duminică, 4 decembrie 2016

De fapt, îi voi alege pe cei care mă aleg


Campania e aproape de final și deja mi-am conturat câteva opțiuni. Nu-mi fac iluzii că salariul mediu va ajunge la 2000 de euro la Crăciunul viitor, dar nici nu vreau să-l mai aud pe Celentano spunând poezii.
Iată, deci, cum arată partidul/candidatul care va primi votul meu:
1. Este creștin ortodox. Nu am nimic cu celelalte credințe, dar fiecare votează cum îi cere conștiința. Fiecare are dreptul să creadă în ce dorește, însă eu cred în religia creștin-ortodoxă, că așa e în familia mea. De peste 1000 de ani.
2. Susține familia tradițională, formată din mamă, tată și copii. Nu aia compusă din klingonieni, macaci sau saboți de frână. E treaba fiecăruia cum se joacă sub plapumă și nu judec eu asta, dar căsătoria e treabă respectabilă.
3. Nu e contaminat cu Soros. Atenție! Stigmatul se ia prin parale, nu prin pupat la poză, ca să-i calmez și pe activiștii OMG-ONG.
4. Oprește tăierile pădurilor. Este o mare problemă de mediu și vor trece secole să se repare ce s-a distrus acum. Schweinhopferii să taie la ei acasă, pe mine nu mă impresionează deloc că și-au pus GPS la camioane.
5. Ajută firmele românești, care plătesc taxe și impozite în țară, nu pe cele străine, care șmenuiesc profitul și-l cară peste hotare.
6. Instituie demnitatea națională pentru întreg poporul și pentru fiecare român. Șmecherii care ne mai consideră sclavii Europei să fie taxați atât de drastic încât să le fie frică să mai încerce. Popoarele lumii și-au dat seama ce goale sunt lozincile așa-zișilor democrați și aleg patriotismul.
Nu cer mult. Doar șase lucruri, dar pentru mine sunt foarte importante. Sunt foarte importante și pentru familia mea. De asemenea, cred că sunt foarte necesare țării și poporului nostru. Pentru că înseamnă că poporul este stăpân pe țara lui, iar asta trebuie să respecte toată lumea.

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Vreau să știu dacă sunt tâmpiți

Dragă senatorule/dragă deputatule.
Știu că vă răspund cu întârziere, dar m-am tot gândit ce doresc să vă spun.
Mi-ați tot scris, cam o dată la patru ani, și m-a impresionat tonul cald și omenia din cuvintele voastre. Sincer, sunt singurele scrisori pe care le-am primit în poștă și nu sunt facturi sau reclame. Ne adunam cu toții în jurul scrisorii voastre și ne minunam de câte lucruri nemaipomenite veți face pentru noi, dacă vă votăm.
Scăderea șomajului, creșterea (tuturor) salariilor, dezvoltarea agriculturii, protecția mediului (păduri și reducerea noxelor), autostrăzi și câte și mai câte... Citeam scrisorile voastre cu ochii umezi de emoție și spuneam: „Ce oameni destoinici și cumsecade!”
Trecea apoi ziua alegerilor, schimbați pufoaica colorată din campanie cu SUV-ul negru și vă mai vedeam la sărbătorile naționale, la tribună, cum vă pișați pe noi cu boltă. Al naibii guvern, voi doreați să faceți bine țării, numai el venea și spunea că e criză, că nu sunt bani, că nu putem s-o ducem mai bine că se duce țara de râpă. Când ne apucam să înjurăm guvernul ne arăta cum avem cea mai mare creștere economică din Europa, de pe Pământ și chiar din Univers. Ciudat, în buzunarele noastre creșteau doar găurile.

Dragă senatorule/dragă deputatule.
Când ați început să mă păcăliți aveam 22 de ani. Acum, mă apropii de 50 și tot perioade de criză am traversat. Am avut tăieri de salarii, ne-ați pus cartela la sănătate, ați crescut (absolut) toate prețurile și leul nu mai face un ban. Dar am răbdat ca se stabilizeze economia și voi să lucrați în liniște pentru bunăstarea noastră. Nu prea ați reușit. Ba chiar, aș spune, dimpotrivă. E mai rău ca atunci când ați luat puterea. De-acuma mă gândesc că se apropie pensia, dacă o mai apuc sau dacă mai am ce apuca.
Mă gândeam să vă cer măsuri și legi care să ne facă viața mai ușoară, dar cred că nu e prima dată când vi se cere asta și tot degeaba.

Vreau un singur lucru: să scrieți în Constituție că este obligatoriu ca toți cei care dețin demnități publice să facă anual un control psihiatric și un test de inteligență, iar rezultatele să fie publice. Așa cum e și declarația de avere. Să scrie acolo dacă aveți vreo nevroză, paranoia sau dependență de sex. Dacă aveți IQ sub 50, atâta puteți și nimic mai mult. Ca să știm și noi care e treaba cu voi, nu sunteți în stare sau sunteți niște șmecheri cu tupeu, puși pe căpătuială.

A, și mai vreau ceva. Știu că vă faceți obligații într-o parte și-n alta, dar vă rog eu frumos: NU MAI PUNEȚI CRETINI ȘI CURVE ÎN FUNCȚII DE CONDUCERE!