Nu cred în chestia că „toți
taximetriștii sunt tâmpiți”. Sunt oameni și ei cum sunt și
alții, unii mai buni, alții mai răi. Problema e că, atât timp
cât au mașini galbene, sunt ușor de identificat și de etichetat.
Am văzut și eu, ca toată lumea,
diverși șoferi de taxi care cam sfidează regulile și pe noi,
ceilalți șoferi. I-am văzut întorcând pe linie continuă, i-am
văzut staționând în intersecție, unde încurcă cel mai rău,
i-am văzut depășind în condiții de risc și altele de care nu
mai vreau să-mi amintesc. Am văzut, ce-i drept, și șoferi de taxi
care m-au lăsat să ies de pe un drum fără prioritate, care m-au
ajutat cu atitudine amabilă în alte situații, deci am motive să
nu-i bag pe toți în aceeași oală.
În general, plec de acasă calm. Mă
bucur când Heidi (Corsa-Klum) o ia la a doua cheie și mă înscriu
în universul traseelor rutiere cu bucuria că împărtășesc asta
cu miliarde de semeni încântați de forma rotundă a volanului.
În zilele astea e cam greu de circulat
prin oraș, în anumite zone. Se lucrează, cam toată lumea vrea să
pornească și să ajungă odată, e cam dificil să rulezi cu viteză
constantă și trebuie să fii atent să nu te apropii prea tare de
alții, dar să nu-i lași nici pe ei să fie pre intimi cu mașina
ta sau chiar cu tine. Graba, dorința de a ajunge un metru mai în
față, ne stresează și ne produc primii nervi. Nu sunt mari, sunt
mititei, abia ca niște cozi de șoricel. Niște cozi mici și
energice care se plimbă neastâmpărate de colo-colo, te sfătuiesc
prost în legătură cu tânărul cu SUV care e proprietarul străzii,
cu tânăra blondă din mașina roșie care trece pe culoarea roșie,
cu stimatul pieton care știe că zebra te ferește de accident, de
șomaj și de buba verde și savurează momentul călcând agale...
Evident că puțină relaxare și
înțelegere ar face minuni în trafic. Am întârzia cu câteva
minute la programul la care și așa nu ajungem la timp, dar ce vis
frumos și feeric am trăi la opt dimineața. Am văzut chestia asta
în alte țări, pe când credeam că nu e posibil așa ceva și am
rămas cu sechele: adică la noi de ce nu s-ar putea?
Conduc o mașină mică și sunt
obișnuit să nu mă ia lumea în seamă. Șoferii de la clasa medie
în sus se simt datori să mă depășească și, dacă cumva ajung
înaintea lor la o intersecție, se simt jigniți și caută cu orice
preț să mă lase iar în urmă. Până și copiii nu prea se
sinchisesc și-mi trec pe dinainte de parcă sunt cățelul comunitar
mic și prietenos de la blocul lor.
Îmi dau seama că e obișnuință de
comportament să te identifici cu mașina pe care o conduci, căci am
căzut și eu în păcatul asta de câteva ori. Când ești pe mașină
compactă îi vezi prăpădiți pe aia din clasa mică („săracii
de ei”). Când conduci SUV sau camionetă te uiți cam de sus, vezi
strada mai departe, e datoria celorlalți să se ferească. Dacă
te-ai cățărat pe camion deja ai mai multe drepturi decât
automobilistul de rând dintr-un motiv foarte simplu: ție îți
strâmbă bara de protecție, dar el se înscrie la „Rabla”.
Clar că n-ar trebui să fie așa.
Strada e a tuturor, indiferent de lungimea caroseriei. Dar
„vitejiile” din trafic ar trebui să aibă o explicație logică.
Sau cel puțin medicală. Poate că mașinile cu încălzire în
scaune ajută un șezut cu circulație proastă să nu înghețe
iarna. Poate că farurile direcționale ajută un gât înțepenit să
se asigure și în lateral. Despre senzorii de parcare nu e nevoie să
mai spun ceva. Dar sutele de cai putere înghesuiți sub capotă ce
să ascundă? Nevoia de viteză? Dacă Gigel își ia mașină ca s-o
impresioneze pe Violeta cu viteza lui nemaivăzută a cheltuit banii
cu folos? Cred că Violetei i-ar plăcea un pic mai lent, dar mai
romantic... Altfel înseamnă că se lasă păcălită de impresia
artistică.
Acum e timpul să-l introduc în scenă
pe taximetristul de azi-dimineață. Eram la intersecția dintre
Splai Bahlui Drept și Bulevardul Primăverii, venind de pe drumul
fără prioritate. Se știe că e cam grea intersecția, că trebuie
să ai grijă la cei care scapă de semaforul de la podul din Tudor,
dar trebuie să fii atent și la cei care vin din Primăverii pe
prima bandă, care cam mână și ei, chiar dacă au spinări de
măgar la trecerea de pietoni. M-am asigurat, deși văzusem Loganul
galben ieșind de pe pod, dar am zis că eu am timp să fac 10 metri
în timp ce el face 300. Am pornit cu scârț și m-am așezat pe
bandă taman când șoferul profesionist mai avea vreo 30 de metri
până la mine și numai ce l-am auzit claxonând și l-am văzut
apoi venind cu viteză călcând linia continuă, ca să mă sperie,
cum s-ar zice. Să-mi dea o lecție! I-am mulțumit frumos cu
degetul mijlociu, supărat că n-am reușit să rămân Zen și în
momentul ăla. De atunci mă tot întreb: „ăsta ce problemă
medicală o avea?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu