joi, 29 octombrie 2009

De ce i-e frică nu scapă!

Traian Băsescu, acuzat de fraudarea alegerilor prin referendum

Traian Băsescu este acuzat de societatea civilă de prefraudarea alegerilor. Agenţia de Monitorizare a Presei - Active Watch, Asociaţia Pro Democraţia, Centrul de Resurse Juridice şi Transparency International România spun că preşedintele se foloseşte de referendum în campania electorală, promovează ideea de parlament unicameral fără să dea şansa unei alte opţiuni.

Răspuns de la Cotroceni:

Sever Voinescu: Se confundă un instrument democratic cu furtul
"În loc să îndemne oamenii să meargă la vot, ONG-urile îi descurajează. Acuzaţia este nepotrivită, întrucât se confundă un instrument democratic cu furtul. ONG-urile propagă această confuzie în scop electoral. E ciudat că aceste organizaţii se alătură unui discurs politic, lucru neobişnuit", a replicat Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu în campania electorală.

De ce simt oamenii nevoia să fie nesimţiţi? De câţi bani o fi nevoie să te faci de râs în halul ăsta? Cât de repede poate deveni omul integru, cu valori morale şi intelectuale - un grobian tupeist, care e în stare să-ţi râdă în nas când te face tâmpit şi te obligă să accepţi că e spre binele tău?

Ziarul de Iaşi: „Geoana vorbeste de "blestemul celor trei Elene": Lupescu, Ceausescu si Udrea”

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, ieri, ca seful statului, Traian Basescu, ar vrea sa o propuna premier pe Elena Udrea, el sustinind in acest context ca asupra Romaniei pluteste "blestemul celor trei Elene": Lupescu, Ceausescu si Udrea. Liderul PSD a sustinut la Botosani un miting electoral ca scopul presedintelui Basescu este mentinerea unor ministri PDL in Guvernul actual pentru cistigarea alegerilor, iar apoi numirea Elenei Udrea ca premier. "Adevaratul plan al domnului Basescu este acela de a pastra acesti ministri PDL specializati in luatul de bani, caratul de bani si fraudarea alegerilor pina pe 6 decembrie, iar dupa 6 decembrie adevaratul plan al lui Basescu este sa o puna pe cea mai apropiata colaboratoare a sa, doamna Elena Udrea, prim-ministru al Romaniei , dar va spun ca acest lucru nu se va intimpla" a afirmat Geoana. "Nu vom permite ca blestemul celor trei Elene din istoria Romaniei: Elena Lupescu, Elena Ceausescu, Elena Udrea sa se indeplineasca!", a mai adaugat presedintele social-democrat.”

Oare ce-or avea în cap astfel de femei? Poate că sunt obsedate de putere, dar cum de găsesc bărbaţi puternici, dar atât de proşti? Sunt de acord, până la urmă, că există femei orbite de orgolii şi bărbaţi iresponsabili, dar cum de o ţară întreagă acceptă să fie batjocorită în acelaşi fel, de atâtea ori la rând?
Culmea e că, de fiecare dată, bărbaţii care le-au susţinut pe „amazoane” au sfârşit prost. Ceauşescu a murit intoxicat cu plumb de 7,62, iar Carol al II-lea a domnit 10 ani fatali pentru ţară: În 1938, regele Carol al II-lea îşi asumă puteri dictatoriale, însă noul regim nu este susţinut de către guvern. După semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, România este forţată să cedeze Ungariei o parte din Transilvania, iar Uniunii Sovietice Basarabia şi Bucovina de Nord. De asemenea, la scurt timp, Dobrogea de Sud este returnată Bulgariei. Confruntându-se cu începutul rebeliunii legionare, regele suspendă Constituţia României şi îl numeşte ca prim-ministru pe Generalul Ion Antonescu. Aceasta, sprijinit de Garda de Fier, cere regelui Carol al II-lea să abdice în favoarea fiului său, Mihai.

Sper să nu repetăm istoria. 10 ani pot fi prea mulţi, uneori...

miercuri, 28 octombrie 2009

Urmașii urmașilor lui Traian. Cor antic

Elena: Noi ne tragem din Traian.

Corul: Ea si-o trage cu Traian.

Cetatenii: Sa i-o tragem lui Traian!

P.S. Am luat-o de pe blogul lui Mircea Badea, dar mi se pare prea bună, ca să nu mai „tragem” de ea.

Concediul meu de anul ăsta. Hemel Hampstead

O suburbie superbă și liniștită a Londrei unde am petrecut, vorba Beatleșilor: eight day's a week.





Un anticariat care mi-a amintit de Harry Potter







Oferte de nerefuzat la pub-uri cu inegalabilii artiști locali. În plus, prețul senzațional al unei sticle de vin :)





Și, bineînțeles, reputatul breakfast englezesc:

Privind Păcurarii de sus

Am avut ocazia, lucrând pe la diferite instituţii, să învăţ multe despre raportul dintre valoarea lucrului făcut şi atitudinea publică faţă de acel lucru. Mai clar, reflexia în ochii lumii a măsurilor din zona administraşiei publice.
Primul indicator al disproporţiei l-am avut în momentul în care se făcea implementarea programului de investiţii de la RAJAC cu bani de la BERD. Un program ambiţios, cu numeroase proiecte utile, care se refereau, în principal, la dezvoltarea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şio canalizare, dar cu o imagine proastă, spre dezastruoasă.
Cauzele, două în principal. Una era că principalul motor al investiţiei, directorul Gheorghe Nichita purta şi calităţi politice, ceea ce-i atrăgea atacuri din partea adversarilor. Cea de-a doua piedică rezida în lipsa de flexibilitate a realizatorilor de imagine, în a căror culpă mă includ şi eu. Eram convins, la vremea aceea, că este suficient să confecţionezi o declaraţie de presă sau un comunicat şi lumea poate fi informată suficient. Acum, mai copt la minte, ştiu sigur că în unele redacţii funcţionează politici editoriale care îşi trag cutumele din postulate de genul: „O ştire pozitivă este o ştire proastă” sau „Dacă nu moare nimeni nu intră pe prima pagină”, ca să nu mai vorbim de imperativul „Nu lăsa adevărul să-ţi strice o ştire bună!”.
Am ajuns la concluzia că informaţia pozitivă nu poate pătrunde decât prin forme de publicitate plătită. Echilibristica era precară, atât timp căt bugetul disponibil informării publice era limitat, iar campaniile de presă puteau fi distructive.
Au existat voci, la vremea aceea, care condamnau programul de investiţii, ba că sumele erau prea mari (15 milioane dolari, din care jumătate erau rambursabili), ba că preţul serviciilor era scump în mod insuportabil, ba că „ăştia fură!”
Finalizarea programului a dat dreptate celor care l-au susţinut, iar cetăţenii au putut constata că apa nu se mai furnizează cu program redus, ci în regim continuu, calitatea este mai bună, avariile mai rare, iar atitudinea faţă de clienţi mai rezonabilă. Au urmat apoi şi celelalte programe, cum a fost reabilitarea staţiei de epurare, prin colaborarea cu Mannesmann – Technip şi UE, prin ISPA. A fost o schimbare la faţă care a adus regia ieşeana, azi Apavital S.A. la un nivel de invidiat în rândul operatorilor de servicii în domeniu. Îmi face plăcere să-i menţionez aici, ca o minimă şi insuficieintă dovadă de apreciere pentru ce au făcut, cel puţin pe unii dintre cei care au contribuit: directorii Gheorghe Nichita, Ioan Toma, Victorel Lupu, Mihai Doruş, Cosmin Coman, Neculai Luca, Mariana Chirilă, apoi toţi şefii de servicii, secţii şi departamente care au înţeles că lumea merge într-o direcţie nouă, progresistă. Specialiştii le recunosc importanţa şi ar fi de dorit ca şi opinia publică să fie informată despre cea ce s-a întâmplat cu adevărat la RAJAC.
