Cu făcălețul printre analiști

Florin Morariu este vedetă mondială. Acum o săptămână își ducea existența liniștită (modestă, anonimă) într-o bucătărie din Londra, fără să bănuiască ce interes va stârni echipelor de știri ale marilor televiziuni, într-o problemă în care nu e mare specialist: terorismul mondial.

Desigur, nu acesta a fost planul său. A acționat împins de vibrațiile inimii sale curate și viteze, de băiat de băiat din cartierul Dacia. Cred că singurul regret pe care l-a avut în momentul în care a înfruntat teroriștii a fost: “Băi, dacă erau aicea băieții mei din Dacia, vă scoteam impresiile din cap, și ție și lu’ frati-tu și lu’ tat-tu și lu’ tot neamul tău. Vă dădeam câte un șut în cur de vă plictiseați de văzut Londra de sus.”

A luptat cu ce-a avut (navete, făcăleț) până când l-a dat poliția la o parte, că le speria clienții.

În fine, reacția sa curajoasă și altruistă, într-o lume rece și egoistă, care merge cu berea în mână pe lângă cadavrul cald, a șocat și a deschis ochii lumii. Mulți oameni participă la demonstrații de protest dar cine își asumă, cu adevărat, riscuri?

În fine, comentatorii au întors cazul pe toate părțile. Nu era mare lucru de analizat dar, pe social media, oricine poate fi cât de tâmpit poftește.

Am văzut păreri că de ce a ieșit la bătaie cu mijloace atât de rudimentare. Desigur, fiecare bucătar din Londra are câte un Kalașnikov sub masă, pe care îl alintă Făcălețul Alb. (Apropo de asta, eu am inventat primul termenul Fuckaletz, așa cum puteți vedea și din captură. Zic asta pentru că s-au simțit și alții inspirați la ciordeală.)

Alții/altele s-au simțit molestați de dorința de publicitate a tânărului Florin, care a ieșit la momentul oportun și-a filmat și regizat momentul taman ca să le dea lor peste cap audiențele blogurilor lor de pișcotari hămesiți, în care fac reclamă la cosmetice pentru animale de companie.

Alții, dimpotrivă, au devenit ultra-serioși și oficiali, că de ce râde lumea de făcălețul lui Florin. Nu râde nimeni, e o dovadă de simpatie și admirație, așa cum a fost și cu izmenele soldaților de la Mărășești. Ar vrea să-i facă imediat o statuie, să-l proclame simbol, să-l aleagă președinte și să dea cu el în cap guvernelor apusene care nu știu să gestioneze criza imigranților. În orice caz, să nu mai râdă nimeni de făcălețul suprem. Mama terorismului este infatuarea, iar tatăl este constipația de umor. Cred că analiștii ăștia sunt mai răi decât teroriștii. Nu înțeleg cui îi este necesară o stare atât de încordată și de ostilă între oameni. Nu se poate porni la timp războiul programat?

Ce m-a mirat și mai tare este prezența, printre susținătorii demnității naționale reprezentată de Florin Morariu, a unor cătane bătrâne, hârșite în diversiuni gen: #jesuischarlie, #rezistențaarsă, #niciofamiliefărăfisurianale, #săprimimrefugiați și alte măgării prepaid.

Bă, analiștilor de coprocultură, ia mergeți voi la supermarket, că este promoție la hârtia igienică și ștergeți-vă la gură cu nădejde, că nu e nimeni obligat să vadă ce v-a rămas printre dinți.

Jos feminismul din filmele de comedie!

Mister President, nea Donalde!

În primul rând, felicitări că te-ai ales în funcție, să fii sănătos și s-o uzi, să nu se rupă:)

Mi-a plăcut cum ai trimis-o acasă pe Hillary, ca să mai echilibrăm oleacă balanța, că nu știu cum să zic, ne-a cam subjugat matriarhatul. Merkel, cancelar în Germania, May- premier în Marea Britanie, de parcă nu era de ajuns Elisabeta, colega ei - Margareta a Danemarcei, președinta Lituaniei - Dalia Grybauskaite, Erna Solber - prim-ministru în Norvegia și președinta Croației - Kolinda Grabar-Kitarovic, asta ca să mă limitez la Europa.

