Apoi, orizontul s-a deschis:
vineri, 25 septembrie 2009
Ce am văzut eu la Conferința Județeană PSD
În primă fază, nu mare lucru...
Apoi, orizontul s-a deschis:
Apoi, orizontul s-a deschis:
marți, 22 septembrie 2009
Începe dictatura civilizaţiei?
Invitaţie la rezistenţă
”Dragi cititori,
Acum patru ani am decis că nu trebuie să fim indiferenţi. Am închis ochii pur şi simplu şi am căutat să uităm toate cutumele, prejudecăţile, clişeele şi modelele. Am uitat să facem presă după televizor şi după agenţiile de ştiri, iar agenda noastră zilnică nu mai e făcută de politicieni sau de faptul divers. Am renunţat să mai căutăm haotic întâmplări, să colecţionăm ştiri, să le căutăm în coarne politicienilor sau vedetuţelor vremelnice. Am crezut şi nu ne-am înşelat că mai există cititori care caută şi altceva decât kitsch, cancan, gargară, intrigă şi scandal.
Astfel am ajuns ca din aproape în aproape să facem lucruri care nu sunt neapărat apanajul ziariştilor. Iar Jurnalul Naţional devine, azi mai mult ca ieri şi mâine mai mult ca azi, promotorul modelelor culturale. Şi făcător de cultură, la urma urmei, dacă "a face" este totuna cu "a descoperi" şi "a împărtăşi", spre desfătarea şi instruirea publicului, produse spirituale care altfel ar fi rămas ascunse în întunericul timpului.
Nu ne mai lăsăm păcăliţi de discursuri zgomotoase, de nonvalori cu succes de casă, de vânzători de iluzii şi de pământ pe Lună, de minciuni poleite, de gogomănii, de neştirile zilei, de tot balastul şi rumeguşul gazetăriei. Am reuşit să le uităm odată şi ne-am vaccinat contra lor. Trăim în prezent, nu le vom ignora. Nu putem decât să le criticăm, dar o vom face în aşa fel încât să nu le dăm mai multă importanţă decât merită.
I-am spus acestui Manifest "Recurs la România", pentru că atunci când te nemulţumeşte ceva, cauţi să-ţi afli liniştea şi împăcarea făcând recurs la ceea ce este stabil şi valoros prin sine, făcând recurs la rădăcină. Recurs la România înseamnă deopotrivă uitarea de fleacuri şi regăsirea de esenţe. E recursul la rădăcinile, prin definiţie statornice, pe care se bucură să şi le întâlnească aici, la noi, publicul nostru. Un exerciţiu pe care îl facem de ceva timp încoace noi, cei de la Jurnalul Naţional, care subscriem la ceea ce doreşte să devină, în timp, şi dacă nu e mult spus, un model jurnalistic şi cultural.
Au trecut patru ani de atunci şi deşi am rămasi credincioşi crezului nostru şi am încercat să oferim oamenilor lucruri bune şi de valoare, am făcut încă prea puţin. Suntem mai mult ca oricând copleşiţi de nefiresc, de fenomene dăunătoare, care tind să devină normă: manele, playback şi cântăreţi la laptop, piţipoance, cocălari, kitsch, corupţie, şpagă, politicieni şmenari sau curve politice, opţiuni electorale doar între rău şi mai rău, pseudovedete sau pseudomodele, mitocănie, tupeu, ipocrizie, ignoranţă, băieţi de bani gata şi poponeţi de Dorobanţi, milionari de carton ai României cu apartamente pe Coasta de Azur, dispariţia curiozităţii, incompetenţă, superficialitate, Ştirile de la ora 5, răsturnarea scalei de valori, comoditatea mediocrităţii, mizeria din spitale, românii care ne fac de râs în Italia, tineri care vorbesc doar cu lol, brb, 10x, pentru că au ajuns să concureze 1,3 candidaţi pentru un loc la Medicină şi 0,25 la Inginierie Electrică, dar 14 pentru un loc la Geografie, profesori demotivaţi de salariile mici.
În faţa acestei ofensive, manifestul nostru pare prea puţin. Este nevoie de mai mult. E nevoie să fim mai mulţi.