Directorul Gheorghe Nichita a devenit primarul Nichita, dat apetitul pentru investiţii în modernizare era deja deschis. Cele 50 de autobuze Maz, atît de hulite şi suspectate, programul reabilitare al CET, bulevardele Alexandru, Dacia, Palat, Ţuţora, mai nou Canta, Nicolae Iorga, Vasile Lupu, pasajul Alexandru cel Bun abia dacă mai reamintesc despre străzile rupte şi distruse cărora le-au luat locul. Cu greu îşi mai poate imagina cineva gropile, ambuteiajele, nervii care ne însoţeau în acele zone. Iluminat public, salubritate civilizată, căi de rulare pentru tramvai şi mă tem deja să nu intru în limbajul de lemn care proslăvea ctitoriile celui doborât acum 20 de ani. Faptele rămân şi confirmă cele ce spun.
Am ajuns să rememorez aceste lucruri aflând despre cursul care urmează a fi dat Pasajului suprateran Octav Băncilă. Ca o paranteză, în aceeaşi zonă s-a realizat acum 12 ani prima interconectare între sursele de apă Timişeşti şi Prut, ceea ce a dus la asigurarea continuităţii în alimentarea cu apă potabilă.
Trec des prin cartierele Dacia şi Alexandru cel Bun, unde am treabă să-mi urmăresc asociaţiile de proprietari sau lucrările de reparaţii. Deşi bulevardele sunt largi şi confortabile, am întotdeauna probleme la legăturile cu celelalte zone, Podul Alexandru devine inutilizabil la ore de vârf, iar bariera de la ieşirea înspre Canta este des pomenită printre chinurile la care i-aş supune pe duşmani. Pasajul Băncilă va costa peste 20 de milioane de euro şi va face legătura între zona Păcurari – Toma Cozma şi cartierele Dacia şi Canta. Este o necesitate a oraşului şi a zecilor de mii de cetăţeni care locuiesc în aceste zone. După cum îmi spune Directorul de Strategii al Primăriei Cosmin Coman: „ Importantă este atât fluidizarea traficului, care crează avantaje şi siguranţă circulaţiei rutiere, dar şi contribuţia la confortul personal al cetăţenilor, prin scăderea timpului de deplasare. Va fi un avantaj cert şi pentru mediul economic local, dar şi pentru mijloacele mobile ale Ambulanţei, Pompierilor sau Poliţiei.”
Deja am auzit foarte multe contestaţii la adresa acestui proiect, încă dinainte de a fi dat în studiu. De regulă, opinii ale unor nespecialişti, veleitarişti în politică şi administraţie. Nu voi sta acum să le contabilizez. Important este ca acest proiect să capete susţinerea Consiliului Local şi, mai departe, finanţare prin Programul Operaţional Regional.
Va însemna, cu siguranţă, lucrări de construcţie, cu tot disconfortul legat de piedici în trafic, praf, noroi, zgomot, dar finalul va fi un câştig comun, public. Am constatat în ultima vreme, discutând cu şoferi, taximetrişti şi chiar cu amici care susţin mersul pe jos, că ieşenii nu mai condamnă lucrările, ba chiar apreciază rapiditatea cu care se lucrează. Cu o menţiune separată faţă de lucrările din Tătăraşi, dar cum îl ştiu pe directorul tehnic Mihai Chirica de convingător, sunt convins că treburile se vor redresa curând.
Pasul spre civilizaţie stă în raftul dintre respect şi demnitate. Putem trăi şi cu spectrul fatalităţii, dar ne vom mira întotdeauna de ce alţii o duc mai bine. Critica este utilă doar bazată pe adevăr şi bună intenţie. Altfel este doar o mârşavie generată din dorinţa de parvenire politică, căpătuială economică sau este prostie cruntă.

