joi, 7 mai 2009

Eu sunt vinovat de criza mondiala

Am invatat, pe pielea mea (si ale altora) ca totul, in viata, se plateste. Daca dai un pumn colegului de banca, iei doi inapoi. Daca iei un patru si asta nu salveaza media, s-au dus naibii meciurile de fotbal pe asfalt. Daca o scoti pe Giovana din casa dupa zece, iti da Nicu doua beri.
De cand se tot anunta restrictii bugetare, cresterea somajului, falimente, supraimpozitari, ma gandesc ca astea nu sunt decat pedepse date celor care, prin apucaturile si desfraul lor, au provocat criza economica.
Muncitorul si-a luat micul salariu fara niciun scrupul, firmele si-au impartit banii intre salarii, impozite, furnizori si alte belele intr-un mod absolut iresponsabil, iar bugetarii au continuat sa existe desi puteau foarte bine sa dispara toti, in grup, sau in transe.
Nu cred nicio iota din ce s-a spus pana acum ca bancile, in cardasie cu firmele de imobiliare au generat o spirala a preturilor (ce poetic i-au spus), care ne-a ajuns pana la gat. Ba dimpotriva, acestea sunt singurele institutii care au luptat pe baricade ca sa evite catastrofa, mai abitir ca Terminator in Rambo si Die hard 1-4. Pentru ca altfel nu-mi explic de ce tocmai bancile au fost ajutate de stat, in conditii de mama dragastoasa. Stiam ca o firma care face prapad in gestiune e calcata de inspectorii financiari si executata mai rapid decat un cowboy care s-a dat la nevasta serifului. In loc de asta, statul, in rol de Mos Craciun, le da bancilor vagoane de bani, mangaindu-le pe crestet ca pe niste copilasi care si-au scapat acadeaua din gura de prosti ce sunt.
Ramane un semn de mirare pentru mine de ce statul respectiv nu si-a luat o parte din activele bancii in schimbul banilor, asa cum s-ar fi procedat daca o zbarcea un amarat care vinde hot-dog pe autostrada.
Deci, bancile nu sunt vinovate, vinovati fiind cei impotriva carora s-au luat masurile restrictionare. Adica eu, tu, bugetarii, profesorii, pensionarii si tot neamul nostru cel adormit.
Ca atare, ma autodenunt si astept sa vina Unchiul Sam cu sistemul sau de control fiscal sa ma faca de panarama in Central Park, in timp ce presa mogulesca din State ma va transa, decupa, sfarteca si regurgita ca sa ma invat minte sa mai crizez economia mondiala.

P.S. Aud, mai nou, ca gripa porcina a plecat tot din Romania. Recunosc, tot eu sunt de vina si in acest caz, cum am fost si cu gripa aviara. In pregatire am gripa ovina, bovina si cabalina, dupa care voi face niste mici teste in ce priveste gripa tantarilor, buburuzelor si a verzei de Bruxelles. M-au rugat niste amici care au de vanzare apa chioara in loc de dezinfectant...

miercuri, 6 mai 2009

Bergodi, ce le-ai dat la pauza?

Felicitari lui Andrei Cristea, lui Cristiano Bergodi si intregii echipe, pentru victoria cu 4-0 in fata Argesului.
Dupa prima repriza in care au avut soarele in ochi (sau a batut ploaia din fata) echipa iesenilor a dat patru goluri in jumatate de ora, care ne-au amintit de ce iubim Politehnica.

P.S. Daca as vrea sa-mi bat joc de comentatorii straini i-as baga odata in nationala pe Prepelita, Dananaie, Gogosoiu si Bourceanu. Cred ca n-as mai putea vedea meciul de ras.