Şi în loc de evadare, de retragere în clopotul de sticlă sau turnul de fildeş, să lansăm contraatacul. În loc de dispreţ, lupta. În loc de un manifest cultural, o mişcare de rezistenţă. Pentru că Recursul la România, transformat în acţiune, nu poate fi decât o Mişcare de Rezistenţă! O mişcare definită prin patriotism mândru, dar nu naţionalism îngust. O contraofensivă a victoriilor muncite şi a valorii confirmate de timp. A calităţii împotriva cantităţii. A excelenţei impotriva mediocrităţii. România manelizată domină, dar nu a câştigat.
În numele valorilor adevărate, Jurnalul Naţional porneşte Mişcarea de rezistenţă. O mişcare cu dimensiuni culturale, dar şi sociale, într-o anume măsură politice, dar şi comerciale. Prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie: ziar, TV, internet, radio, până la acţiuni de gherilă şi manifeste. Cu toate forţele: de la lideri de opinie până la susţinători, sponsori şi parteneri, persoane fizice sau juridice.
În calitate de susţinator şi promotor al adevăratelor valori, vă invităm să faceţi parte din mişcarea de rezistenţă a Jurnalului Naţional, într-o încercare onestă, chiar disperată de a readuce în România bunul simţ, moralitatea, educaţia, corectitudinea şi excelenţa. Până nu e prea târziu.
Marius Tucă”
”Dragi cititori,
Acum patru ani am decis că nu trebuie să fim indiferenţi. Am închis ochii pur şi simplu şi am căutat să uităm toate cutumele, prejudecăţile, clişeele şi modelele. Am uitat să facem presă după televizor şi după agenţiile de ştiri, iar agenda noastră zilnică nu mai e făcută de politicieni sau de faptul divers. Am renunţat să mai căutăm haotic întâmplări, să colecţionăm ştiri, să le căutăm în coarne politicienilor sau vedetuţelor vremelnice. Am crezut şi nu ne-am înşelat că mai există cititori care caută şi altceva decât kitsch, cancan, gargară, intrigă şi scandal.
Astfel am ajuns ca din aproape în aproape să facem lucruri care nu sunt neapărat apanajul ziariştilor. Iar Jurnalul Naţional devine, azi mai mult ca ieri şi mâine mai mult ca azi, promotorul modelelor culturale. Şi făcător de cultură, la urma urmei, dacă "a face" este totuna cu "a descoperi" şi "a împărtăşi", spre desfătarea şi instruirea publicului, produse spirituale care altfel ar fi rămas ascunse în întunericul timpului.
Nu ne mai lăsăm păcăliţi de discursuri zgomotoase, de nonvalori cu succes de casă, de vânzători de iluzii şi de pământ pe Lună, de minciuni poleite, de gogomănii, de neştirile zilei, de tot balastul şi rumeguşul gazetăriei. Am reuşit să le uităm odată şi ne-am vaccinat contra lor. Trăim în prezent, nu le vom ignora. Nu putem decât să le criticăm, dar o vom face în aşa fel încât să nu le dăm mai multă importanţă decât merită.
I-am spus acestui Manifest "Recurs la România", pentru că atunci când te nemulţumeşte ceva, cauţi să-ţi afli liniştea şi împăcarea făcând recurs la ceea ce este stabil şi valoros prin sine, făcând recurs la rădăcină. Recurs la România înseamnă deopotrivă uitarea de fleacuri şi regăsirea de esenţe. E recursul la rădăcinile, prin definiţie statornice, pe care se bucură să şi le întâlnească aici, la noi, publicul nostru. Un exerciţiu pe care îl facem de ceva timp încoace noi, cei de la Jurnalul Naţional, care subscriem la ceea ce doreşte să devină, în timp, şi dacă nu e mult spus, un model jurnalistic şi cultural.
Au trecut patru ani de atunci şi deşi am rămasi credincioşi crezului nostru şi am încercat să oferim oamenilor lucruri bune şi de valoare, am făcut încă prea puţin. Suntem mai mult ca oricând copleşiţi de nefiresc, de fenomene dăunătoare, care tind să devină normă: manele, playback şi cântăreţi la laptop, piţipoance, cocălari, kitsch, corupţie, şpagă, politicieni şmenari sau curve politice, opţiuni electorale doar între rău şi mai rău, pseudovedete sau pseudomodele, mitocănie, tupeu, ipocrizie, ignoranţă, băieţi de bani gata şi poponeţi de Dorobanţi, milionari de carton ai României cu apartamente pe Coasta de Azur, dispariţia curiozităţii, incompetenţă, superficialitate, Ştirile de la ora 5, răsturnarea scalei de valori, comoditatea mediocrităţii, mizeria din spitale, românii care ne fac de râs în Italia, tineri care vorbesc doar cu lol, brb, 10x, pentru că au ajuns să concureze 1,3 candidaţi pentru un loc la Medicină şi 0,25 la Inginierie Electrică, dar 14 pentru un loc la Geografie, profesori demotivaţi de salariile mici.