vineri, 23 octombrie 2009

Ce e referendumul și ce vrea tata lui

Băsescu face referendum. Băsescu candidează la prezidențiale. În cazul ăsta, Băsescu va fi pe două buletine. Pe un buletin va intreba: „Nu-i așa că parlamentarii vă sunt antipatici? Nu v-ar place să-i dăm jos, să-i umilim, să le arătăm noi lor. Să-i reducem cu 35%! Votați Băsescu!” Pe al doilea buletin, candidatul Băsescu zâmbește șmecherește: „Eu sunt ăla cu referendumul. Ală care îi belește pe parlamentari. Nu-i așa că eu sunt candidatul cel mai bun? Mai vreau cinci ani la Cotroceni!”
Trecând peste prostia cu referendumul, pentru că modificarea Constituției României (despre asta e vorba) trebuie făcută după o dezbatere aplicată, cu toate instituțiile democratice, într-un moment neviciat de influențe electorale. Trebuie clar prevăzute atribuțiile noului parlament, dar și modul în care va conlucra cu celelalte puteri ale statului. Parlamentul era (până la referendum) singura instituție care respecta principiul separației puterilor în stat. Eu aș fi de părere că președintele trebuie să fie șeful executivului - așa cum e și în realitate (acum, nu pe vremea lui Tăriceanu).
De ce face Băsescu idioțenia asta? Pentru că are nevoie de un vehicul electoral. La remorca referendumului Băsescu vrea să intre în turul doi. De asta consultarea are loc pe 22 noiembrie, la turul I și nu pe 6 decembrie, la turul II. Băsescu se teme că va sta la televizor în timpul confruntărilor din finală, chibițând rezultate care nu-l mai privesc. Faptul că Boc este dorit în funcție și la vreme de alegeri, că Nica a fost mătrășit pentru amenințarea confiscărilor în cazul autobuzelor electorale și că insipidul Croitoru ține ocupate presa și partidele îmi întărește convingerea (vorba unui renumit gigolo) că Băsescu are puține speranțe lucide în ce privește campania în care tocmai am călcat.
Să-l cred, oare, pe Băsescu că din cauza parlamentului n-are CET-ul cărbuni? Că din cauză că-s ăia prea mulți nu vin banii de la FMI, că de asta n-are el păr pe frunte? I-aș recomanda o soluție mai simplă: să ochească un partid cu cele mai multe mandate, fix ăla care pleacă din parlament când se discută moțiunile sau raportul Udrea și să-i ceară să plece din instituție până la concurență cu numărul 300, precum spartanii. E simplu, poate să-l cheme pe premierul-demis și să-i zică: „Bă, Emile, ia vino-ncoa. Hai, suie-te pe ceva să te văd și eu. Bă, piticule uite ce idee mi-a dat Johnnie. Cum care Johnnie? Walker, mă! Voi câți sunteți? 170? Mulți, bă, prea mulți! Ia cărați-vă bă acasă, că e cam mare parlamentu' ăsta și pe aici au dispărut cam multe. Ia hai, roiu'! Să mă suni când ajungi la Cluj!”
În orice caz, nu cred că cetățenii se vor lăsa prostiți de mescamba prezidențială. Chiar sunt ciurios cât se cheltuie pe campania electorală a referendumului și cât se va transforma în bunăvoință față de candidatul-jucător. Asta, dacă tot vrea să facă economii. Cred că cei mai mulți dintre cetățeni vor vota „DA” la referendum, ca să se răzbune pe parlamentari și să-i dea satisfacție traianului și vor vota candidatul preferat, altul decât Băsescu ca să se răzbune, un pic, și pe el.

PD-L ţine partea mogulilor de presă

Legislatia europeana privind pluralismul in presa, blocata in PE

O initiativa legislativa privind pluralismul in presa, ce propune limitarea concentrarii de proprietate in industria media din UE, a fost respinsa, la limita, miercuri, in Parlamentul European, informeaza AFP. Esecul adoptarii propunerii legislative, care il viza in mod direct pe Silvio Berlusconi, a fost primit cu aplauze de conservatorii din PPE, familia politica a premierului italian.

"A lipsit numai un vot pentru ca legea sa fie adoptata", a precizat eurodeputatul liberal italian Niccolo Rinaldi, dupa ce deliberarile asupra textului propus de grupul sau politic s-a incheiat cu un rezultat egal: 338 de voturi pentru, 338 impotriva.

Berlusconi, aflat in ultima vreme pe prima pagina a ziarelor din cauza scandalurilor sexuale in care a fost implicat, este acuzat ca, prin imperiul sau mediatic, incearca sa sugrume libertatea presei. Premierul italian, care controleaza de facto televiziunile publice si detine trei canale private, a actionat in judecata recent mai multe publicatii italiene si straine pentru defaimare.

Dezbaterile privind posibilitatea emiterii unei rezolutii impotriva ingradirii libertatii de informare in Italia, cauzata de qvasi-monopolul instaurat de premierul Berlusconi asupra mass media publice si private din peninsula, au avut loc la inceputul acestei luni si au fost marcate de tipete si insulte.

Sustinatorii initiativei "pentru garantarea, salvgardarea si promovarea libertatii informatiei, precum si un grad convenabil de pluralism in media" - liberalii, socialistii, verzii si comunistii - avertizeaza ca proprietatea media din Europa se concentreaza in mainile a catorva persoane. De cealalta parte, conservatorii au incercat in mai multe randuri sa blocheze initiativa sau cel putin sa retraga orice referire la Italia.