Apropo, dacă ai vrut să eviți chestia asta în Franța, te anunț că nu prea ți-a ieșit.

Asta e, măcar putem spune că europenii nu sunt misogini, în ce privește politica. Nici în România nu stăm mult diferit, pentru că bărbații doar au impresia că au puterea, de fapt conducerea e la un sistem condus de Codruța, Gabi, Olguța, Alina, Raluca, Elena, ca să dau doar câteva exemple.

Dar, destul cu atâta politică. Să trecem la ce mă interesează.

De ce te deranjez?

Eu sunt un mare fan al filmelor de comedie, în special al serialelor de comedie atât de apreciate de publicul larg.

Problema e, că deși încep bine, atrag publicul, au actori amuzanți, scenarii interesante și regizori inspirați, pe parcurs se diluează, devin anoste, trag de clișee, precum un câine de o un gheată veche, de ne întristăm și ne enervăm.

M-am gândit mult: oare cum se întâmplă nenorocirea asta?

Să luăm, de exmplu, Familia Bundy:

A început frumos și chiar revoluționar, cu un tip ratat, dar amuzant, care are de tras de pe urma unei neveste leneșe, ahtiate după sex, hrăpărețe și egoiste. Plus o fiică proastă, care arată bine și este deschisă la relații amoroase cu aproape oricine. La care se adaugă un băiat, rebutat fizic, dar inteligent, chestie care nu-l ajută deloc să aibă, și el, o prietenă. Pe parcurs, Al devine și mai ratat, dar femeile devin deștepte și chiar pozitive, ceea ce face serialul să eșueze, mai ales după ce actrița care o joacă pe vecina - femeie de carieră, asexuată și insuportabilă, începe să conducă unele episoade. Serialul moare jalnic, ca o gumă mestecată de mai multe ori.

Să luăm alt caz: Doi bărbați și jumătate:

N-o mai lungesc: Charlie: afemeiat, alcoolic, amuzant. Walden: cuminte, deștept, plictisitor. Femeile din film: femei de-o noapte sau scorpii. 

Ce-a ajuns?

Cred că a fost cea mai proastă idee să-l aducă pe Ashton Kutcher în film. Adică un sex-simbol trebuia să șteargă impresia unui alt sex-simbol. Preferatul damelor trebuia să-l facă uitat pe preferatul bărbaților. N-a putut. Pe lângă Walden Schmidt, toate celelalte personaje au devenit deștepte și pozitive, mai ales cele feminine. Evelyn Harper - pozitivă. Rose - pozitivă și divă. Missy (Miley Cirus) - celebritate, mă-nțelegi, băgăm bani, aducem vedete, prostim fraierii, care uită să râdă, dar cad pe spate când văd ce șmecher e Chuck Lorre.

Dintr-un serial genial și misogin, a ajuns un eșec scump, lamentabil și ovarizat, ca să mă exprim academic.

Începi să vezi cum stă treaba?

Hai să-ți mai zic una: Teoria Big Bang. 

Ia uită-te un pic la poză. Care sunt proștii și care vedetele? Începi să înțelegi ce-ți explic? Cum naiba l-au feminizat și pe ăsta? Era o comedie cu tocilari și o blondă proastă (clișeu, știu). Acu’ blonda e chiar cultă și spirituală. Nu mai râde nimeni de ea. Nu mai râde nimeni la serialul ăsta.

Dragă Donnie,

Toate speranțele mele sunt la tine.

Mai știi, cred, că stau la bloc. Cel puțin iarna și când plouă, n-am altceva mai bun de făcut decât să mă uit la comedii, preferatele mele. Dar, la ce au ajuns comediile astea, mă tem că dau în depresie. Mai nou, ăștia clasifică drept comedii dramele de familie cu probleme femeiești. Mi-e și frică să mă uit!