În faţa acestei ofensive, manifestul nostru pare prea puţin. Este nevoie de mai mult. E nevoie să fim mai mulţi.
Şi în loc de evadare, de retragere în clopotul de sticlă sau turnul de fildeş, să lansăm contraatacul. În loc de dispreţ, lupta. În loc de un manifest cultural, o mişcare de rezistenţă. Pentru că Recursul la România, transformat în acţiune, nu poate fi decât o Mişcare de Rezistenţă! O mişcare definită prin patriotism mândru, dar nu naţionalism îngust. O contraofensivă a victoriilor muncite şi a valorii confirmate de timp. A calităţii împotriva cantităţii. A excelenţei impotriva mediocrităţii. România manelizată domină, dar nu a câştigat.
În numele valorilor adevărate, Jurnalul Naţional porneşte Mişcarea de rezistenţă. O mişcare cu dimensiuni culturale, dar şi sociale, într-o anume măsură politice, dar şi comerciale. Prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie: ziar, TV, internet, radio, până la acţiuni de gherilă şi manifeste. Cu toate forţele: de la lideri de opinie până la susţinători, sponsori şi parteneri, persoane fizice sau juridice.
În calitate de susţinator şi promotor al adevăratelor valori, vă invităm să faceţi parte din mişcarea de rezistenţă a Jurnalului Naţional, într-o încercare onestă, chiar disperată de a readuce în România bunul simţ, moralitatea, educaţia, corectitudinea şi excelenţa. Până nu e prea târziu.
Marius Tucă”
marți, 15 septembrie 2009
Mă pricep şi la jurnalismul sportiv
Remarca e autoironică, pentru că nu pot considera presă anii în care am făcut programul de meci de la Poli-Unirea 2000 Iaşi, precursoarea Politehnicii noastre.
Am vazut titlul următor: Bergodi, ce le spui la pauză?
M-a surprins pentru că şi eu postasem pe blogul meu ceva asemănător: Bergodi, ce le-ai dat la pauza?
Adică, la urma urmei, poate tot mi-aş găsi de lucru într-o redacţie sportivă, la o adică... :)
Am vazut titlul următor: Bergodi, ce le spui la pauză?
M-a surprins pentru că şi eu postasem pe blogul meu ceva asemănător: Bergodi, ce le-ai dat la pauza?
Adică, la urma urmei, poate tot mi-aş găsi de lucru într-o redacţie sportivă, la o adică... :)
M-am înşelat, dar sunt bucuros
Am crezut că liberalii vor sta cu gura căscată la para mălăiaţă a susţinerii lui Băsescu. N-au făcut-o, ba, mai mult, au demonstrat că sunt capabili de jocuri politice meşteşugite. Mea culpa!
E adevărat că şi eu am fost surprins de întorsătura lucrurilor, ieri fiind impresionat de modul în care se pot mobiliza forţele politice atunci când trebuie prezervată normalitatea.
Marea satisfacţie am avut-o azi, când am citit presa de dreapta şi jurnaliştii-bloggeri de aceeaşi culoare. De la ignorarea totală a subiectului şi până la interpretări aiuristice, i-am văzut crispaţi şi demoralizaţi, dezumflaţi după marea gogoaşă a izolării PSD în Iaşi. Aşa mi-am dat seama de dimensiunea reală a evenimentului. Dacă lucrurile vor merge pe făgaşul normal, cred că ce s-a întâmplat ieri consfinţeşte sfârşitul unei epoci. Demagogia de doi bani, miştoul de televiziune, plânsul ipocrit pe umerii cetăţeanului vor dispărea din arsenalul clasei politice. Ce va fi în loc încă nu ştiu, dar cred că presa are un rol esenţial în chestiune. Presa de toate orientările, pentru că nu ştiu cine mai e aşa de fraier să considere presa românească drept independentă, trebuie să treacă dincolo de afinităţile politice, iar vocile media vor trebui să ţină cont de un lucru important: publicul nu mai poate fi prostit. Publicul are nevoie de lideri reali, cu rezultate concrete şi cu o limită morală pe care sigur n-o vor depăşi.
