vineri, 26 ianuarie 2018

Adio-das

Iar m-au scos din sărite!
S-o iau de la cap: contractul dintre Simona Halep și Adidas a expirat anul trecut. La renegociere, Numărul 1 Mondial a cerut mai mult. Fabricanții de teniși n-au vrut. Pe principiul de aur în comerțul globalist: "Dă-i în mă-sa, românii sunt fraieri".
Probabil,se gândeau că Simona va da chix în Australian Open, că ea nu câștigă turnee de mare șlem. Acum e în finală, unde a ajuns jucând un tenis de nivel super-galactic, dar fără să aibă pe haine sigla vreunui producător de treninguri și teniși.
Treninguriștii s-au prins că, acum, pretențiile vor fi și mai mari. Pentru că una e să ai un contract cu echipa locală de popice din Coimbatore (India) și alta e să îmbraci finalista unui turneu de mare șlem.
Așa că s-a ajuns la cea mai grețoasă, dezonorantă și mizerabilă manevră posibilă în practicile mafiote globaliste.


Cu câteva ore înainte de marea finală, ce-i macină pe marii jurnaliști sportivi? Nu glezna dureroasă a Simonei, nu raportul întâlnirilor dintre finaliste, nu alte informații din lumea acestui sport, obținute cu talent gazetăresc, în folosul cititorilor de presă sportivă decentă.
Nu! Ce îi doare pe ei este că Simona arată ca o sărăntoacă fără bulendre cu siglă. Mai întâi, australienii de la news.com.au, apoi ibericii de la El Pais. Puteți gugăli să vedeți că nu mint.
Concluzie: de acum, la mine în casă nu mai intră niciun produs de la adidas. Nu mai cumpăr, nici cadou nu primesc, nici dacă mă plătește cineva nu mă mai ating de ceva care poartă semnul ăla.
P.S. Azi am intrat, după foarte mult timp, într-un Kaufland. M-am supărat pe ei de la faza cu micii ungurești. Dar astăzi m-au surprins plăcut. Raioanele sunt reorganizate, produsele mai bine puse în evidență, angajații mai amabili. Iar micii de la intrare - foarte buni!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu