică mândru un aeroport care să ne ducă spre zări și țări, astfel că nu vom mai avea grija asta. E și normal, ia vedeți, între Flutur și Cârlan, pe cine iubește mai mult Berceanu? Sau șeful lui (ăla de care ascultă)?
Noi să ne vedem de aeroplan-land-ul nostru. Vom putea organiza fermecătoare curse de vânătoare a berzelor cu avionul, precum echipa Dinamo anul trecut. Vom promova senzațiile extreme ale unei aterizări pe o pistă crăpată, colțuroasă și contondentă. Vom lăuda cu mândrie manevrele irepetabile ale aterizării pe un aeroport fără comandant! Avem tot ce ne trebuie. Câteva tarabe cu bere, pop-corn și tinichele colorate și profitu-i gata!
Pentru amatorii de umor cinic vom organiza parodii de check-in și benzi pentru bagaje, care cu siguranță vor aduce un plus de bunăvoie printre cei care au mai văzut cum arată așa ceva în realitate.
Se vor înghesui străinii doldora de euro să rezerve călătorii la minunatul nostru parc de distracții, iar vrednicii bărbați de afaceri locali, cu care ne mândrim atât, își vor freca mâinile de bucurie.
Ideea e pe cât de simplă, pe atât de genială. Pentru amenajare vor trebui investite sume minime. Ce zic eu minime? Minuscule! Ba chiar, dacă stau bine să mă gândesc nu va trebui să fie investit NIMIC! NIMIC-NIMIC! Pentru că totul este deja acolo. Dar, stați puțin! Ăștia chiar asta fac: NIMIC! Mi-au furat ideea!
miercuri, 4 noiembrie 2009
luni, 2 noiembrie 2009
Băsescu trimite ameninţări din poarta cimitirului
La poarta cimitirului Eternitatea Băsescu are grijă să anunţe trecătorii că de ce le e frică nu scapă. Cam macabru, nu credeţi?
joi, 29 octombrie 2009
De ce i-e frică nu scapă!
Traian Băsescu, acuzat de fraudarea alegerilor prin referendum
Traian Băsescu este acuzat de societatea civilă de prefraudarea alegerilor. Agenţia de Monitorizare a Presei - Active Watch, Asociaţia Pro Democraţia, Centrul de Resurse Juridice şi Transparency International România spun că preşedintele se foloseşte de referendum în campania electorală, promovează ideea de parlament unicameral fără să dea şansa unei alte opţiuni.
Răspuns de la Cotroceni:
Sever Voinescu: Se confundă un instrument democratic cu furtul
"În loc să îndemne oamenii să meargă la vot, ONG-urile îi descurajează. Acuzaţia este nepotrivită, întrucât se confundă un instrument democratic cu furtul. ONG-urile propagă această confuzie în scop electoral. E ciudat că aceste organizaţii se alătură unui discurs politic, lucru neobişnuit", a replicat Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu în campania electorală.
De ce simt oamenii nevoia să fie nesimţiţi? De câţi bani o fi nevoie să te faci de râs în halul ăsta? Cât de repede poate deveni omul integru, cu valori morale şi intelectuale - un grobian tupeist, care e în stare să-ţi râdă în nas când te face tâmpit şi te obligă să accepţi că e spre binele tău?
Traian Băsescu este acuzat de societatea civilă de prefraudarea alegerilor. Agenţia de Monitorizare a Presei - Active Watch, Asociaţia Pro Democraţia, Centrul de Resurse Juridice şi Transparency International România spun că preşedintele se foloseşte de referendum în campania electorală, promovează ideea de parlament unicameral fără să dea şansa unei alte opţiuni.
Răspuns de la Cotroceni:
Sever Voinescu: Se confundă un instrument democratic cu furtul
"În loc să îndemne oamenii să meargă la vot, ONG-urile îi descurajează. Acuzaţia este nepotrivită, întrucât se confundă un instrument democratic cu furtul. ONG-urile propagă această confuzie în scop electoral. E ciudat că aceste organizaţii se alătură unui discurs politic, lucru neobişnuit", a replicat Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu în campania electorală.
De ce simt oamenii nevoia să fie nesimţiţi? De câţi bani o fi nevoie să te faci de râs în halul ăsta? Cât de repede poate deveni omul integru, cu valori morale şi intelectuale - un grobian tupeist, care e în stare să-ţi râdă în nas când te face tâmpit şi te obligă să accepţi că e spre binele tău?
Ziarul de Iaşi: „Geoana vorbeste de "blestemul celor trei Elene": Lupescu, Ceausescu si Udrea”
„Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, ieri, ca seful statului, Traian Basescu, ar vrea sa o propuna premier pe Elena Udrea, el sustinind in acest context ca asupra Romaniei pluteste "blestemul celor trei Elene": Lupescu, Ceausescu si Udrea. Liderul PSD a sustinut la Botosani un miting electoral ca scopul presedintelui Basescu este mentinerea unor ministri PDL in Guvernul actual pentru cistigarea alegerilor, iar apoi numirea Elenei Udrea ca premier. "Adevaratul plan al domnului Basescu este acela de a pastra acesti ministri PDL specializati in luatul de bani, caratul de bani si fraudarea alegerilor pina pe 6 decembrie, iar dupa 6 decembrie adevaratul plan al lui Basescu este sa o puna pe cea mai apropiata colaboratoare a sa, doamna Elena Udrea, prim-ministru al Romaniei , dar va spun ca acest lucru nu se va intimpla" a afirmat Geoana. "Nu vom permite ca blestemul celor trei Elene din istoria Romaniei: Elena Lupescu, Elena Ceausescu, Elena Udrea sa se indeplineasca!", a mai adaugat presedintele social-democrat.”
Oare ce-or avea în cap astfel de femei? Poate că sunt obsedate de putere, dar cum de găsesc bărbaţi puternici, dar atât de proşti? Sunt de acord, până la urmă, că există femei orbite de orgolii şi bărbaţi iresponsabili, dar cum de o ţară întreagă acceptă să fie batjocorită în acelaşi fel, de atâtea ori la rând?
Culmea e că, de fiecare dată, bărbaţii care le-au susţinut pe „amazoane” au sfârşit prost. Ceauşescu a murit intoxicat cu plumb de 7,62, iar Carol al II-lea a domnit 10 ani fatali pentru ţară: În 1938, regele Carol al II-lea îşi asumă puteri dictatoriale, însă noul regim nu este susţinut de către guvern. După semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, România este forţată să cedeze Ungariei o parte din Transilvania, iar Uniunii Sovietice Basarabia şi Bucovina de Nord. De asemenea, la scurt timp, Dobrogea de Sud este returnată Bulgariei. Confruntându-se cu începutul rebeliunii legionare, regele suspendă Constituţia României şi îl numeşte ca prim-ministru pe Generalul Ion Antonescu. Aceasta, sprijinit de Garda de Fier, cere regelui Carol al II-lea să abdice în favoarea fiului său, Mihai.
Sper să nu repetăm istoria. 10 ani pot fi prea mulţi, uneori...
Oare ce-or avea în cap astfel de femei? Poate că sunt obsedate de putere, dar cum de găsesc bărbaţi puternici, dar atât de proşti? Sunt de acord, până la urmă, că există femei orbite de orgolii şi bărbaţi iresponsabili, dar cum de o ţară întreagă acceptă să fie batjocorită în acelaşi fel, de atâtea ori la rând?
Culmea e că, de fiecare dată, bărbaţii care le-au susţinut pe „amazoane” au sfârşit prost. Ceauşescu a murit intoxicat cu plumb de 7,62, iar Carol al II-lea a domnit 10 ani fatali pentru ţară: În 1938, regele Carol al II-lea îşi asumă puteri dictatoriale, însă noul regim nu este susţinut de către guvern. După semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, România este forţată să cedeze Ungariei o parte din Transilvania, iar Uniunii Sovietice Basarabia şi Bucovina de Nord. De asemenea, la scurt timp, Dobrogea de Sud este returnată Bulgariei. Confruntându-se cu începutul rebeliunii legionare, regele suspendă Constituţia României şi îl numeşte ca prim-ministru pe Generalul Ion Antonescu. Aceasta, sprijinit de Garda de Fier, cere regelui Carol al II-lea să abdice în favoarea fiului său, Mihai.
Sper să nu repetăm istoria. 10 ani pot fi prea mulţi, uneori...
miercuri, 28 octombrie 2009
Urmașii urmașilor lui Traian. Cor antic
Elena: Noi ne tragem din Traian.
Corul: Ea si-o trage cu Traian.
Cetatenii: Sa i-o tragem lui Traian!
P.S. Am luat-o de pe blogul lui Mircea Badea, dar mi se pare prea bună, ca să nu mai „tragem” de ea.
Corul: Ea si-o trage cu Traian.
Cetatenii: Sa i-o tragem lui Traian!
P.S. Am luat-o de pe blogul lui Mircea Badea, dar mi se pare prea bună, ca să nu mai „tragem” de ea.
Concediul meu de anul ăsta. Hemel Hampstead
O suburbie superbă și liniștită a Londrei unde am petrecut, vorba Beatleșilor: eight day's a week.
Un anticariat care mi-a amintit de Harry Potter
Oferte de nerefuzat la pub-uri cu inegalabilii artiști locali. În plus, prețul senzațional al unei sticle de vin :)
Și, bineînțeles, reputatul breakfast englezesc:
Un anticariat care mi-a amintit de Harry Potter
Oferte de nerefuzat la pub-uri cu inegalabilii artiști locali. În plus, prețul senzațional al unei sticle de vin :)
Și, bineînțeles, reputatul breakfast englezesc:
Privind Păcurarii de sus
Am avut ocazia, lucrând pe la diferite instituţii, să învăţ multe despre raportul dintre valoarea lucrului făcut şi atitudinea publică faţă de acel lucru. Mai clar, reflexia în ochii lumii a măsurilor din zona administraşiei publice.