Vremea liderilor fabricaţi a cam trecut. Chiar politica îi respinge din interiorul său. Sper s-o facă şi în următoarele trei luni.
P.S. Am fost la meci aseară. A fost a doua bucurie a zilei, deşi comentatorii tv, după meci, opinau că a fost mai mult un meci slab al Craiovei. Probabil va mai trece timp până când ziariştii se vor apropia de fotbalul ieşean.
E adevărat că şi eu am fost surprins de întorsătura lucrurilor, ieri fiind impresionat de modul în care se pot mobiliza forţele politice atunci când trebuie prezervată normalitatea.
Marea satisfacţie am avut-o azi, când am citit presa de dreapta şi jurnaliştii-bloggeri de aceeaşi culoare. De la ignorarea totală a subiectului şi până la interpretări aiuristice, i-am văzut crispaţi şi demoralizaţi, dezumflaţi după marea gogoaşă a izolării PSD în Iaşi. Aşa mi-am dat seama de dimensiunea reală a evenimentului. Dacă lucrurile vor merge pe făgaşul normal, cred că ce s-a întâmplat ieri consfinţeşte sfârşitul unei epoci. Demagogia de doi bani, miştoul de televiziune, plânsul ipocrit pe umerii cetăţeanului vor dispărea din arsenalul clasei politice. Ce va fi în loc încă nu ştiu, dar cred că presa are un rol esenţial în chestiune. Presa de toate orientările, pentru că nu ştiu cine mai e aşa de fraier să considere presa românească drept independentă, trebuie să treacă dincolo de afinităţile politice, iar vocile media vor trebui să ţină cont de un lucru important: publicul nu mai poate fi prostit. Publicul are nevoie de lideri reali, cu rezultate concrete şi cu o limită morală pe care sigur n-o vor depăşi.
Vremea liderilor fabricaţi a cam trecut. Chiar politica îi respinge din interiorul său. Sper s-o facă şi în următoarele trei luni.
P.S. Am fost la meci aseară. A fost a doua bucurie a zilei, deşi comentatorii tv, după meci, opinau că a fost mai mult un meci slab al Craiovei. Probabil va mai trece timp până când ziariştii se vor apropia de fotbalul ieşean.
sâmbătă, 12 septembrie 2009
O șmecherie cu mai mulți fraieri
Excluderea lui Constantin Simirad din PSD n-a bucurat pe nimeni. Poate, cel mult, pe adversarii neîmpăcați și fundamentaliști ai lui Gheorghe Nichita, care nu s-au putut abține să nu jubileze.
Poate fi contabilizată, ca avarie, pierderea funcției de președinte al Consiliului Județean, dar asta e doar contabilicește, pentru că PSD n-a deținut, în mod real, puterea la județ. Scandalurile cu ejectarea PNL din funcția de vicepreședinte, intromisionarea PDL pe locul lăsat liber, dar la care PNL n-a renunțat nici azi, dușmănia de mahala cu cumătrul Adăscăliței, mă face să cred că PSD n-a avut ce câștiga de pe urma acestui mandat.
În realitate, de pierdut are toată lumea. PDL Iași primește un șef pe alte căi decât cele care țin de democrația filialei, adică parașutat cu voie de la blagabăsescu, care va tulbura și mai mult erupțiile gazoase din interior. În calitate de trimis al celui-de-sus va impune condiții greu de suportat, din care va face parte și edificarea palatului din Alecsandri. Sunt curios ce vor mai piscui adversarii ideii, atunci când vor trebui să ridice mânuțele spre binecuvântarea pohtii ce pohtește Simirad.
PDL-ul de la București a văzut, probabil, în această mescambă, și un mod subtil de a-i mai astâmpăra pe revoluționarii din filială, care se văd acum la masă cu un lider venit de la partenerul de șicane – PSD. Faptul că cei de la Iași au primit dupacul cu ochii în lacrimi, dar n-au cârtit împotriva firmanului, ba chiar au mulțumit, dând din coadă recunoscători, sedimentează opinia generală că PDL nu are lideri adevărați pe lista de cotizanți, ci doar veleitari colorați și zgomotoși, precum baloanele de la bâlci. A trebuit să vină unul de la PSD ca să-i conducă, rușinoasă realizare, ce să zic... Povestea confirmă și starea de dictatură din PDL, în care ai voie să te iei doar de sefuții mai mititei, cum e Cârlan, de exemplu, care până acum a confirmat statutul de Primul Number Two al partidului, la toate alegerile și, în general, de câte ori s-a aflat în competiție cu cineva. Chestia e că, așa ușurel cum e, deține puterea în partid, deci nici ceilalți nu se ridică mai presus.
