Ultima grijă a lui Băsescu

Băsescu are toate motivele să ţină în mână cel puţin două ministere. Cel al Finanţelor, pentru că un ministru ostil ar putea găsi lucruri delicate în acordul cu FMI, care ar putea demonstra că s-a negociat „în genunchi”, de către Guvernul Boc 2, iar banii mulţi, obţinuţi în condiţii revoltător de defavorabile, sunt destinaţi liniştirii revoltelor sociale până la momentul alegerilor, nicidecum dezvoltării sau atenuării efectelor crizei economice. Un atare raport privind banii de la FMI ar accelera căderea în opţiunile electorale a candidatului Băsescu.
Cel de-al doilea minister vital pentru acelaşi candidat este cel al Internelor, scânteia care a şi provocat criza politică. Dacă sunt reale temerile opoziţiei (majoritare) privind intenţia de fraudare a alegerilor, de către PDL, nu cunosc. Dar ştiu ce s-a întâmplat la alegerile ultimilor doi ani, prin participarea personală, în calităţi oficiale, în cadrul birourilor electorale, la diferite niveluri. Supuşii ministerului de interne ştiu foarte bine cine e şeful. În cazul acesta se pot cumpăra voturi în uşa secţiei de votare exact în momentul în care pe poliţist îl orbeşte neonul de putere mică, iar eventualele reclamaţii referitoare la infracţiuni eşectorale sunt tratate cu celeritatea cu care au fost descoperite camerele mortuare ale vechilor faraoni. În anchetă intră doar acţiunile opoziţiei. Microbuzele cu votanţi, sacoşele cu alimente, intimidarea făţişă pe străzi a votanţilor adversarilor politici sunt tolerate doar atâta timp cât şeful are cravată portocalie. Aplicarea discreţionară a legii produce şi o denaturare a rezultatelor votului şi rezultatele prezidenţialelor din 2004 ne spun foarte clar cât de mult poate conta un vot.
Dacă Băsescu rămâne fără cele două ministere este un candidat fără şanse. De aceea ar fi dispus să accepte chiar un guvern în care PDL este vioara a doua, numai să aibă la îndemână butoanele puterii.
Opoziţia l-a prelucrat „la rece”, în mod profesionist şi implacabil, astfel încât orice reacţie a avut preşedintele n-a arătat decât că este singur, disperat şi incapabil să iasă din corzi. Singurul scut de care se foloseşte, în mod inabil şi patetic, este Constituţia României. Care îi spune că preşedintele, în baza puterilor democratice, are dreptul de a desemna premierul.Care premier îşi alege miniştrii, după care merge să fie binecuvântat, întregul guvern, de către parlament. Deci parlamentul decide. Pentru că parlamentul, în totalitatea sa, reprezintă toate opţiunile politice ale cetăţenilor ţării. Preşedintele este deţinătorul a doar jumătate din cele vreo 30 de procente din masa electorală a României. Acum 5 ani. Timp în care a mai fost şi un referendum de demitere, în care doar vreo 20 la sută dintre români au arătat că sunt alături de el, în condiţiile în care nu candida împotriva cuiva. Adică, acum, cu o săptămână înainte de a intra în campania electorală, pe final de mandat, Băsescu mai are doar foarte puţină reprezentativitate faţă de cetăţenii acestei ţări. În joc nu e dreptul dat de Constituţie, ci interesele generale ale românilor. Iar dorinţele românilor sunt reprezentate de cei care au fost aleşi cel mai curând. Parlamentul are un an de când a fost ales, uninominal, ceea ce stabileşte o relaţie directă între ales şi alegător, deci are toate drepturile de a hotărî în numele cetăţenilor României. Ceea ce nu are Băsescu, decât, eventual, după 6 decembrie, dacă acest popor incredibil de răbdător îi va mai da o şansă la cea mai înaltă funcţie din stat.
Băsescu ar trebui să ţină cont de părerea românilor, prin reprezentanţii săi legali, adică parlamentarii aleşi acum un an. Guvernul nu poate fi o ambiţie personală, o miză într-un joc de orgolii, mai ales în aceste momente de criză.
Băsescu greşeşte şi tot mai multă lume îşi dă seama de asta. Inclusiv membrii PDL sunt în conflict cu el, cât timp îşi dau seama de alunecarea în penibil pe care le-o serveşte părintele lor spiritual. Mai mult, jocul păgubos la care i-a împins prin declanşarea ostilităţilor faţă de foştii parteneri de guvernare, care i-a scos de la masa bucatelor de fiecare dată, i-a nemulţumit destul de serios. Ar putea fi chiar decisivă supărarea lor.
Băsescu a jurat de multe ori iubire veşnică poporului. Riscă să afle că poporul şi-a pierdut încrederea în el şi în promisiunile făcute în ultimii cinci ani. Memoria precedentului dictator este încă vie pentru foarte mulţi români. Dacă Băsescu are sau nu dreptul să desemneze premierul, dacă trebuie să ţină cont de parlament sau nu, sunt nuanţe ale interpretărilor de cuvinte. Ultima grijă a lui Băsescu ar trebui să fie o ieşire onorabilă de pe scena politică, pentru că rămânerea sa în funcţie, în absenţa respectului faţă de cetăţeni, nu mai este posibilă.