Ce vreau de la tine: nu mai lăsa organizațiile feministe și coteriile hollywoodiene să se mai amestece în comediile reușite. Lasă buna tradiție misogină să ne distreze și să ne mai deconecteze de la realitățile astea sumbre și prevestitoare de rău. În viețile noastre nu suntem oameni răi. Cinstim femeile și le respectăm. Considerăm că ne sunt egale, ba chiar le susținem în funcții de conducere. Dar, ne mai distrăm și noi când ne amuzăm pe seama rigorilor sociale și tabu-urilor corecte politic.

Umorul e un simptom al inteligenței. Te rog, nu-i lăsa să ne vindece!

Mă apuc de scris scenarii de film

Sunt abonat la toate programele TV pe cablu. Mai puţin programul ăla. Chestia asta costă, dar plătesc, pentru că vreau să văd filme bune, noi, eventual bune şi noi. Le plătesc lunar la băieţii ăştia, că altfel îmi taie cablul. Asta e partea la care sunt serioşi.

Partea celalaltă e că rulează la nesfârşit aceleaşi filme, care nici măcar nu sunt aşa de noi şi n-au câştigat vreun premiu.

Am văzut unele filme de atâtea ori că aproape le ştiu replicile pe de rost, le pot anticipa reacţiile, ba chiar pot scrie un scenariu mai bun decât ce joacă actorii ăia prăfuiţi. Am mai zis că o să le trimit copii după chitanţe la cablişti să vadă că eu am plătit odată să văd filmele alea. Dacă îmi dau copii, le dau şi eu copii. Cred, însă, că n-o să înţeleagă subtilitatea şi o să-mi taie cablul.

Aşa că m-am gândit la o variantă avantajoasă şi pentru mine şi pentru producătorii/distribuitorii de filme. Voi scrie eu scenariile. M-am prins deja că e vorba de reţete de succes, care trebuie să aibă câteva elemente predefinite şi nişte actori deja consacraţi pentru anumite roluri. Dacă îl vezi în film pe Ryan Reynolds pricepi că ăla e personajul pozitiv. La fel şi Jessica Alba.

Alţii sunt făcuţi pentru roluri negative. Joacă numai roluri de personaj negativ aşa că, atunci când îi vezi, chiar din prima scenă ştii clar că unul e terorist, altul mafiot, alta majoretă perversă, aşa că nu e mare şmecherie să faci distribuţia filmului.

Din motive de buget, toată acţiunea se va petrece în România.

 

Aş putea face, de exemplu, un film poliţist. Un poliţist american din Gurahonţ, supărat pe viaţă pentru că nişte infractori l-au lăsat fără iubită/soţie/fiică şi care îşi îneacă dorul în alcool, ajunge în conflict cu nişte cetăţeni asociaţi într-un grup infracţional, spaima Gurahonţului şi împrejurimilor, aflaţi în posesia unei încărcături nucleare care ameninţă planeta. Le ia urma şi descoperă că şeful grupului este cel care i-a ucis persoana iubită. Bătăi, urmăriri, replici de efect, scene de sex fierbinte, vreo 20 de cetăţeni paşnici omorâţi ca să poată scăpa eroul din încleştări. La urmă, ăia îl lovesc unde îl doare mai tare: îi iau ostatic pe cine îi mai rămăsese drag poliţistului: cealaltă iubită/nevastă/porcul din coteţ şi îl atrag într-o ambuscadă. Iar cafteală, împuşcături, explozii, dar poliţistul îi ucide pe toţi cei 50 de mafioţi superantrenaţi în trupe de elită, ia şi el un glonte într-o zonă nevitală, pierde pistolul şi ajunge la confruntarea finală, corp la corp, cu răul-răilor. Aici trebuie filmat cu mai multe camere, cascadori, eventual animaţii pe calculator, ca să reiasă cumva credibil că poliţistul, cu ficatul măcinat de trăscău, neantrenat de mulţi ani, cu glonte în picior, cu mâinile goale, îl cafteşte pe ăla odihnit, campion la mardeală japoneză, cu două pistoale automate şi cu pile la şefii poliţiei.

Final: ambulanţă, eroul bandajat la braţul stâng, la picior nu mai are nimic, îmbrăţişează fata dragă şi primeşte felicitările şefului de post, care s-a îndoit de el.