Aparent, PNL are de câștigat din această combinație. S-ar putea vedea cu un post de vicepreședinte, dacă funcționează noua Alianță D.A. Ar fi singura funcție din administrația județeană cu care s-ar putea lăuda partidul lui Relu Fenechiu. În schimb, va trebui să treacă peste afrontul făcut de noii frați de cruce – anume trădarea Cristinei Dobre. Trecem peste imbecilitatea cu care deputata a motivat „întoarcerea mandatului” și privim drama morală pe care ar trebui s-o aibă PNL: condamnarea trădării comise de Dobre și aplauzele destinate dezertării lui Simirad. Fapta e aceeași, reacția e diferită. Dar ce nu face un partid părăsit de sponsori, când e vorba de câteva firimituri pe la licitațiile județene?
Faptul că Simirad hotărăște alegerea unui liberal în funcția de vicepreședinte, fără să aibă discuții sau măcar acordul formal al PNL ba, mai mult, decide și cine dintre liberali va ocupa scaunul, de parcă organizația lui Fenechiu e sat fără câini, demonstrează că și la acest partid e mare secetă de politicieni adevărați. Nu e problemă: îi descurcă Simirad. Doar că nu vor fi prea bucuroși de ce le pregătește ex-pesedistul.
Ce influență va avea lupta electorală în cadrul noilor coterii politice? Electoratul va privi cu ochi buni matrapazlâcurile politicienești sau le va sancționa, în încercarea de a îndrepta clasa politică din ce în ce mai coruptă și mai imorală? Probabil că vom vedea în cursul celor trei luni care ne așteaptă până la începerea noului mandat de președinte. E foarte clar, însă, că într-o baltă de politicieni slabi, vom vedea ce șanse au Racul, Broasca și o Știucă.
Poate fi contabilizată, ca avarie, pierderea funcției de președinte al Consiliului Județean, dar asta e doar contabilicește, pentru că PSD n-a deținut, în mod real, puterea la județ. Scandalurile cu ejectarea PNL din funcția de vicepreședinte, intromisionarea PDL pe locul lăsat liber, dar la care PNL n-a renunțat nici azi, dușmănia de mahala cu cumătrul Adăscăliței, mă face să cred că PSD n-a avut ce câștiga de pe urma acestui mandat.
În realitate, de pierdut are toată lumea. PDL Iași primește un șef pe alte căi decât cele care țin de democrația filialei, adică parașutat cu voie de la blagabăsescu, care va tulbura și mai mult erupțiile gazoase din interior. În calitate de trimis al celui-de-sus va impune condiții greu de suportat, din care va face parte și edificarea palatului din Alecsandri. Sunt curios ce vor mai piscui adversarii ideii, atunci când vor trebui să ridice mânuțele spre binecuvântarea pohtii ce pohtește Simirad.
PDL-ul de la București a văzut, probabil, în această mescambă, și un mod subtil de a-i mai astâmpăra pe revoluționarii din filială, care se văd acum la masă cu un lider venit de la partenerul de șicane – PSD. Faptul că cei de la Iași au primit dupacul cu ochii în lacrimi, dar n-au cârtit împotriva firmanului, ba chiar au mulțumit, dând din coadă recunoscători, sedimentează opinia generală că PDL nu are lideri adevărați pe lista de cotizanți, ci doar veleitari colorați și zgomotoși, precum baloanele de la bâlci. A trebuit să vină unul de la PSD ca să-i conducă, rușinoasă realizare, ce să zic... Povestea confirmă și starea de dictatură din PDL, în care ai voie să te iei doar de sefuții mai mititei, cum e Cârlan, de exemplu, care până acum a confirmat statutul de Primul Number Two al partidului, la toate alegerile și, în general, de câte ori s-a aflat în competiție cu cineva. Chestia e că, așa ușurel cum e, deține puterea în partid, deci nici ceilalți nu se ridică mai presus.