luni, 4 mai 2009

Domnule comandant al Politiei

Subsemnatul, legitimat si domiciliat a va aduc la cunostinta gluma sinistra care s-a facut pe seama mea, de catre mari companii multinationale care si-au dat mana peste continent pentru a-l scoate din rabdari pe cetateanul de fata.
Poate, stimate comandant, te gandesti ca ai dat peste inca unul dintre ticnitii care iti sesizeaza OZN-uri aterizate pe terasa blocului, care in mod repetat aduc mici martieni petrecareti la familia Mandache, a caror ocupatie este doar tulburarea linistii publice cu tot felul de cantece si strigaturi fara perdea la hublou. E drept ca nici eu nu ma consider vrednic de bataia de joc a macar unei companii multinationale, darmite trei, cum mi s-a intamplat in cinstita zi de Florii.
Sa ma rezum cu vorba ca sa ne fie clar de la inceput. In mod sigur pot povesti fiecare amanunt, pentru ca l-am spus si ras-spus de zeci de ori, ca sa dovedesc lipsa oricarei rele intentii.
Eram, dupa cum incepusem a povesti, la masa de Florii, sarbatorind decent, cum sta bine in post, onomastica unei fete bisericesti, cu care am norocul de a fi ruda.
In mijlocul felurilor de peste, Mihaita, consoarta pe care o am cu cununie si juraminte vesnice, a primit un telefon care ne-a schimbat la fata pe toti, precum pomezile stimatei doamne Tatoiu.
„Am castigat bijuterii de aur la tombola!” ne-a anuntat cu glas mare, la sfarsitul convorbirii telefonice. Optimismul meu mincinos a gasit imediat explicatii naturale: „E tinichea suflata!” – „E aur de 14 karate!”, mi s-a raspuns. „E un lantisor de 1 gram, cu tot cu cutie”, am banuit eu. „Ba e un set cu bratara, de peste 2 mii de lei”.
In final am inceput sa cred in minuni. Trebuie sa-ti marturisesc, draga comandante, ca nu mai cred de mult in Mos Craciun, in dietele de slabit si in politicienii care plang in campanie. Pe aceeasi treapta se afla increderea mea in jocurile de noroc propagndistice in care completezi taloane cu toate datele personale, cu data nasterii si numarul de la camasa, cu veniturile anuale si numele celui mai iubit coleg de munca, cu pin-ul de la card si cu orele preferate pentru intimitati conjugale.
Iti spuneam, iubite comandant, ca incepusem sa-mi pierd scepticismul care m-a salvat de multe ori din calea tepelor pregatite de semenii mei.
O promotie, sa-i zicem Gold Rush, precum capodopera marelui Charlot, atat ca-n romaneste, la comanda unei mutinationale de cosmetice si detergenti, cum ar fi Multilevel, s-a desfasurat intr-un lant de magazine celebru, cam ca Kaufmann (cacofonie voita). Cumparand noi niscai produse din promotie, intr-un magazin Kaufmann (cel de la Podu de Piatra), ne-am pomenit ca putem sa jucam la tombola cu mari castiguri in aur.
Andrei, bine-vestitorul de castiguri, care i-a dat lui Mihaita bucuria si surpriza serii de Florii a promis ca ne da datele la Bucuresti, la mai-marii sai, lua-i-ar DNA-ul pe toti de glumeti, urmand ca aceia sa valideze concursul si sa ne trimita bijuteriile spre minunata impodobire a nevestei de Paste.
Am asteptat noi vreo saptamana peste cele doua zile promise, se duse si Pastele, am presupus ca iepurasul s-a apucat de mincat si de baut si nu mai are viteza dinainte, dar va ajunge el...
Am incercat timid sa verific daca nu cumva e o mare teapa, dar, cercetand internetul, am gasit ca amanuntele se potriveau. Mai ales ca Andrei, vedea-l-as pe post de miel la frigare, ne-a recitat corect datele personale, fara sa-i dam noi detalii. Nu era unul din aia cu: „Cum va numiti si unde stati ca sa va aducem frigiderul?”. Ne-a spus corect pe nume, adresa, locul de unde cumparasem, mai ales ca Misulica tocmai avea in poseta bonul care corespundea cu numarul de pe talon.
Am inceput sa dam telefoane, mai sfiosi la inceput, apoi din ce in ce mi intrigati, dupa care, intr-o zi cand ne aflam din nou la Kaufmann (nu e asa ca nenorocirea e repetitiva?), ne-am dus si la „informatii” sa vedem ce s-o fi intamplat. De serviciu era chiar fata care asistase la extragere, Alina. Parea ca-si aminteste cum a fost dar, pentru mai multa siguranta, a chemat o sefa. Care sefa ne-a luat numerele de telefon, cu promisiunea calda ca ne va cauta cineva de la firma care a organizat concursul. Asa a si fost. Ne-a cautat (dupa vreun ceas) un domn – Andrei, care ne-a zis frans ca premiul s-a acordat altei persoane, s-a facut extragere corecta si nu avem nicio sansa. Pesimismul meu a revenit victorios si s-a instalat in toata nadejdea mea privind norocul, adica s-a revenit la normal. Insa o intrebare nu-mi dadea pace: „Daca n-am castigat, de ce m-a mai sunat atunci? Daca m-a sunat, de unde stia asa de bine toate detaliile personale, asa cum erau scrise pe talon?” L-am anuntat ferm ca fac plangere le Politie, ca detaliile sunt cam neclare si povestea mai dubioasa decat un meci cu FC Arges.
S-a inmuiat un pic si mi-a propus sa ne intalnim. Ca vrea sa-mi arate niste documente, ca totul a fost corect, ca n-are rost sa amestecam Politia...
Am acceptat, intr-un final, atras mai mult, in chip irational, de a vedea fundul abisului decat de increderea ca lucrurile se vor sfarsi.