Primul indicator al disproporţiei l-am avut în momentul în care se făcea implementarea programului de investiţii de la RAJAC cu bani de la BERD. Un program ambiţios, cu numeroase proiecte utile, care se refereau, în principal, la dezvoltarea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şio canalizare, dar cu o imagine proastă, spre dezastruoasă.
Cauzele, două în principal. Una era că principalul motor al investiţiei, directorul Gheorghe Nichita purta şi calităţi politice, ceea ce-i atrăgea atacuri din partea adversarilor. Cea de-a doua piedică rezida în lipsa de flexibilitate a realizatorilor de imagine, în a căror culpă mă includ şi eu. Eram convins, la vremea aceea, că este suficient să confecţionezi o declaraţie de presă sau un comunicat şi lumea poate fi informată suficient. Acum, mai copt la minte, ştiu sigur că în unele redacţii funcţionează politici editoriale care îşi trag cutumele din postulate de genul: „O ştire pozitivă este o ştire proastă” sau „Dacă nu moare nimeni nu intră pe prima pagină”, ca să nu mai vorbim de imperativul „Nu lăsa adevărul să-ţi strice o ştire bună!”.
Am ajuns la concluzia că informaţia pozitivă nu poate pătrunde decât prin forme de publicitate plătită. Echilibristica era precară, atât timp căt bugetul disponibil informării publice era limitat, iar campaniile de presă puteau fi distructive.
Au existat voci, la vremea aceea, care condamnau programul de investiţii, ba că sumele erau prea mari (15 milioane dolari, din care jumătate erau rambursabili), ba că preţul serviciilor era scump în mod insuportabil, ba că „ăştia fură!”
Finalizarea programului a dat dreptate celor care l-au susţinut, iar cetăţenii au putut constata că apa nu se mai furnizează cu program redus, ci în regim continuu, calitatea este mai bună, avariile mai rare, iar atitudinea faţă de clienţi mai rezonabilă. Au urmat apoi şi celelalte programe, cum a fost reabilitarea staţiei de epurare, prin colaborarea cu Mannesmann – Technip şi UE, prin ISPA. A fost o schimbare la faţă care a adus regia ieşeana, azi Apavital S.A. la un nivel de invidiat în rândul operatorilor de servicii în domeniu. Îmi face plăcere să-i menţionez aici, ca o minimă şi insuficieintă dovadă de apreciere pentru ce au făcut, cel puţin pe unii dintre cei care au contribuit: directorii Gheorghe Nichita, Ioan Toma, Victorel Lupu, Mihai Doruş, Cosmin Coman, Neculai Luca, Mariana Chirilă, apoi toţi şefii de servicii, secţii şi departamente care au înţeles că lumea merge într-o direcţie nouă, progresistă. Specialiştii le recunosc importanţa şi ar fi de dorit ca şi opinia publică să fie informată despre cea ce s-a întâmplat cu adevărat la RAJAC.
Directorul Gheorghe Nichita a devenit primarul Nichita, dat apetitul pentru investiţii în modernizare era deja deschis. Cele 50 de autobuze Maz, atît de hulite şi suspectate, programul reabilitare al CET, bulevardele Alexandru, Dacia, Palat, Ţuţora, mai nou Canta, Nicolae Iorga, Vasile Lupu, pasajul Alexandru cel Bun abia dacă mai reamintesc despre străzile rupte şi distruse cărora le-au luat locul. Cu greu îşi mai poate imagina cineva gropile, ambuteiajele, nervii care ne însoţeau în acele zone. Iluminat public, salubritate civilizată, căi de rulare pentru tramvai şi mă tem deja să nu intru în limbajul de lemn care proslăvea ctitoriile celui doborât acum 20 de ani. Faptele rămân şi confirmă cele ce spun.
Am ajuns să rememorez aceste lucruri aflând despre cursul care urmează a fi dat Pasajului suprateran Octav Băncilă. Ca o paranteză, în aceeaşi zonă s-a realizat acum 12 ani prima interconectare între sursele de apă Timişeşti şi Prut, ceea ce a dus la asigurarea continuităţii în alimentarea cu apă potabilă.
Trec des prin cartierele Dacia şi Alexandru cel Bun, unde am treabă să-mi urmăresc asociaţiile de proprietari sau lucrările de reparaţii. Deşi bulevardele sunt largi şi confortabile, am întotdeauna probleme la legăturile cu celelalte zone, Podul Alexandru devine inutilizabil la ore de vârf, iar bariera de la ieşirea înspre Canta este des pomenită printre chinurile la care i-aş supune pe duşmani. Pasajul Băncilă va costa peste 20 de milioane de euro şi va face legătura între zona Păcurari – Toma Cozma şi cartierele Dacia şi Canta. Este o necesitate a oraşului şi a zecilor de mii de cetăţeni care locuiesc în aceste zone. După cum îmi spune Directorul de Strategii al Primăriei Cosmin Coman: „ Importantă este atât fluidizarea traficului, care crează avantaje şi siguranţă circulaţiei rutiere, dar şi contribuţia la confortul personal al cetăţenilor, prin scăderea timpului de deplasare. Va fi un avantaj cert şi pentru mediul economic local, dar şi pentru mijloacele mobile ale Ambulanţei, Pompierilor sau Poliţiei.”
Deja am auzit foarte multe contestaţii la adresa acestui proiect, încă dinainte de a fi dat în studiu. De regulă, opinii ale unor nespecialişti, veleitarişti în politică şi administraţie. Nu voi sta acum să le contabilizez. Important este ca acest proiect să capete susţinerea Consiliului Local şi, mai departe, finanţare prin Programul Operaţional Regional.
Va însemna, cu siguranţă, lucrări de construcţie, cu tot disconfortul legat de piedici în trafic, praf, noroi, zgomot, dar finalul va fi un câştig comun, public. Am constatat în ultima vreme, discutând cu şoferi, taximetrişti şi chiar cu amici care susţin mersul pe jos, că ieşenii nu mai condamnă lucrările, ba chiar apreciază rapiditatea cu care se lucrează. Cu o menţiune separată faţă de lucrările din Tătăraşi, dar cum îl ştiu pe directorul tehnic Mihai Chirica de convingător, sunt convins că treburile se vor redresa curând.
Pasul spre civilizaţie stă în raftul dintre respect şi demnitate. Putem trăi şi cu spectrul fatalităţii, dar ne vom mira întotdeauna de ce alţii o duc mai bine. Critica este utilă doar bazată pe adevăr şi bună intenţie. Altfel este doar o mârşavie generată din dorinţa de parvenire politică, căpătuială economică sau este prostie cruntă.
Primul indicator al disproporţiei l-am avut în momentul în care se făcea implementarea programului de investiţii de la RAJAC cu bani de la BERD. Un program ambiţios, cu numeroase proiecte utile, care se refereau, în principal, la dezvoltarea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şio canalizare, dar cu o imagine proastă, spre dezastruoasă.
Cauzele, două în principal. Una era că principalul motor al investiţiei, directorul Gheorghe Nichita purta şi calităţi politice, ceea ce-i atrăgea atacuri din partea adversarilor. Cea de-a doua piedică rezida în lipsa de flexibilitate a realizatorilor de imagine, în a căror culpă mă includ şi eu. Eram convins, la vremea aceea, că este suficient să confecţionezi o declaraţie de presă sau un comunicat şi lumea poate fi informată suficient. Acum, mai copt la minte, ştiu sigur că în unele redacţii funcţionează politici editoriale care îşi trag cutumele din postulate de genul: „O ştire pozitivă este o ştire proastă” sau „Dacă nu moare nimeni nu intră pe prima pagină”, ca să nu mai vorbim de imperativul „Nu lăsa adevărul să-ţi strice o ştire bună!”.
Am ajuns la concluzia că informaţia pozitivă nu poate pătrunde decât prin forme de publicitate plătită. Echilibristica era precară, atât timp căt bugetul disponibil informării publice era limitat, iar campaniile de presă puteau fi distructive.
Au existat voci, la vremea aceea, care condamnau programul de investiţii, ba că sumele erau prea mari (15 milioane dolari, din care jumătate erau rambursabili), ba că preţul serviciilor era scump în mod insuportabil, ba că „ăştia fură!”
Finalizarea programului a dat dreptate celor care l-au susţinut, iar cetăţenii au putut constata că apa nu se mai furnizează cu program redus, ci în regim continuu, calitatea este mai bună, avariile mai rare, iar atitudinea faţă de clienţi mai rezonabilă. Au urmat apoi şi celelalte programe, cum a fost reabilitarea staţiei de epurare, prin colaborarea cu Mannesmann – Technip şi UE, prin ISPA. A fost o schimbare la faţă care a adus regia ieşeana, azi Apavital S.A. la un nivel de invidiat în rândul operatorilor de servicii în domeniu. Îmi face plăcere să-i menţionez aici, ca o minimă şi insuficieintă dovadă de apreciere pentru ce au făcut, cel puţin pe unii dintre cei care au contribuit: directorii Gheorghe Nichita, Ioan Toma, Victorel Lupu, Mihai Doruş, Cosmin Coman, Neculai Luca, Mariana Chirilă, apoi toţi şefii de servicii, secţii şi departamente care au înţeles că lumea merge într-o direcţie nouă, progresistă. Specialiştii le recunosc importanţa şi ar fi de dorit ca şi opinia publică să fie informată despre cea ce s-a întâmplat cu adevărat la RAJAC.
Directorul Gheorghe Nichita a devenit primarul Nichita, dat apetitul pentru investiţii în modernizare era deja deschis. Cele 50 de autobuze Maz, atît de hulite şi suspectate, programul reabilitare al CET, bulevardele Alexandru, Dacia, Palat, Ţuţora, mai nou Canta, Nicolae Iorga, Vasile Lupu, pasajul Alexandru cel Bun abia dacă mai reamintesc despre străzile rupte şi distruse cărora le-au luat locul. Cu greu îşi mai poate imagina cineva gropile, ambuteiajele, nervii care ne însoţeau în acele zone. Iluminat public, salubritate civilizată, căi de rulare pentru tramvai şi mă tem deja să nu intru în limbajul de lemn care proslăvea ctitoriile celui doborât acum 20 de ani. Faptele rămân şi confirmă cele ce spun.