Eurodeputatul italian Sonia Alfano spune ca "nu se poate vorbi nici despre victorie, dar nici despre infrangere", in timp ce Verzii din PE afirma ca votul marcheaza "este o zi neagra pentru libertatea presei in Europa".

P.S. Europarlamentarii români ai PD-L şi UDMR au votat împreuna cu ceilalţi conservatori. S-o fi împăcat Băsescu cu Vântu şi Voiculescu?

joi, 15 octombrie 2009

Ultima grijă a lui Băsescu

Băsescu are toate motivele să ţină în mână cel puţin două ministere. Cel al Finanţelor, pentru că un ministru ostil ar putea găsi lucruri delicate în acordul cu FMI, care ar putea demonstra că s-a negociat „în genunchi”, de către Guvernul Boc 2, iar banii mulţi, obţinuţi în condiţii revoltător de defavorabile, sunt destinaţi liniştirii revoltelor sociale până la momentul alegerilor, nicidecum dezvoltării sau atenuării efectelor crizei economice. Un atare raport privind banii de la FMI ar accelera căderea în opţiunile electorale a candidatului Băsescu.
Cel de-al doilea minister vital pentru acelaşi candidat este cel al Internelor, scânteia care a şi provocat criza politică. Dacă sunt reale temerile opoziţiei (majoritare) privind intenţia de fraudare a alegerilor, de către PDL, nu cunosc. Dar ştiu ce s-a întâmplat la alegerile ultimilor doi ani, prin participarea personală, în calităţi oficiale, în cadrul birourilor electorale, la diferite niveluri. Supuşii ministerului de interne ştiu foarte bine cine e şeful. În cazul acesta se pot cumpăra voturi în uşa secţiei de votare exact în momentul în care pe poliţist îl orbeşte neonul de putere mică, iar eventualele reclamaţii referitoare la infracţiuni eşectorale sunt tratate cu celeritatea cu care au fost descoperite camerele mortuare ale vechilor faraoni. În anchetă intră doar acţiunile opoziţiei. Microbuzele cu votanţi, sacoşele cu alimente, intimidarea făţişă pe străzi a votanţilor adversarilor politici sunt tolerate doar atâta timp cât şeful are cravată portocalie. Aplicarea discreţionară a legii produce şi o denaturare a rezultatelor votului şi rezultatele prezidenţialelor din 2004 ne spun foarte clar cât de mult poate conta un vot.
Dacă Băsescu rămâne fără cele două ministere este un candidat fără şanse. De aceea ar fi dispus să accepte chiar un guvern în care PDL este vioara a doua, numai să aibă la îndemână butoanele puterii.
Opoziţia l-a prelucrat „la rece”, în mod profesionist şi implacabil, astfel încât orice reacţie a avut preşedintele n-a arătat decât că este singur, disperat şi incapabil să iasă din corzi. Singurul scut de care se foloseşte, în mod inabil şi patetic, este Constituţia României. Care îi spune că preşedintele, în baza puterilor democratice, are dreptul de a desemna premierul.Care premier îşi alege miniştrii, după care merge să fie binecuvântat, întregul guvern, de către parlament. Deci parlamentul decide. Pentru că parlamentul, în totalitatea sa, reprezintă toate opţiunile politice ale cetăţenilor ţării. Preşedintele este deţinătorul a doar jumătate din cele vreo 30 de procente din masa electorală a României. Acum 5 ani. Timp în care a mai fost şi un referendum de demitere, în care doar vreo 20 la sută dintre români au arătat că sunt alături de el, în condiţiile în care nu candida împotriva cuiva. Adică, acum, cu o săptămână înainte de a intra în campania electorală, pe final de mandat, Băsescu mai are doar foarte puţină reprezentativitate faţă de cetăţenii acestei ţări. În joc nu e dreptul dat de Constituţie, ci interesele generale ale românilor. Iar dorinţele românilor sunt reprezentate de cei care au fost aleşi cel mai curând. Parlamentul are un an de când a fost ales, uninominal, ceea ce stabileşte o relaţie directă între ales şi alegător, deci are toate drepturile de a hotărî în numele cetăţenilor României. Ceea ce nu are Băsescu, decât, eventual, după 6 decembrie, dacă acest popor incredibil de răbdător îi va mai da o şansă la cea mai înaltă funcţie din stat.
Băsescu ar trebui să ţină cont de părerea românilor, prin reprezentanţii săi legali, adică parlamentarii aleşi acum un an. Guvernul nu poate fi o ambiţie personală, o miză într-un joc de orgolii, mai ales în aceste momente de criză.
Băsescu greşeşte şi tot mai multă lume îşi dă seama de asta. Inclusiv membrii PDL sunt în conflict cu el, cât timp îşi dau seama de alunecarea în penibil pe care le-o serveşte părintele lor spiritual. Mai mult, jocul păgubos la care i-a împins prin declanşarea ostilităţilor faţă de foştii parteneri de guvernare, care i-a scos de la masa bucatelor de fiecare dată, i-a nemulţumit destul de serios. Ar putea fi chiar decisivă supărarea lor.
Băsescu a jurat de multe ori iubire veşnică poporului. Riscă să afle că poporul şi-a pierdut încrederea în el şi în promisiunile făcute în ultimii cinci ani. Memoria precedentului dictator este încă vie pentru foarte mulţi români. Dacă Băsescu are sau nu dreptul să desemneze premierul, dacă trebuie să ţină cont de parlament sau nu, sunt nuanţe ale interpretărilor de cuvinte. Ultima grijă a lui Băsescu ar trebui să fie o ieşire onorabilă de pe scena politică, pentru că rămânerea sa în funcţie, în absenţa respectului faţă de cetăţeni, nu mai este posibilă.