Ai avut vreodata, gloriosule comandant, senzatia ca atunci cand crezi ca vezi capatul problemei, sa te afunzi si mai tare, fara speranta? Sunt sigur ca stii cum e. Intalnirea a avut loc in masina mea. Ce impresie iti fac golanasii marunti, care o tin mortis trei ceasuri ca nu ei au sterpelit portofelul, dar sfarsesc prin a recunoaste, ca oameni suntem (ce e omul?) si o mica eroare a facut sa se intample astfel?
Mi-a zis o poveste incurcata ca premiul fusese castigat de altcineva, care ulterior n-a mai gasit bonul, dupa care s-a cautat alt castigator (ghinionul meu) care avea bonul, dupa care casigatorul initial a mai gasit bonul odata. Cu glas sfarsit, mi-a zis ca pot sa fac ce vreau, e in pericol sa-si piarda slujba, dar asta e... e vinovat. I-am zis ca explicatia nu ma multumeste. Ori imi aduce o explicatie plauzibila ori il dau pe mana Politiei. Ne-am despartit, dupa care m-a sunat. In acel moment discutam cu Mihaita varianta sa uitam toata povestea si sa-l lasam pustiei pe bleg. Telefonul lui nu m-a ajutat deloc. Mi-a zis ca s-a consultat cu sefii lui care i-au zis sa nu cedeze santajului meu. In acel moment mi s-au aprins in cap toti nervii, asa ca i-am promis din nou reclamatie si sa-i fie rusine ca, dupa ce e vinovat, mai face si mizerii de astea la telefon. Mi-a replicat senin ca el nu e vinovat si nu recunoaste nimic.
Scump si dragalas comandant, nu-i asa ca ai avut momente, in viata ta, cand ti-a venit sa-l iei pe unu’ de ceafa si sa-l dai cu dintii de bordura pana simti ca se curbeaza trotuarul? Nu te grabi sa negi, ca nu te cred.
Aveam o duminica compromisa, o basculanta de nervi, o umilinta pe care n-o puteam ignora si pe Mihaita trista. Am procedat metodic. Trebuie sa tinem cont ca Andrei-carlanul nu e angajat nici la Kaufmann, nici la Multilever. Este agentul imbecil al unei firme de promovare, Branzon Targeting, sau cam asa ceva, la care raspunsul lui google a fost o pagina in constructie. M-a intrigat ca o firma care face un asemenea proiect de promovare nu are site de net. Imi mirosea zdravan a teapa, asa ca i-am sunat si pe cei de la multinationale sa le spun ce am patit cu agentul 000.
Si a trecut duminica. Vreo trei-patru zile m-au tot cautat tot felul de reprezentanti, carora le-am repetat povestea, cu toate detaliile incluse si cu tot respectul meu fata de multinationalele de pe la noi. A venit, de la Bucuresti, chiar si seful lui Andrei. Figuri de Dorobanti, atitudine concesiv-smecherita, dorea sa-i dau o mana de ajutor sa clarificam povestea, ca juristii firmei lui se cearta rau cu juristii lui Multilevel. I-am zis ca pot face o plangere detaliata la Politie, la care voi anexa si desfasuratorul cu apelurile primite in ziua de 12 aprilie. Cred ca se astepta la altceva, dar pe mine deja ma amuza povestea. Ma gandeam ca deja am pierdut prea mult in filmul asta ca sa nu ma distrez putin, la happy-end.
Am cerut desfasuratorul de la firma rosie de telefoane. Bombafone imi mai trasese o teapa, chiar de anul nou, de vreo suta de euro, pentru cheltuieli „diverse”. Nici macar nu mi-au raspuns la petitie, chestie care mi-a schimbat putin optica despre cum se face public relation in multinationale. Am sperat ca macar de data asta ma poate ajuta. Ghinion! Pot primi foarte bine lista telefoanelor pe care le-am dat, dar nu-mi da nimeni lista celor pe care le-am primit. De parca ar fi secret de stat! Intamplarea (ghinionul, pisica neagra) face ca cineva mi-a dat vreo doua zile bip-uri de paste de nu mai faceam altceva decat sa raspund mai repede, ca sa-i maninc minutele idiotului. Numarul imi era afisat, dar nu puteam afla cui apartine. Ca sa fiu mai clar: un nemernic ma suna de cate ori are el chef, cand are el chef si eu nu pot sa-i fac nimic.
Intelegi, multiubite si stimate comandant, ca nu mai aveam niciun argument cu care sa demonstrez ca si-au batut joc de mine. Eu nu pot arata ca am fost sunat atunci, Andrei nu recunoaste ca a facut o tampenie si sefii lui nu exista public. Kaufmann, Multilever, Bombafone se sinchisesc de mine precum Paris Hilton de indignarea comitetului parohial din Boulder River-Montana, asa ca tu, nepretuit erou, viteaz neinfricat esti unica mea speranta sa rezolvi aceasta problema. Daca nici tu nu poti, maret comandant de politie, atunci macar da ordin sa nu ma mai lase sa intru in magazinele cu carucior sau sa vorbesc la telefonul mobil sau sa intrebuintez cosmetice sau detergenti, pentru ca nu sunt capabil. Pe mine povestile alea cu respectul clientilor la firmele straine chiar m-au prins. Am crezut ca pot fi tratat ca un neamt sau poate ca un francez. Sint un client nevrednic, neevoluat, care mai are de rezolvat multe probleme, de sarit multe capcane, pana cand voi ajunge pe la nivelul trei-patru incolo, in asa fel incat sa pot cumpara fara grija de la raft, voi sti sa citesc corect etichetele, sa pun produsele in cos/carucior si sa mi se permita sa platesc dupa un lung si purificator asteptat la cozile imense.
Drept pentru care semnez, sustin si trag nadejde sa nu mai patesc.