Am ajuns să rememorez aceste lucruri aflând despre cursul care urmează a fi dat Pasajului suprateran Octav Băncilă. Ca o paranteză, în aceeaşi zonă s-a realizat acum 12 ani prima interconectare între sursele de apă Timişeşti şi Prut, ceea ce a dus la asigurarea continuităţii în alimentarea cu apă potabilă.
Trec des prin cartierele Dacia şi Alexandru cel Bun, unde am treabă să-mi urmăresc asociaţiile de proprietari sau lucrările de reparaţii. Deşi bulevardele sunt largi şi confortabile, am întotdeauna probleme la legăturile cu celelalte zone, Podul Alexandru devine inutilizabil la ore de vârf, iar bariera de la ieşirea înspre Canta este des pomenită printre chinurile la care i-aş supune pe duşmani. Pasajul Băncilă va costa peste 20 de milioane de euro şi va face legătura între zona Păcurari – Toma Cozma şi cartierele Dacia şi Canta. Este o necesitate a oraşului şi a zecilor de mii de cetăţeni care locuiesc în aceste zone. După cum îmi spune Directorul de Strategii al Primăriei Cosmin Coman: „ Importantă este atât fluidizarea traficului, care crează avantaje şi siguranţă circulaţiei rutiere, dar şi contribuţia la confortul personal al cetăţenilor, prin scăderea timpului de deplasare. Va fi un avantaj cert şi pentru mediul economic local, dar şi pentru mijloacele mobile ale Ambulanţei, Pompierilor sau Poliţiei.”
Deja am auzit foarte multe contestaţii la adresa acestui proiect, încă dinainte de a fi dat în studiu. De regulă, opinii ale unor nespecialişti, veleitarişti în politică şi administraţie. Nu voi sta acum să le contabilizez. Important este ca acest proiect să capete susţinerea Consiliului Local şi, mai departe, finanţare prin Programul Operaţional Regional.
Va însemna, cu siguranţă, lucrări de construcţie, cu tot disconfortul legat de piedici în trafic, praf, noroi, zgomot, dar finalul va fi un câştig comun, public. Am constatat în ultima vreme, discutând cu şoferi, taximetrişti şi chiar cu amici care susţin mersul pe jos, că ieşenii nu mai condamnă lucrările, ba chiar apreciază rapiditatea cu care se lucrează. Cu o menţiune separată faţă de lucrările din Tătăraşi, dar cum îl ştiu pe directorul tehnic Mihai Chirica de convingător, sunt convins că treburile se vor redresa curând.
Pasul spre civilizaţie stă în raftul dintre respect şi demnitate. Putem trăi şi cu spectrul fatalităţii, dar ne vom mira întotdeauna de ce alţii o duc mai bine. Critica este utilă doar bazată pe adevăr şi bună intenţie. Altfel este doar o mârşavie generată din dorinţa de parvenire politică, căpătuială economică sau este prostie cruntă.
vineri, 23 octombrie 2009
Ce e referendumul și ce vrea tata lui
Băsescu face referendum. Băsescu candidează la prezidențiale. În cazul ăsta, Băsescu va fi pe două buletine. Pe un buletin va intreba: „Nu-i așa că parlamentarii vă sunt antipatici? Nu v-ar place să-i dăm jos, să-i umilim, să le arătăm noi lor. Să-i reducem cu 35%! Votați Băsescu!” Pe al doilea buletin, candidatul Băsescu zâmbește șmecherește: „Eu sunt ăla cu referendumul. Ală care îi belește pe parlamentari. Nu-i așa că eu sunt candidatul cel mai bun? Mai vreau cinci ani la Cotroceni!”
Trecând peste prostia cu referendumul, pentru că modificarea Constituției României (despre asta e vorba) trebuie făcută după o dezbatere aplicată, cu toate instituțiile democratice, într-un moment neviciat de influențe electorale. Trebuie clar prevăzute atribuțiile noului parlament, dar și modul în care va conlucra cu celelalte puteri ale statului. Parlamentul era (până la referendum) singura instituție care respecta principiul separației puterilor în stat. Eu aș fi de părere că președintele trebuie să fie șeful executivului - așa cum e și în realitate (acum, nu pe vremea lui Tăriceanu).
De ce face Băsescu idioțenia asta? Pentru că are nevoie de un vehicul electoral. La remorca referendumului Băsescu vrea să intre în turul doi. De asta consultarea are loc pe 22 noiembrie, la turul I și nu pe 6 decembrie, la turul II. Băsescu se teme că va sta la televizor în timpul confruntărilor din finală, chibițând rezultate care nu-l mai privesc. Faptul că Boc este dorit în funcție și la vreme de alegeri, că Nica a fost mătrășit pentru amenințarea confiscărilor în cazul autobuzelor electorale și că insipidul Croitoru ține ocupate presa și partidele îmi întărește convingerea (vorba unui renumit gigolo) că Băsescu are puține speranțe lucide în ce privește campania în care tocmai am călcat.
Să-l cred, oare, pe Băsescu că din cauza parlamentului n-are CET-ul cărbuni? Că din cauză că-s ăia prea mulți nu vin banii de la FMI, că de asta n-are el păr pe frunte? I-aș recomanda o soluție mai simplă: să ochească un partid cu cele mai multe mandate, fix ăla care pleacă din parlament când se discută moțiunile sau raportul Udrea și să-i ceară să plece din instituție până la concurență cu numărul 300, precum spartanii. E simplu, poate să-l cheme pe premierul-demis și să-i zică: „Bă, Emile, ia vino-ncoa. Hai, suie-te pe ceva să te văd și eu. Bă, piticule uite ce idee mi-a dat Johnnie. Cum care Johnnie? Walker, mă! Voi câți sunteți? 170? Mulți, bă, prea mulți! Ia cărați-vă bă acasă, că e cam mare parlamentu' ăsta și pe aici au dispărut cam multe. Ia hai, roiu'! Să mă suni când ajungi la Cluj!”
În orice caz, nu cred că cetățenii se vor lăsa prostiți de mescamba prezidențială. Chiar sunt ciurios cât se cheltuie pe campania electorală a referendumului și cât se va transforma în bunăvoință față de candidatul-jucător. Asta, dacă tot vrea să facă economii. Cred că cei mai mulți dintre cetățeni vor vota „DA” la referendum, ca să se răzbune pe parlamentari și să-i dea satisfacție traianului și vor vota candidatul preferat, altul decât Băsescu ca să se răzbune, un pic, și pe el.
Trecând peste prostia cu referendumul, pentru că modificarea Constituției României (despre asta e vorba) trebuie făcută după o dezbatere aplicată, cu toate instituțiile democratice, într-un moment neviciat de influențe electorale. Trebuie clar prevăzute atribuțiile noului parlament, dar și modul în care va conlucra cu celelalte puteri ale statului. Parlamentul era (până la referendum) singura instituție care respecta principiul separației puterilor în stat. Eu aș fi de părere că președintele trebuie să fie șeful executivului - așa cum e și în realitate (acum, nu pe vremea lui Tăriceanu).
De ce face Băsescu idioțenia asta? Pentru că are nevoie de un vehicul electoral. La remorca referendumului Băsescu vrea să intre în turul doi. De asta consultarea are loc pe 22 noiembrie, la turul I și nu pe 6 decembrie, la turul II. Băsescu se teme că va sta la televizor în timpul confruntărilor din finală, chibițând rezultate care nu-l mai privesc. Faptul că Boc este dorit în funcție și la vreme de alegeri, că Nica a fost mătrășit pentru amenințarea confiscărilor în cazul autobuzelor electorale și că insipidul Croitoru ține ocupate presa și partidele îmi întărește convingerea (vorba unui renumit gigolo) că Băsescu are puține speranțe lucide în ce privește campania în care tocmai am călcat.
Să-l cred, oare, pe Băsescu că din cauza parlamentului n-are CET-ul cărbuni? Că din cauză că-s ăia prea mulți nu vin banii de la FMI, că de asta n-are el păr pe frunte? I-aș recomanda o soluție mai simplă: să ochească un partid cu cele mai multe mandate, fix ăla care pleacă din parlament când se discută moțiunile sau raportul Udrea și să-i ceară să plece din instituție până la concurență cu numărul 300, precum spartanii. E simplu, poate să-l cheme pe premierul-demis și să-i zică: „Bă, Emile, ia vino-ncoa. Hai, suie-te pe ceva să te văd și eu. Bă, piticule uite ce idee mi-a dat Johnnie. Cum care Johnnie? Walker, mă! Voi câți sunteți? 170? Mulți, bă, prea mulți! Ia cărați-vă bă acasă, că e cam mare parlamentu' ăsta și pe aici au dispărut cam multe. Ia hai, roiu'! Să mă suni când ajungi la Cluj!”
În orice caz, nu cred că cetățenii se vor lăsa prostiți de mescamba prezidențială. Chiar sunt ciurios cât se cheltuie pe campania electorală a referendumului și cât se va transforma în bunăvoință față de candidatul-jucător. Asta, dacă tot vrea să facă economii. Cred că cei mai mulți dintre cetățeni vor vota „DA” la referendum, ca să se răzbune pe parlamentari și să-i dea satisfacție traianului și vor vota candidatul preferat, altul decât Băsescu ca să se răzbune, un pic, și pe el.
PD-L ţine partea mogulilor de presă
Legislatia europeana privind pluralismul in presa, blocata in PE
O initiativa legislativa privind pluralismul in presa, ce propune limitarea concentrarii de proprietate in industria media din UE, a fost respinsa, la limita, miercuri, in Parlamentul European, informeaza AFP. Esecul adoptarii propunerii legislative, care il viza in mod direct pe Silvio Berlusconi, a fost primit cu aplauze de conservatorii din PPE, familia politica a premierului italian.
"A lipsit numai un vot pentru ca legea sa fie adoptata", a precizat eurodeputatul liberal italian Niccolo Rinaldi, dupa ce deliberarile asupra textului propus de grupul sau politic s-a incheiat cu un rezultat egal: 338 de voturi pentru, 338 impotriva.
Berlusconi, aflat in ultima vreme pe prima pagina a ziarelor din cauza scandalurilor sexuale in care a fost implicat, este acuzat ca, prin imperiul sau mediatic, incearca sa sugrume libertatea presei. Premierul italian, care controleaza de facto televiziunile publice si detine trei canale private, a actionat in judecata recent mai multe publicatii italiene si straine pentru defaimare.
Dezbaterile privind posibilitatea emiterii unei rezolutii impotriva ingradirii libertatii de informare in Italia, cauzata de qvasi-monopolul instaurat de premierul Berlusconi asupra mass media publice si private din peninsula, au avut loc la inceputul acestei luni si au fost marcate de tipete si insulte.
Sustinatorii initiativei "pentru garantarea, salvgardarea si promovarea libertatii informatiei, precum si un grad convenabil de pluralism in media" - liberalii, socialistii, verzii si comunistii - avertizeaza ca proprietatea media din Europa se concentreaza in mainile a catorva persoane. De cealalta parte, conservatorii au incercat in mai multe randuri sa blocheze initiativa sau cel putin sa retraga orice referire la Italia.
Eurodeputatul italian Sonia Alfano spune ca "nu se poate vorbi nici despre victorie, dar nici despre infrangere", in timp ce Verzii din PE afirma ca votul marcheaza "este o zi neagra pentru libertatea presei in Europa".
P.S. Europarlamentarii români ai PD-L şi UDMR au votat împreuna cu ceilalţi conservatori. S-o fi împăcat Băsescu cu Vântu şi Voiculescu?
O initiativa legislativa privind pluralismul in presa, ce propune limitarea concentrarii de proprietate in industria media din UE, a fost respinsa, la limita, miercuri, in Parlamentul European, informeaza AFP. Esecul adoptarii propunerii legislative, care il viza in mod direct pe Silvio Berlusconi, a fost primit cu aplauze de conservatorii din PPE, familia politica a premierului italian.
"A lipsit numai un vot pentru ca legea sa fie adoptata", a precizat eurodeputatul liberal italian Niccolo Rinaldi, dupa ce deliberarile asupra textului propus de grupul sau politic s-a incheiat cu un rezultat egal: 338 de voturi pentru, 338 impotriva.
Berlusconi, aflat in ultima vreme pe prima pagina a ziarelor din cauza scandalurilor sexuale in care a fost implicat, este acuzat ca, prin imperiul sau mediatic, incearca sa sugrume libertatea presei. Premierul italian, care controleaza de facto televiziunile publice si detine trei canale private, a actionat in judecata recent mai multe publicatii italiene si straine pentru defaimare.
Dezbaterile privind posibilitatea emiterii unei rezolutii impotriva ingradirii libertatii de informare in Italia, cauzata de qvasi-monopolul instaurat de premierul Berlusconi asupra mass media publice si private din peninsula, au avut loc la inceputul acestei luni si au fost marcate de tipete si insulte.
Sustinatorii initiativei "pentru garantarea, salvgardarea si promovarea libertatii informatiei, precum si un grad convenabil de pluralism in media" - liberalii, socialistii, verzii si comunistii - avertizeaza ca proprietatea media din Europa se concentreaza in mainile a catorva persoane. De cealalta parte, conservatorii au incercat in mai multe randuri sa blocheze initiativa sau cel putin sa retraga orice referire la Italia.
Eurodeputatul italian Sonia Alfano spune ca "nu se poate vorbi nici despre victorie, dar nici despre infrangere", in timp ce Verzii din PE afirma ca votul marcheaza "este o zi neagra pentru libertatea presei in Europa".
P.S. Europarlamentarii români ai PD-L şi UDMR au votat împreuna cu ceilalţi conservatori. S-o fi împăcat Băsescu cu Vântu şi Voiculescu?
joi, 15 octombrie 2009
Ultima grijă a lui Băsescu
Băsescu are toate motivele să ţină în mână cel puţin două ministere. Cel al Finanţelor, pentru că un ministru ostil ar putea găsi lucruri delicate în acordul cu FMI, care ar putea demonstra că s-a negociat „în genunchi”, de către Guvernul Boc 2, iar banii mulţi, obţinuţi în condiţii revoltător de defavorabile, sunt destinaţi liniştirii revoltelor sociale până la momentul alegerilor, nicidecum dezvoltării sau atenuării efectelor crizei economice. Un atare raport privind banii de la FMI ar accelera căderea în opţiunile electorale a candidatului Băsescu.
Cel de-al doilea minister vital pentru acelaşi candidat este cel al Internelor, scânteia care a şi provocat criza politică. Dacă sunt reale temerile opoziţiei (majoritare) privind intenţia de fraudare a alegerilor, de către PDL, nu cunosc. Dar ştiu ce s-a întâmplat la alegerile ultimilor doi ani, prin participarea personală, în calităţi oficiale, în cadrul birourilor electorale, la diferite niveluri. Supuşii ministerului de interne ştiu foarte bine cine e şeful. În cazul acesta se pot cumpăra voturi în uşa secţiei de votare exact în momentul în care pe poliţist îl orbeşte neonul de putere mică, iar eventualele reclamaţii referitoare la infracţiuni eşectorale sunt tratate cu celeritatea cu care au fost descoperite camerele mortuare ale vechilor faraoni. În anchetă intră doar acţiunile opoziţiei. Microbuzele cu votanţi, sacoşele cu alimente, intimidarea făţişă pe străzi a votanţilor adversarilor politici sunt tolerate doar atâta timp cât şeful are cravată portocalie. Aplicarea discreţionară a legii produce şi o denaturare a rezultatelor votului şi rezultatele prezidenţialelor din 2004 ne spun foarte clar cât de mult poate conta un vot.
Dacă Băsescu rămâne fără cele două ministere este un candidat fără şanse. De aceea ar fi dispus să accepte chiar un guvern în care PDL este vioara a doua, numai să aibă la îndemână butoanele puterii.
Opoziţia l-a prelucrat „la rece”, în mod profesionist şi implacabil, astfel încât orice reacţie a avut preşedintele n-a arătat decât că este singur, disperat şi incapabil să iasă din corzi. Singurul scut de care se foloseşte, în mod inabil şi patetic, este Constituţia României. Care îi spune că preşedintele, în baza puterilor democratice, are dreptul de a desemna premierul.Care premier îşi alege miniştrii, după care merge să fie binecuvântat, întregul guvern, de către parlament. Deci parlamentul decide. Pentru că parlamentul, în totalitatea sa, reprezintă toate opţiunile politice ale cetăţenilor ţării. Preşedintele este deţinătorul a doar jumătate din cele vreo 30 de procente din masa electorală a României. Acum 5 ani. Timp în care a mai fost şi un referendum de demitere, în care doar vreo 20 la sută dintre români au arătat că sunt alături de el, în condiţiile în care nu candida împotriva cuiva. Adică, acum, cu o săptămână înainte de a intra în campania electorală, pe final de mandat, Băsescu mai are doar foarte puţină reprezentativitate faţă de cetăţenii acestei ţări. În joc nu e dreptul dat de Constituţie, ci interesele generale ale românilor. Iar dorinţele românilor sunt reprezentate de cei care au fost aleşi cel mai curând. Parlamentul are un an de când a fost ales, uninominal, ceea ce stabileşte o relaţie directă între ales şi alegător, deci are toate drepturile de a hotărî în numele cetăţenilor României. Ceea ce nu are Băsescu, decât, eventual, după 6 decembrie, dacă acest popor incredibil de răbdător îi va mai da o şansă la cea mai înaltă funcţie din stat.
Băsescu ar trebui să ţină cont de părerea românilor, prin reprezentanţii săi legali, adică parlamentarii aleşi acum un an. Guvernul nu poate fi o ambiţie personală, o miză într-un joc de orgolii, mai ales în aceste momente de criză.
Băsescu greşeşte şi tot mai multă lume îşi dă seama de asta. Inclusiv membrii PDL sunt în conflict cu el, cât timp îşi dau seama de alunecarea în penibil pe care le-o serveşte părintele lor spiritual. Mai mult, jocul păgubos la care i-a împins prin declanşarea ostilităţilor faţă de foştii parteneri de guvernare, care i-a scos de la masa bucatelor de fiecare dată, i-a nemulţumit destul de serios. Ar putea fi chiar decisivă supărarea lor.
Băsescu a jurat de multe ori iubire veşnică poporului. Riscă să afle că poporul şi-a pierdut încrederea în el şi în promisiunile făcute în ultimii cinci ani. Memoria precedentului dictator este încă vie pentru foarte mulţi români. Dacă Băsescu are sau nu dreptul să desemneze premierul, dacă trebuie să ţină cont de parlament sau nu, sunt nuanţe ale interpretărilor de cuvinte. Ultima grijă a lui Băsescu ar trebui să fie o ieşire onorabilă de pe scena politică, pentru că rămânerea sa în funcţie, în absenţa respectului faţă de cetăţeni, nu mai este posibilă.
Cel de-al doilea minister vital pentru acelaşi candidat este cel al Internelor, scânteia care a şi provocat criza politică. Dacă sunt reale temerile opoziţiei (majoritare) privind intenţia de fraudare a alegerilor, de către PDL, nu cunosc. Dar ştiu ce s-a întâmplat la alegerile ultimilor doi ani, prin participarea personală, în calităţi oficiale, în cadrul birourilor electorale, la diferite niveluri. Supuşii ministerului de interne ştiu foarte bine cine e şeful. În cazul acesta se pot cumpăra voturi în uşa secţiei de votare exact în momentul în care pe poliţist îl orbeşte neonul de putere mică, iar eventualele reclamaţii referitoare la infracţiuni eşectorale sunt tratate cu celeritatea cu care au fost descoperite camerele mortuare ale vechilor faraoni. În anchetă intră doar acţiunile opoziţiei. Microbuzele cu votanţi, sacoşele cu alimente, intimidarea făţişă pe străzi a votanţilor adversarilor politici sunt tolerate doar atâta timp cât şeful are cravată portocalie. Aplicarea discreţionară a legii produce şi o denaturare a rezultatelor votului şi rezultatele prezidenţialelor din 2004 ne spun foarte clar cât de mult poate conta un vot.