Aparent, PNL are de câștigat din această combinație. S-ar putea vedea cu un post de vicepreședinte, dacă funcționează noua Alianță D.A. Ar fi singura funcție din administrația județeană cu care s-ar putea lăuda partidul lui Relu Fenechiu. În schimb, va trebui să treacă peste afrontul făcut de noii frați de cruce – anume trădarea Cristinei Dobre. Trecem peste imbecilitatea cu care deputata a motivat „întoarcerea mandatului” și privim drama morală pe care ar trebui s-o aibă PNL: condamnarea trădării comise de Dobre și aplauzele destinate dezertării lui Simirad. Fapta e aceeași, reacția e diferită. Dar ce nu face un partid părăsit de sponsori, când e vorba de câteva firimituri pe la licitațiile județene?
Faptul că Simirad hotărăște alegerea unui liberal în funcția de vicepreședinte, fără să aibă discuții sau măcar acordul formal al PNL ba, mai mult, decide și cine dintre liberali va ocupa scaunul, de parcă organizația lui Fenechiu e sat fără câini, demonstrează că și la acest partid e mare secetă de politicieni adevărați. Nu e problemă: îi descurcă Simirad. Doar că nu vor fi prea bucuroși de ce le pregătește ex-pesedistul.
Ce influență va avea lupta electorală în cadrul noilor coterii politice? Electoratul va privi cu ochi buni matrapazlâcurile politicienești sau le va sancționa, în încercarea de a îndrepta clasa politică din ce în ce mai coruptă și mai imorală? Probabil că vom vedea în cursul celor trei luni care ne așteaptă până la începerea noului mandat de președinte. E foarte clar, însă, că într-o baltă de politicieni slabi, vom vedea ce șanse au Racul, Broasca și o Știucă.
vineri, 11 septembrie 2009
Crin, maturizează-te, că râde lumea de tine
Am văzut că mi-ai scris. Am primit în uşă vederea aia de la tine şi m-am bucurat să văd că ţi-ai schimbat freza pe o parte. Aşa cum era înainte, parcă erai un copil întârziat, zău aşa. Nu că acum mi-ai fi mai simpatic, dar te mai îmbătrâneşte oarecum.
Află despre mine că sunt sănătos, dar tu n-ai nicio contribuţie la asta, pentru că viaţa mea nu a fost mai bună datorită a ce mi-a arătat mie şi întregii lumi ministrul ală, Păcuraru.
Mă informezi, dragă Crin, că trăim în ţara în care oamenii plătesc taxe pentru ca un grup de politicieni să o ţină din scandal în scandal şi să îşi păstreze privilegiile. Ai mare dreptate.
Uite, de exemplu, la Iaşi. A fost clar că aţi pierdut alegerile în mod lamentabil, cu toate astea oamenii tăi s-au ţinut cu unghiile şi cu dinţii de scaune, iar unii o mai întind în procese şi în ziua de azi. Dacă sunt liberali, aşa cum se laudă, de ce nu se apucă de o afacere, ce nevoia au să tragă înainte la ţâţa statului?
Şi totul, după cum spui, pentru că aşa au înţeles o mână de politicieni, aceiaşi de 20 de ani, să-şi paseze unii altora banii şi funcţiile. Dragul meu, eşti parlamentar de 17 ani! Ai fost trei ani ministru al Tineretului şi Sportului, când şi eu eram mai tânăr şi n-ai făcut nimic pentru mine. Poate nu înţeleg eu, dar mi-ai scris ca să-ţi faci autocritica, să te faci de băcănie în faţa alegătorilor, în anul în care vrei să candidezi la prezidenţiale sau echipa ta de campanie e plătită de Băsescu?
Îmi mai spui că vrei să redai România românilor. Da' ce, ai tu cheile de la ea?
Îmi promiţi că nu voi mai avea parte de scandaluri, fără grupuri de interese, fără spectacole de prost gust (apropo, n-o să mai văd manelişti la TV?), fără minciună (da' scrisoarea ta ce e?) şi (fără) promisiuni deşarte. Cum ai să faci tu toate astea? Ne vei trimite pe toţi în Rai? Scuză-mă eu mai am ceva treabă pe planeta asta aşa că
Ia-ţi, naibii, caltaboşii de la uşa mea!