Alt film. Un meteorit imens/civilizaţie extraterestră/virus scăpat de sub control/pateuri expirate de la magazin ameninţă existenţa întregii planete. Un profesor american de la şcoala comunală Căciulaţi, un tip aparte, închis în el, care ascunde un secret misterios din viaţa lui, descoperă antidotul/formula/arma nemaipomenită, la care lucrează de 10 ani, împreună cu un cerc de elevi ambiţioşi şi creativi de la şcoala din sat. Profesorul american căciulăţean se loveşte de toate prejudecăţile şefilor armatei, savanţilor, brigăzii de intervenţie rapidă a comunei formată din boşcăi rezistenţi la toate substanţele pe bază de alcool. Nu se dă bătut dar, când toate eforturile armatei/astrofizicienilor/sanepidului dau greş, este chemat ca să rezolve situaţia, în timp ce cronometrul de pe ecran arată clar că mai sunt 7,2 secunde până la impactul final. Savantul, în numai 15 minute (unele chestii se vor proiecta în slow-motion ca să impresionăm publicul şi juriul de la Hollywood) va face nişte eforturi supraomeneşti, riscându-şi viaţa, dar avându-i alături pe inimoşii copii de la cercul de mâini îndemânatice.

Planeta este salvată, proful primeşte invitaţie să predea la cele mai mari universităţi, este tentat să accepte, dar nu mai are chef să intre iar în buclucuri cu doctorate plagiate aşa că se întorce bucuros la şcoala din Căciulaţi, unde îl aşteaptă copiii inventivi şi Marieta, funcţionar debutant la Registrul Agricol. Selfie cu oameni fericiţi din sat.

Acum, un film pentru tineret. O adolescentă americană ajunge să se stabilească cu familia în localitatea vasluiană Ştioborăni. I se echivalează studiile şi este înscrisă în clasa a XI-a la colegiul local, unde cunoaşte tinerii populari, dar şi pe cei cu reale probleme de percepţie, disciplină şi libido. Megan, că aşa o cheamă pe eroina noastră, încearcă să se integreze în colectiv, dar are de furcă cu mentalitatea localnicilor, cu invidia reginelor frumuseţii, cu apropourile manuale ale admiratorilor din echipa de fotbal a şcolii şi cu grupul babelor colivărese care nu acceptă fusta mini, topul fără sutien şi belciugul prins de buric. Au loc câteva faze comice, evită la mustaţă vreo 5-6 violuri pe bază de rachiu, se împrieteneşte cu fraierul clasei (care o iubeşte sincer) şi totul culminează cu Marele Bal de 8 Martie, eveniment de tradiţie în viaţa comunei. Gheorghe-Eduard, tânărul fermecător care i-a câştigat inima, tocmai o înşeală cu o panaramă celebră pe la crâşma „Restaurant” şi Megan cade într-o mare depresie, în care face cunoştinţă cu rachiul de sfeclă. O ajută să-şi revină fraierul care o iubeşte în tăcere, aşa că ia decizia să înfrunte lumea şi să apară la manifestări. Pe stadionul-tăpşan unde se desfăşoară festivităţile surprinde asistenţa cu un număr special, un dans învăţat la şcoala din California, unde a fost şefa majoretelor. În costumaş cu fustă scurtă, cu toiagul de şefă, dansează, se dă peste cap, face toate chestiile alea urmărită cu viu interes de tribune dar, mai ales, de echipa de mecanizare de la ferma agricolă. Final apoteotic, lumea aplaudă şi ovaţionează, câţiva se reped s-o ia în braţe, se iscă o mică busculadă (maxilare rupte, ochi scoşi), dar deasupra tuturor este ridicată pe braţe Megan – noua vedetă a comunei. Конец фильма

Aţi observat, desigur, că, deşi acţiunile se petrec în România, eroii sunt americani. Păi ce-aţi vrea? Eroul român salvează lumea?! Să fim serioşi, n-ar crede nimeni aşa ceva. Eroul american salvează lumea, da! Pentru că filmele sunt rupte din viaţă!