Dacă Băsescu rămâne fără cele două ministere este un candidat fără şanse. De aceea ar fi dispus să accepte chiar un guvern în care PDL este vioara a doua, numai să aibă la îndemână butoanele puterii.
Opoziţia l-a prelucrat „la rece”, în mod profesionist şi implacabil, astfel încât orice reacţie a avut preşedintele n-a arătat decât că este singur, disperat şi incapabil să iasă din corzi. Singurul scut de care se foloseşte, în mod inabil şi patetic, este Constituţia României. Care îi spune că preşedintele, în baza puterilor democratice, are dreptul de a desemna premierul.Care premier îşi alege miniştrii, după care merge să fie binecuvântat, întregul guvern, de către parlament. Deci parlamentul decide. Pentru că parlamentul, în totalitatea sa, reprezintă toate opţiunile politice ale cetăţenilor ţării. Preşedintele este deţinătorul a doar jumătate din cele vreo 30 de procente din masa electorală a României. Acum 5 ani. Timp în care a mai fost şi un referendum de demitere, în care doar vreo 20 la sută dintre români au arătat că sunt alături de el, în condiţiile în care nu candida împotriva cuiva. Adică, acum, cu o săptămână înainte de a intra în campania electorală, pe final de mandat, Băsescu mai are doar foarte puţină reprezentativitate faţă de cetăţenii acestei ţări. În joc nu e dreptul dat de Constituţie, ci interesele generale ale românilor. Iar dorinţele românilor sunt reprezentate de cei care au fost aleşi cel mai curând. Parlamentul are un an de când a fost ales, uninominal, ceea ce stabileşte o relaţie directă între ales şi alegător, deci are toate drepturile de a hotărî în numele cetăţenilor României. Ceea ce nu are Băsescu, decât, eventual, după 6 decembrie, dacă acest popor incredibil de răbdător îi va mai da o şansă la cea mai înaltă funcţie din stat.
Băsescu ar trebui să ţină cont de părerea românilor, prin reprezentanţii săi legali, adică parlamentarii aleşi acum un an. Guvernul nu poate fi o ambiţie personală, o miză într-un joc de orgolii, mai ales în aceste momente de criză.
Băsescu greşeşte şi tot mai multă lume îşi dă seama de asta. Inclusiv membrii PDL sunt în conflict cu el, cât timp îşi dau seama de alunecarea în penibil pe care le-o serveşte părintele lor spiritual. Mai mult, jocul păgubos la care i-a împins prin declanşarea ostilităţilor faţă de foştii parteneri de guvernare, care i-a scos de la masa bucatelor de fiecare dată, i-a nemulţumit destul de serios. Ar putea fi chiar decisivă supărarea lor.
Băsescu a jurat de multe ori iubire veşnică poporului. Riscă să afle că poporul şi-a pierdut încrederea în el şi în promisiunile făcute în ultimii cinci ani. Memoria precedentului dictator este încă vie pentru foarte mulţi români. Dacă Băsescu are sau nu dreptul să desemneze premierul, dacă trebuie să ţină cont de parlament sau nu, sunt nuanţe ale interpretărilor de cuvinte. Ultima grijă a lui Băsescu ar trebui să fie o ieşire onorabilă de pe scena politică, pentru că rămânerea sa în funcţie, în absenţa respectului faţă de cetăţeni, nu mai este posibilă.
miercuri, 14 octombrie 2009
Remember 2004
Și dacă ramuri bat în geam
Și iese iar nebunu',
Îmi iau adio de la neam
Și-ncep să trag cu tunu'!
Și iese iar nebunu',
Îmi iau adio de la neam
Și-ncep să trag cu tunu'!
joi, 8 octombrie 2009
Omagiu pupincuristului perfid
Mă gândesc, uneori, dragă pupincuristule, că nu-ți mulțumesc îndeajuns. Mă trezesc nopțile să mă gândesc oare ce scorneli și mârșăvii mai coci în capul tău micuț, ca să mânjești pe unul sau pe altul, care se află înaintea ta și te împiedică să mai urci o treaptă. Îți sunt dator, pentru că m-ai salvat de atâtea ori să ajung în poziții mai înalte, situații în care ți-ar fi fost mult mai greu să mă dai jos, iar pentru mine dezamăgirea ar fi fost așa de dureroasă. Închipuie-ți, mic delator, că cineva mare (Marele!) n-ar fi aflat la timp ce lepră ordinară și sordidă sunt și mi-ar fi dat sarcini importante. Chiar dacă n-am defectele pentru care mă ponegrești (nici tu n-ai de unde să știi, deși mă iscodești cu ochi atât de galeși încât mă faci să uit cum arăta Maica Tereza), mă aperi de un eventual viciu, pe care nici nu știu că-l am.
Ai fost de curând să mă spurci. Din nou. Știu asta de fiecare dată când mergi înaintea mea. Lași după tine dâre de pucioasă. Văd efluviile fetide care te-au însoțit în ochii celui cu care tocmai ai stat de vorbă. Uneori cei care te cunosc râd în barbă și mă avertizează să mă feresc. Alții nu te știu suficient și te cred, mai ales că tu știi atât de bine rolul de înger nepătat. Dacă s-ar da Oscar pentru așa ceva crede-mă că l-ai lua în fiecare an.
De fapt nici nu știu cum arăți. Câteodată ești amicul meu cel mai bun, căruia i-am împărtășit secrete intime. Altădată ești fata inocentă, puțin prostuță, care trebuie să întrebe de două ori înainte să-și permită să priceapă. Alteori mi s-a părut că ești omul integru, cu morga de om serios, departe de cancanurile mizere ale politicii bahluviene.
Ai încercat și cu mine. Ai văzut că nu pun preț pe mâncătorie și te-ai simțit umilit. Poate de aia ai început să mă muști de partea de dinapoi a pantalonilor.
Îți repet: nu știu cum arăți. Dar știu cine ești. Ești incompetentul care se află pe toate listele de demnități. Ești incapabilul de a deschide gura și de care toată lumea se miră ce sus a urcat și cum de nu ți s-a văzut până acum murdăria din caracter. Ești pițipoanca care se poartă dezbrăcată dar este tare la morală. Toată lumea știe de ce ai ajuns sus, dar tu tot mai speri că te crede cineva deșteaptă (și cuminte). Ești mai scârbos decât o broască purulentă. Ești prietenul meu cel mai bun.
Ai fost de curând să mă spurci. Din nou. Știu asta de fiecare dată când mergi înaintea mea. Lași după tine dâre de pucioasă. Văd efluviile fetide care te-au însoțit în ochii celui cu care tocmai ai stat de vorbă. Uneori cei care te cunosc râd în barbă și mă avertizează să mă feresc. Alții nu te știu suficient și te cred, mai ales că tu știi atât de bine rolul de înger nepătat. Dacă s-ar da Oscar pentru așa ceva crede-mă că l-ai lua în fiecare an.
De fapt nici nu știu cum arăți. Câteodată ești amicul meu cel mai bun, căruia i-am împărtășit secrete intime. Altădată ești fata inocentă, puțin prostuță, care trebuie să întrebe de două ori înainte să-și permită să priceapă. Alteori mi s-a părut că ești omul integru, cu morga de om serios, departe de cancanurile mizere ale politicii bahluviene.
Ai încercat și cu mine. Ai văzut că nu pun preț pe mâncătorie și te-ai simțit umilit. Poate de aia ai început să mă muști de partea de dinapoi a pantalonilor.
Îți repet: nu știu cum arăți. Dar știu cine ești. Ești incompetentul care se află pe toate listele de demnități. Ești incapabilul de a deschide gura și de care toată lumea se miră ce sus a urcat și cum de nu ți s-a văzut până acum murdăria din caracter. Ești pițipoanca care se poartă dezbrăcată dar este tare la morală. Toată lumea știe de ce ai ajuns sus, dar tu tot mai speri că te crede cineva deșteaptă (și cuminte). Ești mai scârbos decât o broască purulentă. Ești prietenul meu cel mai bun.
vineri, 25 septembrie 2009
Ce am văzut eu la Conferința Județeană PSD
În primă fază, nu mare lucru...
Apoi, orizontul s-a deschis:
Apoi, orizontul s-a deschis:
marți, 22 septembrie 2009
Începe dictatura civilizaţiei?
Invitaţie la rezistenţă
”Dragi cititori,
Acum patru ani am decis că nu trebuie să fim indiferenţi. Am închis ochii pur şi simplu şi am căutat să uităm toate cutumele, prejudecăţile, clişeele şi modelele. Am uitat să facem presă după televizor şi după agenţiile de ştiri, iar agenda noastră zilnică nu mai e făcută de politicieni sau de faptul divers. Am renunţat să mai căutăm haotic întâmplări, să colecţionăm ştiri, să le căutăm în coarne politicienilor sau vedetuţelor vremelnice. Am crezut şi nu ne-am înşelat că mai există cititori care caută şi altceva decât kitsch, cancan, gargară, intrigă şi scandal.
Astfel am ajuns ca din aproape în aproape să facem lucruri care nu sunt neapărat apanajul ziariştilor. Iar Jurnalul Naţional devine, azi mai mult ca ieri şi mâine mai mult ca azi, promotorul modelelor culturale. Şi făcător de cultură, la urma urmei, dacă "a face" este totuna cu "a descoperi" şi "a împărtăşi", spre desfătarea şi instruirea publicului, produse spirituale care altfel ar fi rămas ascunse în întunericul timpului.