P.S. Tu nu poţi schimba România. Ai fi putut, dacă tot te dai cinstit, să faci campanie în perioada stabilită de lege. Dar, dacă tot vrei să schimbi, începe cu Tăricenii, Fenechiii, Nicolaele, Nicolăeştii, Chiuarii, Păcurarii, Adomniţii şi Remeşii faţă de care mi-e aşa de greaţă.
Află despre mine că sunt sănătos, dar tu n-ai nicio contribuţie la asta, pentru că viaţa mea nu a fost mai bună datorită a ce mi-a arătat mie şi întregii lumi ministrul ală, Păcuraru.
Mă informezi, dragă Crin, că trăim în ţara în care oamenii plătesc taxe pentru ca un grup de politicieni să o ţină din scandal în scandal şi să îşi păstreze privilegiile. Ai mare dreptate.
Uite, de exemplu, la Iaşi. A fost clar că aţi pierdut alegerile în mod lamentabil, cu toate astea oamenii tăi s-au ţinut cu unghiile şi cu dinţii de scaune, iar unii o mai întind în procese şi în ziua de azi. Dacă sunt liberali, aşa cum se laudă, de ce nu se apucă de o afacere, ce nevoia au să tragă înainte la ţâţa statului?
Şi totul, după cum spui, pentru că aşa au înţeles o mână de politicieni, aceiaşi de 20 de ani, să-şi paseze unii altora banii şi funcţiile. Dragul meu, eşti parlamentar de 17 ani! Ai fost trei ani ministru al Tineretului şi Sportului, când şi eu eram mai tânăr şi n-ai făcut nimic pentru mine. Poate nu înţeleg eu, dar mi-ai scris ca să-ţi faci autocritica, să te faci de băcănie în faţa alegătorilor, în anul în care vrei să candidezi la prezidenţiale sau echipa ta de campanie e plătită de Băsescu?
Îmi mai spui că vrei să redai România românilor. Da' ce, ai tu cheile de la ea?
Îmi promiţi că nu voi mai avea parte de scandaluri, fără grupuri de interese, fără spectacole de prost gust (apropo, n-o să mai văd manelişti la TV?), fără minciună (da' scrisoarea ta ce e?) şi (fără) promisiuni deşarte. Cum ai să faci tu toate astea? Ne vei trimite pe toţi în Rai? Scuză-mă eu mai am ceva treabă pe planeta asta aşa că
Ia-ţi, naibii, caltaboşii de la uşa mea!
P.S. Tu nu poţi schimba România. Ai fi putut, dacă tot te dai cinstit, să faci campanie în perioada stabilită de lege. Dar, dacă tot vrei să schimbi, începe cu Tăricenii, Fenechiii, Nicolaele, Nicolăeştii, Chiuarii, Păcurarii, Adomniţii şi Remeşii faţă de care mi-e aşa de greaţă.
sâmbătă, 5 septembrie 2009
miercuri, 2 septembrie 2009
Israelul nu va fi liber până când Palestina nu va fi liberă
Asta a spus prezentatorul concertului Orchestrei West-Eastern Divan, dirijate de Daniel Barenboim, în seara aceasta la Mezzo.
În orchestra sunt palestinieni, evrei, egipteni, spanioli. În sală, de asemenea, toate confesiunile. Mi-am dat seama după cum au ascultat cuvintele: copleșiți, nervoși, agasați, indiferenți. În orchestră, la fel. Parcă atunci își dădeau seama că sunt diferiți. Au cântat Simfonia a 5-a de Beethoven. La Allegro con brio se temeau unii de alții. Andante con moto a sunat, într-adevăr, ca o orchestră. Ce a conchis Mihăiță: Muzica e o chestie care unește suflete!
Genial!
În orchestra sunt palestinieni, evrei, egipteni, spanioli. În sală, de asemenea, toate confesiunile. Mi-am dat seama după cum au ascultat cuvintele: copleșiți, nervoși, agasați, indiferenți. În orchestră, la fel. Parcă atunci își dădeau seama că sunt diferiți. Au cântat Simfonia a 5-a de Beethoven. La Allegro con brio se temeau unii de alții. Andante con moto a sunat, într-adevăr, ca o orchestră. Ce a conchis Mihăiță: Muzica e o chestie care unește suflete!
Genial!
marți, 1 septembrie 2009
Un trubadur la târgul de pe Portobello road
Am văzut multe la târg dar m-a impresionat în mod deosebit un muzicant pitoresc, care m-a făcut „Sir” în schimbul unei lire.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)