miercuri, 14 octombrie 2009

joi, 8 octombrie 2009

Omagiu pupincuristului perfid

Mă gândesc, uneori, dragă pupincuristule, că nu-ți mulțumesc îndeajuns. Mă trezesc nopțile să mă gândesc oare ce scorneli și mârșăvii mai coci în capul tău micuț, ca să mânjești pe unul sau pe altul, care se află înaintea ta și te împiedică să mai urci o treaptă. Îți sunt dator, pentru că m-ai salvat de atâtea ori să ajung în poziții mai înalte, situații în care ți-ar fi fost mult mai greu să mă dai jos, iar pentru mine dezamăgirea ar fi fost așa de dureroasă. Închipuie-ți, mic delator, că cineva mare (Marele!) n-ar fi aflat la timp ce lepră ordinară și sordidă sunt și mi-ar fi dat sarcini importante. Chiar dacă n-am defectele pentru care mă ponegrești (nici tu n-ai de unde să știi, deși mă iscodești cu ochi atât de galeși încât mă faci să uit cum arăta Maica Tereza), mă aperi de un eventual viciu, pe care nici nu știu că-l am.
Ai fost de curând să mă spurci. Din nou. Știu asta de fiecare dată când mergi înaintea mea. Lași după tine dâre de pucioasă. Văd efluviile fetide care te-au însoțit în ochii celui cu care tocmai ai stat de vorbă. Uneori cei care te cunosc râd în barbă și mă avertizează să mă feresc. Alții nu te știu suficient și te cred, mai ales că tu știi atât de bine rolul de înger nepătat. Dacă s-ar da Oscar pentru așa ceva crede-mă că l-ai lua în fiecare an.
De fapt nici nu știu cum arăți. Câteodată ești amicul meu cel mai bun, căruia i-am împărtășit secrete intime. Altădată ești fata inocentă, puțin prostuță, care trebuie să întrebe de două ori înainte să-și permită să priceapă. Alteori mi s-a părut că ești omul integru, cu morga de om serios, departe de cancanurile mizere ale politicii bahluviene.
Ai încercat și cu mine. Ai văzut că nu pun preț pe mâncătorie și te-ai simțit umilit. Poate de aia ai început să mă muști de partea de dinapoi a pantalonilor.
Îți repet: nu știu cum arăți. Dar știu cine ești. Ești incompetentul care se află pe toate listele de demnități. Ești incapabilul de a deschide gura și de care toată lumea se miră ce sus a urcat și cum de nu ți s-a văzut până acum murdăria din caracter. Ești pițipoanca care se poartă dezbrăcată dar este tare la morală. Toată lumea știe de ce ai ajuns sus, dar tu tot mai speri că te crede cineva deșteaptă (și cuminte). Ești mai scârbos decât o broască purulentă. Ești prietenul meu cel mai bun.