Nu ne mai lăsăm păcăliţi de discursuri zgomotoase, de nonvalori cu succes de casă, de vânzători de iluzii şi de pământ pe Lună, de minciuni poleite, de gogomănii, de neştirile zilei, de tot balastul şi rumeguşul gazetăriei. Am reuşit să le uităm odată şi ne-am vaccinat contra lor. Trăim în prezent, nu le vom ignora. Nu putem decât să le criticăm, dar o vom face în aşa fel încât să nu le dăm mai multă importanţă decât merită.
I-am spus acestui Manifest "Recurs la România", pentru că atunci când te nemulţumeşte ceva, cauţi să-ţi afli liniştea şi împăcarea făcând recurs la ceea ce este stabil şi valoros prin sine, făcând recurs la rădăcină. Recurs la România înseamnă deopotrivă uitarea de fleacuri şi regăsirea de esenţe. E recursul la rădăcinile, prin definiţie statornice, pe care se bucură să şi le întâlnească aici, la noi, publicul nostru. Un exerciţiu pe care îl facem de ceva timp încoace noi, cei de la Jurnalul Naţional, care subscriem la ceea ce doreşte să devină, în timp, şi dacă nu e mult spus, un model jurnalistic şi cultural.
Au trecut patru ani de atunci şi deşi am rămasi credincioşi crezului nostru şi am încercat să oferim oamenilor lucruri bune şi de valoare, am făcut încă prea puţin. Suntem mai mult ca oricând copleşiţi de nefiresc, de fenomene dăunătoare, care tind să devină normă: manele, playback şi cântăreţi la laptop, piţipoance, cocălari, kitsch, corupţie, şpagă, politicieni şmenari sau curve politice, opţiuni electorale doar între rău şi mai rău, pseudovedete sau pseudomodele, mitocănie, tupeu, ipocrizie, ignoranţă, băieţi de bani gata şi poponeţi de Dorobanţi, milionari de carton ai României cu apartamente pe Coasta de Azur, dispariţia curiozităţii, incompetenţă, superficialitate, Ştirile de la ora 5, răsturnarea scalei de valori, comoditatea mediocrităţii, mizeria din spitale, românii care ne fac de râs în Italia, tineri care vorbesc doar cu lol, brb, 10x, pentru că au ajuns să concureze 1,3 candidaţi pentru un loc la Medicină şi 0,25 la Inginierie Electrică, dar 14 pentru un loc la Geografie, profesori demotivaţi de salariile mici.
În faţa acestei ofensive, manifestul nostru pare prea puţin. Este nevoie de mai mult. E nevoie să fim mai mulţi.
Şi în loc de evadare, de retragere în clopotul de sticlă sau turnul de fildeş, să lansăm contraatacul. În loc de dispreţ, lupta. În loc de un manifest cultural, o mişcare de rezistenţă. Pentru că Recursul la România, transformat în acţiune, nu poate fi decât o Mişcare de Rezistenţă! O mişcare definită prin patriotism mândru, dar nu naţionalism îngust. O contraofensivă a victoriilor muncite şi a valorii confirmate de timp. A calităţii împotriva cantităţii. A excelenţei impotriva mediocrităţii. România manelizată domină, dar nu a câştigat.
În numele valorilor adevărate, Jurnalul Naţional porneşte Mişcarea de rezistenţă. O mişcare cu dimensiuni culturale, dar şi sociale, într-o anume măsură politice, dar şi comerciale. Prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie: ziar, TV, internet, radio, până la acţiuni de gherilă şi manifeste. Cu toate forţele: de la lideri de opinie până la susţinători, sponsori şi parteneri, persoane fizice sau juridice.
În calitate de susţinator şi promotor al adevăratelor valori, vă invităm să faceţi parte din mişcarea de rezistenţă a Jurnalului Naţional, într-o încercare onestă, chiar disperată de a readuce în România bunul simţ, moralitatea, educaţia, corectitudinea şi excelenţa. Până nu e prea târziu.
Marius Tucă”
”Dragi cititori,
Acum patru ani am decis că nu trebuie să fim indiferenţi. Am închis ochii pur şi simplu şi am căutat să uităm toate cutumele, prejudecăţile, clişeele şi modelele. Am uitat să facem presă după televizor şi după agenţiile de ştiri, iar agenda noastră zilnică nu mai e făcută de politicieni sau de faptul divers. Am renunţat să mai căutăm haotic întâmplări, să colecţionăm ştiri, să le căutăm în coarne politicienilor sau vedetuţelor vremelnice. Am crezut şi nu ne-am înşelat că mai există cititori care caută şi altceva decât kitsch, cancan, gargară, intrigă şi scandal.
Astfel am ajuns ca din aproape în aproape să facem lucruri care nu sunt neapărat apanajul ziariştilor. Iar Jurnalul Naţional devine, azi mai mult ca ieri şi mâine mai mult ca azi, promotorul modelelor culturale. Şi făcător de cultură, la urma urmei, dacă "a face" este totuna cu "a descoperi" şi "a împărtăşi", spre desfătarea şi instruirea publicului, produse spirituale care altfel ar fi rămas ascunse în întunericul timpului.
Nu ne mai lăsăm păcăliţi de discursuri zgomotoase, de nonvalori cu succes de casă, de vânzători de iluzii şi de pământ pe Lună, de minciuni poleite, de gogomănii, de neştirile zilei, de tot balastul şi rumeguşul gazetăriei. Am reuşit să le uităm odată şi ne-am vaccinat contra lor. Trăim în prezent, nu le vom ignora. Nu putem decât să le criticăm, dar o vom face în aşa fel încât să nu le dăm mai multă importanţă decât merită.
I-am spus acestui Manifest "Recurs la România", pentru că atunci când te nemulţumeşte ceva, cauţi să-ţi afli liniştea şi împăcarea făcând recurs la ceea ce este stabil şi valoros prin sine, făcând recurs la rădăcină. Recurs la România înseamnă deopotrivă uitarea de fleacuri şi regăsirea de esenţe. E recursul la rădăcinile, prin definiţie statornice, pe care se bucură să şi le întâlnească aici, la noi, publicul nostru. Un exerciţiu pe care îl facem de ceva timp încoace noi, cei de la Jurnalul Naţional, care subscriem la ceea ce doreşte să devină, în timp, şi dacă nu e mult spus, un model jurnalistic şi cultural.
Au trecut patru ani de atunci şi deşi am rămasi credincioşi crezului nostru şi am încercat să oferim oamenilor lucruri bune şi de valoare, am făcut încă prea puţin. Suntem mai mult ca oricând copleşiţi de nefiresc, de fenomene dăunătoare, care tind să devină normă: manele, playback şi cântăreţi la laptop, piţipoance, cocălari, kitsch, corupţie, şpagă, politicieni şmenari sau curve politice, opţiuni electorale doar între rău şi mai rău, pseudovedete sau pseudomodele, mitocănie, tupeu, ipocrizie, ignoranţă, băieţi de bani gata şi poponeţi de Dorobanţi, milionari de carton ai României cu apartamente pe Coasta de Azur, dispariţia curiozităţii, incompetenţă, superficialitate, Ştirile de la ora 5, răsturnarea scalei de valori, comoditatea mediocrităţii, mizeria din spitale, românii care ne fac de râs în Italia, tineri care vorbesc doar cu lol, brb, 10x, pentru că au ajuns să concureze 1,3 candidaţi pentru un loc la Medicină şi 0,25 la Inginierie Electrică, dar 14 pentru un loc la Geografie, profesori demotivaţi de salariile mici.
În faţa acestei ofensive, manifestul nostru pare prea puţin. Este nevoie de mai mult. E nevoie să fim mai mulţi.
Şi în loc de evadare, de retragere în clopotul de sticlă sau turnul de fildeş, să lansăm contraatacul. În loc de dispreţ, lupta. În loc de un manifest cultural, o mişcare de rezistenţă. Pentru că Recursul la România, transformat în acţiune, nu poate fi decât o Mişcare de Rezistenţă! O mişcare definită prin patriotism mândru, dar nu naţionalism îngust. O contraofensivă a victoriilor muncite şi a valorii confirmate de timp. A calităţii împotriva cantităţii. A excelenţei impotriva mediocrităţii. România manelizată domină, dar nu a câştigat.
În numele valorilor adevărate, Jurnalul Naţional porneşte Mişcarea de rezistenţă. O mişcare cu dimensiuni culturale, dar şi sociale, într-o anume măsură politice, dar şi comerciale. Prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie: ziar, TV, internet, radio, până la acţiuni de gherilă şi manifeste. Cu toate forţele: de la lideri de opinie până la susţinători, sponsori şi parteneri, persoane fizice sau juridice.
În calitate de susţinator şi promotor al adevăratelor valori, vă invităm să faceţi parte din mişcarea de rezistenţă a Jurnalului Naţional, într-o încercare onestă, chiar disperată de a readuce în România bunul simţ, moralitatea, educaţia, corectitudinea şi excelenţa. Până nu e prea târziu.
Marius Tucă”
marți, 15 septembrie 2009
Mă pricep şi la jurnalismul sportiv
Remarca e autoironică, pentru că nu pot considera presă anii în care am făcut programul de meci de la Poli-Unirea 2000 Iaşi, precursoarea Politehnicii noastre.
Am vazut titlul următor: Bergodi, ce le spui la pauză?
M-a surprins pentru că şi eu postasem pe blogul meu ceva asemănător: Bergodi, ce le-ai dat la pauza?
Adică, la urma urmei, poate tot mi-aş găsi de lucru într-o redacţie sportivă, la o adică... :)
Am vazut titlul următor: Bergodi, ce le spui la pauză?
M-a surprins pentru că şi eu postasem pe blogul meu ceva asemănător: Bergodi, ce le-ai dat la pauza?
Adică, la urma urmei, poate tot mi-aş găsi de lucru într-o redacţie sportivă, la o adică... :)
M-am înşelat, dar sunt bucuros
Am crezut că liberalii vor sta cu gura căscată la para mălăiaţă a susţinerii lui Băsescu. N-au făcut-o, ba, mai mult, au demonstrat că sunt capabili de jocuri politice meşteşugite. Mea culpa!