Remember 2004

Și dacă ramuri bat în geam
Și iese iar nebunu',
Îmi iau adio de la neam
Și-ncep să trag cu tunu'!

Omagiu pupincuristului perfid

Mă gândesc, uneori, dragă pupincuristule, că nu-ți mulțumesc îndeajuns. Mă trezesc nopțile să mă gândesc oare ce scorneli și mârșăvii mai coci în capul tău micuț, ca să mânjești pe unul sau pe altul, care se află înaintea ta și te împiedică să mai urci o treaptă. Îți sunt dator, pentru că m-ai salvat de atâtea ori să ajung în poziții mai înalte, situații în care ți-ar fi fost mult mai greu să mă dai jos, iar pentru mine dezamăgirea ar fi fost așa de dureroasă. Închipuie-ți, mic delator, că cineva mare (Marele!) n-ar fi aflat la timp ce lepră ordinară și sordidă sunt și mi-ar fi dat sarcini importante. Chiar dacă n-am defectele pentru care mă ponegrești (nici tu n-ai de unde să știi, deși mă iscodești cu ochi atât de galeși încât mă faci să uit cum arăta Maica Tereza), mă aperi de un eventual viciu, pe care nici nu știu că-l am.
Ai fost de curând să mă spurci. Din nou. Știu asta de fiecare dată când mergi înaintea mea. Lași după tine dâre de pucioasă. Văd efluviile fetide care te-au însoțit în ochii celui cu care tocmai ai stat de vorbă. Uneori cei care te cunosc râd în barbă și mă avertizează să mă feresc. Alții nu te știu suficient și te cred, mai ales că tu știi atât de bine rolul de înger nepătat. Dacă s-ar da Oscar pentru așa ceva crede-mă că l-ai lua în fiecare an.
De fapt nici nu știu cum arăți. Câteodată ești amicul meu cel mai bun, căruia i-am împărtășit secrete intime. Altădată ești fata inocentă, puțin prostuță, care trebuie să întrebe de două ori înainte să-și permită să priceapă. Alteori mi s-a părut că ești omul integru, cu morga de om serios, departe de cancanurile mizere ale politicii bahluviene.
Ai încercat și cu mine. Ai văzut că nu pun preț pe mâncătorie și te-ai simțit umilit. Poate de aia ai început să mă muști de partea de dinapoi a pantalonilor.
Îți repet: nu știu cum arăți. Dar știu cine ești. Ești incompetentul care se află pe toate listele de demnități. Ești incapabilul de a deschide gura și de care toată lumea se miră ce sus a urcat și cum de nu ți s-a văzut până acum murdăria din caracter. Ești pițipoanca care se poartă dezbrăcată dar este tare la morală. Toată lumea știe de ce ai ajuns sus, dar tu tot mai speri că te crede cineva deșteaptă (și cuminte). Ești mai scârbos decât o broască purulentă. Ești prietenul meu cel mai bun.