E adevărat că şi eu am fost surprins de întorsătura lucrurilor, ieri fiind impresionat de modul în care se pot mobiliza forţele politice atunci când trebuie prezervată normalitatea.
Marea satisfacţie am avut-o azi, când am citit presa de dreapta şi jurnaliştii-bloggeri de aceeaşi culoare. De la ignorarea totală a subiectului şi până la interpretări aiuristice, i-am văzut crispaţi şi demoralizaţi, dezumflaţi după marea gogoaşă a izolării PSD în Iaşi. Aşa mi-am dat seama de dimensiunea reală a evenimentului. Dacă lucrurile vor merge pe făgaşul normal, cred că ce s-a întâmplat ieri consfinţeşte sfârşitul unei epoci. Demagogia de doi bani, miştoul de televiziune, plânsul ipocrit pe umerii cetăţeanului vor dispărea din arsenalul clasei politice. Ce va fi în loc încă nu ştiu, dar cred că presa are un rol esenţial în chestiune. Presa de toate orientările, pentru că nu ştiu cine mai e aşa de fraier să considere presa românească drept independentă, trebuie să treacă dincolo de afinităţile politice, iar vocile media vor trebui să ţină cont de un lucru important: publicul nu mai poate fi prostit. Publicul are nevoie de lideri reali, cu rezultate concrete şi cu o limită morală pe care sigur n-o vor depăşi.
Vremea liderilor fabricaţi a cam trecut. Chiar politica îi respinge din interiorul său. Sper s-o facă şi în următoarele trei luni.
P.S. Am fost la meci aseară. A fost a doua bucurie a zilei, deşi comentatorii tv, după meci, opinau că a fost mai mult un meci slab al Craiovei. Probabil va mai trece timp până când ziariştii se vor apropia de fotbalul ieşean.
E adevărat că şi eu am fost surprins de întorsătura lucrurilor, ieri fiind impresionat de modul în care se pot mobiliza forţele politice atunci când trebuie prezervată normalitatea.
Marea satisfacţie am avut-o azi, când am citit presa de dreapta şi jurnaliştii-bloggeri de aceeaşi culoare. De la ignorarea totală a subiectului şi până la interpretări aiuristice, i-am văzut crispaţi şi demoralizaţi, dezumflaţi după marea gogoaşă a izolării PSD în Iaşi. Aşa mi-am dat seama de dimensiunea reală a evenimentului. Dacă lucrurile vor merge pe făgaşul normal, cred că ce s-a întâmplat ieri consfinţeşte sfârşitul unei epoci. Demagogia de doi bani, miştoul de televiziune, plânsul ipocrit pe umerii cetăţeanului vor dispărea din arsenalul clasei politice. Ce va fi în loc încă nu ştiu, dar cred că presa are un rol esenţial în chestiune. Presa de toate orientările, pentru că nu ştiu cine mai e aşa de fraier să considere presa românească drept independentă, trebuie să treacă dincolo de afinităţile politice, iar vocile media vor trebui să ţină cont de un lucru important: publicul nu mai poate fi prostit. Publicul are nevoie de lideri reali, cu rezultate concrete şi cu o limită morală pe care sigur n-o vor depăşi.
Vremea liderilor fabricaţi a cam trecut. Chiar politica îi respinge din interiorul său. Sper s-o facă şi în următoarele trei luni.
P.S. Am fost la meci aseară. A fost a doua bucurie a zilei, deşi comentatorii tv, după meci, opinau că a fost mai mult un meci slab al Craiovei. Probabil va mai trece timp până când ziariştii se vor apropia de fotbalul ieşean.
sâmbătă, 12 septembrie 2009
O șmecherie cu mai mulți fraieri
Excluderea lui Constantin Simirad din PSD n-a bucurat pe nimeni. Poate, cel mult, pe adversarii neîmpăcați și fundamentaliști ai lui Gheorghe Nichita, care nu s-au putut abține să nu jubileze.
Poate fi contabilizată, ca avarie, pierderea funcției de președinte al Consiliului Județean, dar asta e doar contabilicește, pentru că PSD n-a deținut, în mod real, puterea la județ. Scandalurile cu ejectarea PNL din funcția de vicepreședinte, intromisionarea PDL pe locul lăsat liber, dar la care PNL n-a renunțat nici azi, dușmănia de mahala cu cumătrul Adăscăliței, mă face să cred că PSD n-a avut ce câștiga de pe urma acestui mandat.
În realitate, de pierdut are toată lumea. PDL Iași primește un șef pe alte căi decât cele care țin de democrația filialei, adică parașutat cu voie de la blagabăsescu, care va tulbura și mai mult erupțiile gazoase din interior. În calitate de trimis al celui-de-sus va impune condiții greu de suportat, din care va face parte și edificarea palatului din Alecsandri. Sunt curios ce vor mai piscui adversarii ideii, atunci când vor trebui să ridice mânuțele spre binecuvântarea pohtii ce pohtește Simirad.
PDL-ul de la București a văzut, probabil, în această mescambă, și un mod subtil de a-i mai astâmpăra pe revoluționarii din filială, care se văd acum la masă cu un lider venit de la partenerul de șicane – PSD. Faptul că cei de la Iași au primit dupacul cu ochii în lacrimi, dar n-au cârtit împotriva firmanului, ba chiar au mulțumit, dând din coadă recunoscători, sedimentează opinia generală că PDL nu are lideri adevărați pe lista de cotizanți, ci doar veleitari colorați și zgomotoși, precum baloanele de la bâlci. A trebuit să vină unul de la PSD ca să-i conducă, rușinoasă realizare, ce să zic... Povestea confirmă și starea de dictatură din PDL, în care ai voie să te iei doar de sefuții mai mititei, cum e Cârlan, de exemplu, care până acum a confirmat statutul de Primul Number Two al partidului, la toate alegerile și, în general, de câte ori s-a aflat în competiție cu cineva. Chestia e că, așa ușurel cum e, deține puterea în partid, deci nici ceilalți nu se ridică mai presus.
Aparent, PNL are de câștigat din această combinație. S-ar putea vedea cu un post de vicepreședinte, dacă funcționează noua Alianță D.A. Ar fi singura funcție din administrația județeană cu care s-ar putea lăuda partidul lui Relu Fenechiu. În schimb, va trebui să treacă peste afrontul făcut de noii frați de cruce – anume trădarea Cristinei Dobre. Trecem peste imbecilitatea cu care deputata a motivat „întoarcerea mandatului” și privim drama morală pe care ar trebui s-o aibă PNL: condamnarea trădării comise de Dobre și aplauzele destinate dezertării lui Simirad. Fapta e aceeași, reacția e diferită. Dar ce nu face un partid părăsit de sponsori, când e vorba de câteva firimituri pe la licitațiile județene?
Faptul că Simirad hotărăște alegerea unui liberal în funcția de vicepreședinte, fără să aibă discuții sau măcar acordul formal al PNL ba, mai mult, decide și cine dintre liberali va ocupa scaunul, de parcă organizația lui Fenechiu e sat fără câini, demonstrează că și la acest partid e mare secetă de politicieni adevărați. Nu e problemă: îi descurcă Simirad. Doar că nu vor fi prea bucuroși de ce le pregătește ex-pesedistul.
Ce influență va avea lupta electorală în cadrul noilor coterii politice? Electoratul va privi cu ochi buni matrapazlâcurile politicienești sau le va sancționa, în încercarea de a îndrepta clasa politică din ce în ce mai coruptă și mai imorală? Probabil că vom vedea în cursul celor trei luni care ne așteaptă până la începerea noului mandat de președinte. E foarte clar, însă, că într-o baltă de politicieni slabi, vom vedea ce șanse au Racul, Broasca și o Știucă.
Poate fi contabilizată, ca avarie, pierderea funcției de președinte al Consiliului Județean, dar asta e doar contabilicește, pentru că PSD n-a deținut, în mod real, puterea la județ. Scandalurile cu ejectarea PNL din funcția de vicepreședinte, intromisionarea PDL pe locul lăsat liber, dar la care PNL n-a renunțat nici azi, dușmănia de mahala cu cumătrul Adăscăliței, mă face să cred că PSD n-a avut ce câștiga de pe urma acestui mandat.
În realitate, de pierdut are toată lumea. PDL Iași primește un șef pe alte căi decât cele care țin de democrația filialei, adică parașutat cu voie de la blagabăsescu, care va tulbura și mai mult erupțiile gazoase din interior. În calitate de trimis al celui-de-sus va impune condiții greu de suportat, din care va face parte și edificarea palatului din Alecsandri. Sunt curios ce vor mai piscui adversarii ideii, atunci când vor trebui să ridice mânuțele spre binecuvântarea pohtii ce pohtește Simirad.
PDL-ul de la București a văzut, probabil, în această mescambă, și un mod subtil de a-i mai astâmpăra pe revoluționarii din filială, care se văd acum la masă cu un lider venit de la partenerul de șicane – PSD. Faptul că cei de la Iași au primit dupacul cu ochii în lacrimi, dar n-au cârtit împotriva firmanului, ba chiar au mulțumit, dând din coadă recunoscători, sedimentează opinia generală că PDL nu are lideri adevărați pe lista de cotizanți, ci doar veleitari colorați și zgomotoși, precum baloanele de la bâlci. A trebuit să vină unul de la PSD ca să-i conducă, rușinoasă realizare, ce să zic... Povestea confirmă și starea de dictatură din PDL, în care ai voie să te iei doar de sefuții mai mititei, cum e Cârlan, de exemplu, care până acum a confirmat statutul de Primul Number Two al partidului, la toate alegerile și, în general, de câte ori s-a aflat în competiție cu cineva. Chestia e că, așa ușurel cum e, deține puterea în partid, deci nici ceilalți nu se ridică mai presus.
Aparent, PNL are de câștigat din această combinație. S-ar putea vedea cu un post de vicepreședinte, dacă funcționează noua Alianță D.A. Ar fi singura funcție din administrația județeană cu care s-ar putea lăuda partidul lui Relu Fenechiu. În schimb, va trebui să treacă peste afrontul făcut de noii frați de cruce – anume trădarea Cristinei Dobre. Trecem peste imbecilitatea cu care deputata a motivat „întoarcerea mandatului” și privim drama morală pe care ar trebui s-o aibă PNL: condamnarea trădării comise de Dobre și aplauzele destinate dezertării lui Simirad. Fapta e aceeași, reacția e diferită. Dar ce nu face un partid părăsit de sponsori, când e vorba de câteva firimituri pe la licitațiile județene?
Faptul că Simirad hotărăște alegerea unui liberal în funcția de vicepreședinte, fără să aibă discuții sau măcar acordul formal al PNL ba, mai mult, decide și cine dintre liberali va ocupa scaunul, de parcă organizația lui Fenechiu e sat fără câini, demonstrează că și la acest partid e mare secetă de politicieni adevărați. Nu e problemă: îi descurcă Simirad. Doar că nu vor fi prea bucuroși de ce le pregătește ex-pesedistul.
Ce influență va avea lupta electorală în cadrul noilor coterii politice? Electoratul va privi cu ochi buni matrapazlâcurile politicienești sau le va sancționa, în încercarea de a îndrepta clasa politică din ce în ce mai coruptă și mai imorală? Probabil că vom vedea în cursul celor trei luni care ne așteaptă până la începerea noului mandat de președinte. E foarte clar, însă, că într-o baltă de politicieni slabi, vom vedea ce șanse au Racul, Broasca și o Știucă.
vineri, 11 septembrie 2009
Crin, maturizează-te, că râde lumea de tine
Am văzut că mi-ai scris. Am primit în uşă vederea aia de la tine şi m-am bucurat să văd că ţi-ai schimbat freza pe o parte. Aşa cum era înainte, parcă erai un copil întârziat, zău aşa. Nu că acum mi-ai fi mai simpatic, dar te mai îmbătrâneşte oarecum.
Află despre mine că sunt sănătos, dar tu n-ai nicio contribuţie la asta, pentru că viaţa mea nu a fost mai bună datorită a ce mi-a arătat mie şi întregii lumi ministrul ală, Păcuraru.
Mă informezi, dragă Crin, că trăim în ţara în care oamenii plătesc taxe pentru ca un grup de politicieni să o ţină din scandal în scandal şi să îşi păstreze privilegiile. Ai mare dreptate.
Uite, de exemplu, la Iaşi. A fost clar că aţi pierdut alegerile în mod lamentabil, cu toate astea oamenii tăi s-au ţinut cu unghiile şi cu dinţii de scaune, iar unii o mai întind în procese şi în ziua de azi. Dacă sunt liberali, aşa cum se laudă, de ce nu se apucă de o afacere, ce nevoia au să tragă înainte la ţâţa statului?
Şi totul, după cum spui, pentru că aşa au înţeles o mână de politicieni, aceiaşi de 20 de ani, să-şi paseze unii altora banii şi funcţiile. Dragul meu, eşti parlamentar de 17 ani! Ai fost trei ani ministru al Tineretului şi Sportului, când şi eu eram mai tânăr şi n-ai făcut nimic pentru mine. Poate nu înţeleg eu, dar mi-ai scris ca să-ţi faci autocritica, să te faci de băcănie în faţa alegătorilor, în anul în care vrei să candidezi la prezidenţiale sau echipa ta de campanie e plătită de Băsescu?
Îmi mai spui că vrei să redai România românilor. Da' ce, ai tu cheile de la ea?
Îmi promiţi că nu voi mai avea parte de scandaluri, fără grupuri de interese, fără spectacole de prost gust (apropo, n-o să mai văd manelişti la TV?), fără minciună (da' scrisoarea ta ce e?) şi (fără) promisiuni deşarte. Cum ai să faci tu toate astea? Ne vei trimite pe toţi în Rai? Scuză-mă eu mai am ceva treabă pe planeta asta aşa că
Ia-ţi, naibii, caltaboşii de la uşa mea!
P.S. Tu nu poţi schimba România. Ai fi putut, dacă tot te dai cinstit, să faci campanie în perioada stabilită de lege. Dar, dacă tot vrei să schimbi, începe cu Tăricenii, Fenechiii, Nicolaele, Nicolăeştii, Chiuarii, Păcurarii, Adomniţii şi Remeşii faţă de care mi-e aşa de greaţă.
Află despre mine că sunt sănătos, dar tu n-ai nicio contribuţie la asta, pentru că viaţa mea nu a fost mai bună datorită a ce mi-a arătat mie şi întregii lumi ministrul ală, Păcuraru.
Mă informezi, dragă Crin, că trăim în ţara în care oamenii plătesc taxe pentru ca un grup de politicieni să o ţină din scandal în scandal şi să îşi păstreze privilegiile. Ai mare dreptate.
Uite, de exemplu, la Iaşi. A fost clar că aţi pierdut alegerile în mod lamentabil, cu toate astea oamenii tăi s-au ţinut cu unghiile şi cu dinţii de scaune, iar unii o mai întind în procese şi în ziua de azi. Dacă sunt liberali, aşa cum se laudă, de ce nu se apucă de o afacere, ce nevoia au să tragă înainte la ţâţa statului?
Şi totul, după cum spui, pentru că aşa au înţeles o mână de politicieni, aceiaşi de 20 de ani, să-şi paseze unii altora banii şi funcţiile. Dragul meu, eşti parlamentar de 17 ani! Ai fost trei ani ministru al Tineretului şi Sportului, când şi eu eram mai tânăr şi n-ai făcut nimic pentru mine. Poate nu înţeleg eu, dar mi-ai scris ca să-ţi faci autocritica, să te faci de băcănie în faţa alegătorilor, în anul în care vrei să candidezi la prezidenţiale sau echipa ta de campanie e plătită de Băsescu?
Îmi mai spui că vrei să redai România românilor. Da' ce, ai tu cheile de la ea?
Îmi promiţi că nu voi mai avea parte de scandaluri, fără grupuri de interese, fără spectacole de prost gust (apropo, n-o să mai văd manelişti la TV?), fără minciună (da' scrisoarea ta ce e?) şi (fără) promisiuni deşarte. Cum ai să faci tu toate astea? Ne vei trimite pe toţi în Rai? Scuză-mă eu mai am ceva treabă pe planeta asta aşa că
Ia-ţi, naibii, caltaboşii de la uşa mea!
P.S. Tu nu poţi schimba România. Ai fi putut, dacă tot te dai cinstit, să faci campanie în perioada stabilită de lege. Dar, dacă tot vrei să schimbi, începe cu Tăricenii, Fenechiii, Nicolaele, Nicolăeştii, Chiuarii, Păcurarii, Adomniţii şi Remeşii faţă de care mi-e aşa de greaţă.
sâmbătă, 5 septembrie 2009
miercuri, 2 septembrie 2009
Israelul nu va fi liber până când Palestina nu va fi liberă
Asta a spus prezentatorul concertului Orchestrei West-Eastern Divan, dirijate de Daniel Barenboim, în seara aceasta la Mezzo.
În orchestra sunt palestinieni, evrei, egipteni, spanioli. În sală, de asemenea, toate confesiunile. Mi-am dat seama după cum au ascultat cuvintele: copleșiți, nervoși, agasați, indiferenți. În orchestră, la fel. Parcă atunci își dădeau seama că sunt diferiți. Au cântat Simfonia a 5-a de Beethoven. La Allegro con brio se temeau unii de alții. Andante con moto a sunat, într-adevăr, ca o orchestră. Ce a conchis Mihăiță: Muzica e o chestie care unește suflete!
Genial!
În orchestra sunt palestinieni, evrei, egipteni, spanioli. În sală, de asemenea, toate confesiunile. Mi-am dat seama după cum au ascultat cuvintele: copleșiți, nervoși, agasați, indiferenți. În orchestră, la fel. Parcă atunci își dădeau seama că sunt diferiți. Au cântat Simfonia a 5-a de Beethoven. La Allegro con brio se temeau unii de alții. Andante con moto a sunat, într-adevăr, ca o orchestră. Ce a conchis Mihăiță: Muzica e o chestie care unește suflete!
Genial!
marți, 1 septembrie 2009
Un trubadur la târgul de pe Portobello road
Am văzut multe la târg dar m-a impresionat în mod deosebit un muzicant pitoresc, care m-a făcut „Sir” în schimbul unei lire.
luni, 24 august 2009
Torino - fără FIAT și Juventus
Mi-a dat Dorel Astra și am condus cu viteza (170-180 km/h)pe care nu mi-a permis-o acel cinquecento care m-a dus la lacul Garda. Mai puțin de două ore între Milano și Torino. Poate că au avut parte de miniștri ai transporturilor mai de soi. Nu mi-am închipuit că Torino, un oraș renumit pentru vocația sa tehnică, poate surprinde prin valorile sale culturale, mai mult decât alt oraș din Italia. Chiar m-a impresionat, indiferent că am văzut expunerea celebrului giulgiu de la Catedrala Sf. Ioan, panorama circumscrisă enormului turn al Muzeului Național de Cinema, Muzeul Egiptului Antic (comparabil cu cel din Cairo) sau colecțiile fabuloase ale Palatului Madama. Pozele vorbesc mai bine decât mine.
M-a surpins plăcut că un banner atât de mare conține și numele românesc al muzeului. Aveam să văd și peste o săptămână în bisericuța din Stratford upon Avon un ghid în limba română. Am considerat asta drept gesturi de respect și bun-simț.
M-a surpins plăcut că un banner atât de mare conține și numele românesc al muzeului. Aveam să văd și peste o săptămână în bisericuța din Stratford upon Avon un ghid în limba română. Am considerat asta drept gesturi de respect și bun-simț.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)